Skip to main content

Full text of "Fericitul Ilie vazatorul de Dumnezeu, Opere complete, vol. 4 (2010)"

See other formats


Scrierile complete ale 

Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu 

şi viaţa sa, 

comentate 

de către 
ucenicul şi fiul său întru Domnul, 
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

Voi 4 
(al 2-lea caiet manuscriptic) 




Teologie pentru azi 

Bucureşti 
2010' 



Al doilea caiet manuscriptic 

{Caietul roşu) 




Poesis' 



1 Acesta e numele caietului stabilit de către Fericitul Ilie. 



Galaxia Calea laptelui 2 : 200 miliarde (de) stele 

1 5 miliarde (de ani) vechime 



2 Calea Lactee. 



a-co 



[17 septembrie 1979] 



3763. Eliberat de dragoste şi dor 

trăiesc în forma vie-a tuturor , 
mă bucură şi creştere şi moarte 
şi căile ce vrură să mă poarte, 
în vijelii şi curgeri şi zăvoare: 
. . .căutător de veşnice izvoare 4 ! 



3 în lumina dumnezeiască. 

4 Căutător al slavei Prea Sfintei Treimi. 



[3 decembrie 1979] 



3769. De eşti floare 
râzi în soare. 
Scoate din adânc 
pânze ce nu plâng; 
până în amiezi, 
flamuri să le vezi. 

3775. Clipa făurită - 
zare'ncremenită, 
moare 'n veşnicie ; 
vremea ne sfâşie. 
Veşnicia ta... 
clipa pururi grea 
te-a cuprins în ea. 

3782. Clipa dată ţie, 

deschide veşnicie 6 , 
care se deschide, 
când şi când în timp: 
- Fă din ea Olimp ! 

Q 

3787. Voalată în albastru 
Trecut-ai ca un astru; 
în 9 fulgere îţi simt 
Lumina de argint 10 . 



5 Nu există timp în veşnicie. 

6 încă din viaţa aceasta putem să vedem slava lui Dumnezeu, care e o 
deschidere a veşniciei, o intrare a noastră în veşnicie. 

7 Fă din clipă, din viaţa ta, înălţime, înaintare în har, adică Olimp. 
Olimpul însă nu 1-a folosit pentru aspectul său mitologic, ci pentru 
perspectiva epecstatică a nevoinţei ortodoxe. 

Acest cuvânt a fost cerut aici şi de rimă. 

8 E folosit cu sensul de „plin de valuri", „cu multe valuri" şi nu în 
sensul de deteriorare, de ascundere a unui adevăr. 

Lumina dumnezeiască era plină de valuri de culoare albastră. Despre 
ea e vorba. 

9 Iniţial a fost „din", în loc de „în". Autorul nostru a renunţat la „din", 
deşi nu 1-a şters, şi a pus în faţa lui pe „în", în paranteze rotunde. 

10 Această ultimă strofă a fost scrisă cu pix de culoare albastră, după 
ce, până acum, Fericitul Ilie folosise pix de culoare verde. 

Din acest motiv, consider că strofa ultimă a fost scrisă mai târziu şi că 
nu aparţinea, iniţial, poemului de faţă. 



Francois Villon 



11 



Et je m'en vais, 
Mă duc purtat, 
Au vent mauvais, 
De vânt turbat, 
De ca de la, 
De ici colea, 
Pareille a la 
Ca prin argea 12 : 
Feuille morte. 
O frunză moartă . 



11 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C3%A7ois_Villon. 

12 Argea, argele, cf. DAR, voi 1, Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 
2002, p. 18: „nume dat celor două scânduri care unesc transversal 
extremităţile războiului de ţesut". 

Cu alte cuvinte se mişcă între viaţă şi moarte, după cum şi suveica se 
mişcă dintr-o parte în alta. 

13 Această strofă, mot a mot, s-ar traduce astfel: 
„Şi mă duc purtat 

De vântul rău, 

De ici-colo, 

Asemănător cu 

Frunza moartă". 

Traducerea aparţine Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruş. 



3791. Zâmbiţi vieţii! 
Hai, fârtaţi 14 , 
Să murim 
Neîngropaţi! 

3795. Şi pe pajişti 
Şi-n păduri 
Şi pe deal 
Şi-n codrii suri. 

3799. Pe pământu'n 
Care cresc, 
Flori din ceruri 
Ce'nfloresc. 

3803. Pentru voi 

Şi pentru alţii, 
Pururea ' nzorind ' 5 
Carpaţii. 



14 Camarazi, fraţi de arme. 

15 Aducând lumină în Carpaţi. 



8 



[9 februarie 1980] 



.16 



3807. O 10 , infinit albastru, 

Printre priviri de fum! . . . 
Şi de eram sihastru 
Ţi-aş fi zâmbit pe drum. 



3811.Vârtej de forţe-mi curge 
Prin inimă 17 şi sânge, 
Când frumuseţea ninge 
Cu fulgere şi vis 18 . 



c 



0c r^^'-^-t-f 
. , 



•/ au & 



/t^^Lc. J^'f-it' - 5 ^' Ţ'- 









■ 







%. 




/-"'/' 



V 

r 




16 Iniţial era „în", dar Fericitul Ilie a schimbat cuvântul. 

17 Iniţial era „sânge" şi a fost înlocuit de către el cu substantivul 
„inimă". 

18 Când lumina dumnezeiască ninge/aduce în mine bogăţie 
neînchipuită de vederi dumnezeieşti. 



9 



[13 februarie 1980] 



Cât sunt om 



3815. Plăpânda frumuseţe m'atrage 19 ; 
In marele 'numeric cum s-o las?! . . . 
. . . Când arderea-i de-a pururi mă abstrage 
Din fapte şi din gânduri de pripas 21 . 

3819. Tu, uriaşă forţă: energie 

A frumuseţii mai presus de noi 22 , 
Sub vălul tău de pură bucurie, 
Desfid 23 şi pace şi război. 

3823. Mi-e moartea ca un dor 24 . . .O, frenezie, 
Pe asprul fond al vieţii; momentan*! 25 . . 
Nu-mi vor lua această bucurie 
Duşmanii libertăţii 26 cât sunt om! 



20 



19 Iniţial era: „ce atrage". A schimbat această formă cu „m'atrage", 
pentru că a urmărit o personalizare evidentă a acestui vers. 

A existat mai întâi: „mă contrage". 
Aici cu sensul: lumina dumnezeiască mă scoate din lucrurile obişnuite 
ale acestei lumi. 

21 Aici cu sensul de: obişnuite, familiare, domestice. 

22 Slava Prea Sfintei Treimi. 

23 înfrunt. 

24 în loc de : „ca un dor", era altceva, acum aproape ilizibil. 

Aici vrea să spună că nu îl sperie moartea, că o doreşte, pentru că ea e 
o mergere la bucuria comuniunii cu Dumnezeul slavei. 
5 Ştia că orice regim politic torţionar e un eşec... pe lângă faptul că 
văzuse, în mod extatic faptul, că România se va bucura de libertate şi 
că în acele vremuri credinţa ortodoxă va înflori în pământul nostru. 
26 Promotorii ideologiei comuniste. 



10 



Din punct de vedere psihic nu există timp. 

Dacă te poţi concentra suficient de mult, emoţiile şi 
faptele petrecute în trecut, le poţi simţi foarte actuale şi 
prezente în mod etern. 

Asupra lor nu acţionează timpul. 

Timpul este o creaţie a intelectului, e legătura lui şi a 
raţiunii, cu lumea din jur, cu lumea obiectivă. 



11 



3827. Cu florile simţirii zări culeg 27 , 
cu stelele şi razele din zori, 
cu miile de ochi scânteietori 28 
alerg pe împânziri şi'nvolburări de nori; 
ce se desfac în tunete-cântări, 
ce prind culori - gigantice viori 29 - 
care pătrund adânc, fulgerător 30 . 



7 în simţirile mele pline de slava lui Dumnezeu culeg/văd zările 
luminii dumnezeieşti. 

28 Fiinţele înduhovnicite ale împărăţiei lui Dumnezeu. 

29 ' * 

Descrieri extatice. 

30 în persoana noastră. 



12 



[24 februarie 1980] 

Psihic, parapsihic 21 
(Almanah Magazin, 1980 32 ) 



ii 

Ritchi: avea 20 de ani în 1943 . Stop cardiac, trezit 
cu adrenalină după aproximativ 1 5 minute. 

Caz autoscopic. Se vede pe sine. Colindă teritoriul 
USA. Se recunoaşte. Lumină strălucitoare. O apariţie 
pătrunde în cameră şi se trezeşte. 

Denine* e medic şi are 56 de ani acum. Preşedinte al 
Academiei de Medicină şi al Departamentului Psihiatrie. 

Moody 34 , fostul său student, absolvent şi de filosofie, 
vorbeşte de „trăiri extracorporale". 

Scrie cartea „Viaţă după viaţă" şi „Reflecţii asupra 
vieţii după viaţă". 

Vorbeşte despre autoscopie (vederea corpului şi a 
spaţiului înconjurător) şi transcendenţă (relativ* la fapte din 
viaţă). 

Sobom*: Celor care au trăit în apropierea morţii 
(TAM) le descreşte teama de moarte. 

Primul caz. Sobom* descrie lucrurile în detaliu. 
Pacientul trece în altă zonă (transcende); vede o panoramă a 
vieţii trecute, îi întâlneşte pe prietenii săi care au murit. 

Apare adesea o figură de lumină 35 , care ajută la 
revederea şi evaluarea vieţii trecute şi arată munca 
neterminată şi care trebuie completată înainte de a muri „de 
tot". Ei aud şi zgomotele. 

„Ştiam că voi fi afară de pericol, chiar dacă corpul 
meu murea sau nu". 

Cazul al II-lea. Vedea* camera de reanimare. Se 
vedea pe sine pe masă 36 , rănit din cauza unui accident. 



31 Corelativele de astăzi: „psihologic" şi „parapsihologic". 

32 Un număr al ziarului din 1980 de unde, de fapt, sunt transcrise 
datele de aici. 

3 Am dubii asupra lui „4". 

34 A se vedea: http://www.lifeafterlife.com/. 

35 Sublinierile îi aparţin Fericitului Ilie. 

36 Pe masa de operaţie. 



13 



„Timpul nu mai avea nicio semnificaţie. Am început 
să mă sperii şi deodată a apărut o lumină , care a devenit 
strălucitoare. Părea că plutesc în aer. Am văzut mult albastru 
frumos. Eram ca într-o rază de lumină şi călătoream prin ea. 

Cineva m-a oprit şi mi-a spus că trebuie să mă întorc, 
deoarece munca mea nu era terminată. 

Am simţit o mare dezamăgire, smuls fiind din linişte 
şi pace. Nu mai doream să fiu viu. Plutind prin lumină, am 
pornit înapoi, pe drumul pe care venisem. 

Acum, nu mai mi-e frică de moarte". 

Explicaţiile medicale par acestor oameni care se 
întorc nişte distorsiuni neconvingătoare. 

Ei au căpătat însă - în urma acestei experienţe 
personale - o siguranţă absolută şi simt lipsa fricii de 
moartea finală şi sunt foarte hotărâţi să-şi termine treburile. 



14 



[16 martie 1980] 



3834. Veşnic, sufletul plăpând 37 , 
Frăgezimile-ascultând 38 ; 
Care curg din flori în cer 
Şi din om în adever 39 : 
Cântec van şi fără saţiu 40 , 
Din neant făcându-şi spaţiu! 



37 Delicat, plin de curăţie dumnezeiască. 

38 Descoperirile lui Dumnezeu în slava Sa. 

39 t • ~ • ~ 

Licenţa poetica. 

40 Se referă la viaţa omului pe pământ. 



15 



Trăite sau auzite de mine 



în spitalul TBC de la Târgu Ocna - când eram deţinut 
politic - s-au întâmplat următoarele. 

într-un salon se afla - printre bolnavi - şi un călugăr, 
care dusese o viaţă întreagă de pustnicie şi era un om 
excelent. 

Practica rugăciunea inimii (isihastă) : „Doamne Iisuse 
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine 
păcătosul!". 

Era pe moarte. Cei din jurul lui au constatat la un 
moment dat, că nu mai respiră. Au intervenit şi l-au readus 
la viaţă. 

El le-a spus: „De ce m-aţi întors din drum? Alergam 
pe o câmpie verde, fermecată şi ascultam o muzică 
nemaiauzit de frumoasă. Altădată să nu mă mai întoarceţi!". 

Peste câteva zile, pe călugărul cu faţă ca de Sfânt şi 
care iradia numai linişte şi blândeţe, cei din jur, l-au 
observat din nou pierzându-se în rugăciune şi ducându-se. 

L-au lăsat atunci liniştit şi s-au rugat şi ei. 

Şi când era mort şi tot timpul, a păstrat o faţă 
luminoasă şi liniştită, pe care, cei care au văzut-o, nu au 
putut s-o mai uite. 



16 



3840. Şi frumuseţea curge iar 41 
Şi limpede şi pur şi clar, 
Alesul dar, 
Frumosul dar: 
Nici eu, nici tu, 
Ci numai vis şi numai har 42 . 



Adică: văd din nou slava lui Dumnezeu. 
42 Ceea ce văd în mod extatic e numai har, sunt numai lucruri mai 
presus de orice vis, de orice închipuire umană. 



17 



[20 martie 1980] 



3846. Ţi-am admirat, Făptură 43 , 
Mişcarea'n formă pură 44 , 
Rouă sclipirii 'n minte 45 
Născând-o în veşminte 46 . 

3850. Salvată din vâltori 47 , 

„. 48 • ... -49 

Din vioriii nori , 
Te sorb în vii oglinzi 50 , 
Mai clar să te desprinzi 51 . 

3854. Eu nu-ţi cer decât jocul 
Şi farmecul ascuns, 
Să-mi fulgere în focul 52 
Din dor de nepătruns 53 . 

3858. Ce scânteiază' n aştri, 
In vidul ce s-aşterne. 



Culori, miresme cerne: 
Nori aurii-albaştrii 55 . 



43 Făptura = împărăţia Cerurilor. 

44 Ceea ce am văzut din tine în mod extatic. 

45 Slava lui Dumnezeu care a sclipit în mintea mea. 

46 Versul iniţial era: „Născându-se'n cuvinte". Acesta a fost schimbat 
ulterior de către Fericitul Ilie. 

Veşmintele de aici sunt vederile extatice, ca întipăriri ale luminii 
dumnezeieşti în mintea sa şi apoi veşminte ale veşmintelor extatice 
sunt descrierile vederilor sale dumnezeieşti, pe care ni le-a lăsat în 
sfintele sale scrieri. 

47 Lumina dumnezeiască văzută în vâltorile, în şuvoiul ei. 
V: in. 

Ai slavei lui Dumnezeu. 
5 Vederi extatice. 

51 Şi te înţeleg pe măsura harului dat mie de către Dumnezeu. 

52 în iubirea mea de Dumnezeu. 

53 V: „Din dorul nepătruns". 

54 în loc de prepoziţia „în" era prepoziţia „din". 

55 Descrieri extatice. 



18 



3862. Nu-i greu ca să mori, 
cât copiii zâmbesc 
şi tineri voiesc, 
să vânture nori 
cântând din viori. 



19 



57 



[3 mai 1980] 



La vad 



3867. La vadul 56 apei te-am cătat, 
Iubirea mea; gândul curat, 
Ce se topea'n zăvoiul verde, 
în care inima se pierde. 

387 1 . ... Şi puful alb de păpădie, 
Pe malu apei îl adie, 
Acelaş vânt din alte vremi. . . 
- Mireasmă, încotro mă chemi? 

3875. O, frumuseţe de poveste 58 , 
Ce este'n lume şi nu este, 
Dar ne îndeamnă s-o dorim, 
Să fie-a noastră când murim! . . . 



3879. Şi fulgere şi nori şi fum, 
Pustiuri albe, fără drum, 
Le-am strâns la piept, le-am căutat 
Şi răni şi chinuri am răbdat, 
Şi simt adâncul 59 cum vibrează 
Să-mi fie mintea 'n toate trează; 
Să ştiu c-am fost şi c-am trăit 
în veacul ce m-a vremuit. 

3887. Şi gând şi inimă îmi cad 60 , 

Pe-acelaşi vad, pe vechiul vad 61 . 



56 în adâncul, în albia iubirii. 



>7 Harule dumnezeiesc, încotro îndrepţi viaţa mea? 
Vederea extatică este frumuseţea de poveste. 

59 Fiinţei mele. 

60 Se reîntorc, se adâncesc. 



61 Al iubirii de Dumnezeu. 



20 



Realul 



3889. Sunet pur, culoare pură 62 , 
Energie din făptură, 
Ce te naşti din clipe reci* 
Şi'nainte de-a fi, treci 63 . 

Unde eşti în permanenţă? . . . 

3894. Armonie şi prezenţă, 

Scânteind de preschimbări 
în mirifice 'mbinări, 
Care inima îţi seacă 
Şi-apoi viaţa ţi-o încearcă 64 . 

3899. Revelaţia nu-i vis, 
E realul, Paradis 65 ! 



62 Se referă la lumina dumnezeiască. 



63 Repedea terminare a vederii extatice. 

64 Vederile extatice îţi seacă inima de rele şi ţi-o obosesc cu prea 
multul lor şi, din cauza lor, demonii te ispitesc în chip şi fel. 

65 Vederile extatice nu sunt poveşti sau năzăreli ale imaginaţiei 
noastre ci experienţa realităţii vieţii dumnezeieşti. 



21 



Egal 



3901. Eram arid, 

ardeam într-un pustiu, 

dar te doream, lumină pură 66 . 

3904. Nu jinduiam viaţa lumii 67 , 
nimic, 
şi te uram, 

făptură de lut în floare, 
care moare 68 ... 

3909. Voiam lumini netrecătoare, 
făptura cea nemuritoare 69 . . . 

391 1. Dar după-o vreme, fără ştire, 
m-a'nvins şi milă şi iubire 70 
şi fulgerul a detunat* 71 ; 
iubirea m-a îmbrăţişat! 

3915. Egală 'n mine lume eşti 

Te vreau eternă, ca-n poveşti 
Şi veşnică în cer să sui. . . 
. . .Iubirea mea, să nu apui! 



Lumină dumnezeiască. 
V: Din viaţa lumii nu doream. 



Uram modul delăsător în care oamenii trăiau. 

69 Doream să văd slava lui Dumnezeu şi să mă îndumnezeiesc, să fiu 
veşnic cu Dumnezeu. 

70 După multă rugăciune isihastă, deodată, m-am umplut de dragostea 
de Dumnezeu şi de lacrimile prea dulci ale iubirii dumnezeieşti, 
întregul poem e, de fapt, o confesiune. 

71 Fulgerul luminii dumnezeieşti. 



22 



3919. Numai un vânt din Paradis 
mi-acoperea umbra de vis 72 , 
când gândul meu plutea deschis. 

3922. Nu înfloriri şi nici rodiri, 

ci risipiri în nimbi şi văluri 73 , 
simţiri ascunse 'n adevăruri*. 



m 






*W* - &z*fiyy<^a^ t4 . Lt^^L^. -& ^r/Q 







1 Numai lumina dumnezeiască, care mă acoperea din destul, îmi 
aduce viaţa şi bucuria mai presus de orice închipuire umană. 
73 Detalii extatice. 



23 



[16 mai 1980] 



Yes (Da) 



3925. Din frageda, pura lumină, 
trup ţi-ai luat, 

din bătaia de aripi a îngerilor 
te-ai modelat. 

3929. Şi-acum, adâncul de aburi 
din cerul Duhului viu, 
surâde, ivindu-Şi făptura 
în sufletul umbrei - pustiu. 

3933. Rotunde şi zvelte, în daruri* 

de forme, de-adâncimi volatile 74 - 

ce duhul îţi încântă' n visare, 

cu gânduri ce pier, cu privelişti subtile. 

3937. Nu-i iubire, nici vis, încântare 
nu e, ci lăsare ce'nvie 75 , 
din zorii creaţie, soare 
spiritual, care'n mine adie 76 . 

3941. Culori, melodii neatinse 
de văl, de'ntrupare, de văz, 
de auz, de flăcări ne'nvinse, 
în mine, în adânc le strevăd 77 . 



7 Aici cu sensul de adâncimi ale luminii necreate, care îşi descoperă, 
cu multă repeziciune, noi şi noi aspecte ale bogăţiei sale dumnezeieşti. 
5 Lumina dumnezeiască e realitatea dumnezeiască care ne învie la 
viaţa duhovnicească. 
76 Lumina dumnezeiască era soarele spiritual pe care îl vedea adiind în 



persoana sa, adică producându-i o continuă sporire în sfinţenie. 
7 Am străvăzut în mine lumina dumnezeiască, cea nevăzută 
trupeşti şi ale cărei flăcări sfinţitoare m-au îndumnezeit. 



24 



Frumuseţii 



3945. Şi mi-a fost dat 78 

ca mai presus de toate, 
să sufăr pentru frumuseţe 
şi lacrimile ei însoritoare 79 
să mi se scurgă'n suflet 
şi să-mi cânte, şi în joc 
ce mă cuprinde, şi întinde, 
fără cuprins să fie*. 

3953. Că mi-a fost scris 80 

să plâng pe urmele ce pier, 
a tot ce e mai sfânt şi pur, 
în frumuseţea care se avântă 
şi curge, flutură, adie 
prin orele ce sună a pustie. 

De unde vii?. . .De unde viu? 

3960. O întâlnire 'n minut rar 81 , 

ce a venit şi nu va mai veni, 

şi pentru asta 

eu plâng în suflet şi din chinuri*, 

aduce o rană pieritoare, 

care mă spală'n adevăr. 

3966. Tu, moarte, mă înalţă'n cerul 
din care vin, în care pier, 
tot frumuseţi din frumuseţe, 
când paşii grei calcă'n tristeţe. 



7R 

De către Dumnezeu. 
Lacrimile simţitoare pe care i le-a produs vederea slavei 
dumnezeieşti. 

Nu în sens predestinaţionist, ci în sensul providenţei dumnezeieşti, a 
purtării Sale de grijă faţă de sine. Dumnezeu 1-a ajutat în suferinţa şi în 
asceza sa îndumnezeitoare. 

81 Vederea extatică este o întâlnire de mare profunzime, o întâlnire 
rară cu Dumnezeu. 



25 



[16 iunie 1980] 



3970. Valuri de frumuseţe 
în chipuri mereu noi 82 , 
izbesc marea tristeţe 
schimbând-o în puhoi 83 ; 
şi aburi, şi cascade 
de măreţie pură 84 , 
ce nu e în făptură... 

Din spirit trupul cade 85 ! 



f 




aU v^ZZ' ***** y^^^ 



/&#> 



82 
83 



Am văzut în mod extatic. 



Tristeţea se transformă în puhoi de rugăciune şi de iubire 
dumnezeiască prin continua strigare isihastă către Domnul. 



84 
85 



Detalii extatice. 



Trupul cade/se supune, acceptă şi se bucură de ceea ce vede sufletul 
în slava lui Dumnezeu. 



26 



Arderi 



3978. Nu voi zidi un templu muierii, 

ci scânteierii 86 . 
Şi voi muri la umbra luminii 87 , 

a învăpăierii 88 . 

3982. Departe mi-e deapururi 

iubirea pentru una. . . 
Da'n veşnicele cruguri 

iubi- voi totdeauna. 

3986. Curgerea veşnic vie, 

a formei pâlpâire; 
Şi fulger şi stihie 

ce arde în neştire 89 . . . 

3990. Săltau odată' n ritmuri 

slăvind pe Făt-Frumos 90 , 
Când m' amăgeau la sânuri 

dulci, depărtări, duios 91 ; 

4994. Şi clinchetul de zale, 

sclipirea de oţel 92 , 
A paloşului 93 care, 

m-apropia de El... 

4998. Dar azi, de alte vinuri, 

de alt azur mă'mbăt 94 , 



Iniţial aveam de-a face cu: „Nu voi zidi un templu zeiţei, nici 
muierii", după care Fericitul Ilie a adăugat „scânteierii". 
Nu voi scrie poezie de iubire pentru femeie, cu alte cuvinte, ci voi 
cânta în poeme numai vederile extatice, scânteierile slavei lui 
Dumnezeu în viaţa mea. 

Dumnezeieşti. 

Dragostei dumnezeieşti. 

Despre slava dumnezeiască. 

90 Dumnezeu. 

91 Gândul la propria sa soţie se amesteca în eforturile sale pentru a se 
uni, în mod neîncetat, cu lumina dumnezeiască. 

92 Condiţia de încarcerat din temniţele comuniste. 

93 Rugăciunea neîncetată, isihastă. 

94 Vinurile si azurul = alte vederi extatice. 



89 



27 



Când peste vremi de chinuri, 

s-aşază viu omăt 95 . 



5002. O frumuseţe vie, 



L :96 



ce naşti din forme vii, 



Esenţă viorie , 



, 98 • ~ a i ...99 

tu , pururi ma îmbn! 



5006. Şi iar plutesc în voie 100 
şi din lumini răsar, 
în mine şi-n afar' 
sunt ardere, transpar, 
de voie, fără voie!... 



95 



Lumina dumnezeiască. 

V: creşti (variantă eliminată). 



97 Lumina dumnezeiască. 

98 Variantă eliminată: ce. 

99 V: învii. A fost eliminată. 

100 în slava lui Dumnezeu, în cadrul unei vederi dumnezeieşti. 



28 



[13 iulie 1980] 



Şi, ca umilinţă, ni s-a dat să muncim, să ne hrănim, să 
avem nevoi, tendinţe şi pasiuni, pentru ca să vedem ce 
suntem şi cum suntem: adică creaturi. 

Şi îngerii din ceruri nu sunt mai mult decât creaturi, 
numai că nevoile, tendinţele şi dependenţa lor e de altă 
natură, dar din ea nu pot ieşi. 

Căci marea mea tragedie şi a fratelui meu, universul, 
este că nu putem pieri de tot, că moartea noastră ne înscrie 
numai mai sus şi etern. 

O, pământ, univers şi suflet nepieritor! 

Cerul nou, pământul nou şi veşnica supravieţuire în 
eternitate a spiritului e tragedia şi salvarea noastră 101 ?! 

O, înălţare 102 , tu nu eşti o prăbuşire în neantl Tu eşti o 
veşnicie de care, uneori mă bucur, uneori mă îngrozesc. 



101 Veşnicia e tragedie pentru cei păcătoşi, pentru că Iadul e veşnic şi 
e mântuirea şi bucuria noastră, pentru că şi bucuria Raiului e veşnică. 

102 Vedere extatică. 



29 



[19 iulie 1980 103 ] 



Moto: „Mulţi din cei care vin aici 

A /v , • ,,104 

pier in întuneric 

501 1 . In aluatul lumilor - scânteie, 

Când m-a aprins lumina din abis 105 - 
Am rătăcit, tot căutând o cheie. . . 
Văzut-am visul - lume, lumea - vis . 

5015. Eu 106 n-am iubit decât seninul 107 , 

Ce printre nori, se dezvelea din cer. . . 
. . . Copil eram, şi am sorbit veninul, 
Şi-am încetat. . .nimic să cer. . . 

5019. Să cer nimic, dar să cuprind la sân, 

Tot ce vedeam şi ce gândeam; „Bătrân 

Eram, pe când eram copil 108 "; 

. . .Mi-e bătrâneţea luna lui april 109 ! 



103 Pe această pagină a scris un „Da" pe care 1-a tăiat şi apoi a scris: 
„copiat". 

104 Sub motoul din text, apare scris: „Tatăl meu în vis", după care a 
mai adăugat: „Tatăl meu mort, în vis, îmi spune". 

Cuvintele motoului aşadar reprezintă cuvintele pe care tatăl său i le-a 
spus într-un vis. 

105 Lumina dumnezeiască, care ţâşneşte din fiinţa Prea Sfintei Treimi. 

106-17 o- 

V: Şi. 

107 împărăţia lui Dumnezeu văzută în mod extatic. 

108 Eram matur, mă comportam şi gândeam matur pe când eram copil. 

109 Mă simt ca în luna lui aprilie, tânăr, plin de tinereţe duhovnicească, 
deşi acum sunt bătrân. 



30 



5023. Lumină 110 , drum fără margini 
te întinzi, 

în tine pier şi iar din 
tine apar 

şi piere timp şi formele 
dispar. 

5029. Mereu transpar prin văluri; 
mă aprinzi... 

5031. Căci nu e timp, nici spaţiu 
când adorm, 

în veşnicie absorbind adâncul 
şi negăsindu-i capătul, . . .+ 
şi în culori 112 lumina o înform 113 . 



110 Dumnezeiască. 

11 Un singur cuvânt e indescifrabil aici. 

112 înainte de acest cuvânt a fost substantivul „lumi", care apoi a fost 
şters. 

113 Licenţă poetică. 



31 



Nu există altă fericire pentru luptător decât lupta. 
Lui nu-i aparţine decât bucuria de a fi luptat. 
Beneficiarii sunt numai cei pentru care a luptat şi, tot 
aşa de bine, cei împotriva cărora el a luptat. 



32 



[în acest caiet, la această poziţie, am găsit o foaie, care nu face 
parte din acesta şi care este scrisă cu pix de culoare verde. 

Pe o pagină se indică un „V" iar pe cealaltă un „6". 

O să transcriu aici conţinutul acestei foi, care pare a fi un 
fragment de dialog dintr-o piesă de teatru.] 

Pagina V 

5036. - Oare, zădărnicie-i 
gândirea, raţiunea; 
de nu mai înţelege 
ce rosturi să dezlege?! . . . 



5040. - Vrei*, poate, din dorinţă, 
oricât ar fi de 'naltă; 
şi-n raţiunea 'nvoaltă* 
să ne dezbraci fiinţa! 

5044. Când n-acceptăm, 
şi nu dorim acestea, 
de ce ne dai 

ce-i mai presus de gândul 
şi păsuinţa noastră? 



5049. - „O, Tată, sunt înfrânt 
în tot ce-i al 115 făpturii, 
al duhului şi-al minţii!". 



5052. - O, nu mă mai răbda, 
zdrobeşte-mă-n neant, 
pe cel ce ţi se-nchină! 



5055. Iubeam făptura Ta 

în viaţă, 'n forma mea 



116 



114 E un cuvânt unicat. E o substantivizare a formei verbale: „ a ne 
păsa" (de cineva sau de ceva). 

„Păsuinţele" ar putea fi pluralul acestui cuvânt. Insă acest singular 

colectiv, „păsuinţa", desemnează întreaga căutare umană. 

Fericitul Ilie II întreabă pe Domnul, de ce îi dă cele mai presus de 

mintea şi aşteptarea obişnuită a omului. E o întrebare a smereniei. 

El ştie că e prea mult ceea ce primeşte de la Dumnezeu. Iar întrebarea 

sa e, de fapt, o mărturisire a nevredniciei personale în faţa măreţiei 

dumnezeieşti. 

115 V: toate-ale. A renunţat la ea. 



33 



Dar azi un chin gigant 
Mă spulberă 'n neant! 



116 Pagina „6" începe cu două versuri, care au fost şterse şi regândite 
în ultimele două versuri care urmează. 

Versurile şterse erau următoarele: „Dar azi, gigant neant, / înghite- 
mă'n neant!". 



34 



5059. Mi-ai frânt copila, Doamne 117 , 
încrederea i-ai frânt, 
încrederea în sine, 
încrederea în Tine. . . 

5063. ... Şi pentru ce, când pură, 
întreaga ei făptură 
te îndrăgea. . .şi-n ţărnă, 
şi umilinţă grea, 
la Tine doar spera! 

5068. Dar Tu n-ai vrut 

nici chinul şi nici jertfa 
să i-o primeşti!... 

5071. De ce vrei oare, Doamne, 
s-o nimiceşti? 118 



117 Se referă la sănătatea mintală şubredă a fiicei sale, a domnişoarei 
Green. 

118 Până aici a ţinut foaia auxiliată. 



35 



[12 septembrie 1980] 



5073. Ce frumoasă-i pacea* Ta sfântă, 

Când adânc, din falduri, ne 119 desfaci, 
Când alean şi vise ne frământă 



Şi alesul glas e doar să taci 



120 



5077. Când arunci năframa-ndolierii 
Peste munţi ce scânteie-n amurg; 
Ce profundă-i frumuseţea sfâşierii, 
A simţămintelor ce'n valuri după valuri 
Şi-n talazuri curg! 



I!9 V: îl. A fost ştearsă. 



120 Un vers ce a fost rescris parţial de către Fericitul Ilie. 
în locul lui „şi" era „iar". 

O primă variantă ar fi fost: „şi glasul cel ales e doar să taci". 

In varianta ultimă a şters pe „cel ales" şi a pus deasupra substantivului 

articulat „glasul", alt substantiv articulat şi anume: pe „alesul". 

121 V: „amurg" în loc de „năframă". „Năframă" a apărut la corectarea 
textului. 



36 



[13 octombrie 1980] 



5082. Mi-ai tulburat liniştea în care 122 
De-atâta timp am dormitat! 
De ce mă tulburi cu-al tău chip 
Făptură de nisip, după atâta timp? 

5086. De ce mă tulburi cu-al tău gând, 
Făptură de pământ? 
De ce mă tulburi cu-ai tăi nuri, 
Făptură din făptură 123 ? 

5090. De ce mă tulburi cu-ai tăi ochi, 
Cu al tău glas, cu al tău mers, 
Seninul văl de univers 
Albastru'n ochi, albaştrii ochi?. . . 

5094. De ce-a fost tot să ne'ntâlnim 
Când pentru veci şi veci de veci 
Voiam, ce-a fost să prăbuşim 
Şi eu să trec şi tu să treci?! 

5098. . . .Ca doi străini, mereu pribegi. 



122 E un poem confesiune, în care descrie evenimentele interioare pe 
care le-a trăit din cauza unei ispite sexuale, venite din partea unei 
femei, care 1-a atras. 

123 Femeie născută din altă femeie? 



37 



[14 octombrie 1980] 



5099. De dragoste şi vis - oglindă - 

" 194 

Mi-a tremurat şi m-a durut ; 
In soare veşnic - piramida - 
Cu patru laturi s-a născut! 125 









A 



/ 



124 E vorba despre inima sa, despre inima sa mult pătimitoare. 
25 Aluzie la o vedere extatică personală. 



38 



[15 octombrie 1980] 



126 



5103. It is foolish to Iove a girl, 
Only one. 

5105.When you can Iove all of them 
But touching more of them. 

5107. To Iove thee spirit passing though, 
She embracing beauty, 
She springing youth, 
She in nicest bodes . . . 

5111. ...To fly in Iove 
Of lovely youth. 



126 



Traducerea poemului din limba engleză ne aparţine: 



E o nebunie să iubeşti doar o fată, 
Numai una. 

Când poţi să iubeşti pe oricare dintre ele 
Şi să emoţionezi pe şi mai multe. 

Căci iubirea trece pe deasupra duhului tău, 

şi ea îmbrăţişează frumuseţea, 

ea ţâşneşte în tine tinereţea, 

ea este în cele mai frumoase trupuri... 

...Zborul în dragoste, 

In fermecătoarea dragoste a tinereţii! 



39 



5113. Plutind mai limpede şi pură 
decât albastrul din tării, 
Făptură veşnică 127 , Făptură, 
iscând roz-albe melodii 128 . 



127 împărăţia lui Dumnezeu. 

128 în sufletul care vede, în slava lui Dumnezeu, Preasfânta Sa 
împărăţie. 



40 



Cosmos 



Am citit undeva zilele acestea, că universul ar avea 
aspectul fagurilor şi că diametrul unei cămăruţe hexagonale 
din aceşti faguri, formată din galaxii, ar fi de 620 de 
milioane ani lumină. 

Aceasta m-a făcut să mă gândesc la viziunea 
universului, pe care am avut-o într-o stare extatică, şi care, 
într-adevăr, în strălucirea ei, părea ca un fagure care 
strălucea din interior spre în afară. 

Era minunată acea viziune, dar minunate erau şi altele 
pe care le-am avut. 

De pildă: universuri sub forma unor coloane 
brâncuşiene alăturate, din care radia lumina. 

încerc să fac o schemă a acelei viziuni. 






■ 





Imaginea privită în plan apărea, după cum se vede 
însă, perfect simetrică, deşi aici pare alungită. 

Aceeaşi imagine privită în adâncime apărea sub forma 
unor faguri suprapuşi. 



41 



Spiritul, Divinitatea părea a fi mai intens luminoasă 129 
la centrul hexagoanelor şi la îmbinări, la punctele de contact 
dintre ele. 



129 



Slava lui Dumnezeu era mai intensă la centrul hexagoanelor... 



42 



5117. Te-mbraci în privire 130 
în văluri şi nori de aur, 
De gând, de miresme, de grai; 
Nu erai şi erai. 



130 Lumină dumnezeiască mi te faci văzută. 



43 



[1 noiembrie 1980] 



Inspiraţia este determinată de o acumulare în 
adâncuri de energie şi de o spiritualizare maximă, care se 
revarsă sau ţâşneşte, zdrobind voinţa individului, din 
individ, spiritualizându-1 şi revelând adâncuri individuale şi 
colective. 



44 



într-un articol din revista Magazin 131 se punea 
problema, că religioşii sunt privaţi moral de credinţe şi 
conceptele credinţei, de precepte etc. 

Cu prisosinţă însă, marxismul impune mai mult decât 
atât, adică obligativitate sub toate formele, până la teroare, 
pentru a te supune lui şi a gândi materialist şi ateu, sub 
pretenţia pseudo-ştiinţifică că descătuşează. 

De ce te descătuşează? De gândirea liberă? 

încătuşarea ateistă, materialist-marxistă e odioasă, e 
impusă. 

încătuşarea religioasă, la ora actuală vorbind, chiar 
dacă ar părea că face aşa ceva, este o metodă de descătuşare 
spirituală, pentru o gândire liberă de orice piedici, 
atotcuprinzătoare şi, deci, eliberatoare. 

De ce? Pentru că preceptele religioase şi credinţa 
eliberează spiritul uman, îl înalţă, îl duce pe căile proprii de 
evoluţie, normale, ale omului. 

Cultura şi civilizaţia actuală sunt rezultatul lucrării 
omului religios sau chiar dacă nu religios, al omului format 
în contact cu credinţa. 

Chiar dacă el luptă împotriva ei acum, acest mediu 1-a 
creat, 1-a dezvoltat. 

Şi apoi, ca ultim argument peremptoriu, cultura, 
ştiinţa evoluează mult mai propice şi rapid în ţările 
eminamente religioase, ne-ateiste, ne-materialiste. 



iii 

Citată anterior. 



45 



5121. Izvorăşte, creşte şi pulsează 
norii, cosmosul gigantic 132 , 
când numai Spiritul tronează, 
unic, stabil şi paşnic. 

5125. învăluie în roz şi argintiu 

nimbii de nori ce se cuprind, 
în Duhul calm al Celui Viu, 
vălul letal desprind. 

5129. Adâncuri unde numai duhul 
şi frăgezimile desprinse, 
de forme ard, de doruri: 
se vor cuprinse. 



132 împărăţia lui Dumnezeu în slava dumnezeiască. 



46 



5133. Norii creaţiei pulsează 133 

înjur, în lăuntru 134 ; tronează 
Divinitatea stabilă şi trează. 



5136. ...Pe letalele depărtări, 
ocoale ce 135 fug peste zări, 
cu trepte şi vifor de mări. . . 



5139. Palate se'ncheagă'n tăceri 136 
şi dispar dintr-un ieri 137 
adiind tămâieri! 







i+msi r 






^-JjL< *t<%±^( 



L,- 



— 




133 Norii care izvorăsc veşnic din slava dumnezeiască sunt vii, 
pulsează, sunt plini de viaţă. 

134 în jurul meu şi în persoana mea. 

135 V: care. A renunţat la ea. 

136 Văd, în slava lui Dumnezeu, palate dumnezeieşti. 
Pentru că nu le văd în timp ci mai presus de timp. 



47 



[12 noiembrie 1980] 



5142. Cu pieptul râzător în soare 

Şi soare 138 izbucnind în piept, 
Treceau prin lumea pieritoare 
Spiritul aprins, discret. 

5146. Să fecioresc din tot ce moare, 
Un om aevea, viu, concret, 
Să aibă inima de soare 
Să lumineze 'n zări şi drept. 



138 



Adică lumina dumnezeiască. 



48 



[25 noiembrie 1980] 



5150. Răpit în frumuseţe şi avid, 
de puritate mă deschid 
în flori, ca să se dezgheţe 
noi ceruri, în vechi vid. 



49 



[25 decembrie 1980] 

5154. Trageţi sabia, la luptă! 
Simt Arhanghelii în noi. 
Veghea noastră-i ne'ntreruptă 
Şi e pace şi-n război 139 . 



139 Aluzie la o vedenie dumnezeiască personală, în care a fost ajutat de 
către Puterile cereşti în lupta cu demonii. 



50 



Risipite 



5158. Iradiere pură 140 

de raze şi miresme, 
din umere la glezne. 



5161. Mai mult decât făptură: 
iradiere pură. 



140 



Lumina dumnezeiască. 



51 



5163.0 vreme în pustiu 
lumina fulgera, 
dar nu se întrupa.. 



5166. Surâsul, graiul viu; 
o vreme în pustiu.... 

5168. Eternă frumuseţe 141 
învăluie-mă'n azi, 
în Soarele de-amiază 142 , 
în mine să îngheţe 143 

w n " i 144 

eterna frumuseţe! 



141 V: „Vecie'n frumuseţe". A fost păstrată şi pusă între paranteze. 
Eterna frumuseţe este lumina dumnezeiască. 

142 Dumnezeu întru slava Sa. 

143 Să rămână pentru totdeauna în fiinţa mea. 

144 V: „Vecie'n frumuseţe". A fost păstrată şi pusă între paranteze. 



52 



[25 decembrie 1980] 
Miriam 



5173. Mângâietoare forme 145 
de lăudare castă, 
cuvântul vă adastă 
'n scânteietoare norme. . . 

5177. ...Şi liniştea zăpezii 
în vii cristalizări 146 . . . 
... Se tot aud cântări 
luminilor amiezii 147 . . . 

5 1 8 1 . în toate Tu, eşti Tu, 
iubire înveşmântată 148 ! 
Viu lumea Te văzu 
în feciorie toată 149 ... 

5185. Cum Te iubesc doar îngeri 
pe Tine Te iubesc 150 ; 
chinul te schimbă-n plângeri 
frângând - Te preamăresc! 151 

5189. Vibrează pur culoarea 152 

1 SI 

în cântec înflorind, 
ne-amestecă'n licoarea 154 



145 Ale luminii dumnezeieşti. 



14 Zăpada e tot lumina dumnezeiască. 

147 Se aud cântări continue în împărăţia lui Dumnezeu, aduse de către 
locuitorii lumii cereşti lui Dumnezeu, pe care Fericitul Ilie le-a văzut 
şi le-a auzit în mod extatic. 

148 Tu eşti în toate cele create, Dumnezeul meu, prin harul Tău, pentru 
că Tu eşti iubirea care înveşmânta întreaga creaţie! 

149 Lumea Te-a văzut pe Tine, Doamne, om, ca noi, şi Dumnezeu în 
acelaşi timp, plin de feciorie şi de sfinţenie. 

Cu sensul: cum Te iubesc îngerii din cer, aşa Te iubesc şi eu pe 
Tine. 

151 Te laud, Doamne, din mijlocul suferinţelor care mă frâng, care mă 
zdrobesc. 

152 
153 



152 Se referă la culorile luminii dumnezeieşti. 



V: şi (a renunţat la ea). 
1 ,4 Lumina dumnezeiască. 



53 



de aur şi argint... 

5193. ... O curgere a mării 

galactică ' nspumare. . . 155 

- dau roadele chemării 156 

- inele - îmbrăţişare!...* 



155 V: de galaxii stelare (a renunţat la ea). Se referă tot la lumina 
dumnezeiască. 

156 Vederea luminii dumnezeieşti e roadă rugăciunii continue, pline de 
dor fată de Dumnezeu. 



54 



5 197. O cupă în vioară 

de frumuseţi să sorb, 

îndrăgostit şi orb 

de chipul tău, fecioară 157 ! 

5201. Sub priviri eterne 

îndur ... să te ' mbrac . . . 
Din carne şi sânge 
ceruri să fac. 



1 ' 7 Fecioara = lumina dumnezeiască. 



55 



L. W. Beethoven 158 - copleşitor, sfâşietor, dăruitor de 
bucurii care te înmuguresc, cresc, înfloresc, te dezvoltă nu 
numai spiritual, dar şi trupeşte. 

E o beţie; o beatitudine. 



158 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven. 



56 



[10 ianuarie 1981] 



în tinereţe eram grav, îndurerat şi trist. Nu ştiu dacă 
râdeam de câteva ori pe an. Şi poate şi atunci doar formal. 
Din inimă, mai niciodată. 

De ce ? ! Pentru că eram destul de tare şi puteam duce 
în trup şi în suflet durerea, pustiul, tragedia vieţii şi a morţii. 
Eram încrâncenat şi dur, împietrit. 

In timpul războiului m-am schimbat. Atunci am 
socotit că viaţa pe pământ ne este dată ca să o trăim, ca să ne 
bucurăm de ea şi nu s-o ducem în mormânt cu dârzenie şi 
curaj. 

Şi am început de atunci să zâmbesc lumii şi vieţii, să 
mă bucur de orice: de la firul ierbii şi micile gângănii, până 
la omul bun sau rău, până la cerul plin de stele. 

Şi am ajuns să slăvesc pe Tatăl vieţii în chinurile 
mele, când simţeam că sfârşitul fiinţei mele e la un pas de 
mine; că prăbuşirea în neant mă pândeşte, ca şi viaţa infinită 
sau veşnică. 

In vremea noastră se umblă la periferia adevărului şi 
ne-am pervertit gândirea în aşa chip, încât începem nu 
numai să răstălmăcim adevărurile, dar începem să creăm 
noime ale căror rezultat, va fi să ne arunce în haosul negaţiei 
absolute şi al divagaţiilor gratuite şi meschine, care dau 
sentimentul unui lichelism moral sec şi dezarmant. 



57 



5205. Materie, în trupul meu de umbră 
în armonie vrerea ţi-am purtat 
şi aş fi vrut şi în azur 
etern 159 , să te fi transformat. 

5209. în flori, în orbiri*; urci, culori, 
lumină pură şi umbriri... 
Materie, ce visători 
simt ochii tăi şi ce subţiri: 
simt valurile formei în vâltori 160 . 



159 în lumina dumnezeiască. 



160 Lumina dumnezeiască în revărsarea ei, aşa cum a fost văzută de 
către Fericitul Ilie în mod extatic. 



58 



5214. Nu Te-am slăvit decât pe Tine 
Iubire, Frumuseţe! 
Tu proslăveşte-mă în fire 161 , 
Să mor slăvindu-Te pe Tine 
Cer, Frumuseţe şi Iubire 162 . 



1 în trupul meu, prin aceea de a mă umple de slava Ta. 



162 



Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga robului Său. 



59 



B.[laise] Pascal 163 : „Sferă al cărei conţinut este 
pretutindeni şi circumferinţa nicăieri". 

în fiecare atom locuieşte un univers cu „firmamentul, 
cu planetele şi pământul lui". 

Omul este „un neant faţă de infinit, un tot faţă de 
neant, un mijloc între nimic şi tot". 

B. Pascal afirma „ineficienta cunoaşterii, a 
principiului şi sfârşitului". 

Spiritul omenesc, ca să meargă până la „neant şi până 
la tot", ar trebui să fie infinit. 

Pascal: Cele două infinituri, „minim şi maxim", 
coincid {substanţa şi înţelesul). 

Bruno 164 : infinitul mare nu coincide cu infinitul mic şi 
spiritul se avântă spre el prin iubire. 

Ego 165 : Coincidenţa celor două infinituri este posibilă 
în spirit, prin efort uman şi harul divin. 

Şi omul poate pătrunde în acest infinit, în această 
veşnicie, pe linie temporală 166 . 

Şi nemuritor fiind, îl poate cunoaşte pe potrivă, fără a 
cuprinde totalitatea vreodată 167 . 



163 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaise_Pascal. 

164 Giordano Bruno: http://en.wikipedia.org/wiki/Giordano_Bruno. 

1 5 Ego = eu, în limba latină şi reprezintă opinia sa vizavi de cele 
citite. 

166 Fiind încă în trup, în această lume. 

167 Fără a cuprinde tot ceea ce vede în mod extatic. 



60 



5219. Te slăvesc pigmei şi laşi 168 , 
Bat din palme de clăcaşi. 
O, sângele şi crima 
N-o pot uita în veci! 




Se referea la preşedintele comunist din acea vreme: Nicolae 
Ceauşescu. 
A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C5%9Fescu. 



61 



De ce oare gândirea lui Pascal mi-e aşa de aproape? 
Găsesc în ea gânduri gândite de mine. 

De pildă: Nimic nu ne place decât lupta, nu victoria. 
Nu căutăm niciodată lucrurile, ci căutarea lucrurilor etc. 

Subscriu lui Pascal, nu pentru că acum descopăr acest 
adevăr, ci pentru că o viaţă întreagă, aşa am gândit şi 
acţionat. 

„Pe Dumnezeu nu-L vom afla în natură. Drumul 
căutării Lui este acela indus, al gândirii şi apoi al credinţei şi 
al graţiei". 

Realizarea umilinţei şi depăşirea căilor raţiunii. 
Ajungerea la raţiunile inimii. 

La Pascal se asemuie cu „moartea minţii" a 
ortodocşilor. Şi apoi harul Duhului Sfânt. 



62 



[25 ianuarie 1981] 

Cuvântul e vibraţie. Muzica e vibraţie. Iar acţiunea: o 
punere în mişcare a materiei după alte criterii. E o vibraţie 
de alt soi 169 , cu alte unde şi ondulaţii. 



169 



De alt tip. 



63 



Stabilitatea în mişcare, ca aspect al sufletului 
în veşnicie 



Mişcarea stabilă, ca aspect al sufletului în veşnicie, se 
poate înţelege numai sub specie aeternitatis 170 . 

Şi un aspect şi altul, atunci când timpul şi spaţiul sunt 
eliminate, pot fi înţelese şi gândite. 

Este ca şi cum, în învolburarea marină a talazurilor 
sau în curgerea unui râu, am spune că particula atomică ar 
înregistra mişcarea sau tulburarea apei. 

Mişcarea poate fi resimţită cel mult la nivel 
molecular. Dincolo de acest nivel este stabilitate, indiferent 
de starea apei. Indiferent dacă se mişcă sau este imuabilă. 

Cam tot aşa stau lucrurile şi la nivelul depăşirii 
spaţiului şi al timpului. 

Sufletul, ca entitate spirituală - entitate simplă, ce nu 
se fragmentează - nu mai este supus mobilităţii şi nici 
stabilităţii, fiind dincolo de ele. Atunci el este ieşit din 
cadrul lor, fiind mai presus de ele. 

Totuşi, acestea au loc, în măsura în care sunt necesare 
vieţuirii în bucuria spiritului. Cele dumnezeieşti pot fi 
însuşite de sufletul luminos, mai presus de viaţa şi moartea 
naturală. 

Acolo, în extaz, ieşirea în stabilitate sau mişcare, 
înseamnă numai trăirea unor aspecte, a unor manifestări ale 
vieţii eterne. 

Aceste vederi nu pot fi stricate de diferitele 
manifestări ale sufletului 171 . 



în latină: din perspectiva veşniciei. 



171 în extaz. 



64 



Spiritul pur, spiritul pur! 



5223. Spiritul pur fără formă, 
fără act, fără glasuri, 
fără materia care 
îl exprimă şi cântă, 
ce oare ar fi? ! 

5228. O, tăcere, de care fugim, 
spre care ades alergăm, 
ne mântuie'n cântec şi joc! 



65 



[Ianuarie 1981] 



523 1 . O, neant, ne-ntruchipare şi ecran 
fără vreun reazem, fond şi plan, 
între două lumi, spre care 
năluciri şi'ntruchipare, 
prăvălindu-se aleargă 
să-şi găsească chip s' atragă! 

5237. Izvorăşte, umple zare, 

rodind de-afund, splendori, 
ţine'n braţe unde, nori 
electroni rotind în zare 
nori de galaxii stelare. 

5242. Trecând de neant, 
spiritul în nemişcare 
intră 'n lumi spirituale. 



66 



[Martie 1981] 172 



5245. O, neant, ne-ntruchipare şi ecran 
fără vreun reazem, fond şi plan, 
între două lumi, spre care 
năluciri şi'ntruchipare, 
prăvălindu-se aleargă 
să-şi găsească chip s 'atragă! 

5251. Rodind de-afund*, splendori, 
ţine'n braţe unde, nori 
electroni rotind în zare 
nori de galaxii stelare. 

5255. Petrecându-le spre moarte 

prin black-hole-urile 173 sparte, 
de inexistenţă'n poale 
şi în nemişcare goale, 
trec 174 prin umbre şi canale 
în lumi noi, spirituale! 



172 Fericitul Ilie revine asupra poeziei ultime, din ianuarie 1981, şi dă 
următoarea variantă finală. 

în engleză: găurile negre. 
174 Observ (şi acum sunt foarte vizibile parcă), fervoarea şi libertatea 
interioară cu care a scris aceste rânduri din caietele manuscriptice. 
Scrisul său e fugitiv, e la întrecere cu trăirile dumnezeieşti pe care le 
avea. Nu se uita la cum scrie, nu urmărea să nu facă greşeli de scriere, 
ci îşi urmărea gândul, ideea, adevărul pe care îl trăia şi pe care dorea 
să ni-1 împărtăşească, deşi viitorul acestor caiete nu fusese stabilit. 
Mi-a mărturisit la un moment dat că el avea mai multe idei de cât ar fi 
putut să scrie, dar că nu a scris decât ceea ce i s-a părut esenţial. 
Din aceste caiete mi-a spus să public, doar ceea ce cred eu că merită 
să rămână. Dar eu nici nu mă gândesc să scot ceva afară din ceea ce a 
scris şi a gândit el, cu riscul chiar de a fi interpretat greşit uneori. 
Trebuie să ştim să-i venerăm pe Sfinţii lui Dumnezeu în toate ale lor şi 
acolo unde ar exista o anume eroare sau stângăcie nedorite să le 
îndreptăm ca nişte/?/ credincioşi şi nu ca nişte străini, care aruncă cu 
praf în ochii, din invidie, Părinţilor lor duhovniceşti. 



67 



1634, 23 noiembrie, Blaise Pascal. 

Foi. Certitude. Certitude. Sentiment. Joie. Paix 175 . 

Trepte de la cunoaştere la iubire. 

Amuleta lui Pascal 176 . 



în franceză: Credinţă. încredinţare. încredinţare. Simţire. Bucurie. 
Pace. 

176 E vorba despre „extazul" lui Pascal şi despre ceea ce s-a găsit în 
căptuşeala hainei lui. 



68 



[1 martie 1981] 

5261. Amfore, viori, lăute! 

Ce sunteţi? De vrajă pline, 
veşnice necunoscute... 
Cum vă adânciţi în mine?! 

5265. Voi ca apa curgeţi, clar 
şi purificaţi în noi 

1 77 

noimele ce ne apar 
găsind reazim doar în voi. . . 

5269. Frumuseţea ne cuprinde 178 , 

Frunze peste vremi ne 'aşterne, 
Când iubirea ne aprinde 

1 7Q 

Vorbele prin gând s-ar cerne! 



177 Un cuvânt rar în literatura şi vorbirea Fericitul Ilie. 
Noimă = înţeles. 

178 Lumina dumnezeiască ne cuprinde, ne umple. 

179 Variantă păstrată: „Gânduri, vorbe ne vor cerne". 



69 



Alexander Pope 180 about Shakespeare 181 : „What oft 
was thought, but never so well expressed!" 182 . 

Ego: Oamenii gândesc şi se exprimă prin cuvinte care 
aparţin limbajului convenţional şi comun şi pot astfel 
exprima idei noi, originale. 

La fel nu împiedică şi nu impietează cu nimic faptul 
de a gândi şi de a exprima adevăruri originale, folosind 
ideile altora, pe care prelucrându-le în alt context, şi 
urmărind alte forme sau ţeluri, le îmbogăţeşti sau le faci 
material de construcţie în legături 183 . 



180 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_Pope. 

181 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/William_Shakespeare. 

182 în engleză: „Cât de des a fost gândit acest lucru, dar niciodată atât 
de bine exprimat!". 

183 în scrieri personale. 



70 



Mântuitorul: Nimeni nu ia pâinea de la gura fiilor săi 
ca s-o dea străinilor. 

Femeia: Dar şi câinii mănâncă de la masa stăpânului. 

Comuniştii* dau pâinea de la gura fiilor ţării străinilor 
şi fârâmiturile cuvenite câinilor le dau fiilor ţării. 

Iar pe câini îi lasă să moară, deşi sunt şi ei oameni. 

Pentru că aţi fost călduţi şi reci diavolul îşi bate acum 
joc de voi. 

Inima mă doare dar raţiunea ne îndreptăţeşte soarta 184 . 



184 Adică comunismul a venit peste poporul român ca o pedeapsă 
binemeritată. 



71 



[9 mai 1981] 



Este ora 1 noaptea. 

Descriu ceea ce am văzut, pe când mă rugam în 
închisoare, în momente de iluminare intensă. Mă rugam 
stând în picioare. 

Corpul meu fizic părea să nu mai aibă consistenţă 
reală. Lumina [dumnezeiască] mă înconjura şi creştea. Era o 
lumină pură, străvezie, de culoarea unui izvor de munte, 
rece, răcoroasă, liniştitoare. 

In faţă am văzut trei luceferi luminoşi, într-o lumină 
albastră pură, în timp ce mă rugam Sfintei Fecioare. 

Apoi am simţit că lumina care eram vedea în toate 
direcţiile, în faţă, în spate, la dreapta, la stânga. 

Trăiam bucuria vederii şi trăirii în spirit a purităţii şi 
frăgezimii. 

In faţă mi-a apărut un soare alb luminos, strălucitor şi 
se părea că eu sunt acolo şi de acolo am privit spre mine, 
spre lumina care eram. 

Atunci am ştiut, am înţeles, că prin soarele în care mă 
aflam ca gând şi duh, pot privi mai departe, spre ceea ce eu 
însumi nu pricepeam. 

Şi am privit prin soarele strălucitor, prin lumina lui, 
care desfăcea un nou orizont în lumina străvezie. 

Şi lumina soarelui prin care priveam, îmi desfăcea ca 
un fulger călător noi ceruri şi orizonturi, în care alţi sori 
desfăceau alte şi alte orizonturi, în lumina din ce în ce mai 
pură, şi culori mai armonioase, mai strălucitoare, mai 
grăitoare de adâncuri în adâncuri. 

Şi eu parcă creşteam şi mă cufundam în puritatea lor, 
înflorind din adâncuri necunoscute, simţiri, vederi, gânduri 
şi auziri. 



72 



[Mai departe apar câteva nume scrise cu creionul] 



Seul* ... * Pers 

Gabriel Nasta. 

Nic Tertulian 

Curgea* Lucaci (ungur*) 

Ermeneutica lui M.[ircea] Eliade 185 

Adrian Marino 186 

Filip Nema, filosofia sacră. 



185 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade. 
1 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino. 



73 



[16mail981] 



Am acceptat existenţa şi toate compromisurile la care 
ne-au expus 187 pentru a atinge vremea eliberării. 

Dar am acceptat însă moartea pe plan cultural decât 
integrarea în ideologia iudeo-comunisto-ateistă 188 . 




■ <■ -fc< . f . ■-3-+ t _ J< _ r 



187 



Comuniştii. 



Prima dată era doar: „comunistă şi ateistă". Schimbarea s-a făcut 
cu roşu îngroşat. 

A dorit să nu publice nimic atunci decât să facă pact cu ideologia 
comunistă satanistă. 



74 



Fizica cuantică este anti-deterministă 



[Apare lipit în caiet următorul text de ziar, care are titlul: „Se 
extind limitele universului". 

Pe spatele articolului din ziar stă scris: ziarul „Scânteia", 4 
aprilie 1982. Nu am numele autorului.] 



[Textul integral]: 



„Un grup de astronomi australieni şi englezi de la 
Laboratorul Seiding Spring Mountine din statul New South 
Walles din Australia au descoperit obiectul cosmic 
extragalactic cel mai îndepărtat de sistemul nostru solar 
dintre toate cele cunoscute în prezent. 

Acest obiect, un quasar 189 din gaze incandescente, 
care s-a transformat ulterior într-o nouă galaxie, se află la o 
distanţă de 29 miliarde de ani lumină de Terra. 

Undele de lumină captate de oamenii de ştiinţă au 
părăsit quasarul cu mult înainte de apariţia planetei noastre. 

Descoperirea astronomilor australieni şi englezi este 
rezultatul unor intense şi îndelungate cercetări efectuate cu 
ajutorul unui radiotelescop optic 190 dotat cu o lentilă cu un 
diametru de 3, 9 metri. 

în urma acestei descoperiri limitele universului se 
extind considerabil - având în vedere faptul că obiectul 
cosmic cel mai îndepărtat de Terra se află la 1 6 miliarde de 
ani lumină" 191 . 

[Paralel cu articolul acesta, Dumnezeiescul Ilie a scris, pe data 
de 4 aprilie 1982, următoarele rânduri]: 

Este o confirmare a celor pe care eu le-am exprimat 
anterior şi anume, că universul este nelimitat în spaţiu şi 
timp şi că el se confundă cu infinitul. 



189 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Quasar. 

190 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radiotelescop. 

191 Sublinierea din textul citat îi aparţine Fericitului Ilie. A scris până 
acum cu pix albastru, verde şi roşu, dar şi cu creionul. 



75 



Limitele universului, cândva calculate la 15 miliarde 
de ani lumină, sunt depăşite acum de obiectul cosmic ce se 
află la distanţa de 20 de miliarde de ani lumină. 

De asemenea va veni vremea, când şi limita de 30 de 
miliarde de ani, pe care alţi savanţi o vor calcula să fie şi 
aceea depăşită, şi aşa mereu, la infinit. 

Cred că şi alte lumi, cu raza de lumină de 15-30 
miliarde de ani depărtare de noi sunt posibile în spaţiul timp. 



76 



[1 iunie 1981] 



Legea atracţiei universale există pe plan material dar 
şi pe plan spiritual. 

Intre ele există asemănări, paralelisme. Pe plan 
material, în microcosmos, cosmos şi macrocosm, există 
gravitaţia şi forţa de atracţie, respingerea şi echilibrul, 
magnetismul etc. 

De la particule, la atom, moleculă, corpuri, totul se 
organizează în cercuri sau grupuri din ce în ce mai 
complexe, organe, organisme, fiinţe... 

In lumea astrelor, sorii împreună cu planetele 
formează grupuri stelare, galaxii, universuri, în virtutea 
aceleiaşi legi a atracţiei şi a echilibrului universal. 

1 Q9 

Evoluţia şi involuţia, ritmul, pulsaţia...* arată că 

1 vi 93 

totul este viu, viază . 

In lumea spirituală care străbate materia şi viul care 
ne irigă fără să ne confunde cu esenţa lui, deşi unite ca 
existenţă, aceleaşi legi, ca cea a atracţiei universale, care a 
condus materia la organizarea fiinţei umane 194 , conduce mai 



192 Nu înţeleg aici două cuvinte, care explicau ceva despre pulsaţia 
lumii. 

193 Aşa cum am mai arătat şi în altă parte, importanţa lui „viază" din 
textele liturgice ortodoxe e aceea că nu e un sinonim perfect cu 
„înviază". 

Ci Duhul viază întru noi, în sensul că E este viaţa noastră, că întru El 

noi trăim adevărata viaţă, pe cea duhovnicească. 

Şi când Sfântul Duh viază întru noi El nu „înviază" în noi, ci ne 

facilitează harul vieţii, al învierii duhovniceşti. 

De aceea atenţionez încă o dată asupra caracterului extraordinar al 

acestui cuvânt „viază", care are puterea de a exprima sălăşluirea 

Sfântului Duh în noi şi puterea Sa vivificatoare pe care o revarsă în 

noi. 

Sfântul Duh nu înviază în noi ci în noi îşi face simţită prezenţa. Şi 

modul de a fi al Sfântului Duh în noi, prezenţa Sa e desemnată prin 

acest „viază", pe care trebuie să îl păstrăm cu mare sfinţenie şi să îl 

traducem mai departe şi generaţiilor viitoare, alături de „întru" sau de 

„dor" sau de „fără saţiu". 

194 Fericitul Ilie respingea teoria evoluţionistă a apariţiei fiinţei umane 
de-a lungul unui proces utopic de trecere de la animal la om. 

Aici încearcă însă să dea o exprimarea personală ideii de creaţie a 
omului de către Dumnezeu, văzută numai în latura sa materială. 
Atracţia universală sau oricare lege a lumii vine de la Dumnezeu şi e 
stabilită de către El. Coeziunea elementelor, material şi spiritual, care 
constituie trupul uman, este vizibil în pântecele mamei la nivel fizic, 



77 



departe pe alte trepte, dragostea între doi indivizi de sex 
opus, iubirea dintre cei de aceiaşi familie, apoi acelaşi grup 
social, trecând pe plan naţional şi în ultimul aspect, iubirea 
care se dezvăluie din ce în ce mai mult între rase şi pe panul 
întregii umanităţi, dovedeşte acelaşi aspect al evoluţiei 
atracţiei, dezvoltării ei spre un centru mereu mai înalt. 

Dar legea atracţiei universale se dezvăluie şi sub alte 
forme care demonstrează existenţa acesteia. 

De pildă dragostea faţă de cei dispăruţi biologic, dar 
vii în duhurile noastre, care fac o unitate cu noi, pe aceleaşi 
trepte (persoană, grup, naţiune, umanitate), spre centrul unic 
de atracţie: Dumnezeu. 

Materia aceasta, cât şi energia vie 195 , cu formele şi 
aspectele ei de manifestare, vădesc foarte elocvent o lucrare 
a spiritului, drumul spre integrarea în El. 



unde elementele constitutive ale trupului uman se formează tocmai din 
această coeziune dumnezeiască, pe care Dumnezeu o imprimă prin 
suflet, ca liant al tuturor particulelor somatice din om. 
195 Harul dumnezeiesc. 



78 



20 iulie 1981. Sfântul Ilie 196 . 



Mărturie 



5273. în trupul meu lumina viu 197 ardea 198 
şi orice por un soare nou 199 era, 
lentilă'n cer crescând avid! 



5276. în timp şi spaţiu mă deschid 
ca o mireasmă, ca un nimb 
ce sorb lumină 200 şi mă schimb 201 
în armonii sporind culori, 
în mii de nuanţe şi fiori 
ce ning, şi ard, şi curg în valuri, 
şi-n veci de veci nu-şi află maluri 202 . 

5283. Etern prezent; fără'nceput, 
neîncăput, neconceput 
mă tot concep, mă nasc mereu 203 , 
identitate în orice. Sunt eu, 
din haos mă'ntrupez într-una, 
Tărie - Cer 204 - îmi eşti cununa! 

5289. Eu te iubesc lumină, Tată, 
Putere neîntruchipată, 
sporeşte-mă'n iubirea Ta, 
spre-a Te urma şi asculta! 

5293. In voia Ta vreau să rămân, 

să moară' n trupul meu păgân 205 



196 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/SP/oC3%A2ntul_Ilie. 

197 L-a înlocuit pe „sfânt" cu „viu", deşi nu a eliminat nici primul 
cuvânt din manuscris. 

198 Lumina dumnezeiască ardea viu în persoana sa. 

199 A fost tăiat „viu" şi înlocuit cu „nou". 

200 Lumina dumnezeiască. 

201 Mă îndumnezeiesc continuu. 

202 Vers tăiat din Ms în mod integral: „Prezentul fără de'nceput". El a 
fost recalculat în versul următor. 

203 în viaţa duhovnicească, adică cresc continuu în sfinţenie. 

204 A înlocuit pe „Tată". 

205 Plin de patimi. 



79 



şi-n chipul meu neîmplinit, 
întunecatele vâltori 206 . Sclipit 207 , 
să-nvie sori nemuritori 208 
ce să mă poarte din abis, 
spre cerul Tău mereu deschis, 
cum am văzut cu ochiul treaz, 
în neuitatul meu extaz! 209 



206 Vâltorile = patimile. 

207 Plin de har. 

208 în vederea luminii dumnezeieşti. 

209 Ultimul vers era o variantă textuală. Am ales-o pe aceasta în locul 
versului ales ca punct final: „în neuitat, demult extaz!". 



80 



[23 iulie 1981] 



5302. Priveşte, priveşte 

că privirea roieşte! . . . 

5304. Priveşte adânc 

în floarea de câmp! . . 

5306. Priveşte cu ochii, 

cu trupul, cu mintea, 
priveşte prin rochii 210 
când arde fiebintea 
şi larga 'ntrupare 211 !... 

5311. Priveşte sub tâmple, 
sub stele şi zări 
şi-o să se'ntâmple 
să afli cântări, 
de care în veacuri 
nu s-au auzit; 
- uscatele vreascuri 
trosnesc limpezit -. 

5319. Iar sânii, păgânii 
ce caută 'n nori, 
în trupuri-viori, 
în visele mâinii?! 213 

5323. Sânii, păgânii 
tresaltă'n visare, 
negrăită ' ntrupare. . . 
Sânii, păgânii! 



210 Prin vederile extatice. 

211 A luminii dumnezeieşti. 



212 Ms: troznesc. E o variantă lexicală adânc înrădăcinată în 
Teleorman. 

213 De ce mă ispiteşte trupul femeii acum, când văd cele dumnezeieşti? 



81 



5327. Tu, univers, cu ochii mari 214 
ce trupul mi-1 deschizi, 
în spirit: umbră... şi dispari, 
în zori să mă aprinzi 215 ! 






&Car I Mi 1,71 I * ■ 








^> f ^ *-~z *. *^*xj— y-i^A 



* 



214 TT 

V: amari. 

V: de noapte mă desprinzi. 



82 



[Pe o bucăţică de hârtie dintr-un notes, existau câteva cuvinte 
englezeşti cu traducerile lor. Mai pot distinge doar]: flash, face, 
slightly 216 ... 



în engleză: fulger are/licărire, faţă, uşor. 



83 



[20 septembrie 1981] 



5331. Nu speram să văd 
cerul vreodată... 

5333. Dar mi s-a deschis 217 
şi-am privit, odată 218 , 
prin mine în cer 
şi în adevăr! 



17 în vederile extatice, dumnezeieşti. 



218 Cândva. 



84 



[6 octombrie 1981] 



în regimul comunist demnitatea umană a fost complet 
distrusă în mod sistematic. 

Fiecare într-un mod sau altul a fost obligat să calce pe 
tot ce este pur în conştiinţă; pe totul sau pe cât de puţin. 

Altfel nu se poate supravieţui. . . 

Şi tocmai despre această demnitate umană încearcă ei 
să vorbească, spunând că o respectă ca nimeni alţii. 

E groaznic, e cinic, e înnebunitor! 



85 



5337. Vino ardere de flăcări 219 , 
de-ntrupare şi de vis, 
paradis întredeschis, 
de'ntuneric să mă aperi! 

5341. Mâna'ntinsă, dor, rămâne 
prin mişcare contemplând, 
sufletul meu contemplând 
când mireasma îl tămâie. . . 220 

5345. Mlădiere vaporoasă 

ce se-ascunde sub un trup, 
eu din tine-aş vrea să rup, 
să-mi fac sufletului casă . 

5349. Forma ta care-mi mângâie 

ochiul, gândul-mi dar şi alinul 
e tot ca ziua mea dintâi, 
paradis ce umple chinul! 



219 Lumina dumnezeiască. 
V: în mireasmă de tămâie. 



221 Ultimele două versuri au avut încă două variante: 

1 . „Eu din taine-aş vrea să rup, /să-i fac sufletului casă"; 

2. „Eu din tine-aş vrea să-ţi rup, / să-i fac sufletului casă". 



86 



Oare e posibil ca Divinul Creator să fi luat o mână din 
cerul static - din imobilitatea existenţei în sine - şi punând- 
o în mişcare, să facă să se nască existenţa dinamică, 
universul în mişcare actual, pe care astronomia îl cercetează 
şi care evoluează în infinit? 

Aceasta a fi egal cu biblicul: „Fiat lux! 222 ". 



în latină: Să fie lumină! 



87 



26 octombrie 1981. Am pornit ca un necunoscător al 
tuturor căilor 223 . Ba chiar şi pe cele ştiute le-am zăvorât şi 
am realizat moartea dorinţelor şi a glasurilor minţii. 

De pe această culme limpezită am pornit împreună cu 
lumina pură ce-mi apăruse în inimă şi numai pe ea mărind- 
o 224 , ascultând-o şi privind-o, mi s-au descoperit cerurile şi 
lumile cereşti. 



223 Curăţirii de patimi. 

224 în sensul de a o dobândi în tot trupul său. 



88 



5353. Punct şi focar 

eternă'ntretăiere, 
între neant şi sfere 
apar, dispar! 

5357. Câte un cuvânt 
pe ici pe acolo, 
dor şi Acolo 225 
celor ce sunt. 



In împărăţia Sa. 



89 



5361. In univers cu ochi avizi 
şi-n trup tu te deschizi, 
din toate vârstele culegi, 
ce înţelegi şi nu'nţelegi. 

5365. Şi te desfată forme clare 226 , 
în care grai şi duh apare, 
melodiindu-te spre vis 
în care floarea 227 ţi-ai deschis!... 

5369. .. .Că tu nu eşti când doar tu eşti 228 
cel de acum, cel din poveşti 
şi pururea pe drum în sus, 
mereu răsări dintru apus. 



226 Văzute în vedere dumnezeiască. 

~ 27 Fiinţa plină de feciorie dumnezeiască. 

~ 28 Nu exişti cu adevărat când nu eşti cu Dumnezeu. 



90 



[14 noiembrie 1981] 



5373. Trăiam în lumină 229 
şi lumina era în mine 
şi eu eram în lumină 
şi lumina nu mă părăsea. 

5377. Când eu gândeam, când dormeam, 
în mine lumina ardea. 
Când mă trezeam, 
deasupra mea înflorea. 

5381. Lumina Duhului era foc 
şi izvora ca un nor, 
din inima plină de dor, 
din adânc curgător 
şi viaţă 230 în mine era! 



~ 29 în lumina dumnezeiască. 
230 Viată dumnezeiască. 



91 



5386. Frumuseţi din aur pur 231 
pe argintul zilei mele, 
scurs din inimă în jur, 
se subţie înspre stele. . . 

5390. Iar mă cheamă între ele 
frumuseţile. . . 'mprejur, 
trec prin gândurile mele, 
ape vii 232 , sclipind mai pur. 

5394. Şi cum sunt, nu simt că curg 
nor şi boare peste zări 233 , 
revărsându-mă amurg 
peste beznele viori. 



^A- ***** J / s 





n. 



?/* ++* ~ 



231 



Din lumina dumnezeiască. 



232 Harul dumnezeiesc. 
33 Nu simt când si cum intru în vederi extatice, dumnezeieşti. 



92 



5398. Cât mai singuri, singuratici 

într'un colţ pustiu din cosmos, 
ne-am simţi la noi acasă, 
dacă-n inimă Te am. 



93 



[5 decembrie 1981] 



în trecut, am trăit o perioadă de timp într-o lumină 
spirituală atât de intensă, încât aceasta îmi era realitate 
palpabilă, văzută, auzită iar realitatea fizică, cea normală, a 
oamenilor, îmi apărea ca o umbră, inconsistentă, palidă, fără 
reazem, fără temei, ştearsă, pieritoare, incongruentă. 

Nu părea că o trăiesc. Farmecul acestei lumi pierise. I 
se stingeau contururile, ca în înserările şi nopţile difuze. 

Dar lumina în care trăiam îşi diversifica şi intensifica 
atât de mult culorile, cât şi formele, încât contururile se 
precizau, înfloreau, se adânceau miniatural dar şi magnific, 
în planuri imense, care se întretăiau fără să se confunde, fără 
să se anuleze. 

Şi, deşi coexistau în acelaşi loc ele erau distincte, 
pentru că deşi aveau existenţă reală bine definită, neexistând 
spaţiu material, trăiau în spaţii imateriale, spirituale, adică în 
acelaşi loc fără să se confunde. 

Trăiam o stare specifică de simţire şi înţelegere a 
acestor existenţe şi planuri existenţiale, pe care nu o mai 
trăisem până atunci, dar care îmi îndreptăţea convingerile şi 
credinţa, că totul este cu putinţă şi orice vedeam 234 era real. 

Şi am înţeles cât de aberant este faptul, că oamenii 
cred, gândesc şi înţeleg altfel, socotind ca unice raţiunea şi 
convingerile actuale, deşi ele sunt numai puncte de vedere 
analog obiective, analoage studiului existenţei şi al evoluţiei 
lumii actuale. 



234 în vederile extatice. 



94 



5402. Nu pot răbda mai mult, 

mă frânge, mă zdrobeşte şi mă curmă 
necinstea şi minciuna, laşitatea, 
ipocrizia, înşelăciunea, gândul strâmb, 
oportunismul, silnicia şi trădarea, 
şi slava ridicată până'n ceruri 
pentru făptura omului nătâng 
şi prost şi îngâmfat şi paranoic 235 . 

5410. Şi pleava, gunoaiele stârnite mă dor 
şi vânturate sub pretexte 
şi tâlcuiri estetic camuflate! 

5413. Nu pot, am îndurat mai mult 
decât o fiinţă omenească poate, 
de-acum mă'ndrept spre altă treaptă. 

5416. Căci cerul e batjocorit 

şi duhul trudnic ce se zbate 
e înghiţit, răstălmăcit, sucit 
şi lepădat ca o tnopcă*. 

5420. Duhul e dor în dar primit, 
mândria noastră pentru care 
ne-am umilit şi ne-am jertfit. 

5423 . E duhul viu, cinstit, adevărat, 

mai mult decât oricând ameninţat 

azi, cu pieirea, 

când se 'nalţă omul nemernic 

mai mult decât merită sau a meritat! 



235 



Despre starea insuportabilă de la acea vreme din România... şi, în 
mod explicit, despre preşedintele comunist de atunci al României: 
Nicolae Ceausescu. 



95 



„236 



Răspuns poeziei : „Noi de la el am învăţat 



Mărturisirea omului şi a neamului 



II 



5428. Să fim lichele şi făţarnici, 
să linguşim, să ne minţim 
şi demni să ne numim, 
când suntem laşi, oportunişti 
şi ca nişte viermi ne'ncolăcim 
şi ne batjocorim noi înşine pe noi 
şi tot trecutul îl călcăm 
şi cu noroi îl tăbăcim 
şi îl trădăm şi ne trădăm 
şi vindem ce-i mai sfânt 
în noi, şi încă mai vorbim 
de demnitate şi onoare, 
de cinste şi umanitate, 
când despuiaţi de orice omenie 
ne despuiem şi despuiem pe alţii 237 , 
de tot ce-i sfânt şi omenesc. 

5444. Suntem oribili şi murdari, 
că toată apa de pe glob 

TIO 

nu poate să mai spele soiul 
şi năclăiala 239 din adâncuri, 



236 Probabil era vorba de un poem comunist faţă de care Fericitul Ilie a 
răspuns în mod vehement. 

~' 7 „A despuia" de aici înseamnă a lăsa pe cineva flămând şi gol, prin 
neomenie şi răutate. Dar, mai ales, acest verb ne indică în această 
accepţie, că suntem privaţi atât de lucrurile materiale cât şi de cele 
spirituale, de cineva anume sau de un regim politic. Cu preponderenţă, 
Fericitul Ilie viza regimul ateu comunist. 

j8 Soi, soios = murdar. Hainele soioase sunt hainele foarte murdare, 
în care transpiraţia şi praful, alături de tot felul de uleiuri şi produse 
petroliere, fac ca hainele cuiva să aibă un miros insuportabil. 
E un cuvânt folosit adesea în Teleorman, mai ales de oamenii mai în 
vârstă. Tractoriştii sau cei care munceau în industria mecanică aveau 
pe timpul lui Ceauşescu asemenea haine. Şi oamenii puneau această 
etichetă pe hainele lor de lucru şi aceasta pe drept cuvânt. 



96 



de suflete şi minţi furate, 
de-alunecări şi perfidii. 
Şi numai focul, nu oricare, 
cel din dezagregare, 
mai poate curaţi pământul 
şi lumina de la soare, 
de-atâta negură în care, 
ne bălăcim, ne preaslăvim 
prostia din născare, 
a măscăricilor cântare! 



III 



5458. Loveşte-ne destin şi moarte 
şi chinuieşte-ne cât poţi 
de tare, aspru şi năvalnic, 
neîndurător, tu, cer albastru 
şi tu senin ce ne priveşti, 
din depărtări de stele, din tării, 
că duhul nostru vlăguit, 
steril, fără identitate 
şi urgisit de-adânci nemernicii, 
neputincios, zadarnic şi'ncâlcit, 
nu ne mai recunoaşte în fragilă 
şi pură, veşnică lumină, 
ce susură de farmec în izvoare 
şi nori care'nfloresc umplând 
de fulgere arcadele cereşti. 

5473 . De-acum plecat pe valuri pierzătoare, 
de scârbă nu mai poţi rosti, 
nici prevesti, pierdute duh, 
nimic, că te-ai negat prin tine, 
prin ai tăi, ce-ţi sunt de-un neam 
şi de-o credinţă altădată. 

5479. Acum fără credinţă suntem, 
atei, prăpăstioşi şi sumbri, 
căci soarta grea de tine ni-i legată, 
de oameni fără lege şi păgâni, 



39 Amestecul, aglutinarea sentimentelor noastre 



97 



ai noii ere păgâneşti, 

pe care lăudând-o, preamărind-o 240 

ne defăimăm şi o scuipăm. 

Că frumuseţea mult mă doare 

şi o suport ca un calvar, 

golgota mea răsăritoare 

în gândul dus fără hotar 241 . 



240 în Ms acest vers era ultimul din poem şi avea o altă formă: „pe care 
lăudând, o defăimăm". Fericitul Ilie a venit cu o completare şi a 
făcut ca acesta să arate astfel. 

241 V: „cu gândul dus fără hotar". Poemul e semnat cu cifra II şi III, 
fără ca să existe pe undeva un I. 

Tind să cred că nu a existat strofa I niciodată. 

Ceea ce e greu de înţeles pentru un cititor de azi, ca şi pentru mine de 
altfel, e ritmul interior al poemelor sale. După cum se vede, versurile 
nu au de multe ori nici o precizie structurală şi par să fie neterminate. 
în orice caz ele nu au fost create ca să fie citite de cineva. Ele au fost 
scrise pentru a reprezenta o instantaneitate uitabilă peste timp, dar care 
atunci erau un mijloc de supravieţuire alături de rugăciune şi citire. 
Poemele sale par nescrise pentru că au o logică numai a inimii lui şi 
nu vizează un public. E greu de înţeles la Fericitul Ilie nedorirea unui 
public, conexată cu dorinţa de a spune tot adevărul despre el însuşi. 



98 



Cuvântul de reproş românesc: „nu e frumos", implică 
de altfel şi pe: „nu e bine, nu e moral, nu este estetic". 

Toate acestea alcătuiesc şi sunt învăluite în pânza 
ţeserii frumuseţii. 



99 



5490. Frumuseţe care răsări 

din păr despletit de fecioară, 
şi dispari şi apari, 
pe când mă'nfioară, 
subţirimea din văz 
şi forma prea pură 
prin care străvăd 
eternul 242 cum cură. 

5498. Din vechi şi nou mereu curg, 
visate, alerte energii, 
ce ard în ochi ca un rug, 
de veci şi de veci veşnicii! 

5502. Farmec viu ce mă atinge 
şi de-o viaţă nu se stinge, 
de adâncă frumuseţe; 
ce pot face, ce pot zice?! 

5506. îmi adie şi îmi cântă 

cu suspin de veac prin trup 
şi mă scald în frumuseţe, 
guri de vrajă în cer se rup, 
peste ochii de tristeţe! 



42 Harul lui Dumnezeu. 



100 



.243 



5511. Pământ din soare supt 
prin soare te-am văzut 
şi cum prin sori şi stele 
ceruri într-una se desfac. 

5515. Şi ascuţişurile minţii mele 
în fulgere şi raze se prefac; 
la fel în spirit aurore 
şi sori s' aprind 
şi ceruri noi, 
se tot desprind şi ning! 

5521. Şi linişti şi miresme mă cuprind 
iar în auz învie 
eterna împărăţie! 



243 



Titlul acestei poezii era „Materia" dar a fost şters în Ms. 



101 



In revelaţiile pe care le-am avut odinioară, mi-a 
apărut un soare într-un orizont, care era lângă mine. 

Apoi prin acest soare care era ca o enormă lentilă 
luminoasă, am văzut alte orizonturi, cu alţi sori şi alte lumi. 

îmi spuneam că în infinit se nasc şi plutesc la infinit, 
adică sunt fără de sfârşit în acest „spaţiu" şi sunt 
dintotdeauna. 

Iar fiinţa mea era ca şi ele, cuprinsă în ele, o 
conştiinţă ce pătrundea şi vedea prin sorii luminoşi. 

Eram un punct de referinţă, de cunoaştere, de 
cugetare... Dar unde eram?! 

Eram în mine însumi, dar eram în Duhul, în Fiul, în 
sânul Tatălui! La Tatăl! ! ! 



102 



Plutarh 244 : Soarele este o oglindă celestă dar 
materială. 

Ego: Există în spiritual 245 o oglindă într- adevăr a 
cerurilor, cum e la indieni ochiul lui Shiva 246 . 

Am văzut ochiul acesta spiritual ca un soare şi am 
văzut prin el marginile împărăţiei cerurilor, ca fiind fără 
sfârşit în spaţiu şi timp. 

Ego: oglinda spirituală este sferică, e ca un soare, e 
luminoasă, incandescentă dar rece şi străvezie. 



244 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Plutarh. 

245 în vederea extatică. 

246 Fericitul Ilie nu credea în mitologia hindusă şi nici nu o reprezintă, 
după cum se poate înţelege din toate scrierile sale, însă el asimila 
vedeniile sale cu tot felul de forme simbolice, care apar şi în alte 
religii. 

Pe unii îi poate sminti acest lucru, dar aceştia trebuie să ştie, că pentru 
el revelaţia adevărată era numai în Ortodoxie şi în niciun caz în altă 
parte. 



103 



Dilemele Moscovei, dilemele ateismului 



[24 ianuarie 1982] 



E scris că Satana va îmbrăca şi strai 247 luminos, ca să 
atragă şi să ducă lumea după el, în prăpastie. 

Dar înţelepciunea omului luminat de Dumnezeu va 
reuşi să dezvăluie adevărul, să înfrângă minciuna şi toate 
combinaţiile înşelătoare, ridicându-se mai presus de ele şi să 
înfrângă toate cursele întinse de către demoni. Şi iată un 
exemplu în acest sens. 

Când unul dintre state se trezise şi vroia să trezească 
şi pe altele din somnul înşelător, ridicând sabia adevărului şi 
a puterii, împotriva celor care, în numele unor idealuri 
umanitare, a păcii şi egalităţii, îşi ascundeau faţa hâdă, 
intenţiile agresive şi cotropitoare, cât şi mârşăvia faptelor 
puse la cale de demonizaţii din Moscova (atunci când 
Moscova reuşise să pară curată deşi faptele o arătau plină 
de sânge şi blestem), atunci a apărut dilema poloneză. 

Dacă s-ar fi lăsat ca lucrurile să-şi urmeze cursul lor, 
atunci, după propriul lor raţionament, o verigă a lanţului 
care leagă naţiunile şi popoarele s-ar fi rupt. 

Moscova a ales intervenţia armată mârşavă, chiar prin 
fiii acestei naţiuni, fâcându-i trădători şi scârnavi în faţa 
fraţilor lor pe care îi asupresc 248 . 

însă ce câştig a adus această atitudine a Moscovei 
lumii comuniste? A adus demascarea mascaradei pe care o 
proclama lupta pentru pace. Lupta aceasta a arătat ce se 
ascunde în spatele hainei lozincilor strălucitoare. 

Iată că prin această poziţie lăsăm Polonia să rupă 
veriga prin politică liberală sau o lovim şi o ţinem pe mai 
departe înlănţuită. Ei au ales a doua alternativă. 

Acest lucru i-a făcut să piardă mai mult decât au 
câştigat, pentru că iese la iveală tot ce se află în dosul hainei 
aparent luminoase. 

Azi sunt arătaţi cu degetul. 



247 îmbrăcăminte. Când spunem „straie preoţeşti" în Teleorman, 
înţelegem toate veşmintele unui preot, cu care acesta slujeşte Sfânta 
Liturghie. Dar putem vorbi şi de „straie ţărăneşti" care sunt sinonime 
cu titulatura de „ţoale". 

248 Nu ştiu la ce eveniment politic se referă. 



104 



Azi nu mai sunt crezuţi drept prietenii devotaţi de 
altădată, ci îi detestă şi îi repugnă. 

Moscova a început să calce pe treptele scării care 
duce la neant. 

Moscova dă posibilitatea marelui ei adversar, Statelor 
Unite ale Americii, să ridice din nou sabia în numele 
libertăţii şi umanităţii. 



105 



Celor răi, cât şi celor buni le este necesară din timp în 
timp o palmă de la sau îngăduită de Dumnezeu. 

Palmele suferite de neamul românesc în secolul acesta 
au fost răscoala din 1907, războiul din 1941-1944 şi 
stăpânirea ateistă şi necinstită a Partidului 249 . 

Dar privite sub aspect pozitiv aceste palme, înţelegem 
că au avut rolul de a îndrepta pe cei păcătoşi cât şi de a 
lămuri, prin diferite căderi şi pe cei buni, adică a lămurit 
aurul prin foc. 

Şi timpul a arătat că mulţi dintre cei păcătoşi s-au 
dovedit, în cele din urmă, buni şi mulţi dintre cei socotiţi 
buni, s-au dovedit mai răi decât cei păcătoşi. 

Cernerea vremurilor a venit peste toţi. 



9 Comunist. 
A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Comunist_Rom%C3%A2n. 



106 



Ziua de 30 ianuarie 250 marchează începutul unei noi 
etape a luptei ideologice anticomuniste organizată la nivel 
mondial. 



250 Nu ştiu ce semnifică această zi. 



107 



Diverse realităţi, situaţii, idei umblă ca nişte ape, 
reliefuri, peisaje sau personaje prin duhul nostru, şi acestea 
se cer uneori spuse, confruntate, ordonate, finalizate. 

îşi cer viaţă, se cer concluzionate cu insistenţă, peste 
vrerea noastră uneori. 



108 



[28 ianuarie 1982] 



Patriotism de circumstanţă sau exploatarea 
sentimentelor patrioticei 

Cred că se va ajunge la o credinţă religioasă de 
circumstanţă, pentru a fi exploatate, pe viitor, sentimentele 
religioase 251 . 

Dar dacă vor face acest lucru comuniştii de astăzi îl 
vor face numai în interesul ateismului internaţionalizat. 



251 Din păcate acest lucru s-a întâmplat cu majoritatea românilor 
ortodocşi dar nu numai cu ei. 

Procesul indiferentismului religios ca şi acela al profîtării de 
sentimentele religioase în anumite momente e în curs de desfăşurare şi 
va crea o prăpastie şi mai mare pe viitor în fiinţa umanităţii. 



109 



5524. Diamant în noroi 
cristalin scânteind, 
străluciri de apoi 
din soare zvâcnind. 




110 



5528. Sângele năpârlit 

îşi caută-n băltoace fulgerul. 
Ţăcănitul îşi aude pustiul 
lâncezeala-şi caută pruncii. 



111 



Despre cunoaştere 



Cunoaşterea în cadrul peisajului, în cadrul familiar, în 
mediul uman, la mijlocul dintre macro şi microcosmos. 

Cunoaşterea microcosmosului şi a macrocosmosului e 
pustiitoare în spirit, pentru că duce spre o cunoaştere din ce 
în ce mai abstractă şi care, în cele din urmă, se ancorează în 
neant. 

Salvarea este întoarcerea la mijloc, la uman, la trăirea 
în planul mediocru al omului. 

Dar există, totuşi, o cunoaştere care, dacă depăşeşte 
materia şi se ancorează în spirit (un lucru imposibil de 
realizat de omul obişnuit, ci numai de cel avansat în 
sfinţenie), poate îmbina universalul cu particularul sub 
toate aspectele: percepţie, gândire, raţiune, simţire, fiind 
singura care oferă bucuria împlinirii, fericirea. 



112 



[12 martie 1982] 



5532. Nu din vorbe, ci din fapte 
scot adâncul luminos 152 , 
când mă scald adânc în noapte, 
mai profund din eu 253 sunt scos. 

5536. Bucuria 'mi umple duhul, 
sufletul mi-e strălucitor 254 , 
trupu-mi umple tot văzduhul 255 
şi de mor, simt că nu mor! 



,2 Prin faptele curăţirii de patimi şi ale rugăciunii ne umplem de slava 
lui Dumnezeu. 

253 
254 



Din mine însumi. 



255 



Mi-e plin de slava lui Dumnezeu. 
Prin lumina lui Dumnezeu trupul meu se deschide cu totul 



împărăţiei lui Dumnezeu. 



113 



5540. Născut printre minuni 
şi'nvolburări de forme 
înecul 256 lor mă doare! 



256 Nevederea luminii dumnezeieşti. 



114 



De ce există ceva, existenţa, când normală este 
inexistenţa! ! Dar dacă ea există, fiinţează, înseamnă că este 
izvor, izvorâre în neant. Existenţa fie că se revarsă, fie că se 
retrage este o dovadă că neantul e pasiv. 

Când neantul înaintează nu el înaintează de fapt, ci 
existenţa se retrage în sine, în esenţă. 

Neant în sine nu există. Numai viaţa are existenţă în 
sine, deoarece izvorăşte. Neantul nu face altceva decât să se 
întindă, să inunde. 

El ocupă golul indiferent pe ce plan, material sau 
spiritual. Astfel golul e o deschidere care face loc 
manifestării vieţii. 

Deşi golul neantului nu e o creaţie, apariţia lui 
favorizează dezvoltarea creaţiei. Fără această deschidere a 
neantului, cum şi unde şi-ar găsi locul creaţia? 

Acum înţeleg şi îmi explic marea bucurie psihică ce 
m-a cuprins şi mă cuprinde întotdeauna în faţa morţii, în 
clipele când moartea (un aspect al neantului) îmi apărea ca 
fiind iminentă, inevitabilă. 

Spiritul meu se simţea descătuşat, elevat, purificat, 
asemănător esenţelor. 

Golul, neantul (moartea) ocupa un spaţiu virtual în 
acele clipe iar spiritul se degaja de înlănţuiri, se retrăgea în 
sine, încât se intensifica în esenţa lui, putând să se retragă 
repede din existenţa terestră. 



115 



5543. Nici trupul, nici pământul 
nu ne mai ţinea 
şi-am răbufnit spre cer 
ca vântul, ca furtuna! 

5547. Aveam ceva de spus 
şi de făcut, de dat, 
în numele tăriei, 
dezlănţuite-i forţe, 
ce ne sălta adâncul 
spre jertfă, martiraj, 
dârzenie şi moarte. 

5554. La glasul vostru 
mergem înainte... 
. . . S-or răscula 
şi morţii din morminte, 
să meargă 'n rând cu noi, 
c-avem de dat mai mult, 
de cât avem şi ni s-a dat!.. 



116 



[28 martie 1982] 



5561. E putredă de umbre omenirea 
şi fulgerul 257 din duh o osândeşte 
iar formele îşi tânguie rostirea, 
pe când neghiobii, laşii şi prostimea 
nimicnicia umbrei preaslăveşte. 



,7 Lumina dumnezeiască. 



117 



5566. Dacă vedeţi ceva din mine, 

tresăriri vă umplu de mireasmă 

şi eu plutesc aievea pe dincolo de timp 

şi-n lumea voastră mă pârgui o fantasmă. 



118 



„Tu, doar tu, iubirea mea dintâi 
Dac-aş ştii c-ai să rămâi" 

(Versuri din muzica uşoară). 



119 



5570. Ceruri, stele'n zori, 
zări de nori, viori, 
iubirea mea dintâi 258 , 
în mine tu rămâi 
de-a pururea nespusă 259 . 



,8 Se referă tot la lumina dumnezeiască. 



Şi vorbind despre vederile mele extatice ele rămân nespuse, 
neînţelese, pentru că ele se înţeleg numai de către cei care le trăiesc. 



120 



Am auzit mai mulţi oameni simpli, că le-ar fi ruşine 
să spună că sunt români, dacă ar rămâne peste graniţă şi asta 
din cauza decăderii la care ne-a adus o intelectualitate 
inconştientă. însă tot ei nu încetează de a proslăvi şi a aduce 
laude acestei conduceri. 

Câtă sinceritate şi câtă necinste şi laşitate în cadrul 
aceluiaşi neam! Unii sărută şi ling inima călăului, pe când 
alţii o scuipă. 



121 



[13 mai 1982] 

1 

5575. Şi armele cu scut şi haine, 

ascunse şi uitate prin unghere, 
le-am căutat, le-am adunat 
şi le-am privit şi răsprivit 
şi scânteieri 260 de ici de acolo 
au răsărit şi m-au străpuns, 
în inimă şi suflet necurmat, 
de-am poposit în jurul lor 
cu gândul tainic, nepătat; 
să le arunc, să le îmbrac, 
cu drag şi dor străluminat, 
de ceruri ce se tot desfac, 
întru adânc de trup şi duh, 
fără de vremi în vremuri noi 261 , 
cu trupul supt întru văzduh 262 , 
cu lumea'n lumea de apoi. 



260 Strălucirile luminii dumnezeieşti în fiinţa sa. 

261 



Am căutat să scriu pe cele veşnice, pe cele care nu au timp şi loc 
pentru că le-am văzut în împărăţia lui Dumnezeu. 



262 întru lumina dumnezeiască. 



122 



[2 septembrie 1982] 

I 

5591. Cutremurul 263 eu l-am simţit adânc 
şi marginile lumii cum se frâng 
şi cum se fac fum şi beznă grea 
şi demoni muşcă, se'nteţesc din ea, 
în răbufniri vârtejuri m-ar zdrobi, 
un Duh etern în mine de n' ar fi. 



II 



5597. Un vis, o forţă, energie'n sine, 

conştiinţa că exist - o limpezime - 
şi nemişcată, şi cutreier - un lichid 264 , 
mai viu, mai străveziu prin vid, 
alunecă şi cântă, izvorăşte 'n sori 
şi de mireasmă scânteiază'n nori 265 , 
de ard în fluturări adânci, albastre, 
descoperind şi înflorind de zări albastre 266 . 



263 



Trăit în mod extatic. 



264 Lumina dumnezeiască. 

265 Amănunte extatice. 

266 Aceste două strofe, în format identic, le-am găsit scrise pe o 
bucăţică de ziar şi puse în dreptul celei de pe caiet. 

Consider că acest poem a fost scris pe bucăţica de foaie pe care am 

găsit-o aici şi apoi a fost trecut în caiet. 

Pe foaie este scris cu pix de culoare roşie, pe când în caiet cu pix de 

culoare verde. 

Notarea cu / şi // am găsit-o pe bucăţica de ziar şi am păstrat-o în 

această variantă finală. 



123 



5605. M-am înălţat mister întru mister 
prin neguri şi prin spaţii vide, 
spre ceruri ce se nasc din cer, 
când frumuseţea fragedă ucide 267 . 







267 Frumuseţea vederilor dumnezeieşti e sinucigaş de frumoasă, e 
insuportabilă pentru puterile noastre fizice şi mentale. 



124 



[20 ianuarie 1983] 



5609. Lumina minţii norii-şi despletea, 
în aburi vii, culorile arzând 268 , 
tot înfloreau şi răsunau de vânt. . . . 
. . .în lacrimi violete se stingea, 
lumina minţii după nunţi de cânt 
şi frăgezimi ce sufletul frigea 269 . 

5615. Lumina minţii, străvezie, ascunsă, 
ochilor vii şi plini de visul brumei*, 
prin soare viu în zarea nepătrunsă, 
privii, văzui întunecimea humei. 

5619. Şi iarăşi nori arzând, prin ochi de soare, 
se depărtau 270 în infinite zări 
şi eu eram şi nu eram în soare 
şi eu eram şi nu eram eu mare! 

5623. O Infinit, o, Spirit, Tată, Duh, 
în Fiul mă scufund eu strălucind, 
de slava, de lumina din văzduh 271 , 
murind şi înviind în ceruri, preamărind! 



272 



268 Descrieri extatice. 



269 V. eliminată: răpea. 

V: se răsfăţau. 
271 Lumina dumnezeiască din văzduhul împărăţiei Sale. 

V: murind şi înviind în cer şi preamărind. 



125 



Şi ca înşelarea, minciuna, laşitatea, neomenia şi 
batjocorirea spiritului şi a dreptului fiecăruia să fie şi mai 
mari, trebuie să ai oameni pe măsura înşelăciunii, a laşităţii 
şi a nulităţii caracterului lor. 

Aceştia laudă, preamăresc, aduc osanale, nu numai 
nimicului şi nulităţii ci, mai mult decât atât, unui personaj 
sau, mai bine zis, unei persoane care este întruparea 
negativităţii în toate domeniile şi sub toate aspectele. 

Şi acestui cult naţional i se asociază în necinste şi 
urâţenie şi celelalte secături internaţionale, zise de vază. 



126 



5627. Lumini şi unghiuri şi triunghiuri, 
pătrate, stele, cercuri şi spirale, 
sporind în sfere şi în cuburi, 
din norii fulgerelor Sale 273 . . . 

5631. Neconcepute, abisale, 
întredeschid eterne guri, 
izbucnesc în jungle şi portale, 
întrepătrunsele făpturi. . . 

5635. Oricum, fiind şi nevăzute, 

dintru adâncuri până'n ceruri, 
se scaldă'n veacuri pe'ntrecute, 
mult preamărite adevăruri. . . 

5639. Neantul freamătă sub scuturi, 
de universuri arse'n ceruri, 
adie boare verde 'n fluturi, 
petele albe să ne fluturi. 



Amănunte extatice. 



127 



[28 ianuarie 1983] 



••274 



Universuri pulsatorii 



5643. Pulsul în ritmuri se desfată, 
noi universuri stau în scutec, 
apoi făpturile prind suflet, 
cătându-şi urma necreată. . . 

5647. Cresc aburi limpezi de tot soiul, 
din Duhul Tău ce bate, suflă. . . 
lumini din negură răsuflă, 
să-şi afle rosturile, boiul 275 

5651. Celui ce este şi nu este 
şi din adâncuri nu s-arată 
şi este Duh şi Fiu şi Tată, 
şi-n duhul oamenilor creşte! 



274 Descrieri ale unor vederi extatice. 



275 Aici cu sensul de frumuseţe: să găsească frumuseţea lui Dumnezeu, 
frumuseţea slavei Sale. 



128 



Cum este oare posibil să credem, mai bine zis să dăm 
crezare descoperirilor ştiinţifice în legătură cu constituţia, 
evoluţia şi viitorul materiei din micro şi macrocosmos, 
descoperiri făcute de savanţi şi cercetători ai materiei, pe 
baza metodelor ştiinţifice create şi manipulate de către ei, pe 
baza unor teorii deduse sau imaginate; cum oare să le dăm 
lor crezare iar pe cei care se bazează pe o tehnică spirituală, 
care e mai importantă decât cea ştiinţifică, îi împroşcăm cu 
noroi, în numele ştiinţei materiale şi materialiste, fără să 
cercetăm şi să studiem domeniul spiritual? 

Nu numai că nu e drept şi ştiinţific, dar este şi 
necinstit şi murdar să acţionezi astfel. 

Spun acestea, pentru că în trecut am intuit, am pătruns 
nu cu mintea ci cu duhul în lumea Duhului viu şi am văzut, 
uneori înţelegând, alteori neînţelegând, misterele lumilor 
spirituale, al căror reflex este şi universul nostru material, 
cât şi tainele lui 276 , pe care ştiinţa le aduce la iveală. 

Cine mă poate crede? ! 

Căci eu mărturisesc că acum aproximativ 1 5 ani, fără 
să ştiu ceva despre universuri pulsatorii sau universuri 
închise sau deschise sau despre materia invizibilă, am avut 
viziunea universurilor şi nu a universului, a universurilor 
pulsatorii în nemărginire, la ale căror ritmuri participam şi 
eu şi ale căror ritmuri pulsatorii veneau din Duhul lui 
Dumnezeu, prezent dar nevăzut şi neperceput, de undeva de 
nicăieri şi neconfundându-se cu lumea spirituală. 

Aceste ritmuri erau doar o formă de manifestare a 
Divinului, pentru că vedeam şi nori, lauri, dulceaţă, 
primăvară, armonie, prospeţime, frăgezime, toate născându- 
se din puritatea izvoarelor de lumină, de limpezime şi 
străvezime, din duhurile culorii şi a liniştei călătoare, ce se 
plimba în străfunduri. 



276 Ale universului material. 



129 



Ştiinţa actuală, care tinde spre esenţe, care caută 
ultimele elemente constitutive ale materiei spune: 

„La baza tuturor particulelor din univers sunt două 
elemente numite rişavi* (tahu şi vahu), cât şi cele două 
antiparticule corespunzătoare lor". 

Din combinarea în grupe de câte trei a celor patru 
particule se pot constitui toate particulele elementare. 
Aceasta formează o triadă ontică. 

„Codul genetic 277 este construit pornindu-se de la 
existenţa a patru molecule complementare (două baze 
purinice şi două baze pirimidinice). 

Combinarea a câte trei astfel de baze... stau la baza 
sistemelor de viaţă". 

Deci codul ontic se constituie dintr-o triadă ontică, pe 
când codul genetic se constituie dintr-o triadă genetică iar 
Divinitatea în lumea spirituală este Treime: Tată, Fiu şi 
Sfânt Duh. 

Oare această „coincidenţă" nu spune nimic oamenilor 
de ştiinţă? 

Spiritul creator, Divinitatea lucrează şi acest lucru se 
reflectă în diferite planuri ontice şi vitale, în străfundurile şi 
începuturile materiei, cât şi în duhul omului, prin acest 
reflex triadic al Sfintei Treimi. 

Creaţia II reflectă pe Creatorul ei, pentru că lumea e 
lucrarea Lui. 



277 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/ADN. 



130 



5655. Treime Sfântă, slavă Ţie, 
în duhul meu, împărăţie, 
Te-am aşteptat şi Te-am văzut, 
Tu ne'ncăput în petrecut! 

5659. Şi oamenii nu ştiu, şi eu 

cel ce demult Te-am reflectat, 
nu pot să spun mai mult 
de 'împărăţia ce-am aflat. 

5663. Decât pierdut în primăveri, 
culori, arome, adieri, 
izvor de zare şi de lumini, 
care se pierd în frăgezimi! 278 



778 

Amănunte extatice. 



131 



Creaţie 



5667 '. Când Te contemplu 
în aurul de jar 279 , 
mi-e inima templu 
şi inima altar! 

5671. Şi zările cântau, 
de infinit sunând 
şi temple răsăreau, 
culorilor vorbind. 

5675. In nuanţe mii de mii, 
în linii şi ovale, 
în forme frăgezii. . . 
. . .măreţele pocale 280 , 

5679. Ce duhul fumegând 
îl difuzau şi zarea, 
cădelniţând afund, 
strălumina ca marea. 



~ /9 în lumina Ta, Doamne! 
280 Descrieri extatice. 



132 



5683. Să slăvim iubirea pură 281 , 
preaslăvită în făptură, 
ce se 'nalţă din ce este 
şi s-aprinde în poveste. 



81 A lui Dumnezeu. 



133 



De s-ar naşte un geniu de 10 ori mai puternic decât 
Eminescu, Eminescu rămâne, în mod detaşat, un înger 
tânăr, creaţia etern-frumoasă şi fragedă a Divinităţii. 








J^^^z -\ jLj&uJ^— - a-^^py. 



134 



Naturii 



5687. Aş vrea să sorb, 
să ard în mine, 
neantul clar, 
răpit din tine. 

5691. Senine corzi, 
fraged suind, 
sunând în vânt, 
meleag de cânt. 

5695. Să te respir 

ca pe-o mireasmă 
şi foc şi mir 
plăpândă plasmă 282 . 

5699. Şi vreau să pier 
arzând ca fumul, 
ce urcă'n cer 
rotindu-şi drumul. 

5703. Căci te iubesc, 
te simt rodind, 
în rai trupesc, 
iradiind!... 

5707. Fecioară 283 a minţii 
şi-a privirii, 
cer prea adânc 
nemărginirii... 

5711. Spre tine sunt 
ocean luminii, 
pierdut veşmânt 
pe scara firii. 

5715. Sânii cei veşnici ai făpturii, 
surâsul inimii şi-al gurii, 



" i2 Se referă la lumina dumnezeiască. 



283 Ibidem. 



135 



de mlădiere se aprind, 

pe fruntea norilor de-argint!. 



136 



[23 ianuarie 1983] 



5719. Ninse'n zborurile mele, 
n-am văzut aşa priviri, 
să-mi tragă din amintire, 
frăgezimile de stele. 



137 



Transfigurare 



284 



5723. îi place fecioriei 285 , 
ca timid şi plăpând 
să se-ascundă, să piară 
sub văluri, sub zări 286 . . . 
. . .Infinitului veşnic 
îi place să umble 
ascuns pe sub umbre 
de veacuri şi căi 
necreate, virgine; 
să piară în zări 
şi iar să apară 
din depărtări; 
să fie de gheaţă, 
să fie de foc, 
mai fraged, de-a pururea 
schimbându-se'n feţe 28 
fără timp, fără loc! 



284 



V: Schimbarea la faţă. 



285 Aduse în noi de către lumina dumnezeiască. 

286 Sub valurile, zările luminii dumnezeieşti. 

87 Dublă variantă: „schimbare la faţă" şi „transfigurare la faţă". 



138 



5740. Trăind în puritate 
ca stelele în vid, 
din Ochi, eternitatea 
în raze o deschid 288 , 

5744. spre lume şi spre soare, 
mai fraged şi avid 289 ; 
mă împlinesc în floare 290 , 
şi mângâi şi mă'nchid! 



V: în raze se deschid. 
V eliminată: de floare sunt avid. 
290 în vederea luminii dumnezeieşti. 



139 



[12 ianuarie 1984] 



De ce nu mi-e frică de ceea ce va aduce viitorul, chiar 
şi de un holocaust apocaliptici 

Pentru că omul, oamenii, naţiunile sunt nedrepte, 
săvârşesc nedreptăţi, sunt mincinoşi. . . 

Minciuna s-a întronat în locul de cinste. Şi nu mi-e 
frică pentru că suntem necredincioşi şi păcătoşi. 

Iar dacă suntem aşa şi este adevărat acest lucru, atunci 
de ce să ne temem de nedreptate? 

Dacă suntem drepţi, trebuie să ne bucurăm de 
dreptatea oamenilor şi a lui Dumnezeu, chiar dacă ea se face 
printr-o pedeapsă groaznică şi totală. 



140 



Dostoievski spunea: „Frumuseţea 291 va mântui 
lumea". 



291 Frumuseţea slavei lui Dumnezeu e cea care va mântui, va 
transfigura întreaga creaţie la a doua Sa venire întru slavă. 



141 



Dumnezeu este „soarele duhovnicesc", se spune în 
mistica creştină. Dar eu am văzut soarele acesta 
multiplicându-se în mai multe ceruri, care creşteau şi 
apăreau şi ele cu soarele lor. 

Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel care a ajuns la 
înălţimea iubirii, cea vecină cu stelele iubirii divine, spune: 
„Fericit este omul care poate iubi fiece fiinţă cu o iubire 
asemănătoare iubirii lui Dumnezeu". 

E bucuria transfigurării cosmice, a întoarcerii 
universului în Spirit. Tot el spune, că aceasta „este viziunea 
tuturor acelora care iubesc făptura cu iubirea lui 
Dumnezeu". 

Universul 292 devine etern prin transfigurare. 



292 Creat. 



142 



5748. Eu te-am văzut aievea, nu în vis, 
erai Făptura 293 , tu erai. . .Făptura!... 
şi universul tot într-un suspin deschis 
şi-a'nchis şi pleoapele şi gura. 

5752. Din foc şi gheaţă te-ai desprins 
către culori mai vii, mai pure, 
Făptură nouă ce-ai cuprins. . . 
nici vis, nici minte să n-o'ndure!... 

5756. Căci din 294 lumina străvezie 
mereu culorile s-aprind, 
şi deschid ceruri, veşnicie, 
ce suflă un cântec glăsuind! 

5760. Şi duh în Duh apun, tăcere. . . 29 
altare 'n nori apar şi curg 
şi pier în Duh întru'nviere, 
din trup, din ochi, lacrimi îmi curg 296 . 

5764. Intr-o eternă revărsare, 

ieşind din timp în veşnicie. . . 
Tu, schimbătoare întrupare. . . 
A Lui să fie?! Să nu fie!... 



93 împărăţia lui Dumnezeu. 

294 , T - ' • 

V: caprin. 

V: Şi-apoi în duh apun, tăcere.. 

V: lacrimi se scurg. 



143 



[9 februarie 19 84] 

5768. Am preamărit furtuna 297 
şi nemişcarea, una, 
adâncul şi cununa, 
încununate ' ntr-una. 



97 De descoperiri dumnezeieşti pe care lumina dumnezeiască a adus-o 
în mine. 



144 



[14 februarie 1984] 



5772. Fecioare slăvite, 
voi trepte spre cer, 
străvezii, adumbrite, 
de glas şi mister, 
de steaua luminii, 
prea multe şi tari, 
v-aduceţi cu crinii 
în zori, vesperali 298 . 



2 ,8 Cred că ceea ce pare straniu pentru mulţi e că poemele sale se 
termină abrupt. Uneori ele par fără sens dar e doar o aparenţă acest 
lucru. 

A existat întotdeauna un motiv pentru care el nu şi-a terminat 
poemele. Cred că era mai important pentru Fericitul Ilie să zgârie un 
adevăr pe foaie, să-1 schiţeze, decât să-i traseze toate contururile. 
Pe zi ce trece realizez că logica interioară a vieţii lui se poate decripta 
în aceste rânduri. El nu se întorcea în timp întotdeauna, ci vorbea şi 
despre lucruri prezente, care îl frământau sau îl bucurau enorm. 
Aceste poeme, ca de fapt majoritatea operei sale nu a fost creată 
pentru un public. 

Trebuie să înţelegem acest lucru şi să privim întreaga sa operă rămasă 
de la el din această perspectivă: tot ce a scris a scris pentru sine. Ea a 
ţinut loc de un confident de suflet, de conversaţia zilnică cu cineva. 
Dumnezeiescul Ilie a fost un om foarte comunicativ, numai că nu a 
avut cu cine comunica în mod substanţial, profund, fundamental. 
Dar, în acelaşi timp, opera sa nu e opera unui singuratic indiferent la 
dialog, ci a unui om care comunică enorm şi, mai ales, ne revelează 
cele din cer, cele dumnezeieşti. 



145 



1 decembrie 1984. In mod mistic, spiritual, am văzut 
ordonate, adunate la un loc anumite sfere iar în sfere şi între 
sfere se deschideau universuri şi în ele strălucea lumina 
Dumnezeirii. 



146 



O, străbunii mei, o, mare popor tracic! 

Tu ai pierit în mijlocul talazurilor marelui ocean al 
popoarelor, dar pieirea ta a fost învierea neamurilor care te- 
au copleşit. 

Ele au ieşit învingătoare, dar tu vieţuieşti şi înfloreşti 
în sângele şi în spiritul lor. 

Fie că sunt bulgari, sârbi, croaţi, unguri, slovaci, 
polonezi, ucraineni, toţi te simt în ei. 

Soarele traco-roman rămâne viu şi strălucitor pe 
culmile carpatine, îmbrăţişând cu razele sale pe toţi aceşti 
fraţi vitregi. 

Unii dintre ei ne urăsc, dar noi îi iubim, pentru că în 
sângele lor curge şi înfloreşte acelaşi duh. 



147 



Unii oameni se simt vii şi existând prin poftele lor, pe 
când alţii prin sentimentele care îi stăpânesc. 

Unii simt că există prin gândurile care îi străbat şi îi 
preocupă iar alţii prin imaginile şi visele care îi colindă. 

Numai puţini sunt oamenii care se simt vii prin 
rugăciune, prin starea în contact cu Divinitatea, prin trăirea 
în duh. 



148 



5780. Şi te-am ivit din jale, 
din dor de necuprins, 
ca să-mi astâmpăr focul 
minunii ce m-a prins. 

5784. Şi peste joc de ape, 
mlădiu să te aşez, 
ca o suflare timpurie 
să te îmbrăţişez. 



149 



5788. Din muzică, din dans, 
din unde te aşez 
pe timpuri şi pe mări 
să te întruchipez; 
efluvii vii de farmec 299 
eu vreau să le opresc 
şi vuiet de mlădieri 
şi forme 
luminii să-ntocmesc. 



99 Ale luminii dumnezeieşti. 



150 



[30 decembrie 1984] 



a -co 



Am atins odată stadiul spiritual în care materia, 
creaţia materială, cu toate formele ei, devenise transparentă, 
inconsistentă, aidoma umbrelor, ca un amurg. 

Cele spirituale, lumea nevăzută însă, cea cerească, 
avea consistenţa şi evidenţa lumii materiale, a oamenilor 
obişnuiţi pentru mine. 

începusem să văd în lumea spirituală, socotită de noi 
nevăzută, mult mai evident, mai clar decât în această lume 
corporală. 

Odată am văzut îmbinarea de sfere poziţionate ca un 
fagure, foarte strălucitoare, în care şi între care scânteia 
Divinitatea, infinitul dumnezeiesc, care crea universuri, lumi 
fără margini, o împărăţia cerească. 

Şi eu unde eram? Eram nicăieri, eram o conştiinţă 
fără altă formă existenţială, eram un fenomen, o funcţie de 
cunoaştere, metaforic spus o oglindă vie, fără să fiu o 
oglindă la propriu, pentru că eram o existenţă cunoscătoare, 
inexistentă ca formă, deşi cu funcţia de a avea o formă. 

Odată am văzut, am simţit în faţa mea o formă 
omenească dar spiritualizată, multicoloră, multiiradiantă de 
dulceţuri sufleteşti, care presimţeam că ar fi a mea. 

Dar este mult de atunci!... Voi mai atinge oare 
vreodată stadiul acela spiritual? ! 



151 



Viteza creşte până când spaţiul şi timpul îngenează 300 
şi încetează. Se intră în infinit, în veşnicie. 

Acolo totul staţionează deşi este prezent viul 301 vieţii 
temporale şi spaţiale. 

Norii nimbus ai Duhului dumnezeiesc apar şi cresc. 

Ţâşnesc fulgere dar liniştea este deplină, pentru că 
acolo fulgerul este viaţa, dulcea zvâcnire, apa pe care ai 
sorbi-o tu, cel ce ai şi materie, carne, fiindcă o sorbi în duhul 
tău, deşi simţi că eşti mişcare inversă, cădere spre cele de 
jos. 



300 Un regionalism: încetineşte. 

301 Harul dumnezeiesc. 



152 



Dumnezeu a vrut să-mi arate că şi cei mai pregătiţi 
pentru jertfă nu sunt destul de pregătiţi niciodată. Vin 
vremuri şi condiţii care pot depăşi omul şi voinţa lui. 

Numai puterea divină, rugăciunea, credinţa şi mila lui 
Dumnezeu te mai pot salva şi înălţa. 

De asemenea s-a văzut că şi cei mai vajnici luptători 
împotriva trădării pot deveni ei înşişi trădători. 

Şi atât sunt de variate condiţiile care pot duce la 
această groaznică situaţie, încât nu poţi decât să ierţi până la 
urmă acest odios şi că de această situaţie, de trădare, nu te 
poate feri decât rugăciunea, credinţa şi mila lui Dumnezeu. 

Mulţi au suferit batjocura aceasta de a deveni 
trădători, căci s-a luptat împotriva voinţei lor slăbite şi asta 
prin diferite metode. 

Şi atunci când au fost în stare să-şi revină, aceştia au 
devenit mai înţelegători cu slăbiciunile omeneşti de orice fel 
ar fi ele, au devenit mai iertători, au căpătat vederi mai largi, 
au devenit mai buni şi prin aceasta s-au înălţat şi s-au 
apropiat mai mult de Dumnezeu. 



153 



N-am trăit în vremea când Iisus umbla pe pământ şi 
vorbea. 

Dar adesea am simţit citind predicile Sale parfumul 
fraged al paşilor Săi, fiorul chipului Său şi nu zic că nu L- 
am văzut, ci dimpotrivă, că din când în când II văd în chipul 
Său omenesc de atunci, acum, după 2000 de ani şi bucuria 
mea e viaţa eternă în acele clipe şi creşte în mine o încredere 
fără margini şi la mine în trup e raiul pe pământ. 



154 



Am o profundă şi uimitoare experienţă, trăire. Când o 
voi folosi în scrieri? ! Oare o voi folosi vreodată? 

Mereu nu mi-am găsit timp pentru acest lucru. Voi 
înmormânta-o odată cu mine? Ce trist! 



155 



Fenomen 



5191 . în porii trupului, oglinzi, 
simţirea ta'nflorea în ei, 
adânc din 302 raze, să mă prinzi 
iradia-i mii de scântei. 



302 ,t - 

V: in. 



156 



[10 februarie 1985] 



5801. în 303 bucurii curate 
pe timp şi rău şi bun, 

-304 • • a . . 

ma risipesc in toate 
şi iarăşi mă 305 adun. 



5805. Să fiu şi să nu fiu, 
mă bântuie furtuna, 
vreau linişte să fiu, 
în toate şi-ntru una. 

5809. In margini infinitul 
îl pipăi şi îl văd, 
sunt neînchipuitul, 
prin valuri 306 mă străvăd. 

5813. Sunt spirit şi aievea, 
sunt trup şi mărginire, 
sunt farmece de Eve, 
devin nemărginire. 



5817. Căci 307 farmecul e visul 



ce creşte din iubire, 
de freamăt Paradisul 
se răspândeşte-n fire. 



5821. în tot, tot mai adânc, 
când visele se frâng, 
din lacrimi care plâng, 
dau ceruri din adânc. . . 

5825. învie 'n duh lumina 

din gol, din zori de zare. . . 



303 V. iniţială: Voi. Poemul a fost remaniat în mare parte de către 
Fericitul Ilie. 

304 V. iniţială: vă. 

305 V. iniţială: vă. 

306 Luminii dumnezeieşti. 

307 Prima variantă: căci. V. a doua: că. Am rămas la prima variantă 
textuală. 

308 V. primă: Paradisul. Varianta secundă: necuprinsul. 



157 



în mintea ce suspină 
pierind, viu cer apare. . . 

5829. Spaţiu şi timp sunt umbre 
luminii ce'n izvoare, 
din goluri tot pătrunde 
plutind tremurătoare. . . 

5833. O, frăgezimi prea 309 pure, 
în muguri şi în floare, 
putea-vor să vă'ndure, 
făptura muritoare?! 



309 t 7 

V: mai. 



158 



[11 februarie 1985] 
Oglinzi 

5837. Oglinzi, oglinzi între oglinzi 
în care să te prinzi, 
mai viu să te desprinzi. 

5840. Gigantă 'ntretăiere 
între neant şi sfere, 
de-a pururea să fii, 
în ceruri tot mai vii 310 , 
izvor ţâşnind în flori, 
de forme şi culori, 
fulger curgând în nori 
ce se rotesc din sori 311 , 
când fiecare por 
din trupul pieritor, 
inflorescent, oglindă, 
vrea eul să şi-1 prindă, 
oglindă în oglindă. 

5853. Oglindă, oglinzi între oglinzi 
mereu să te desprinzi, 
în spirit să te-aprinzi, 
să arzi iubire, tu, 
din tot ce fu şi nu, 
şi-n cer se prefăcu, 
lucind, pierind, fiind. . . 
şi nefiind fiind. 



312 



310 



V: în ceruri noi, pustii. 



■2 11 

Amănunte extatice. 

V. anulată: Oglinzi, oglinzi, oglinzi. 



159 



Văd în articolele condeielor tinere din revista ta 313 , 
gândurile, simţirile inimii, aspiraţiile şi focul tinereţii mele, 
de acum mai bine de 50 de ani. 

Şi acest lucru mă bucură şi mă înviorează şi mă simt 
iarăşi tânăr şi încrezător, deşi acum am 66 de ani. 

Izvoarele, fântânile astupate de vremuri şi intemperii 
ale geniului românesc se desfundă, erumpe cu şi mai multă 
forţă, cu vitalitatea, cu energia pe care o dă pădurii o nouă 
primăvară, după ce a suporta greul iernii. 

Ce bucurie! Ce desfătare mă copleşeşte! 

Sunt iarăşi tânăr, cu geniul tânăr al neamului meu. 

Sunt prea în urmă sau sunt prea departe, ca să le pot fi 
fârtat 314 . Dar spiritual am trăit lumina inflorescenţelor, spre 
care ei se îndreaptă cu paşi mult mai mari, diverşi, cu ramuri 
şi flori mult mai bogate, cu muguri mai plini de sevă, ce vor 
da flori mult mai mirositoare şi roade mult mai alese. 

Căci, iată-mă, eu sunt în val târziu şi bat spre ţărm 
îndepărtat. Aici e tot ce-a mai rămas din furtuna luminii 315 
de odinioară. Toate sunt umbre ce se sting nevăzute. 

Vor rămâne numai poemele scrise, din care multe 
sunt pierdute, mai înainte de a viza realizarea literară. 

Poeziile mele sunt o înregistrare fotografică, un film 
al unor realităţi spirituale profunde, greu de cuprins în 
cuvinte şi gânduri. (...) 

Scriu poeme pentru a fi recitite, căci numai astfel se 
poate intra în atmosfera aceea. 



313 Pare a fi ciorna sau textul unei scrisori către un director de revistă 
culturală. 

314 Coleg de breaslă. 

315 Dumnezeieşti. 



160 



5861. M-ai săgetat cu o privire 316 , 
Tu ce exişti, ce m-ai creat, 
şi săgeta e la mine 
căci m-a trimis în nemurire! 

5865. Ce mai cauţi? Tu, ce cauţi? 
Cine vrei să Ţi se-nchine? 
însuţi Tu priveşti din Tine, 
prin privirea 317 Ta din mine! 



316 Doamne, cu slava Ta! 

317 Lumina dumnezeiască. 



161 



Omul: De ce oare am fost lăsaţi să fim învinşi, 
copleşiţi, asimilaţi de aceşti barbari 318 ? 

Raţiunea divină: Fără să deveniţi ei, fără să fiţi ca ei, 
nu se puteau modela, nu puteau evolua pe scara existenţei. 

Dizolvându-vă în ei, sunteţi jertiţi pentru un scop 
superior, pentru ca să lucraţi prin ei şi să-i transformaţi cu 
dragoste. 

Prin aceasta şi voi înşivă vă transformaţi într-un 
element creator, potenţându-vă propria fiinţă, căci 
nemaifiind cu totul a voastră este şi a voastră. 

în acest fel slujitorii fac lucrarea lui Dumnezeu, după 
modelul lui Iisus Hristos, Care a luat trup omenesc, pentru 
a-1 îngloba persoanei Sale divine. 

Lucraţi în ei, pentru ei şi pentru voi, fiind voi înşivă, 
fără să se mai ştie că sunteţi voi. 

Aceasta e suprema jertfă: cea a dragostei şi a 
smereniei! 



318 Se referă la regimul comunist. 



162 



17 martie 1985. La unii bătrâni funcţiile mentale 
slăbesc. Intervine confuzia. 

Uită evenimentele şi întâmplările din viaţa lor. 

Sau timpul se contractă sau dispare şi trăiesc într-un 
neîntrerupt prezent toate cele petrecute în viaţa lor. Aceasta 
e prima treaptă a dezmărginirii. 

în starea de comă, procesul ieşirii din timp se 
asociază cu ieşirea din spaţiul vital şi începe conversaţia cu 
cei morţi, care desăvârşeşte procesul dezmărginirii. 

Timpul şi spaţiul dispar. Atunci se intră în veşnicie. 



163 



Oare cum de nu vedeţi în ritmul cântecelor şi a 
muzicii actuale, violenţa şi pustiul evenimentelor care se 
apropie şi a războiului? ! 



164 



Ce e „omul nou" al epocii noastre? In cadru general, 
el este un om nerealizat sau un om superficial din punct de 
vedere cultural. 

El e omul care una vorbeşte şi alta gândeşte. Intre 
prieteni este cineva, în societate e altcineva iar în sine 
însuşi: o nulitate. 

Demnitatea e ceva care se realizează numai în unele 
aspecte şi numai parţial, ea încetând cu totul în faţa 
autorităţii conducătorilor statului. 

De personalitate în adevăratul sens al cuvântului nu 
se poate vorbi acum şi nici nu ai dreptul să o defineşti. 



165 



Mă cutremură gândul că după moarte nu voi avea 
vederea desăvârşită a lui Dumnezeu din cauza nedobândirii 



nestricăciunii 319 . 






319 



Cam aşa arată grijile reale, profunde, ale unui Sfânt. 



166 



5869. Fluture 'n zbor, 

fulg ce mai mult zbura 
decât cădea, 
copila era. 

5873. Era mai mult o acţiune decât ea, 
cuprinsă dejoacă, 
un fulg alb de nea, 
copila era. 



167 



„Cunoaşterea e ca un nor pe fiinţă", Paul Valery 320 . 

Opreşte gândul şi cunoaşterea şi ai senzaţia că intri în 
marele tot, că dispari şi totuşi exişti, că eşti şi nu eşti tu, că 
eşti acel dincolo de aparenţele marco şi microcosmice. 

Dacă cunoaşterea obişnuită e „ca un nor pe o fiinţă", 
ajungem să credem că acest nor, risipindu-se, adică întregul 
univers să se aneantizeze în fiinţa noastră, ar face ca realul 321 
să se reveleze în noi înşine, într-un sens intim, absolut pur. 

Acest lucru se întâmplă numai după ce ai făcut efortul 
spiritualizării. 



320 



A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry. 



Viata dumnezeiască. 



168 



5877. Am dorit, etern şi pur trup, 
oglindă a frumuseţii 
şi a luminii 
dimprejur. 

5881. Am dorit să fiu, 

un transparent cristal al gheţii, 

joc, 

spectacol în azur. 



169 



Timpul cosmic nu este ireversibil ca cel istoric, ci este 
ciclic şi numai astfel se percepe întregul, credea Mircea 
Eliade 322 . 

Şi tot el: mitul e o naraţiune sacră. 



322 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade. 



170 



Paul Valery: „Există autori care scriu pentru îngeri". 



171 



323 



Luminii 



5885. în golul 324 meu de veacuri adâncit, 
eu te-aş sorbi cum negrii nori absorb 
lumina, razele şi aştrii, 
întru adânc spiral rotind, 
în zări fântânile-adâncind, 
în norii viorii-albaştri... 

5891. Căci te iubesc din viu abis 
de forme pure, 
şi sânii rotunzi 
ai sferelor curate, 
şi mersul dalb 
în care te iveşti, 
Lumină. 



Dumnezeieşti. 

V: vidul. 
325 Se referă la modul de rotire în spirală, a fiinţelor cereşti, în 
împărăţia lui Dumnezeu. 



172 



Mitul poporului etern a fost întrerupt de apariţia 

*i atomi rp 



bombei atomice. 



173 



Hippie movement 326 a descoperit „religiozitatea 
cosmică", viaţa ca „manifestare divină". 

Glorificarea nudităţii şi a sexualităţii aparţine sferei 
ritualului şi ea nu este de natură psihologică. 

în dragoste ei au descoperit nu o plăcere orgiastică, ci 
un mod de a se elibera de sentimentele lor de inferioritate şi 
vină. 

La fel, muzica, sărăcia şi seninătatea sufletească au 
pentru ei o valoare spirituală. Ei au descoperit natura ca 
manifestare a Divinităţii. 

Există grupuri restrânse în America, care trec de la 
aspectul social la cel religios al mişcării (Mircea Eliade). 

Hermeneutica este studiul sensului sau al înţelesurilor 
pe care ideile sau fenomenele religioase le-au avut de-a 
lungul timpului. 

Scopul ei este acela de a descifra şi clarifica toate 
experienţele religioase ale omenirii, din preistorie şi până 
astăzi. 

Ea aduce schimbări în gândirea umanităţii 
(Mircea Eliade). 



în engleză: mişcarea Hippie. 
A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Hippie. 



174 



5898. Cu trupul gol în valuri de lumină, 
privirea ei în zare fulgera, 
pe sânii goi ardea tăcerea zării, 
tot mai adânc se dăruia pierzării 
şi se ivea din nou din spuma mării: 
era zeiţa gândului, visării! 

5904. Şi grecii ţi-au zis Venus, tresărind, 
cu fiecare daltă marmura-nviind. 



175 



[20 octombrie 1985] 



5906. Frumuseţe, ce eşti tu? 
De unde vii? 
Ce te născu? 
Te aud şi nu de-acu'; 
Frumuseţe, ce eşti tu?! 

5911. De unde vii? 
Ce te născu, 
în privire, în auz, 
în tot ce mă străbătu, 
floare a viului havuz 327 ? 



327 Frumuseţea e o floare a harului dumnezeiesc. 



176 



[28 octombrie 1985] 



5916. Dulceţi nemuritoare 

din zâmbetul în soare 328 
şi umbletul candoare, 
al trupului ce moare, 
de dor şi nemurire, 
scăldase-va-n iubire, 
acum, întâia oară... 
...tu cântec, tu vioară, 
prea vie, tu, fecioară! 

5925. Tu, vis, tu, formă dai 
abisului şi grai, 
fără să ştii purtând 
eternul pe pământ. 

5929. Şi chiar atunci când taci, 
tu umbrele prefaci, 
în zori şi în furie, 
ne-nvinsă bucurie... 

5933. Tu, farmec, vrajă, cui?... 
Ce veşnic mă apui!... 
Lumină 'n auroră, 
corabie şi proră, 
scăldate 'n valuri, 
tot căutându-şi maluri, 
de doruri şi stăpân 
prea plinului tău sân. 



328 



Vedere extatică. 



177 



[3 noiembrie 1985] 



5941. Vii subţirimi, 

dulceţile de mir, 
din adâncimi, 
cu duhul le respir. 

5945. Şi-n trup arzând, 
vibrează către zări, 
tot mai tăcând, 
noi limpezimi de mări 



329 



5949. Pierdut către înalt 330 , 

un farmec 331 de nu'ncape, 
străbate 332 ... şi tresalt, 
în schimbătoare ape 333 . 



29 Zări ale luminii dumnezeieşti văzute extatic. 
330 Dumnezeu. 
3 Lumina Sa dumnezeiască. 

•ţin ' v 

întreaga mea persoană. 
333 Mă bucur de vederile extatice pe care le am. 



178 



5953. Nu frica focului 334 , 
ci dragostea de Tine, 
de-mpărăţia Ta 
este mai mare-n mine! 



334 Iadului. 



179 



a-co 



Suntem un neam blestemat. 

Am ucis geniul neamului, am ucis pe Hristos în 
inimile şi sufletele noastre şi preamărim, slăvim şi cântăm 
nulitatea, făţărnicia, minciuna şi mândria luciferică. 

Suntem blestemaţi să îndurăm urâciunea laşităţii şi 
batjocura antihristului. 

Nu ne vom spăla de acest blestem decât prin 
suferinţă, martiraj şi jertfe de sânge 335 . 



335 Lucru petrecut la revoluţia română din decembrie 1989. 



180 



5957. In infinite chipuri 
farmecul 336 să-1 simt, 
cum curge întru mine 
şi dintr-un mine alint. 

5961. Cum nuanţele culorii 337 
în sunete se frâng 
şi-n aurora serii 
în depărtare ning 338 . 



336 Lumina dumnezeiască. 

37 Luminii dumnezeieşti. 

Amănunte extatice. 



181 



[24 decembrie 19 85, în ajunul Crăciunului] 



5965. Trupul meu e floare, 
inima-i cântare, 
faţa-mi luminează, 
gândul meu e-o rază... 

5969. ...Dragoste, nu frică, 
vremile despică, 
negrii nori se cern 
dar voi fi etern, 
strălucire, viu, 
Domnului meu fiu, 
ca să-I cânt cântare, 
fără de-ncetare. 

5977. Vreau să-i fiu oglindă, 
străluciri să prindă, 
trup şi suflet nou, 
a slavilor ecou. 



182 



Ceruri 



5981. Am privit din soare'n soare 
ceruri tot mai' nalte 'n duh, 
până'n slava de ninsoare, 
de culori în viu văzduh; 
din care pururi se ning flori, 
cântare radiind, fiori 339 , 
ce nimicesc făptura grea, 
şi-o sorb adânc, de-a-pururea, 
să fie trup de veşnicie, 
şi duh de viaţă în pustie. 



339 Descrieri extatice. 



183 



5991. Aceste forme trecătoare, 
care cu glas şi fără glas, 
în cerul veşnic m-au atras; 
forme adânc liniştitoare 340 , 
a vieţii noastre de pripas, 
cu dor de umbră şi de soare, 
voi sunteţi viaţa ce nu moare, 
eterna curgere şi vas, 
voi fecioreşti trupuri de soare. 



340 Văzute extatic. 



184 



Imagini cereşti 



6000. în jurul Tău lumina cântă, 

culorile profund se'nvolburează, 

dintr-un izvor ce nu-1 zăresc, 

culori, lumină, pe Tine Te binecuvintează. 

6004. Şi melodii şi ritmuri, vrajă, 

dintr-un adânc mai fraged, viu... 
...Creaţiei 341 , eu ard şi mă'nchin, 
căci mă atrage'n sine marea vrajă... 

6008. ...Şi tot mai pur, şi tot mai viu, 
din frăgezimi 342 curg feciorii, 
aşa de limpezi şi de vii, 
din trup de zare, diafan... 

6012. Ce salbe aurii dau norii! 

Iar bezna lor de slavă-i plină, 

ce zare şi tării înclină; 

din roţi de neguri se scurg sorii... 

6016. Nu pot să cânt decât tăria 343 

de dincolo de vis şi de gândire, 
ce izvorăşte din etern murirea 
simţirii, a minţii şi naşte veşnicia. 



341 împărăţiei lui Dumnezeu. 
42 Din frăgezimile luminii dumnezeieşti. 
343 Slava lui Dumnezeu si cele văzute întru ea. 



185 



6020. Şi eram tânăr, 
şi vigoarea 
îmi era lege... 

6023. Voiam să sorb 
şi să absorb 
frumosul cer, 
călduri şi ger, 
vraja femeii, 
trupul ei, 

coroana luptătorilor 
şi agerimea 
de fulger. 

6032. Şitoate'ntot 
să sufle înapoi 
şi viaţă şi lumină 
să le dau... 

6036. Eram divin, 
nu omenesc... 

6038. Nu ştiu ce e 
dar îl trăiesc 
şi ce mă soarbe 
eu absorb. 



186 



6042. Acum sub norul de săgeţi, 

pe cel mai bun dintre voi, Geţi, 
spre cerul meu să-1 trimiteţi. 

6045. în vârf de suliţi ascuţite să-1 prindeţi, 
chinului să-1 daţi 
şi-al morţii har să-1 învăţaţi. 



187 



[16 martie 1986] 



Inteligenţa 



6048. Vibraţii, unde, unde, unde, 
inteligenţa 'n noi pătrunde; 
în nori, în floare, în amiază, 
în cerul nopţii scânteiază... 

6052. Se-ntipăresc în mii de feţe 
şi dans săgeţile să'nveţe, 
şi în miresme şi-n auz, 
să fie veşnic, cer havuz. 

6056. Vibraţiile se topesc, 
diversităţile 'n havuz, 
în alte ceruri înfloresc. 

6059. Dumnezeu este auz, 

Cuvânt, eternitate, Sunt. 



188 



6061. In cerul destrămat 
şi-ntunecat al ţării, 
un talaz de lumină se înalţă, 
de parcă ar fi pe'ntinderea mării!... 344 



344 Versuri profetice. Anunţau schimbarea României de după 1989. 



189 



Eternei frum useţi 



6065. Iradiere pură, 

de raze şi miresme, 
din umeri pân' la glezne; 
mai mult decât făptură, 
iradiere pură. 

6070. O vreme, în pustiu 
lumina fulgera 
dar nu se întrupa; 
surâsul, graiul viu, 
o vreme în pustiu... 

6075. Vecie 'n frumuseţe 
învăluie-măazi... 
şi soarele de-amiezi 
în mine să îngheţe, 
vecie'n frumuseţe. 



190 



6080. 1 wish I breathe 
and burn inside 
the bright now-being 
of your growing. 

6084. Raising the shape 
of yourbody 
such as at distance 
the stars are thinking. 

6088. So lowing you, 

a fresh now flower 
spreading away 
the air around. 

6092. 1 want to die 
burning a light, 
rising in sky, 
the turning earth 345 . 



5 Traducere poemului din limba engleză: 



Doresc să trăiesc 
şi să ard înăuntrul meu, 
şi să văd cum creşte 
strălucirea noii făpturi. 

Forma trupului tău 

străluceşte, 

dar e o mare distanţă până acolo, 

ca distanţa până la stele. 

Tu eşti aici jos 

ca o floare proaspătă, 

care răspândeşti până departe, 

mirosul tău. 

De aceea vreau să mor 

şi să ard ca o lumină, 

care răsărind pe cer 

îşi întoarce privirile spre pământ. 

Ultima strofă s-a împlinit. Fericitul Ilie e una dintre florile Raiului lui 
Dumnezeu, care îşi întoarce privirile spre noi, păcătoşii, ca să ne 
binecuvinteze. 



191 



6096. Din marea dăruire 346 
sunt numai o sclipire... 
Fragila-mi unitate 
sepârguie în dor... 

6100. Un roi de existenţe 

din moartea mea răsar; 
adevăratul nume 
cel port e: unduire. 

6104. Valuri zâmbind melodic... 
Sunt neştiutor, 
precum sunt paşii fără saţiu, 
ai pruncului ce trupul 
şi-1 lasă în bucuria încrederii, 
a celei sfinte, oarbe, 
al mamei dulci ce-1 soarbe. 



346 Revelaţiile lui Dumnezeu pentru el sunt „o mare dăruire". 



192 



Omul se realizează într-o unitate cu întreaga făptură, 
apoi urcă în curcubeul creaţiei. 

Aici, în prezenţa luminii necreate, aruncă ciotul 
gândirii proprii cu care a urcat şi râde în zările clare. 



193 



6111. Văd trâmbiţele 'n ceruri, 
vulcani solari de lavă, 
dând învierea gravă 
a lumi-n adevăruri. 

6115. Şi orice izbucnire 
din umbră către cer, 
e un vulcan, rotire, 
şi logodit în ger. 




7* '" 






194 



6119. Un infinit surâs ucigător 
se ' ntipărea ' nflorind 
pe chipul rău, 
pe frunte, 'n ochi, pe sâni, 
pe umeri, pe picior, 
ce adia mergând; 
pe mâna ta, pe buze, 
ce se deschid confuze, 
de taine care mor 
în mugure, la sânul, 
pe care pruncul tău, 
'1-mbrăţişa firesc. 



195 



6131. Prin acţiune, cugetare, 

înfrângem zelul din noi, din cer, 
şi prin iubire înflorim pustiul 
ce pârjoleşte inima şi dorul 
făpturii omeneşti. 

6136. Căci suntem singuri - 
inima ne-o spune - 
în ceasul ultim 347 , 
când ne despărţim. 



347 în clipa morţii personale. 



196 



6140. Cu atâta bucurie 
nu ştiu ce să fac... 
O risipesc în dans, 
în cântec, în priviri. 

6144. Sfârşitul ei este 
explozie şi luptă. 

6146. Frumosul mă consumă, 
extazul mă adună. 

6148. Etern sunt. Veşnicie. 



197 



Filocalia Sfântului Simeon Noul Teolog 348 , întâia 
cuvântare morală. Pilda celui închis. Ed. Stăniloae, p. 177. 

Citez: „înaintarea câte puţin a sufletului îl obişnuieşte 
pe acesta cu vederea luminii spirituale, îl scapă de marea 
uimire [a extazului] şi-1 învaţă că există ceva mai desăvârşit 
şi mai înalt decât această stare de contemplare de aici", p. 
297. 

P. 297, D. Stăniloae: înlăturarea extazului nu 
înseamnă totuşi înlăturarea unei astfel de uimiri. E mirarea 
profundă în faţa infinităţii inepuizabile a lui Dumnezeu. 

Ego: O, păcătosul şi nevrednciul ce am fost şi sunt 
acum!... 

Căci mi s-a îngăduit această măreaţă vedere a luminii 
dumnezeişti, spirituale, în mod aproape permanent şi eu am 
pierdut-o pe un blid de linte. 

Poate aşa trebuia să se întâmple, ca să am experienţa 
vieţii mai profundă. E o mângâiere şi aceasta. 

Mi-a rămas speranţa că, până la sfârşitul vieţii, mă voi 
învrednici să o recâştig, cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu. 

Nu ştiam ce e smerenia. Acum va trebui să o învăţ, ca 
să pun temelia căinţei şi a speranţei mele. 

Cam acum un sfert de veac, îmi aduc aminte, cum am 
văzut lumina spirituală în culoare albăstrie, care era lumina 
proprie a Sfintei Fecioare. 

Când mă rugam ei, apăreau trei luceferi. înţelegeam 
că aceştia sunt Sfânta Treime şi sub acest triunghi, Tatăl, 
Fiul şi Sfântul Duh, omul era a patra entitate, ca fiu 
îndumnezeit. 

In starea aceasta, la acest stadiu, simţeam cum am 
trupul meu spiritual dar nevăzut şi mă simţeam o prezenţă, 
care vedea, în acelaşi timp, în faţă, în spate, lateral stânga şi 
dreapta şi simţeam că nu mai sunt, pentru că puteam vedea 
în toate direcţiile, de parcă aş fi fost un soare. 

Insă, în acelaşi timp, un soare scânteietor şi de formă 
circulară era în faţa mea, spre dreapta, foarte aproape de 
mine, la aproximativ un metru 349 . 



A se vedea teza noastră doctorală: Vederea lui Dumnezeu în 
teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, pe care o puteţi downloada de 
aici: 

http://www.teologiepentraazi.ro/2009/ll/18/vederea-lui-dumnezeu-in- 
teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/. 
349 Asa cum îl vedea Fericitul Ilie în vedere extatică. 



198 



Sinea mea rămânea în locul unde eram iniţial şi se 
integra în soarele din faţă şi prin el vedeam o lume de 
lumină scânteietoare. 

Un gând ispititor mă împingea să văd şi mai departe. 

Vedeam în zarea mai subţire, mai diafană, mai clară 
sau estompată un alt soare, mai strălucitor, mai străveziu, 
mai fermecător şi dătător de încântări. 

Şi nu ştiu dacă eu m-am apropiat de el sau el de mine, 
dar am simţit că trecusem din primul soare în cel de-al 
doilea şi că am trecut dintr-un cer în altul. 

Şi din acest al doilea soare vedeam iarăşi mai departe. 
Numai când intram într-un soare vedeam. 

Şi din acest al doilea cer am văzut alţi sori, alte 
orizonturi. 

Erau tot mai diafane, mai străvezii, mai de necuprins 
cu inima şi cu sensibilitatea. Ceruri infinite şi inepuizabile 
roiau. Erau tot mai fragile, mai subtile, mai profunde. 

Mintea şi inima s-au oprit la un moement dat pentru 
că nu mai puteau să simtă, să vadă, să înţeleagă ce este mai 
departe. Era infinitul, Dumnezeirea mai departe, Care nu 
poate fi cuprinsă. 

Eram încă nedesăvârşit pentru a înainta mai departe. 

Vorba lui Pavel 350 : erau lucruri pe care ochiul nu le-a 
văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, 
dar pe care Dumnezeu le-a pregătit celor ce II iubesc pe 
El 351 . 



350 Sfântul Apostol Pavel. 



351 Face referire la I Cor 2, 9, care e o reluare a lui îs. 64, 3. 



199 



In lumea spirituală cerurile trec unul prin altul fără să 
se incomodeze, fără să se influenţeze, ca şi când nimic n-ar 
fi. Totul este stare, este esenţă de sine. 



200 



6149. Privind la frumuseţi 
în sclipirea undei, 
mă scald, mă oglindesc. 



201 



6152. La începutul tinereţii, 

pe un drum deschis spre ceruri, 
întâlnii imensul gol din suflet, 
pustiul arzător din basmele străvechi, 
cu Feţi frumoşi, porniţi spre alte zări, 
pline de vise, de zâne, 
de aurii şi argintii 
grădini şi roade. 

6160. Am poposit luptând, 

răbdând îngenuncheat de patimi 

şi de vreri, 

ce răsăreau din mine, 

ce-mi apăreau în cale. 

6165. Eram un răzvrătit într-una, 
împotriva lumii întregi şi 
împotriva mea mai mult. 

6168. Eram împovărat dar sprinten, 

pe aspre cărări, mereu noi, mereu... 



202 



Acum 25 de ani. Energia în circuit închis nu se 
pierde, ci se potenţează, devine infinită. Dovadă şi structura 
în circuit închis a universului. 

Pornind de la acest principiu, pe care l-am acceptat, 
am început rugăciunea permanentă, a inimii, isihastă, în 
două cercuri. 

Cercurile se intersectau în semnul crucii. 

Cu timpul cercul a devenit o sferă. Apoi mi s-a 
deschis infinitul şi mi s-a dezvăluit. însă am căzut şi am 
pierdut totul, întrerupând practica ascetică. 

Astăzi, pe 7 martie 1987, în revista „Magazin", am 
citit şi am remarcat pe Josef Newman 352 , inginer american, 
care susţine că a pus la punct un motor care produce mai 
multă energie decât consumă; afirmaţie care pune sub 
semnul întrebării legea conservării materiei 353 . 

Acesta a lăsat să se înţeleagă faptul, că utilizează 
fenomenul trecerii particulelor printr-un câmp magnetic, 
determinând o mişcare giroscopică, deci o mişcare în circuit 
închis. 

Autorul crede că această maşinărie poate deveni 
„capodopera tehnică a tuturor timpurilor". 

Eu cred că astfel vom putea obţine forţe infinite şi 
vom cuceri infinitul, după cum am spus anterior. 



52 A se vedea: http://www.josephnewman.com/. 
353 Idem: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_conserv%C4%83rii_energiei. 



203 



Motus stabilis 354 . Mişcarea stabilă sau stabilitatea 
mobilă. A fost susţinută de Sfântul Grigorie de Nyssa 355 şi 
de Sfântul Maxim Mărturisitorul 356 . 

„Sufletul apus în Dumnezeu nu se află într-o 
stabilitate încremenită, ci într-o stabilitate mobilă sau într-o 
mişcare stabilă, pentru că nu se mişcă decât în supremul şi 
infinitul bine al dragostei eterne a lui Dumnezeu, 
nemişcându-se din El", Preotul Stăniloae 357 . 

Ego: Durata, timpul ne mai existând [în veşnicie], 
fiind numai trăire în Dumnezeu, adică în Infinitul sub toate 
aspectele, o clipă de dulceaţă supremă acoperă veşnicia. 

Clipa se confundă atunci cu veşnicia, cu infinitul. 

Trezirea din veşnicie, din infinit înseamnă intrarea 
iarăşi în perimetrul duratei, intrare în timp, în nişte limite. 



în latină: mişcarea stabilă. 

355 



356 



A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_de_Nyssa. 



Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_M%C4%83rturisitorul. 
35 ' Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae. 



204 



6170. Nu ne cunoaştem prin cuvânt 
Ci prin lumina feţii, 
Grăim melodice dorinţe, 
Prin alb cristal al gheţii. 

6174. întruchipând misterul, 
Fierbinte e şi gerul, 
Lăuntric pulsatoriu, 
Când valurile mării 
De gheaţă s-au făcut. 



205 



6179. Pe cerul greu de stele 
şi de lumini rebele, 
Lumina vieţii mele 
e cântec între ele. 



206 



6183. Sunt şi nu sunt, 
şi nu sunt şi sunt: 
acesta e răspunsul, 
acesta e misterul, 
ce leagănă tot cerul 
văzut şi nevăzut. . . 

6189. Cerească împărăţie, 

de-a pururi îmi eşti mie, 
şi leagăn şi mormânt, 
căci sunt şi nu sunt, 
şi nu sunt şi sunt. 

6194. Oricum aş da-o, 
orice-aş face, 
nu pot scăpa, 
ci numai urc 
sau cobor, 
căci veşnic sunt 
şi infinit. . . 

6201. In infinit şi veşnicie 
sunt cel ce moare 
şi învie. 



207 



6204. Oglinda 358 

Soare'n oglinzi, 
lucea palatul, 
răsfrânt în norii argintii; 
în flăcări spelbe 359 , 
cerul, înaltul, 
zâmbea'n ferestre viorii. 

62 1 1 . Răsfrânt în ape de smarald, 
palatul viu îl vezi, nu-1 vezi, 
dacă surprinzi un joc de fald, 
e-al Cosânzenii 360 cu ochi verzi. 



° 8 Poemul are subtitlul: „Din trecut". 

359 Galbene. 

360 împărăţia lui Dumnezeu. 



208 



... Şi dacă după aceste gânduri neprihănite şi bune, 
urmează, dând năvală altele [rele], să nu 
deznădăjduim. 

în ceasul odihnei pe care ne-o aduce harul să nu ne 
mândrim, ci în vremea bucuriei să aşteptăm 
necazul. 
Filocalia 10. 



209 



Chiar aşa era şi cu mine. Când mă stăpâneau 
gândurile neprihănite şi în chip sensibil 361 eram în lumea 
nevăzută şi prin lucrarea harului mi se descopereau tainele 
împărăţiei lui Dumnezeu, după aceasta nu urma năvala 
patimilor pe care le înăbuşim şi le depăşim uşor, ci atacul 
demonilor. 

Pe acesta îl suportam, pentru că ştiam că pe cât e de 
puternic şi de cutremurător, pe atât va fi de mare şi noua 
coborâre de har care îi va urma şi care mă va duce spre stări 
şi mai elevate, mai străvezii, mai aproape de tronul Celui 
Prea înalt. 

Uneori treceam prin stări groaznice, care mă 
cutremurau trupeşte şi sufleteşte atât de mult, atât de 
profund, încât simţeam că mă prăbuşesc şi că nu mai pot să 
scap nicicând de ele. 

Dar niciodată nu mi-am pierdut încrederea că 
Dumnezeu mă va salva şi că Dumnezeul din mine 362 nu 
poate fi înfrânt de nimicitoarele asalturi demonice. 

Atunci nu mai îmi puteam continua rugăciunea. Mă 
lăsam în voia lui Dumnezeu şi a conştiinţei, pe care o 
vedeam pâlpâind în străfundurile ei în El, în Cel Infinit şi 
veşnic, în Dumnezeu. 

După ce demonii mă lăsau în pace, urma liniştirea şi 
apoi simţirea coborârii harului Său. Toate acestea însă au 
trecut cu timpul. 

A venit vremea când atâta har mă copleşea încât 
demonii nu se mai apropiau de mine şi aveam nevoie numai 
de o uşoară concentrare şi să repet de câteva ori rugăciunea 
inimii, pentru ca instantaneu să mă învăluie lumina necreată 
şi nevăzută. 

îmi apăreau atunci cruci luminoase şi altare 
multicolore în jurul meu iar duhul meu se cufunda în ele. 

Eram în toate şi nicăieri. 

însă ele s-au stins cu timpul. Am pierdut harul. 

Harul se dă dar se şi ia. 

Harul mi s-a luat datorită slăbiciunilor mele şi a 
căderilor mele omeneşti. însă simt cum mila Domnului mă 
ocroteşte încă de cele rele. 

Mi-e teamă să nu o pierd şi pe aceasta. Nu mai am 
curajul să ridic ochii către Dânsul, ca să-mi da harul şi 



A se înţelege aici: conştientizând în sufletul meu şi nu în mod 
material. 
362 Dumnezeu, Care locuieşte în mine. 



210 



lumina din nou, pentru că nu mai sunt vrednic de ele. însă 
uneori mai năzăresc 363 lumina Sa. 

Nu mai am nici putere şi nici voinţă să încep truda 
izbăvitoare şi mântuitoare. Tot amân acea clipă, păcătosul 
de mine, deşi sfârşitul mă poate surprinde oricând, ca pe 
oricare om. 

Sper însă ca, într-o zi, să mă hotărăsc definitiv, 
indiferent dacă voi mai obţine harul şi lumina. 

Am mai făcut încercări minore, dar nu am stăruit şi 
am întrerupt eforturile. 

Ajută, Doamne, slăbiciunii mele! 



363 întrevăd. 



211 



6215. Neîntrerupt îngerii vin, 
spre tron de flacără şi jar, 
sorbind din cupe viu nectar. 

6218. Deschise aripile-şi ţin, 

mereu din veci de veci răsar, 
se-nchină ei, şi eu mă-nchin, 
vorbim prin gânduri şi priviri. 

6222. In zări se nasc nemărginiri, 
de ceruri noi şi noi sclipiri, 
înmiresmate de culori, 
ce înfloresc în nimbi de nori. 

6226. Şi totul e-o cântare sfântă, 
de laudă neîntreruptă; 
şi ceruri noi şi nou pământ 
e translucid. Lumină sunt! 



212 



Hristos 
(prelucrare) 

[4 ianuarie 1988] 

6230. S-a arătat ca om 
ce încă trăieşte, 
El, Iisus Hristos. 

6233. A cărui putere 
depăşeşte şi trece 
dincolo de marginile firii. . . 

6236. Lumea credea că este Proroc, 
dar El era Fiul lui Dumnezeu. 
Pentru ai Săi ucenici aşa era. 

6239. Vindeca şi tămăduia 
tot felul de boli 
şi pe cei morţi învia. 

6242. Cuviincios la chip 

şi măsurat în toate era. 

6244. Restriştea pentru ai Săi, 
faţa I-o străbătea, 
şi asta mai mult atrăgea, 
dragostea şi frica, 
oricui îl privea. 

6249. Părul, ca floarea alunei 

timpurii strălucea, se lăsa, 
până către ureche, 
şi de acolo trecea în jos, 
peste umeri, în creţuri, 
în valuri, maiestuos. 

6255. Ca un nazarinean îl purta, 

de la frunte spre mijlocul capului, 
părul Său avea cărare. 

6258. Frunte lată şi albă, 

fără meteahnă la înfăţişare, 



213 



faţa împodobită cu rumeneală, 
tăcută mai ales, plăcută. 

6262. Nobil, mângâios avea chipul, 
nasul şi gura cu plăcută măsură. 

6264. In floarea vârstei, El, 
avea barba deasă, 
despărţită în două şi aleasă. 
Vii şi căprui - ochii Lui. 

6268. Groaznic se arăta 
în ceea ce poruncea. 
Dulce şi plăcut, 
sfaturi şi învăţături dădea. 

6272. Spre adâncă cinstire, 
atrăgea ochii tuturor. 
Nu L-a văzut nimeni răzând, 
dar plângând adeseori. 

6276. Era drept la stat, 

braţele Lui erau lungi şi frumoase, 
palmele mari şi pline de har. 

6279. Vorbeşte puţin 

dar statornic şi grav. 

6281. Şi aşa cum era, 

era cel mai frumos om 
din lume 364 . 



364 La sfârşitul poemului găsim următoarea însemnare: 

„Scrisoarea proconsulului Iudeii, Lentulus Publius, către Senatul 

Roman. Eu am găsit-o într-o veche carte bisericească, a lui G. 

Predescu". 

Aici a transpus poetic descrierea chipului Domnului din scrisoarea lui 

Lentulus Publius. 

A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Publius_Lentulus. 



214 



Unicitatea (şi inefabilul) fiinţei umane 
[19 martie 1988. Magazin] 

In cartea americanului Spalding, „Viaţa Maeştrilor", 
un yoghin afirmă faptul că materialiştii (oamenii de ştiinţă 
materialişti) vor ajunge cu timpul, prin studiile ştiinţifice 
făcute pe baze materialiste, să intre în contact cu spiritualul, 
cu legile spirituale. 

Articolul de faţă face dovada unui asemenea contact. 

Citez. Gulaev, directorul-adjunct al Institutului de 
Radiotehnică şi Electrotehnică al Academiei de Ştiinţe al 
URSS, cercetător de primă mărime al câmpurilor fizice 
materiale măsurabile (deci absolut obiective) ale 
organismelor biologice, inclusiv ale omului, compară omul 
cu un univers viu. 

Când Eminescu 365 a spus: „un roi de galaxii", deci nu 
a vorbit metaforic. 

Acest Gulaev a spus, că în jurul oamenilor ca şi în 
jurul planetei noastre există o atmosferă şi o magnetosferă 
proprie, în care bântuie fluxuri şi radiaţii nesesizate de 
organele noastre de simţ. 

Există o interacţiune de câmpuri continuă, pe care 
ochii şi urechile aparatelor create de oamenii de ştiinţă pot 
sesiza interacţiunile acestor câmpuri. 

Un altul, E. Godik, precizează că în laboratorul lor, se 
recepţionează semnalele pe şapte canale. 

Ei studiază câmpurile electrice, magnetice şi radiaţiile 
radio-termice ale organelor interne, radiaţiile infra-roşii ale 
suprafeţei corpurilor, luminescenţa optică, semnalele 
acustice, modificările mediului interior care se prelungesc 
ca o radiaţie proprie în spaţiul înconjurător; spaţiu ce e un 
tablou copleşit de radiaţii şi câmpuri. 

Ziarista Vanda Beleţcoia a asistat la unul din 
experimente, vizualizând aceste miracole. 

„Culorile galben şi roşu oscilează, capătă intensitate. 
Omul pare un dragon care scoate flăcări din el. Priveşti ca la 
un film color. Sunt aparate care prind lucruri paradoxale". 

Observaţiile mele. Există persoane, care prin pregătire 
spirituală, adică prin post, rugăciune, purificare a gândirii şi 



5 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu. 



215 



a simţurilor, pot percepe aceste manifestări ale câmpurilor 
menţionate mai sus şi pe care le înregistrează aparate 
ultrasensibile. 

Insă mai mult decât aceste aparate ştiinţifice, care nu 
fac altceva decât să înregistreze aspecte aurice 366 naturale, 
omul pregătit superior [omul duhovnicesc], poate selecta şi 
se poate perfecta, pentru a intra în trepte şi câmpuri din ce în 
ce mai înalte, de unde poate acţiona asupra sa şi asupra 
mediului înconjurător, cum fac şi yoghinii. 

Se trece la stadii în care omul intră în contact cu 
Divinitatea, în care omul intră în împărăţia cerurilor. 

Omul spiritual fuzionează [se uneşte fără să se piardă 
pe sine] cu Divinitatea, fiind în Dumnezeu şi Dumnezeu în 
el, înăuntrul lui şi în afara lui. E atunci un fiu prin înfiere. E 
un fiu prin Iisus Hristos, care este Unul din Treime. 

Ziarista Vanda Beleţcoia a văzut într-adevăr ceva real, 
pe om ca un dragon în flăcări, culorile galben şi roşu care 
fac parte dintr-un spectru real. 

Dar e vorba de omul actual, care fiind dezorganizat 
spiritual e ca un demon în flăcări şi are culorile galben şi 
roşu, care sunt culori infernale. 

Ar fi indicat însă să se facă experimente pe persoane 
de diferite stadii morale şi spirituale şi atunci s-ar vedea 
ceea ce am văzut şi eu. 

Vor vedea forme în care flăcările se organizează în 
forme din ce în ce mai alese, mai frumoase, culorile devin 
mai străvezii şi luminoase, chiar iradiante de lumină, de 
căldură emoţională, blânde, binefăcătoare, atractive, 
liniştitoare, care depind de înălţimea spirituală a celui în 
cauză. 

Iar în jurul acelui om, conexiunile se alcătuiesc în 
bolţi, în ceruri, în coroane şi sfere ce se răspândesc în spaţiul 
infinit. 

Am văzut fiara stacojie care urla. Am văzut-o 
înghiţind spaţii. Fiara cenuşie... şi îngerii 367 care coborau şi 
piereau. 



366 Care emană din lucruri. Aureolare. 



367 Despre această vedenie, Fericitul Ilie mi-a spus cândva, că era 
vorba de oameni credincioşi, de nişte oameni cu viaţă îngerească, dar 
pe care demonii i-au băgat în cele din urmă în Iad. Ei au căzut şi au 
murit în căderea lor. 



216 



De vorbă cu mine însumi 



Ce ironie a sorţii trăieşte acest neam! 

După ce a fost vitregit veacuri de-a rândul şi a fost 
spulberat în vânturi, şi biciuit de valuri întregi de asupritori 
sosiţi din toate zările, acum a căzut pe mâna unor pigmei 
vicleni şi a unor înapoiaţi moral, care se împăunează cu tot 
felul de calităţi pe care nu le au. 

Când ei îşi afirmă vreo calitate, tu trebuie să înţelegi 
tocmai contrariul ei. 

Minciuna s-a înrădăcinat atât de adânc încât a devenit 
o lege de comportament, de guvernare. 

Totul e o înşelăciune. Iar noi am devenit cu toţii laşi, 
lipsiţi de orice urmă de personalitate. 

Avem un sistem politic condus de principiul negării 
adevărului, a curajului, a opiniei personale. Nu facem totul 
din smerenie creştinească, ci din nemernicie. 

Suntem anulaţi spiritual dar ne mândrim cu libertatea 
pe care nu o avem. 

Am căzut în fundul unei prăpăstii a negării spirituale, 
încât mă întreb deznădăjduit: Mai este posibilă o reînviere a 
neamului nostru? 

Altădată luptam pentru înviere, pe când acum suntem 
nu numai în mormânt, ci în drum spre Infern. 



217 



Cineva spunea: îmbrăcând această uniformă simt că 
sunt altul, că gândirea şi comportamentul meu se schimbă. 

Eu însă simt acelaşi lucru dintotdeauna. Eu simt 
uniforma ca pe o coajă incomodă. 



218 



Nanometrul 36 * este de circa 10 ori mai mare decât 
atomul de hidrogen. 

Această dimensiune reprezintă a miliarda parte dintr- 
o unitate principală de măsură, agreată de lumea atomo- 
moleculară. 



368 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Nanometre. 



219 



Fiţi înţelepţi: 



Eminescu a înţeles adevărul în legătură cu politica 
rusească. 

El a spus că aceia venind în numele Ortodoxiei şi a 
celor mai înalte idealuri umane, sub această mască de fapt, 
ei urmăresc cu viclenie să distrugă spiritul de rezistenţă 
naţională al românilor şi apoi să ne asimileze marii populaţii 
slave. 

Comunismul adoptă aceleaşi metode. Vorbind despre 
cele mai înalte şi umanitare idei, transformând totul în 
lozinci, propagă de fapt nu omenia., nici altruismul, ci un 
egoism feroce. 

Ei strigă sus şi tare, că lucrează în numele sincerităţii 
şi fac dintr-o anumită frază o lozincă. Insă mâine neagă acea 
lozincă, spunând că momentul respectiv cerea încălcarea ei. 

Orice idee pe care ei o afirmă, indiferent cât de mare, 
de superioară ar fi ea, nu este decât o trambulină pentru 
interesele comunismului, pentru subminarea adevărului şi a 
credinţei. 

Dacă nu eşti destul de perspicace, de isteţ, cazi cu 
siguranţă victimă acestor încolăciri ale şarpelui, care face 
totul spre propria sa slavă. 

Luaţi seama la ce se întâmplă în România de astăzi, 
căci slava cuvenită lui Dumnezeu se aduce omului! 



220 



Cameleonul 



Cine îşi asupreşte propriul popor şi îi suprimă 
libertatea nu are dreptul să vorbească despre libertate, 
independenţă şi pace. 

Când vorbeşte astfel e un ipocrit, un mincinos. 










S&UfV+ 







221 



Speranţa mea este ca valul care se sparge maiestuos 
de valuri, însă vin alte speranţe din urma lui, ca valurile 
aduse de vântul duhului curat. 



222 



Prin îndepărtarea de realităţile concrete şi de 
interesele maselor, un regim politic, deşi născut din 
revoluţie şi care încă se mai crede revoluţionar, pe măsură 
ce se îngrădeşte cu legi, se osifică, devine asupritor, 
absolutist, dictatorial, odios în ochii poporului. 

Un astfel de regim e deja mort şi nu se mai poate 
susţine decât prin teroare, viclenii, înşelăciuni, corupţie şi 
minciună, toate ridicate la rangul de slujnice ministeriale. 



223 



Cameleonii 
[20 ianuarie 1989] 

Nu vă înşelaţi! Nu vă lăsaţi amăgiţi de aparenţe! Ceea 
ce se întâmplă acum în Uniunea Sovietică nu este decât o 
încercare de adaptare la situaţie, datorată superiorităţii 
adversarilor. 

în fond ce fac ruşii, comunismul: acceptă nişte 
modificări sociale, economice, se adaptează situaţiei 
mondiale create, pentru a supravieţui. 

Unii cred că ea cedează ideologic. Se amăgesc. 

Comunismul îşi duce astfel lupta pe mai departe, se 
ascunde sub masca reformelor, în timp ce în România un 
prost 369 iese ca păduchele în frunte şi îşi atrage asupra lui 
toată furia şi ura celor care sunt ostili comunismului. 

Comunismul va supravieţui prin Gorbaciov 370 şi va 
pieri la noi prin Ceauşescu, cel care se închipuie curajos, 
viteaz şi mare. 

Al nostru este înfumurat, infatuat dar naiv şi îşi 
revendică linia stalinistă, pe când alţii merg camuflaţi, sunt 
subterani. 

„Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii". 

Aceasta este metoda şi lozinca pe care au adoptat-o şi 
o urmează eternii duşmani ai crucii, demonii îmbrăcaţi în 
haine strălucitoare de îngeri, lupii în piei de oi. 



369 Nicolae Ceauşescu: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C5%9Fescu. 



370 



Mihail Sergheevici Gorbaciov: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Gorbaciov. 



224 



De Georges Boabriu* 



Cine crede în El nu se miră de nici o întâmplare 371 . 
Tot ce se petrece îl consideră spre binele lui, fie de este 
plăcut, fie de e neplăcut. 

Nu apelaţi niciodată la dreptatea oamenilor. 

Neliniştea e dezastruoasă. Nu deschideţi inima 
voastră niciunui gând tulburător. 

Puneţi în locul fricii, prezenţa divină! 

Nu vă temeţi de Dumnezeu, nu vă temeţi de moarte. 
Ea e o trecere. 

Moartea ne redă tinereţea şi libertatea. 

Să-ţi fie teamă de felul cum trăieşti. 

Raiul şi cerul există în noi, aici pe pământ, pentru că 
„împărăţia lui Dumnezeu este în voi". Nu există un Iad 
colectiv, ci unul particular. Raiul e la fel. 

Ochiul rău nu e acela care vă priveşte, ci acela cu care 
voi priviţi universul. 

Teama de viitor otrăveşte sufletul. 

Mâinele e rezultatul zilei de azi. 

Fiţi blânzi, toleranţi, curajoşi, veseli, plini de credinţă, 
căci „ajunge zilei grija ei". 

Trăiţi în nepăsare activă. 

Nu vă temeţi de oameni. Bucuraţi-vă de prezenţa 
altora. 

Ne este frică de alţii, pentru că ne e frică de noi 
înşine. 

Prietenul meu este aici, e Dumnezeu. Nimic nu există 
pentru mine în afara Lui. 

Dacă nu mai gândesc nimic, atunci nu mai exist. 

Mă abandonez lui Iisus. Sunt lucrul Său. Să facă ce 
vrea cu mine. 

Respiraţi profund de 12 ori. Repetaţi cele de sus. 
Admiteţi numai ideile despre Iisus. Reţineţi aer în plămâni 
şi expiraţi încet. 

Insulta pe care o ignorăm rămâne inertă, dispare. 

Dacă binecuvântăm, aceea se întoarce asupra 
autorului ei. Acest lucru ne ajută. 



7 Sunt idei scrise dintr-o carte tot acest pasaj iar numele autorului 
este aproximativ. 



225 



Insomniile sunt ocazii unice de a vă izola cu Divinul 
Prieten, de a vă confunda [unii] cu El. 

Ne-am născut cu trup şi suflet pentru a lupta până la 
ultima clipă. Iisus ne-a dat lupta. 

Dacă nu dăm seama de ele. . .Greşeala, eroarea este un 
pas spre perfecţiune. 

Evitaţi (radiată) dragostea în univers. 

înlocuiţi îndoiala prin credinţă. 

Nu credeţi în puterea răului. 

Binefăcătorul emite râuri de apă vie în jurul lui. 

„Nu doresc moartea păcătosului, ci să fie viu" 372 . 

Nu fugi de răufăcători, ci ei să fugă de cei buni. 

Nu daţi importanţă necinstei din jur. 

Green. Sunteţi singuratic pentru că nu aţi emis unde 
de dragoste şi de simpatie (din amor propriu). 

„Daţi şi vi se va da". Iisus. 

Căutaţi prietenia Prietenului divin şi veţi afla prietenia 
tuturor oamenilor. 

Iubiţi-L pe Iisus şi veţi fii iubiţi de către El. Aşa veţi 
atrage toate simpatiile lumii. Veţi fi în comuniune cu tot 
universul. 

Bucuraţi-vă de mediocritate având în schimb bogăţia 
spirituală. 

Nu vă temeţi de ameninţările nimănui. 

Omul se perfecţionează prin contactele avute cu 
oamenii. 

Rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc şi vi se vor 
deschide ochii spre lumină. 

Voi sunteţi singurii autori ai decepţiilor voastre. 

Calcă pe amorul propriu şi întâmpină cu iubirea ta pe 
toţi ceilalţi. 

Iisuse, umple golul sufletului meu, că sunt însetat de 
adevăr! 

Cele mai mari greşeli rezidă în faptul, că nu putem să 
tragem învăţături din ele. 

Cel care stă prăbuşit sub remuşcări, pierde pasul spre 
elevaţie, progresul lui şi regresează. 

Puteţi să vă schimbaţi părerile dar nu şi evenimentele. 

Sursa reală de energie este credinţa. 

Totul se petrece în duh. Morţii cunosc Adevărul. 



' n Citarea liberă a lui Iez. 33, 11. 



226 



Nu vă temeţi de a fi separaţi prin moarte de cei pe 
care îi iubiţi. 

Tată, nu sunt decât un atom de viaţă, dar am 
conştiinţa existenţei Tale, aşa cum Tu o ai şi ştii că suntem 
vii. Morţii trăiesc în spirit. 

A ne certa cu alţii înseamnă a ne certa cu noi înşine. 

Ironia e o manifestare a neputinţei, o otravă secretată 
de amorul propriu. 

Regretele sunt inutile. Ele paralizează voinţa. 

Remuşcarea are rolul de a vă face să vă schimbaţi 
felul de a gândi, dar să nu deznădăjduiţi. Odată refăcuţi 
[pocăiţi], remuşcările sunt o slăbiciune, o pierdere de 
energie. 

Iisus a ridicat sacrificiul la nivelul Dumnezeirii. Prin 
sacrificiu sufletul se divinizează [se îndumnezeieşte]. Astăzi 
Dumnezeu ne cere sacrificarea amorului propriu, a mândriei 
şi a egoismului nostru. 

Lipsa de agresivitate e martirajul epocii noastre. 

Sacrificaţi-vă fără să ştie nimeni. 

Nu e niciodată prea târziu să ne întoarcem spre Iisus. 

Nimeni nu e singur pe lume, decât cel ce nu are 
încredere în Dumnezeu. 

Cine merge spre perfecţiune nu mai priveşte înapoi, 
nici măcar pentru amintirile cele mai frumoase. 

Cel care vă trădează, cel mai adeseori şi în modul cel 
mai periculos cu putinţă, sunteţi voi înşivă. 

Toate evenimentele sunt un apel, un avertisment al lui 
Dumnezeu către noi. 



227 



Despre feciorie [curăţie]™ 



Fecioria este o realitate atât de pură şi de vie încât 
devine născătoare sub influenţa iubirii creatoare a lui 
Dumnezeu. Spiritul a creat din această realitate. 

Dumnezeu a întrupat pe Fiul Său din feciorie. Până nu 
se ajunge la această realitate, cea mai apropiată de Spiritul 
Creator, nu pot lua naştere formele şi toate esenţele 
existenţei. 

Această alma mater 374 este impregnată de iubirea 
divină în cel mai înalt grad. Ea are frăgezime, fragilitate, 
dulceaţă sufletească. Este esenţa viului vieţii. 

Este atmosfera nunţii cereşti a Fiului. E mireasa 
Dumnezeirii. Fecioara Măria a fost simbolul ei, iar acum, în 
cer, ea este fecioria lumii. 



373 Acest fragment este inclus în Scrierile complete ale Fericitului Ilie 
văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa comentate de către ucenicul şi fiul 
său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 2, Teologie 
pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 5. 
In latină: sânul mamei. 



228 



[7 iunie 1988] 



6284. Necăutător de forme, 

dar de forme palpitând 375 . 

6286. Nefăuritor de vorbe 
şi de vise, 

dar în vorbe învăţând, 
paradise culegând, 
ce-s deschise 
peste minte, peste gând. 

6292. Eu sunt 

din Cel ce este. 



5 Nu caut forme poetice goale de conţinut... însă sunt plin de cele 
văzute în vederile dumnezeieşti pe care le-am avut. 



229 



Aşa am văzut 



întâi a fost ideea, gândul, Cuvântul. Apoi a fost 
fulgerul. Au urmat norii şi din nori au apărut arcadele, 
bolţile. Şi apoi formele, creaţia. 

Mental se poate realiza vederea. 

Nimicul, nonexistenţa e un văl care ascunde, 
adăposteşte esenţele existenţelor, a celor ce sunt şi nu sunt. 

Lumina necreată îndeplineşte condiţia de a fi şi de a 
nu fi. Aceasta este explicaţia expresiilor: este şi nu este; sunt 
şi nu sunt. 



230 



Fără feciorie, care devine esenţa vieţii lor, Sfinţii nu 
ar putea vedea şi simţi nimic din împărăţia Cerurilor, din 
lumea spirituală, din creaţia îndumnezeită. 



231 



Constantin Noica 376 . Păltiniş. 6 decembrie 1987. 

Dr. Antonie Plămădeală 377 , Mitropolitul Ardealului. 

4 decembrie 1987. Cuvântare la moartea lui Noica, a 
celui mai mare filosof contemporan. 

„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la 
Dumnezeu". Ioan Apostolul. 

„Omul trebuie să înceapă cu tăcerea", C. Noica. Eu 
continui această propoziţie: „...ca să poată prinde adevărul 
Cuvântului". 

„Dumnezeirea avea la el, în cele din urmă, nu o 
limită, ci o deschidere" . 

„L-a preocupat o viaţă întreagă devenirea, pentru o 
moarte întreagă". 

Nu sunt valabile decât acele revoluţii spirituale, care 
invitând la moarte, îşi găsesc în lăuntrul lor, profilul acelei 

-j no 

vieţi şi morţi care devin exemplare (Ad sum ). 

Noica zice heideggerian: Sein zum Tode 319 , pentru că 
se ştie existenţă spre moarte. 

Insă există şi zicerea biblică: „Ne-a rânduit 
Dumnezeu ca pe nişte osândiţi la moarte" (I Cor. 4, 9). 

Ego: Insă tragedia noastră este aceea că de viaţă nu 
putem scăpa nici aici şi nici dincolo, în eternitate, odată ce 
ea ne-a fost dată. Asta fie că ajungi în Rai sau în Iad. 

Smerenia e înălţimea de pe care nu poţi cădea. 

Acest „întru devenire" arată ca îl preocupa 
desăvârşirea. 

O altă cale în afară de smerenie o vedea în dragoste. 

Am vrut să îmbrăţişez pe cel ce nu îmbrăţişează, să 
cuprind cuprinderea ce mă cuprinde. 

Trece-mă, Doamne, în moarte cu spiritul întreg. Dă- 
mi voie să umplu viaţa aceasta. 

Ego: Până acum sunt gol şi mă scandalizez şi mă 
scârbesc de mine însumi. 



376 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica. 

377 Idem: 
http://www.biserica.Org/WhosWho/DTR/P/AntoniePlamadeala.html. 

In latină: sunt de acord cu acest lucru. 
în germană: a fi/a exista spre moarte. 



232 



Crăciun, 1988 
[18 decembrie 1988] 

6294. Tu eşti mireasa mea din veci 380 , 
mireasmă, tu, cu mine petreci. . . 

6296. Iar tu, Mireasa 381 Lumii 382 , Lumină, 
Mamă 383 a formelor humii, 
cât de etern nu te treci, 
ci-n veci mai frumoasă, mai vie, 
eşti tot ce-a fost şi-o să fie!... 

6301. Eu te sorb şi te simt, 
ca un orb lumina, 
dar care nu ştie cum este, 
însă o presimte, 
când îi străfulgeră-n minte. . . 

6306. Tu, fulger, argintie... 

Şi pură, şi viorie, Mărie. . . 

6308. Iar tu aurie revărsare 

de purpură, în inimă, vie; 

tu, albăstrie, senină, 

de-a pururea să-mi fii mie în duh, 

trup şi soţie... 

6313. Tu, mărire a Soarelui Sfânt, 

menită să fii ambianţă, Mamă să-I fii Fiului, 
a Tatălui din cer, din tărie. . . 

63 16. Iar tu să-mi fii egală, 
veşnică soţie să-mi fii 
şi mamă prin trup, de copii. . . 
Laudă-n veci. Dragoste ţie. . . 

6320. Iar Ţie, adorată 

şi-n veci neîntinată, 



38 



Se referă la lumina dumnezeiască. 



381 Maica Domnului. 

382 Dumnezeu Cuvântul. 

83 Se referă tot la Dumnezeu Cuvântul. 



233 



Fecioară Mărie, 
slavă şi laudă Ţie, 
Mărie, Mărie, Mărie, 
Mărire Ţie 384 !... 



384 Doamne. 



234 



Frumuseţii fecioarei 



6326. Cu sclipiri furişate-n priviri, 
din inima fragedă, rouă, 
de ceruri tot mai ascunse, 
în feciorii şi frăgezimi, 
neştiute chiar ţie, 
te priveai în oglinda 
inimii şi gândirii, 
dăruite mie, visării. . . 



235 



[26 decembrie 1988] 



.385 



Experienţe şi viziuni din trecut 



între anii 1962-1963 am trăit fenomene ale 
inconştientului asemănătoare cu ale lui Gustav Jung 386 . 

Citind acum cele experimentate de către el, în 
explorarea şi cercetarea inconştientului, pentru a cunoaşte 
adâncul acestui strat psiho-spiritual, îmi revine în minte faze 
asemănătoare, pe care le-am trăit. 

Scopurile noastre însă au fost deosebite. 

G. Jung exploata adâncurile în scopul cunoaşterii. De 
aceea s-a oprit la jumătate de drum. 

Eu, ajutat iniţial de voinţă şi de rugăciune, iar apoi de 
harul Duhului Sfânt, am trecut prin faza descrisă de el, dar 
am păşit şi mai departe de ea, ajutat de harul Sfântului Duh, 
căci scopul meu era aflarea împărăţiei Cerurilor, a apropierii 
de Dumnezeu. 

Voi începe prin prezentarea primei faze. 

Practicam rugăciunea inimii, prin aspirarea aerului la 
cuvintele „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu", şi 
trăgeam o linie dreaptă, cu mâna dreaptă 387 , de sus în jos, 
deasupra inimii şi expiram aerul din mine la cuvintele: 
„miluieşte-mă pe mine păcătosul", şi trăgeam o linie 
transversală, cu aceeaşi mână, tot pe inimă 388 . 

Pe aceasta am practicat-o luni de zile, din ce în ce mai 
insistent şi mai frecvent. Cu timpul această rugăciune a mea 
mi-a trezit sentimentul de dragoste pentru Iisus. Ardea în 
mine dorinţa să văd măcar un înger. 

Aproximativ la un an de zile de rugăciune, mi-a 
apărut deasupra inimii semnul crucii, intermitent, luminos 
ca soarele, incandescent. Bucuria mea era de nedescris. 



Pasajul acesta a fost inclus în: Scrierile complete ale Fericitului 
Ilie văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa comentate de către ucenicul şi 
fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, 
Teologie pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 260-269. 
386 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Gustav_Jung. 
87 Avea degetele mâini drepte, strânse ca pentru închinăciune. 
388 Semnul era acela că îşi închina inima. Făcea o închinare a inimii cu 
mâna dreaptă, în ritmul rugăciunii isihaste. 



236 



Am continuat să practic rugăciunea inimii aproape 
permanent, după îndemnul: „Rugaţi-vă neîncetat!". 

Repetam rugăciunea de 10-15 mii de ori pe zi. Dar 
pentru că inspirarea şi expirarea continuă a aerului făcea ca 
inima să obosească, ritmul s-a schimbat în puls şi acum 
pulsul, bătăile inimii începuseră să spună rugăciunea într-un 
ritm foarte rapid. 

Chiar noaptea dacă mă trezeam, vedeam în pulsul 
inimii mele cum scânteiază crucea luminoasă şi o voce 
interioară, care era a mea, repeta cuvintele mental. 

Până aici totul a fost bine. Dar ca la o comandă 
nevăzută decorul s-a schimbat. 

In celula în care eram a fost introdus un bolnav psihic, 
care a început să ne tortureze mental. 

Au apărut concomitent vise dezechilibrate, ca la Jung. 

Au început să mă tulbure temeri demonice. Şi, deşi nu 
mă temeam de moarte, după cum nu m-am temut niciodată, 
aveam o frică înnăscută, încă din copilărie, de demoni. 

Forţele negative, demonice, s-au dezlănţuit acum ca 
niciodată. Mă îngrozeau, mă tulburau, mai ales în timpul 
rugăciunii. M-au tulburat închipuiri de frică, de groază şi 
cutremur, ca în basmele în care apar demoni puternici. 
Vedeam flăcări, prăbuşiri, prăvăliri. 

Mă pătrundea groaza şi cutremurul. Insă nu încetam 
să mă rog. 

Am avut stări asemănătoare epilepsiei, cu răcnete, 
înţepeniri şi urlete interioare dar pe care le-am stăpânit şi nu 
le-am exprimat. Credeam că mă voi îmbolnăvi. Am început 
să am vise de groază. 

într-o noapte m-a trezit coşmarul coborârii într-o 
fântână a adâncului, care mă ducea spre tărâmul morţilor. 

Aveam viziuni ale Iadului, ale lumii morţilor în 
timpul viselor, dar şi în mod real. Visele începeau să se 
amestece cu clipele de veghe. 

Inconştientul meu se dezlănţuise şi rupea pânza care îl 
desparte de real. 

în prima noapte, de după ce a venit acela în celulă, m- 
am trezit dintr-un vis îngrozitor. Un urangutan, pe care-1 
percepeam ca pe un demon, ştiam că e demon, era deasupra 
mea. 

M-am trezit dar l-am găsit tot deasupra mea. Mă ţinea 
încleştat, înţepenit, printr-o forţă spirituală, nepermiţându- 



237 



mi să mişc nici piciorul, şi nici mâna, ca să fac semnul 
biruitor al crucii. 

Nici limba nu mi-o puteam mişca, ca măcar cu ea să- 
mi fac semnul crucii. Eram prins de demon, dar gândul meu 
era la Dumnezeu, care se afla în inima mea. 

La un moment dat acest gând la Dumnezeu m-a 
eliberat şi negura de urangutan s-a depărtat în patul de 
alături, unde dormea un ţăran simplu. 

îl văd pe acesta imediat trezindu-se şi începând să se 
mişte. Demonul s-a dus la bolnavul de nervi pe care îl 
aveam în cameră. 

Eu îl vedeam cu mintea pe demon, deşi în cameră era 
întuneric. Când demonul s-a atins de el, acesta s-a trezit 
ţipând, răcnind. 

A doua zi i-am întrebat despre cele întâmplate 
noaptea anterioară. 

Ţăranul mi-a spus că era urmărit de un porc mistreţ 
sălbatic iar bolnavul psihic vedea, cum trei-patru bărbaţi 
înarmaţi cu ciomege s-au repezit asupra lui ca să-1 bată. 

în paranteză fie spus, asta era cauza îmbolnăvirii lui, 
faptul că. fusese schingiuit în închisoare. 

Apoi am avut congestia cerebrală din care mi-am 

Ton 

revenit sorbind lacrima de pe piciorul lui Hristos . 

Rugăciunea mea devenise neîncetată. A început să 
îmi apară pe lângă cruce şi roţi luminoase. Unele se 
învârteau foarte repede, ca fulgerul, încât credeam că mintea 
mea a luat-o razna. Aveam însă încredere, fiindcă apariţia 
roţilor mă liniştea. 

Datorită condiţiilor de detenţie şi a stărilor accentuate 
de nervozitate ale bolnavului, am făcut congestia cerebrală. 

Venele de la cap şi de la mâini se umflaseră exagerat 
de mult şi ieşeau în evidenţă ca nişte sfori groase. Capul mă 
durea îngrozitor. Simţeam că îmi plezneşte, că îmi pleznesc 
venele. 

Credeam că poate îmi vine sfârşitul, dar nu mă 
temeam, căci îmi spuneam că o să ajung să văd ce e dincolo 
de această lume, în care îmi pusesem toată nădejdea. 

însă într-o după amiază, pe când stăm întins şi mă 
rugam, căci simţeam că sfârşitul se apropie, dacă congestia 
nu avea să înceteze, într-o stare se semi-trezie, şi apoi în 



389 Această frază era o notă marginală. Mai jos puţin se detaliază cazul 
congestiei. 



238 



stare de trezie / conştientă, am văzut în faţa mea laba unui 
picior strălucitor iar pe ea, deasupra, o lacrimă scânteietoare. 

O voce parcă mi-a şoptit atunci: „e lacrima lui 
Iisus"...Şi acum, după zeci de ani când o spun, ochii mi se 
umplu iarăşi de lacrimi. 

Am sorbit lacrima cu înfrigurare. După aceea, ca prin 
minune, am simţit în mod treptat, cum mi se destind venele. 

Mi-am pipăit tâmplele şi venele mele parcă 
dispăruseră. Nici pe mâini nu mai vedeam venele umflate. 
M-am ridicat şi am spus celorlalţi: „M-am făcut bine. Nu 
mai am nimic!". 

M-au privit miraţi. M-au întrebat ce s-a întâmplat şi 
eu le-am povestit totul. 

Am continuat rugăciunile. Am învăţat şi alte 
rugăciuni pe lângă rugăciunea inimii. Cu ele mă rugam 
neîncetat. Lumina şi crucea erau în inima mea dar în frunte 
îmi sta ca o obsesie un corb, un şobolan, apoi un diavol 
chircit, şi nu-i puteam înlătura. 

După luni şi luni de rugăciune m-au părăsit pe rând 
aceşti demoni, mai întâi cel din dreapta, apoi cel din stânga, 
şi în final diavolul chircit de pe frunte. 

In locul lor a apărut lumina şi crucea luminoasă. Am 
înţeles că aceasta fusese bătălia pentru purificarea mea. 

Inima mea avea lumina, se curăţise, dar mintea mea 
întârzia. Când şi mintea s-a purificat, lumina a cuprins şi 
capul meu şi apoi s-a extins cu timpul în tot trupul meu. 

Eram în lumină. Era, şi eu lumină. Din când în când 
orice gând sau simţire cât de mică, care erau necurate, vreun 
gând de mânie, vreun cuvânt care nu era la locul lui mă 
tulburau. Dispărea şi lumina odată cu ele. 

După câteva zile sau după câteva ore de rugăciune şi 
căinţă, lumina apărea şi mai puternică şi mai revelatoare de 
noi lucruri. 

Ajunsesem în ultima vreme ca lumina să mă 
însoţească permanent. Şi chiar dacă dispărea câteodată, după 
câteva clipe de rugăciune, îmi apărea iarăşi. In acest mod, 
treptat, am intrat în împărăţia Cerurilor, în împărăţia luminii 
divine. 

însă până aici drumul a fost greu şi riscant. 

Puteam să-mi pierd minţile. Am simţit că se putea 
întâmpla acest lucru. 



239 



Insă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, aşa că Iţi 
mulţumesc Ţie, Doamne! Slavă Ţie, Sfântă Treime! Slavă 
Ţie, Duhule Sfinte! Slavă Ţie, Iisuse mult iubit! 

De acum voi începe să adun cele scrise între timp, 
despre vedeniile pe care le-am avut în împărăţia luminii. 

In primul rând a dispărut definitiv teama de demoni şi 
de lucrurile lor. 

In al doilea rând teama că aş putea înnebuni mi-a 
dispărut şi aceasta în mod complet. 

In al treilea rând cel mai bucuros lucru a fost că am 
ajuns să trăiesc în comuniune cu Duhul Sfânt, că am 
cunoscut harul lui Dumnezeu, că mi s-a descoperit lumina 
dumnezeiască şi că am avut viziuni din împărăţia luminii, ce 
au depăşit cu totul puterea minţii omeneşti. 

Acest lucru se constituie în dovada că există o lume 
spirituală infinită şi veşnică. 

Am văzut lumina de culoare albă dar şi de alte culori 
desfâcându-se în mii de nuanţe. Dar am văzut şi neantul 
spiritual 390 . 

Am văzut mişcarea accelerându-se până la infinit şi 
ajungând acolo, devenea o linişte şi o pace 
atotcuprinzătoare . 

Am văzut acel soare, de care apropiindu-mă vedeam 
ca printr-un ochi ceresc în toate direcţiile. Apoi, de acolo, 
am văzut alt cer şi alt soare şi mai luminos. 

Din el intram într-un senin de cer şi mai pur, mai 
diafan. Şi aşa treceam dintr-un soare şi dintr-un cer în altul, 
care erau tot mai diafane, tot mai de necuprins. Inima şi 
mintea se pierdeau în dulceaţa extazului, de care trupul nu 
era pregătit şi n-o mai putea suporta. Voi relua mai târziu 
această descoperire. 

Mă impresiona ochiul lui Shiva , ca un soare 
spiritual şi alte lucruri din cărţile sfinte ale indienilor. Acum 
ele îmi par ca lucruri din copilăria spiritului. 

Şi ca să nu uit, înainte de a ajunge la împărăţia 
luminii, am avut o viziune în spirit a apariţiei stelei 
evreieşti, a zvasticii indiene, a pagodelor, adică viziuni ale 
treptelor spiritualizării omenirii la diferite popoare. 

Dar mult mai frecvent, înainte de a ajunge să mi se 
descopere împărăţia luminii, am avut în repetate rânduri 
viziunea unui copac multicolor în spaţiul cosmic. 



390 Propoziţia aceasta a fost ştearsă. 

391 Care arăta ca cel descris în mitologia indiană. 



240 



El avea în loc de frunze şi ramuri simboluri diverse, 
pe care iniţial nu le puteam descifra. Pe măsura trecerii 
timpului şi a spunerii rugăciunii, simbolurile sporeau şi a 
început să mi se descopere, realitatea interioară a unor lumi 
nebănuite. 

Acesta era, am zis atunci, arborele cosmic al lumii 
spirituale. Acest arbore, ca imagine primordială (C. Jung) 
există şi în concepţia poporului român şi aşa cred că a 
trebuit să îmi apară, ca să mi se descopere lumea / calea 
spirituală de dincolo. 

Şi am început să văd cununi multicolore în spaţiu. 
Apropiindu-mă, am văzut că ele erau flori. Mai târziu mi s- 
au descoperit că sunt cununi alcătuite din făpturi cereşti, 
care se roteau armonios. 

De aceea, când cineva m-a întrebat părerea mea 
despre arta modernă care merge spre simboluri, am spus că 
avem o artă care or e decadentă, or se găseşte la început de 
drum, spre adevărata esenţă sublimă a frumuseţii. 

Am văzut bolţi care se multiplicau la infinit. Acestea 
se măreau până deveneau universuri proprii. Nuanţele lor 
era de la albastru spre alb când mă gândeam la Sfântul Pavel 
[Apostolul] în rugăciune. 

Fiecare Sfânt îmi apărea într-o culoare proprie, 
deosebită, de obicei sub forme de temple, biserici, catedrale 
de o frumuseţe cerească. 

Maica Domnului mi-a apărut în culoarea cerului 
senin, care conţinea în sine trei luceferi de o strălucire egală 
şi am gândit atunci că acei trei luceferi erau Sfânta Treime. 

Alte ori mi-a apărut ca o tipsie de aur, pe care se 
găsea ceva nedeterminat, pe o masă, într-un Sfânt altar 392 . 

Altădată am auzit un glas ceresc cântând „Tatăl 
nostru". 

Altădată am văzut nişte nori nimbus strălucitori care 
creşteau. Şi am zis atunci, sunt norii Sfântului Duh, 
născători de lumini noi. 

O singură dată, gândind la Iisus, am văzut pe ceruri 
un fulger violet, ca un trăsnet. Şi am zis atunci că este 
Cuvântul Domnului, că este Cuvântul lui Dumnezeu. 

Altădată m-am gândit la Sfânta Treime şi am văzut 
trei piramide foarte mari în depărtare, de culori diferite. 



92 Era Jertfa euharistică cerească. 



241 



Am văzut în extaz lucruri atât de măreţe şi de 
sublime, încât mintea şi spiritul omului nu le-ar putea crea, 
ci numai le poate reflecta ca o oglindă. 

Realităţile împărăţiei luminii sunt mai presus de 
puterea de fantazare a minţii umane. Căci în viaţa de pe 
pământ nu am cunoscut nici pe departe ceea ce am văzut în 
câteva clipe de strălucire şi de deschidere a cerurilor. 

însă trebuie să fiu smerit şi să spun, că uneori, cu 
toată rugăciunea şi credinţa mea, demonul sau demonii 
năvăleau şi nu-i mai puteam birui şi numai gândul la 
Dumnezeu făcea să treacă furtuna aceasta biruitoare asupra 
mea. 

Ştiam că Duhul lui Dumnezeu mă va ajuta şi mă va 
lumina şi că mă va face în curând şi mai puternic. 

La început credeam că nu pot să fiu biruit de demoni 
atâta timp cât sunt cu Dumnezeu, dar era o părere falsă. 

Domnul îngăduia să fiu biruit, ca apoi, după ce 
răbdam, cu credinţă şi cu smerenie biruinţele demonice, să- 
mi dea şi mai mult har, să mă înalţe şi mai mult, să mă 
lumineze şi mai mult, încât să mă înarmeze viguros în lupta 
ce o aveam de dus în lumea spirituală, unde demonii se 
strecoară sub diferite forme şi lumini, numai ca să te 
deruteze. 

Vor să te facă să te închini lor din greşeală sau din 
neputinţa de a distinge ce este de la Dumnezeu şi ce este de 
la demoni. Am căpătat în acest fel puterea şi iscusinţa de 
a distinge viziunile, adică ce vine de la Dumnezeu şi ce vine 
de la demoni. 

Aş putea acum să spun, că în general, lumina pură, 
străvezie, strălucitoare şi dăruitoare de linişte şi de blândeţe 
este de la Domnul Dumnezeu. 

Lumina care nu e complet pură, este neliniştitoare sau 
pur şi simplu e rece, neodihnitoare sau iritantă. Aceasta e de 
la demoni. 

Ea insistă, e băgăcioasă, e obsesivă. Cu greu te 
descotoroseşti de ea. Pe când lumina divină se obţine greu şi 
la cea mai mică inadvertenţă [interioară] se retrage. 

Ca urmare a acestui fapt am asistat în duhul meu la 
viziuni apocaliptice. Auzeam răcnetul balaurului sângeros. 
îl auzeam zile în şir. L-am văzut zvârcolindu-se în cosmos. 
Am asistat la apariţia fiarei cenuşii. 



393 



Prin multe căderi şi înţelegeri a modului cum acţionează demonii. 



242 



Aceasta apărea ca o mare noroasă, ca o mare de nori, 
ce absorbea şi biruia chiar pe îngerii luminoşi, care intrau în 
luptă cu ea. 

Am înţeles în cele din urmă că acest nor cenuşiu, 
această fiară cenuşie este mintea omenească, inteligenţa care 
atrage sufletele curate, luminoase şi datorită puterii pe care 
o va avea în viitor, va căpăta mare autoritate şi va rătăci şi 
rupe de la Dumnezeu, multe spirite strălucitoare 394 . 

Rog să mi se îngăduie această trecere de la un plan la 
altul al discuţiei. Subiectul pe care îl dezbat e chiar viaţa 
mea duhovnicească şi multe date le spun incoerent, pentru 
că de atunci a trecut ceva timp. 

Prezint lucrurile la buna întâmplare iar nu după un 
plan prestabilit. 

Singurul lucru pe care îl respect atunci când scriu 
aceste lucruri, e acela că vreau să expun, pe cât mai e posibil 
şi pe cât îmi mai aduc aminte, cele petrecute atunci în mod 
real cu mine şi să nu mă depărtez cu nimic de la adevărul a 
ceea ce s-a întâmplat în fiinţa mea. 

Am trăit starea de moarte, acea înţepenire a sufletului 
nemuritor, fixitatea absolută, neputinţa de a reacţiona, 
cumplita încremenire a trupului şi a sufletului, prin puterea 
diavolului. Toate au trecut. 

A venit în urma lor permanentizarea luminii divine în 
fiinţa mea. Am trecut prin moarte, prin încercările şi cursele 
demonilor şi am ajuns la lumina veşnică, necreată a lui 
Dumnezeu, acel stadiu din care am privit cerurile, dar şi 
viitoarele acţiuni demonice, care însă nu mai mă atingeau, 
nu mă mai impresionau, deşi erau de anvergură 
apocaliptică 395 . 

Odată, într-o stare de mare înălţare spirituală, se făcea 
că văd la baza crucii pe omul îndumnezeit, ca un fiu înfiat 
prin har, alcătuind cumva o a patra persoană a Sfintei 



394 Această vedenie a Fericitului Ilie pune pe tapet dezvoltarea 

inteligenţei umane într-o direcţie demonică tot mai accentuată, lucru 

foarte evident încă de pe acum, când ne vom închina la ceea ce 

produce creierul uman, în detrimentul unei vieţi în care curăţirea de 

patimi e firescul vieţii umane. 

Vom idolatriza din ce în ce mai mult puterea omului de a gândi şi a 

crea. Tot mai multe spirite extraordinare, care puteau să devină Sfinţi 

extraordinari, se pierd datorită minţilor lor strălucite. 

înţelepciunea devine o ispită marcantă, care obturează drumul spre 

smerenie al omului. 

Masivă, impresionantă. 



243 



Treimi 396 . Deasupra lui străluceau cei trei luceferi, adică 
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh Dumnezeu. 

De atunci, de la aceste viziuni prea sfinte au trecut 
peste 20 de ani. 

Viaţa trăită în familie şi în societate sunt dovada, că 
cele trăite atunci au fost rodul unei experienţe normale, a 
unor realităţi pe care le-am văzut în extaz, dar pe care le-am 
trăit în lumea aceasta 397 . 

Am văzut realităţile lumii veşnice, dincolo de spaţiu 
şi timp, în Dumnezeu, în împărăţia luminii. 

Această împărăţie a Cerurilor poate fi şi aici şi 
oriunde, după cuvintele lui Hristos. 

El a spus, că „împărăţia cerurilor este în lăuntrul 
nostru" [Le. 17, 21]. Inima este locaşul, altarul lui 
Dumnezeu. 

„Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva îmi deschide, 
Eu voi veni la el şi voi face din inima lui altarul Meu. Voi 
coborî în ea cu tot cerul" [Apoc. 3, 20 398 ]. 



396 El a văzut ceea ce noi numim adesea ca fiind „unirea cu 
Dumnezeu" sau „trăirea în Dumnezeu" şi ni se pare că e doar un mod 
de a spune, o expresie teologică goală de conţinut. 
Insă trăirea în slava divină e o reală trăire în Dumnezeu, o trăire cu şi 
în Dumnezeu. 

"2Q7 

Fiind în trup, fiind om pe pământ. 
398 Plus alte versete scripturale şi exprimări revelaţionale prelucrate 
aici. 



244 



[9 mai 1981] 



Este ora 1 noaptea. 

Descriu ceea ce am văzut cu mulţi ani în urmă. Mă 
aflam în închisoarea de la Aiud. 

Trăiam momente de intensă iluminare. Mă rugam 
neîncetat. Stăm în picioare şi mă rugam. Corpul meu fizic, 
datorită luminii dumnezeieşti, părea că nu mai are nicio 
consistenţă reală, materială. 

O lumină pură, străvezie, de culoarea unui izvor de 
munte, răcoroasă, liniştitoare, mă înconjura şi creştea, spre 
zări infinite. Materia dispăruse. 

Nu o mai vedeam. In faţa mea stăteau trei luceferi 
luminoşi, într-o lumină de fond albăstriu, o culoare pură 
(receptam puritatea cu simţurile mele), în timp ce mă rugam 
Prea Sfintei Fecioare. 

Apoi am simţit, că eu eram o lumină limitată, care 
vedeam în toate direcţiile în acelaşi timp. 

Vedeam şi în faţă şi în spate şi la dreapta şi la stânga 
în acelaşi timp. 

Trăiam bucuria vederii şi trăirii / experierii în spirit / 
în duhul meu şi în lumina divină, a purităţii şi frăgezimii 
luminii divine, cea etern născătoare a ceva nou. 

Atunci mi-a apărut în faţă, foarte aproape şi în acelaşi 
timp foarte îndepărtat, un soare alb, luminos, strălucitor, pe 
care îl admiram şi îl doream. 

Se părea că am şi ajuns acolo, în acel soare. Iar când 
am ajuns acolo, atunci am privit spre mine, spre lumina care 
eram eu şi care rămăsesem în locul de unde priveam prima 
dată, acolo, unde îmi apăruse soarele iniţial. 

Atunci am ştiut, am înţeles, că prin soarele în care 
eram numai gând şi duh, pot privi mai departe, spre ceea ce 
eu însumi nu pricepeam ce este. 

Şi am privit din şi prin soarele strălucitor, prin lumina 
lui care se desfăcea sau care crea, un nou orizont în lumina 
străvezie. 

Lumina soarelui prin care priveam îmi descoperea, cu 
lumină de fulger (dar fără fulger), ceruri şi orizonturi care se 
vedeau dintr-un soare în mereu alt soare, ca noi ceruri şi noi 
orizonturi, din ce în ce mai pure şi din culori tot mai 
armonioase, mai strălucitoare, mai grăitoare despre 
adâncurile din adâncuri. 



245 



Eu creşteam şi mă afundam în ele, înflorind din 
adâncuri necunoscute. Ele îmi aduceau simţiri, vederi, 
gânduri, lucruri pe care le auzeam. 

Am simţit la un moment dat că frumuseţile divine se 
extind la infinit şi că eu nu mai puteam percepe, nu mai 
puteam recepta imensa subţirime ce se pierdea în zare. 

Viziunea Ierusalimului ceresc, cu cele 12 porţi / 
intrări, a fost o viziune atât de complicată şi care s-a 
desfăşurat pe atâtea planuri, încât nici nu mai pot să mi-o 
refac mental, pentru ca să o pot descrie. 



246 



[9 mai 1982] 



„Energia în circuit închis îşi măreşte potenţialul", mi- 
a spus la un moment dat, un profesor de fizică de la 
Institutul Atomic de la Măgurele, de lângă Bucureşti. 

Făcând rugăciunea isihastă, a inimii, în circuit închis, 
am constat că liniile crucii fizice pe care o făceam, se 
întretăiau, şi când am început să văd lumina, au devenit cu 
timpul cercuri luminoase, care acumulau lumină. 

Cu timpul ele au devenit o sferă luminoasă, care s-a 
extins şi m-a cuprins în interiorul ei. 

Sferele însele au început să reprezinte ceruri iar din 
centrul lor izvora lumină şi forme cereşti. Centrul lor a 
devenit izvor al vieţii divine. 

Cu timpul, spaţiilor dintre sfere li s-au alăturat 
continuu alte ceruri, cu centre izvorâtoare de lumină şi de 
ceruri, în felul schemei de mai jos: 








Fiecare punct de aici conţine un univers şi Dumnezeu 
iradiază lumina Sa din orice punct. Sferele de mai sus sunt 
ceruri, care formează între ele, din centrii care se află între 
ele, alte noi ceruri. 

Fiecare centru izvorăşte lumina divină necreată. Ea 
iradiază din puncte şi dintre puncte, de oriunde. 

Am ajuns astfel la concluzia că există un cer în 
oricare dintre puncte şi că izvorăşte din orice punct în 
spiritul meu, precum şi dintre punctele unde se formează 
centrul crucii. 

Am înţeles că energia în circuit închis 399 , sporeşte 
continuu şi nu se pierde, tinde spre infinit, devine infinită, se 
confundă cu infinitul şi cu veşnicia. 

Ea iese în afara spaţiului 400 , creându-şi un spaţiu 
oriunde şi se multiplică la infinit. Ea este în afara timpului, 



Vorbeşte de energia divină şi nu de cea umană. 



247 



deoarece dispare şi apare oricând, ea fiind şi, în acelaşi timp, 
nefiind în timp. 

Unele făpturi cereşti 401 , alcătuite din puncte şi 
interpuncte izvorâtoare de lumină, cresc, se măresc şi 
dezvăluie din ele însele ceruri nebănuite, uluitoare prin 
măreţia lor 402 . 

Aici devii tu, omul, absorbit de ceruri. Devii o 
oglindă vie, sferică. Pentru a atinge acest stadiu de 
comuniune cerească trebuie însă să renunţi la gândirea şi 
cunoaşterea expresivă a minţii 403 . 

Trebuie să admiţi că e nevoie de moartea propriei tale 
cunoaşteri, de moartea gândirii proprii şi să-ţi fortifici 
concentrarea pe înlăturarea oricărui gând, idei, a oricărei 
forme imaginare şi să rămâi cu o minte vidă, goală de orice 
înţeles uman sau trupesc . 



400 A corpului uman. 

401 Realităţi ale împărăţiei lui Dumnezeu. 

402 Marginal, găsim următoarea indicaţie: „Se va insera aici un 
paragraf scris anterior, pe aceeaşi temă". 

403 îmi vorbea adesea despre moartea minţii, de starea în care refuzi să 
foloseşti mintea pentru a gândi şi a judeca diferite lucruri, folosind-o 
numai pentru rugăciune smerită şi continuă. 

Ca să te uneşti cu lumina dumnezeiască trebuie să renunţi la o viaţă 
intelectuală bogată, detaliată şi toată puterea minţii să fie absorbită de 
dorul după Dumnezeu, de unirea cu slava Sa. 

404 Golirea de gânduri, renunţarea la modul tău de a gândi, face ca să 
capeţi cu timpul o gândire nu discursivă, ci intuitivă, directă a 
înţelesului lucrurilor. 

Pentru un om obişnuit poţi deveni un agramat sau chiar un prost 
vorbitor al lumii tale, un părut dezorganizat mental, dacă stă de vorbă 
cu tine. 

Extazul are un „efect secundar" major: el descentrează mintea din 
lumea aceasta şi o umple de realităţile şi de modul de comunicare al 
Sfinţilor şi a îngerilor din cer. 

El ne învaţă modul de comunicare îngeresc, modul de comunicare al 
vieţii viitoare, fapt pentru care el cunoaşte, vede şi înţelege mai mult 
decât poate să comunice şi mai mult decât mai vrea să comunice pe 
cale pur umană. 

De aceea am mai precizat şi cu o altă ocazie faptul, că el pare în 
manuscrisele sale, de multe ori, un scriitor neorganic şi neatent, 
pentru că, concentrându-se atât de mult asupra a ceea ce trebuia să 
scrie sau amintindu-şi de cele trăite, nu mai era atent pre mult la ceea 
ce scria, ci uneori credea că scrie ce avea în minte, dar, de fapt, mintea 
lui o luase înaintea a ceea ce scria, motiv pentru care frazele sunt de 
multe ori derutante pentru un literat. 



248 



Trebuie să devii un vid pur 405 , puternic, care să 
respingă orice impuls de simţire omenească şi orice fel de 
imagine mentală. 

Vidul interior, pentru nou, cei care n-am golit de orice 
înţeles uman, devine fraged, dulce, îmbietor, atractiv şi 
luminos. E vidul unei existenţe şi a unei energii iubitoare, 
luminoase. 

Acest vid, această deşertare de simţurile şi gândurile 
lumii, acest gol interior începe cu timpul să se deschidă, să- 
ţi dezvăluie fiinţa, viaţa, efluviile infinite ale veşniciei. 

Sfântul Grigorie Palama 406 spunea în „Despre sfânta 
lumină": „Dar noi, ridicaţi fiind dincolo de cunoştinţă 407 , am 
fost încredinţaţi că lui Dumnezeu îi este cât se poate de uşor 
să aducă la existenţă zeci de mii de lumi, nu numai 
asemănătoare între ele, ci şi deosebite". 

Eu am avut evidenţa că Dumnezeu aduce la existenţă 
pentru cei ridicaţi dincolo de cunoştinţă, o infinitate de lumi 
deosebite sau asemănătoare. 

Am experiat, dar numai o singură dată, extazul nunţii 
cereşti, adică a Fiului lui Dumnezeu cu creaţia. 



Am îndreptat adesea textele sale sau le-am adăugat noi elemente, 

pentru ca acele rânduri să spună ceea ce dorea să spună autorul lor şi 

nu altceva. 

Şi acum, când scriu, sunt asistat de prezenţa lui duhovnicească, pentru 

că simt cum rugăciunea şi prezenţa lui harică îmi lucrează în inimă şi 

mă umple de dor pentru el şi de atenţie pentru ceea ce scriu. 

Când i-am luat manuscrisele şi după aceea, înainte să adoarmă, îi 

spuneam mereu, că eu mă voi ocupa de ele, dar că el trebuie să vină să 

mă ajute. 

Şi îi spuneam categoric, să vină să mă ajute, căci nu pot face fără el 

această muncă. Şi el îmi promitea că are să se roage pentru mine, dacă 

Dumnezeu îl va găsi vrednic. 

Dar eu insistam: lasă asta, să vii să mă ajuţi, dacă vrei ca să scriu 

despre mata. Şi el vine şi mă ajută! 

Nu numai acum, când scriu, ci şi când mă rog şi când nu mă rog lui, în 

diferite ispite şi probleme ale vieţii mele, când slujesc şi când 

călătoresc, oriunde şi oricum, el e cu mine. 

Şi cred că îi va ajuta şi pe mulţi alţii, care îl vor cunoaşte, pentru că el 

este foarte bun şi milostiv cu oamenii. 

405 Adică un om fără nicio gândire trupească în timpul rugăciunii, şi 
care e capabil să primească slava lui Dumnezeu în fiinţa sa. 

406 A se vedea proiectul nostru: 

http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-grigorie-palama- 
despre-rugaciune-%c8%99i-vedere-dumnezeiasca-2008/. 

407 în vederea dumnezeiască. 



249 



Era atât de ucigător de dulce, de înmiresmat şi din 
asemenea subţirimi vizuale, auditive şi senzaţii, încât mi-am 
dat seama că nu eram capabil să suport asemenea înălţimi 
spirituale, că nu eram pregătit să primesc acest dar care mi 
se oferea şi am rămas fără cuvânt şi fără îndrăzneala de a 
mai râvni la mai mult decât puteam meritam 408 . 

în Nuntă în cer 409 am scris despre această trăire. 



408 Dumnezeu îţi arată în extaz cât eşti tu şi că mai mult decât eşti tu, 

nu poţi să cuprinzi slava Lui. Fără ca Dumnezeu să-ţi arate limitele 

tale, limitele cuprinderii tale, tu nu ţi le cunoşti. 

Şi cea mai mare smerenie este aceea când conştientizezi că măreţia lui 

Dumnezeu te copleşeşte şi că, chiar dacă ai vrea mai mult, tu nu poţi 

primi şi purta în fiinţa ta ceea ce vrei. 

In lumina Sa îţi vezi pe deplin neputinţa. Omul, până nu vede slava lui 

Dumnezeu, se crede în stare de toate performanţele ascetice şi de toate 

înţelegerile teologice. 

însă când se crede capabil de toate, el este un neştiutor, un copil care 

visează prea mult. 

întâlnirea cu Dumnezeu e copleşitoare. Ea te face să vezi cât eşti tu de 

mic în comparaţie cu măreţia Lui. Şi această cunoaştere o sesizăm cu 

toată fiinţa noastră, pentru că ne dăm seama că suntem incapabili, din 

punct de vedere fizic, metal şi duhovniceşte să facem faţă 

copleşitoarei prezenţe a lui Dumnezeu. 

Se referă la poemul inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie 
văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa comentate de către ucenicul şi fiul 
său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie 
pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 160-163. 



250 



410 



Balada închisorii din Aiud 



(Ritmul poemului aparţine poemului „The Ballad of 
Reading Gaol" 411 , dar are alte perspective) 

1 

Ştiam că nu făcusem voia 

Călăilor, trădării... 

Dar ne ducea al vieţii drum 

Pe panta îngropării, 

Şi orice zi era un an 

In iadul închisorii. . . 



Dar izbucneau în cer făclii 
Din orice-ngenunchiere, 
Ne retrăiam copilării 
Drept orice mângâiere, 
Şi sufletul făcea nou pas 
Pe treptele vegherii. 



Pe-ntunecimi se revărsau 
Fâşii de cer şi îngeri. . . 
Visele-n noi se colorau 
De chinuri şi de plângeri, 
Că din păcat veneam, crezând 
Că te înalţi când sângeri. 



410 Deasupra titlului, în manuscris, era scris anul 1993. Poemul a fost 
scris în mai multe etape, a fost amplu corectat de către autor şi are 52 
de strofe. Vom da poemul integral, fâră să includem în el pasajele care 
nu îi aparţin. Pe acelea le anexăm după acesta. 

El a fost inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu şi viaţa sa comentate de către ucenicul şi fiul său întru 
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie pentru azi, 
Bucureşti, 2010, p. 235-259. 

411 A se vedea: 
http://www.poetry-online.org/wilde_the_ballad_of_reading_goal.htm. 



251 



Şi nu eram deloc miraţi 
Când unul se rupea de cârd 412 , 
Păşind senin în glod nătâng, 
Ca semn de cruce abia având 
O biată piatră sură, 
Ce se-ngropa curând. . . 



Poate al cerurilor scut, 
A vrut ca astfel să ne urce, 
Ne-a dat oţetul, vinul nebăut 
A lui Hristos pe cruce 413 , 
Deşi poate că nu l-am vrut, 
Pe cel care în Rai te duce. 



In spirit am văzut atunci 
Lumină multă, multă. . . 
în porii trupului, oglinzi, 
Simţirea ne-nflorea tăcută, 
Adânc în raze străvezii 
Iradiere mută. 



In bucurii curate, jar, 
Pe timp şi rău şi bun; 
Ne risipeau în toate, dar 
Ne regăseam oricum. 
Eram şi nu eram. In noi 
Adânc simţeam fântâni.. 



412 



Nu erau miraţi când unul dintre ei murea şi era îngropat fără nicio 



cinste de către gardienii închisorii. 

413 V: Poate că cerurile-au vrut 
Să ne coboare-n vene, 
Oţetul, vinul nebăut, 
Decât de Christ pe cruce. 



252 



8 



Ne bântuiau de sârg furtuni, 
Când liniştiţi doream să fim. 
în margini, infinitul 
Voiam să-1 împlinim, 
Şi tot scrutam în zare, 
Cum să ne zidim. 



9 



Căci infinitul dacă e, 
Este oriunde şi oricum, 
Se termină şi se-mplineşte, 
Găsindu-şi un sfârşit de drum, 
In mine şi-n oricare 
Şi ieri şi mâine şi acum. 

10 

Târziu ne-a apărut ce-am vrut: 

Lumina nevăzută; 

Atunci când gândurile-n minte, 

Tăcând, nu s-au mai văzut 

Şi Duhul, mergând înainte, 

O lume nouă în spirit ne-a născut!. 

11 

împărăţia Cerurilor este 
Şi înăuntru şi-n afară. 
Ea vine, nu-i poveste, 
Ca adevăr din Cel ce este, 
Când o slujim pe Scară, 
Pe Ens, pe Cel ce este. 

12 

Cel ce de moarte nu se teme, 
Laş nu va fi nicicând 
Dar demonii scornesc blesteme, 
Pe drumuri şi în gând, 



253 



Apar străluminându-ţi steme 414 
Spre laşitate îndemânând. 



13 



Arhangheli, săbii sfinte-n cer, 
Ne-nvăluiau în dor 415 , 
Şi jertfa-n lume ne cereau, 
Să îndrăznim, să cerem har, 
Din Tatăl Sfânt noi să primim, 
Să vină-n noi fără hotar 416 . 



14 

Căci şi ispita, şi păcatul, 
Ne tot pândeau la orice pas, 
Şi-n loc să cucerim înaltul, 
Rămâneam goi şi de pripas . . . 
De-aceea ne-ndreptam asaltul 
Spre cerul încă-n noi rămas. 



15 

„Rugaţi-vă din întuneric, 
Şi din lumină, şi oricând!...". 
Gândul, adesea luciferic, 
Se străduia să nască 
Răul şi-un bine gol, himeric, 
Ce ne-nvolbura, tunând. 

16 

„Suiţi-vă în cer, pe scări 
De aur şi de fier!.." 417 . 
Tot ce produce-n piept mirări, 
Noi afundasem în mister, 
Crescându-ne multe întrebări, 



414 



Onoruri, glorie deşartă. 



V: îndreptate către lume-n dor. 
416 Să vină în noi un har fără margini, din destul. 
17 Suiţi-vă pe scările rugăciunii, ajutaţi de har şi de nevoinţă! 



254 



în foc, călâu 418 şi ger. . 



17 



Şi când gândeam, şi când priveam 
In lumea de miracol, 
De trup şi minte mă-ndoiam, 
Păreri nebune dând ocol, 
Dându-ţi să crezi că eşti şi nu eşti, 
De faţă, în plinul gol. 



18 



Când vidul amar te prinde-n braţe, 

Raiul terestru te desfată, 

Te-mprăştie şi te răsfaţă, 

De parc-o fată se dezbracă, 

Şi îi vezi nurii, de flăcări şi de gheaţă, 

într-una nevoind să tacă. 



19 



însă când e minune şi spectacol 419 , 
în ochii vii de forme pline, 
Atunci înfloreşti ca un oracol, 
îţi curge-n vine noul vin. . . 
Şi simţi că-n universul de miracol 
Vrei ca să mori şi să te-nchini. 

20 

Nu ca să mergi pe lumi plutind 
Sau să devii un cosmos. Ci să sorbi, 
Prin porii toţi, al lumii jind 420 , 
Şi peste neamul slut şi orb, 
Să-mprăştii aur şi argint 



418 î 



419 



Intr-o stare provizorie, călduţă, între focul râvnei şi gerul ispitirii. 

Spectacolul extatic. Fericitul Ilie a apelat la semnificaţia latină a 
cuvântului, care indică priveliştea, vederea care desfată. 
420 Jinduirea lumii, dorul ei este lumina lui Dumnezeu. Aceasta este 
dorinţa neconştientizată de mulţi: să se bucure de iradierea care vine 
din Dumnezeu, adică de adevărata viaţă şi fericire. 



255 



Sfidând un haos negru corb 421 . 



21 

Căci doar lumina din Lumină, 
Poţi fi etern şi vrei să fii; 
Fiindcă cu dor de ea suspină, 
Toţi care devenind copii, 
Se-ntorc la Tatăl, fără vină, 
In sânul sfintei bucurii. . . 

22 

Un ritm, un tremur de vibraţii, 
Se-nalţă tot mai sus în nori, 
E Duhul Sfânt în toţi chemaţii. . . 
Şi nu îţi pasă dacă mori, 
Vei fii etern, ieşind din spaţii, 
Din timp şi din comori. 

23 

De cugetări sau scăldători, 
De trupuri sau de patimi arse, 
La flăcări care vin din sori, 
Ce-au răsărit şi au apus, 
Copii din pribegii, copii din flori, 
Fără ca să-i ştim. Unde s-au dus?! 



24 



Când tot ce ţi-e mai drag, mai sfânt, 
Când uri mocnite te înfruntă, 

Şi ce-ai mai drag, mai scump pe-acest pământ, 
Tu îţi jertfeşti, tu le înfrângi, 
Şi cobori astfel în mormânt, 
O forţă te înalţă, cântă. . . 



421 Adică negru-negru, negru deplin, absolut. Negreaţă şi întunericul 
Iadului. 



256 



25 

Ţară divină, de lumină, 
Ţara mea este şi-o să vină, 
Vremuri în care vei fi lumină, 
Celor care se vor închina, 
Oricum şi oriunde în Duh, 
Căci sânul tău plânge şi suspină. 

26 

In surd, smerită umilinţă, 
Noi l-am răbdat pe Antihrist, 
Dar ne-am supus întreaga fiinţă 
Canoanelor lui Christ, 
Şi schingiuiri peste putinţă 
Noi am răbdat în acatist 422 . 

27 

Insă Arhanghel de lumină 
Venea din când în când la noi. . . 
Eu l-am văzut, lumină lină. . . 
în stânga mea, în plin război, 
Când negre umbre crunt domină, 
Şoptindu-mi grav: „Sunt lângă voi!". 

28 

„Eu sunt aici!"... Şi el era... 
Arhanghel, înger auriu, 
Strălucitor. Nu tulbura. . . 
Din foc şi aur, era viu, 
Inima-n piept îmi tremura, 
De slava lui. . . şi mai târziu. . . 

29 

Şi tot trecură ani şi ani, 

Şi mulţi se-ntunecau de plângeri, 

Când antihrişti tot mai avari 



422 



V. primă: Noi am răbdat cu suflet trist. 



257 



Batjocoreau deschis pe îngeri. 
Şi îngeri deveneau, sărmanii.. 
Că înger eşti când sângeri. 



30 

Pentru Hristos şi legea Lui, 
Tu biet argat al astei lumi, 
Slujeşti cinstit, ca să te sui, 
De-a pururea să te-ncununi 
în plânsul nimănui 
Dar în vecia de minuni. 

31 

Murind de-acum, lumii din veac, 
Nu mi-a părut că pier, 
Mereu mi-a fost un vajnic leac 
Lumina mea din cer, 
Când se rotea vreun vârcolac, 
în gol, în haos sau în ger. 

32 

După cum Trup şi Sânge este, 
Pâinea şi Vinul mistic, 
Tot la fel e şi lumina. Nu e poveste. 
Ea e o hrană pentru mistic, 
Căci eu trăiam în Cel ce este, 
Eu o trăiam real şi nu lingvistic. . . 



33 

Etern dorind ca să devii, 

Tot mai adânc dragostea simţi, 

Pentru soţie şi copii, 

AII. 

Şi-apoi cobori întru părinţi, 
Cu neamul tot vrei să învii, 
Din viforul de suferinţi 424 . 



423 t r ~ 

V: înspre. 

Această strofa era, în primă fază, astfel: 



258 



34 

Fost-am copil, dar nu zănatic. 
Ci înţelept, şi ca un Sfânt, 
Şi tot atras de stilul atic, 
Mă închinam să cânt, 
Şi uneori eram sălbatic, 
Pentru-a mă rupe de pământ 425 . 

35 

Tânjeam, când după cer şi mare, 

Când după râuri şi păduri. . . 

Şi după greaua tulburare, 

Când am ajuns iar în pustiu, 

Dârz am devenit, şi de multă închinare, 

în valuri curge râul viu. 



36 



Şi m-am trezit dar deodată, 

Privind înjur ca la amieze, 

Căci cerul era-n jurul meu o roată, 

Iar centru-i începe să vibreze, 

Şi dintr-un punct, mărirea toată, 

în spaţiu şi timp încep să se-ntremeze. 



37 



Şi punctul Unic, Veşnic viu, 

Izvor e de putere şi e leac, 

Pentru trecut, prezent şi pentru târziu, 



„Când mai adânc dragostea simţi, 

Treptat coboară în părinţi, 

De la soţie spre copil, 

Treptat cobori înspre părinţi, 

Etern dorind ca să devii". 

Insă această variantă a fost eliminată de către Fericitul Ilie. 

V: Ca să mă rup de-al meu pământ. 

VI: dârza. V2: multă. 



259 



Şi dă infinite forme în vileag, 

Şi singurul lucru pe care-1 ştiu, 

Este acela că îmi e Pâine veşnică în veac 427 . 

38 

De ce şi cum, ochi-mi atrag, 
Culorile, farmecul lor, acel joc? 
în acţiune văd spirit pur, 
întruchipări multe de foc, 
în spaţiul gol se umple, 
Creându-şi timp şi loc 428 . 

39 

Mă rog într-una în pustiu, 
într-o eternă dimineaţă, 
Să fiu atras şi fiu să fiu, 
Celui etern de faţă. . . 
Mereu mai pur, ca să înviu, 
în veşnica Lui viaţă. . . 429 

40 

Dar valurile tot izbesc, 
Să sfarme-a mea făptură, 
Pe care-ncerc s-o construiesc 
Sub grindina de ură, 
Ce patimi oarbe îmi tot cresc, 
Să-mi închidă ruga-n gură. 

41 

Şi din orice cădere, 
Şi-nfrângere amară, 



427 Ultimele trei strofe au suferit foarte multe reveniri asupra lor. 
Manuscrisul prezintă cel puţin trei corecturi. 

428 în finalul acestei strofe, Fericitul Ilie a scris cu creion negru: „Am 
vrut să fie un stil şi un limbaj dur uneori, ieşit din ritm, dur, de piatră, 
aşa cum a fost şi detenţia". 

429 Un început de strofă, două versuri, preced strofa 39. Aceste versuri 
haşurate sunt: 

„Mereu mai pur aş vrea să fiu, 
Să mă înalţ în viaţă". 



260 



Mă-nalţ cu-o îngenunchere 
în sfânta primăvară, 
A lumii ce nu piere, 
Când totul va să moară. 

42 

Şi dacă neamul nu ţi-e drag, 
Când stai în lanţuri ferecat, 

Atunci ele în jos te trag, 

Şi te laşi dus şi fermecat, 

Stai arid şi-ntunecat, 

Şi nu eşti împăcat. 

43 

Căci în loc să ieşi din foc 430 , 
Aur tot mai pur, călit, 
Te simţi zbătându-te pe loc 
Şi de imagini năclăit 431 , 
Căci ai dorit să ai noroc 
Şi ai rămas un om sfârşit. 



44 

Insă când ai în clipa ta, 
Infinitul, veşnicia, 
Margini de vei căuta, 
In tine le vei afla... 
Dumnezeu, în fecioria 
Inimii tale va sta. 

45 

Dumnezeul nostru este 
în afară şi în noi, 
Din Hristos lumina este, 
Un izvor de ceruri noi. . . 
îndrăzniţi! Nu-i o poveste! 
El coboară întru noi. 



430 
431 



Cu sensul: să ieşi ca din foc. 
V: căţelit. 



261 



46 

Laşii, în cârd cu mincinoşii, 
Te sărută, te îndeamnă, 
Trădătorii şi fricoşii 
Te înjură şi condamnă, 
Dacă-n rând cu toţi strămoşii, 

Al,') 

Porţi în chip pe Dumnezeu . 

47 

Sunt şi nu sunt, 

Trăiesc în timp şi spaţiu necurmat, 
Sunt dus de cosmicul avânt, 
Sunt tot mai sus, mai resemnat, 
Şi-n Dumnezeu, în Duhul Sfânt, 
Sunt linişte neîncetat. 

48 

Paradisul şi drumul spre Rai, 
Voiam, voiesc, să urc într-una, 
Lumina mi se face grai, 
Şi văd mereu o altă zare, într-una, 
Un alt cer, o altă linişte având, 
Şi-acum, şi-ntotdeauna. 



49 

Căci trebui să birui a ta dogoare, 
Şi să fii nebiruit, 
în a cerului suflare 43 ' 



432 



VI: 



„Dacă chipul minţii tale, 
Reflectă pe Dumnezeu". 

V2: 
„Muşcând din roadele Sale. 
Dumnezeu e-n chipul tău". 
433 V. iniţială: floare. 



262 



Tu să urci în spirit, mântuit, 

Şi în Sfântul, Viul Soare, 

Fiu al luminii să fii, să fii primit. 

50 

Căci Tu ne-ai dat cuvintele, 
Gândul, melodiile, 
Forţă din lăuntru, Duh, 
Dându-ne să Te căutăm în văzduh, 
Pe ape şi în cărări, 
în speranţe şi în visări 434 . 

51 

Frumoasă faci făptura Ta, 
O, Doamne Sfânt! Iar noi 
Nu avem timp şi nici ochi, 
Privim aiurea, în noroi, 
Ne zbatem, ne luptăm, 
Rămânem sterpi, rămânem goi. 



52 



Căci acum ştiu: pe-o clipă de extaz aş da, 

întregul curs al vieţii mele. 

Străin, pe-acest pământ stricat, 

Doresc un pur izvor sub stele, 

Şi mai presus de toate, 

Noaptea şi ziua, cele noi, ce s-au predicat. 



434 



Această strofa era nenumerotată. Se pare că e o strofă ulterioară, 
care a luat locul strofei a 50-a. 



263 



Eu-ul 



Eu-ul...Eu sunt... Vreau să scap de acest eu. Dar 
cum?! Sinuciderea nu e o soluţie, când ştii sau nu ştii ce se 
întâmplă cu eu-ul tău după moarte. 

Atunci care este soluţia? Ea e: devenirea. Este 
sfinţenia. Dar ce este sfinţenia? După mine, ea este stadiul 
în care omul atinge starea de graţie, de contemplare, de 
apropiere, de afundare în Dumnezeu. 

Trebuie să ne spiritualizăm, să ne îndumnezeim, să 
fim fii ai lui Dumnezeu prin înfiere. Şi aceasta se câştigă 
prin vederea şi integrarea în lumina dumnezeiască, în 
împărăţia Cerurilor. 

Atunci poţi să acţionezi, să intervii spiritual, să creezi 
spiritual şi material, prin Duhul lui Dumnezeu, care se 
manifestă prin omul sfinţit 435 . 



5 Acest fragment era intercalat în Ms. în marele poem de mai sus. 



264 



înfiază-mă, Doamne, ca să fiu liber şi stăpân! 

Newton 436 zicea: „Gravitaţia e Dumnezeu". 

De ce? Pentru că le ţine pe toate în ordine şi le 
dirijează. 

Accidentele şi haosul arată invizibilitatea ordinii 
universale. 



436 



Isaac Newton: http://ro.wikipedia.org/wiki/Isaac_Newton. 



265 



Lumina vie = este a Spiritului = a lui Dumnezeu. 
Neantul viu = adâncul întunericului = lumina 
materială. 

Lumina vie este stăpâna şi a neantului viu. 



266 



Iubire - bărbat - femeie - atracţie. 

Iubire - om - Dumnezeu - extaz. 

Iubire - om - neam - furtuni - nebunie - război. 



267 



Lumina lui Dumnezeu e „Soarele inteligenţelor", zice 
Ioan Scărarul 437 . Lumina, în culmea ei, este strălucire. 

Strălucirea luminii vii este inteligenţă permanent 
creatoare, e Duhul lui Dumnezeu în permanentă activitate. 
Ceea ce e viu e activ, e creator. 

Deci şi Dumnezeu e lumină vie creatoare. Iubirea 
divină este esenţa, unealta care coboară la nivelul creaţiei şi 
a formelor vii ale materiei care acţionează liber. 

Uneori ele acţionează şi sub impulsul luminii 
strălucitoare, inteligente. 



437 



A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Sc%C4%83rarul. 



268 



6334. Ne împărtăşim cu Tine, 

Strălucire a luminii inteligente. 
Ne împărtăşim cu Tine, 
Iubire fără prihană. 

6338. Ne împărtăşim cu Tine, 
Bunătate şi înţelepciune. 
Ne împărtăşim cu Tine, 
Desfătare şi dreptate 438 . 



438 Această strofa poartă în manuscris numărul 53. Ea nu poate fi 
inclusă în rândul strofelor poemului anterior, pentru că formatul ei 
este cu totul altul. 



269 



Ca o confirmare că mi s-a revelat spectrul luminii 
divine, ca o strălucire vie şi ca o inteligenţă creatoare, este 
şi coincidenţa aceasta: am găsit în notele mele mai vechi 
această definiţie a Sfântului Ioan Scărarul, că lumina divină 
este „Soarele inteligenţelor". 

Am vorbit mai sus despre ea. 



270 



In vremea bucuriei, mă apucă întristarea, pentru că mă 
gândesc la necazurile ce vor veni. 

In vremea necazurilor, mă liniştesc şi uneori mă şi 
bucur, pentru că mă gândesc la bucuria şi înălţarea ce va 
urma după ea. 

Fiind în detenţie, diavolul şi cei închinaţi lui au evitat 
să mă ucidă, pentru că eu doream să-mi pierd viaţa 
trupească, ca să-mi câştig sufletul. 



271 



Timpul şi spaţiul 



Timpul stă pe loc în veşnicie. E ca şi când nu ar 
exista, deşi e veşnic. Şi veşnicia e ca şi când nu ar exista, 
pentru cei ce sunt în timp. 

Timpul a apărut odată cu curgerea, cu creaţia, cu 
desfăşurarea cosmosului creat. Dar spaţiul? Ce e spaţiul? 

Dacă nu ar fi creaţie, univers, el ar fi de neconceput. 
Spaţiul se creează odată cu apariţia universului. Explicaţiile 
acestea sunt pentru mine. 

Abia acum începe să-mi devină clar faptul, să simt ce 
este timpul şi spaţiul, deşi aceste două lucruri mă frământă 
încă din tinereţe. 

Timpul şi spaţiul sunt rezultate/rezultante ale creaţiei. 

Iar dacă Dumnezeu e Creatorul, tot El este Creatorul 
spaţiului şi a timpului, care sunt rezultatele curgerii şi 
extinderii creaţiei divine. 

Timpul şi spaţiul nu au existat apriori. Ele apar 
concomitent cu creaţia, cu apariţia universului. Ele îşi au 
originea în: „Fiat lux!" 439 . 



439 î 



In latină: Să fie lumină! 



272 



a -a) 



Dintre multe altele, reţin mai cu seamă trei fenomene 
pe care le-m sesizat în perioada revelaţiilor spirituale: 

1. nuanţele culorilor care se multiplicau la infinit. O 
infinitate de nuanţe de alb, albastru, verde, etc. 

2. vibraţiile care deveneau din ce în ce mai subtile, 
până se transformau într-o mare de linişte senină, în care 
apăreau imagini, făpturi sacre. 

3. săptămâni la rând am văzut imagini, lumini, stele 
care se prăbuşeau ca într-o pâlnie. 

După o perioadă de timp a început să se producă un 
fenomen invers. Din întinderea cosmică, din locul unde totul 
era absorbit, a început ca să ţâşnească, ca dintr-o fântână 
arteziană, jerbe luminoase şi imagini stelare etc. 

Este semnificativ faptul, că acestea sunt confirmate 
astăzi de ştiinţă, ca fiind lucruri proprii materiei. Au început 
să se înregistreze mii de nuanţe de culori. 

Vibraţiile, temperaturile pot creşte până devin infinite 
(vezi: „Primele 3 minute ale universului" de Steven 
Weinberg 440 ). 

Găurile negre astronomice au fost reprezentate ca 
pâlnii duble de atracţie şi absorbţie, dar şi de expulzare de 
noi universuri, într-un univers paralel. 

O revelaţie a mea, mi-a descoperit universul sub 
forma unor nori nimbus, pe care îi vedeam în zare şi aceştia 
respirau. 

Aveau un puls propriu, un ritm, o respiraţie a lor. 

Duhului divin îi revine faptul de a acţiona, după 
intuiţia mea, la dilatarea şi contractarea universului, pe care 
o descrie astronomia actuală. 



440 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steven_Weinberg. 



273 



51 



6342. Contemplând priveam în vise, 
Pajişti verzi lângă prundişuri, 
Mări cu scânteieri deschise, 
Spre eternele frunzişuri, 
Ce nu se mai saturau, 
Şi tot tremurau cântare, 
Ce-o purtam în duhul minţii, 
Noaptea, în vise, le vedeam. 



52 



6350. Gândeam, visam transfigurarea, 
Fiinţă, om şi univers, 
Şi-n miezul sufletului trist, 
Neîncetat mă închinam, 
în chip, în gând şi în vers, 
Căci L-am aflat pe Christ 441 . 



441 Probabil sunt variante ale strofelor finale, ale poemului închinat 
suferinţelor îndurate la Aiud. 



274 



Dacă indianul, yoghinul urmăreşte integrarea în 
Divinitate ca spirit, în Absolut, în Eterna Pace, în Nirvana, 
creştinul urmăreşte aproape acelaşi lucru, adică coborârea 
lui Iisus şi a împărăţiei Cerurilor în inimile noastre şi prin 
aceasta trăirea în Iisus, în împărăţia Lui, căci „împărăţia 
Cerurilor este în inimile voastre"(Lc. 17, 21). 



275 



Spre împărăţia Cerurilor 



Una dintre încercările prin care am trecut în perioada 
de început a luptei spirituale, a fost şi aceasta despre care 
am să vorbesc acum. 

Auzeam muzică de tarafuri, muzică deşănţată, de 
petrecere, aveam viziuni în roşu şi negru, nişte viziuni 
obsesive. Asta, în special, când mă rugam. 

Treptat am avut viziuni de castele şi cetăţi care intrau 
în vibraţie, se cutremurau şi se prăbuşeau. 

Erau viziuni tulburătoare. Le simţeam ca şi cum mă 
aflam în acea lume şi o trăiam fizic. 

Aceste viziuni năvăleau asupra mea cu scopul de a mă 
cuprinde, de a mă doborî. Sufletul meu se cutremura. 

Trăia acele lucruri cu groază. Insă stăruiam în 
rugăciune şi nu eram copleşit spiritual. 

Ulterior am avut parte de trăirea unor fenomene de 
epilepsie, care doreau să mă submineze. Insă rămâneam 
treaz şi statornic prin rugăciune. N-am fost biruit de ele. 

Crucea din inima mea, din când în când, era 
luminoasă ca soarele şi destul de mică. 

Mi se părea că are doar câţiva centimetrii. Ea îmi 
apărea intermitent în inimă. Cu timpul, treptat, inima a 
început să fie cuprinsă de lumină. 

Insă pentru această lumină luptam zilnic. Luptam 
zilnic, dar corpul meu se afla în întuneric. 

Când a început să apară lumina zorilor, lumina din 
zori, a început să-i apară obsesiv, pe fruntea şi în interiorul 
ei un şobolan. Pe acesta nu l-am putut izgoni luni de zile la 
rând. 

Concomitent cu şobolanul a început să-i apară pe 
frunte şi un corb. 

Apariţia acestor semne şi fenomene care mă tulburau 
şi mă chinuiau tot timpul când mă rugam, m-au făcut să 
înţeleg că ele sunt demonice. 

A apărut pe frunte şi în interiorul capului meu şi 
chipul unui diavol chircit, care mă tulbura şi el, şi care 
stăruia să rămână cu mine. 

A stat cu mine câteva luni. Atunci credeam că nu am 
să mai scap de aceste obsesii. însă cu timpul lumina s-a 
înstăpânit şi pe frunte şi formele demonice s-au deplasat 
atunci spre tâmple. 



276 



Stăruiam în rugăciune. Imaginile demonice şi obsesia 
provocată de ele m-au părăsit. Mă rugam câteva minute doar 
şi lumina îmi cuprindea întregul cap. 

Vedeam însă întuneric, la unul din umerii mei, care 
era reumatic şi anchilozat, şi din cauza căruia nu mă puteam 
îmbrăca singur. 

Din cauza acestui fapt, colegii mei de cameră îmi 
spuneau că merg într-o aripă. 

Ca să scap de această durere, m-am concentrat şi am 
dirijat prin rugăciune lumina de la frunte spre umărul meu 
amorţit şi durerile au dispărut, pe măsură ce lumina a 
cuprins umărul. 

Inima mea însă, în urma rugăciunii isihaste, făcute 
deasupra ei, a obosit. Am început să fac semnul crucii 
deasupra plexului. 

Lumina a apărut şi acolo şi de aici în tot trupul. Mi- 
am văzut mai apoi întreg trupul ca pe un altar în spaţiu şi în 
jurul său ardeau făclii ca într-un candelabru. 

In acest candelabru de făclii am rămas permanent 
pentru ceva timp. Acum am început să am vederile/ 
viziunile din împărăţia Cerurilor. 

în acest candelabru de sfeşnice, când trupul meu 
spiritual a devenit altar, am simţit că Iisus Dumnezeu este în 
mine, ca izvor de lumină şi că eu însumi eram în lumină, în 
Dumnezeu, Care este şi în afara noastră, dar şi în noi. 



277 



Memoria noastră trebuie să înscrie în ea pe Cineva, 
Care nu trebuie uitat şi este mai presus de toate: pe Iisus 
Hristos, real şi viu întru noi, în nevoinţele noastre, pe Cel 
care este bucuria noastră mai presus de toate. 

El ne-a făcut şi ne-a rămas în memorie. 



278 



Elta. „Omul 1-a creat pe Dumnezeu fiindcă el este 
Dumnezeu". „Dumnezeu suntem noi". „Omul şi Dumnezeu 
este unul". 

Revista Elta, nr. 1, „Spirit sau religie" de Ion 
Dumitrescu. 

Eu cred că problema trebuie pusă invers. Dumnezeu a 
creat pe om. Dumnezeu coboară în om şi-1 îndumnezeieşte, 
îl face dumnezeu pe om, creatura Sa. 

Dumnezeu Creatorul îl înalţă pe om, prin spiritul 
dăruit lui, la un nivel superior, dacă omul crede, iubeşte, se 
roagă şi se sacrifică pe sine. Una este a fi o creatură 
spirituală şi alta înseamnă a fi Dumnezeu. 

Omul e materie şi spirit, care se pot îndumnezei prin 
Iisus Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu, de aceeaşi fiinţă 
cu El. Indumnezeirea omului e un dar acordat omului, în 
măsura în care el se înalţă spre Tatăl. 

Să nu confundăm însă pe Iisus Dumnezeu, Care 
coboară în sufletele noastre şi ne îndumnezeieşte locuind în 
noi, în altarul care suntem noi, cu noi, cei care ne 
îndumnezeim. Dumnezeu locuieşte în noi şi noi în El, în 
lumina Lui. 

Omul însă rămâne om, chiar fiind înfiat de către 
Dumnezeu, cum spune Pavel, Apostolul. Noi suntem fii 
înfiaţi şi suntem aceasta prin Dumnezeu. 

însă numai unul este Fiul lui Dumnezeu, născut din 
Tatăl mai înainte de toţi vecii. Noi suntem fii, creaturi 
îndumnezeite, pentru că Dumnezeu coboară în sufletele 
noastre. 

Dar autorul nostru, Dumitrescu, pe care l-am citat la 
început, scrie că „Biserica a ascuns adevărul". 

E total fals. Biserica a păstrat pe Dumnezeu în 
sufletele oamenilor şi a lăsat ca, în mod liber, noi să-L 
primim pe Dumnezeu şi să ne îndumnezeim sau să ne 
depărtăm de El. 

Elta, prin această concepţie metafizică pe care ne-o 
propune, mă îndreptăţeşte să cred că pune în aplicare 
revelaţia ce am avut-o cândva, pe aceea cu fiara cenuşie, 
când inteligenţa umană, ca şi Lucifer odinioară, greşeşte 
voind să ia locul lui Dumnezeu. 

Autorul spune că omul l-a creat pe Dumnezeu, 
fiindcă el este Dumnezeu. 



279 



Atunci, în acea revelaţie, am văzut o atmosferă 
cenuşie, care absorbea pe cei care aveau gândire şi chiar şi 
pe aleşii spirituali, pe îngerii trimişi de Dumnezeu pentru 
combaterea ei şi care îngeri erau absorbiţi şi se pierdeau în 
masa din fundal, în norul cenuşiu. 



280 



Mărturisire 



6356. Vraja mării e-n ochii tăi, 

Dar sufletu-mi e pornit pe căi, 
Către-a cerului văpăi. . . 

6359. Darul Tatălui Ceresc, 

Duhul Sfânt, Mângâietorul. . . 
Doamne, cerul Tău iubesc, 
Pe Fiul Tău, Mântuitorul. 

6363. Dar ispitele au spor, 
Inimii îmi dau ocol, 
Nu mai pot demult să zbor, 
Nu ştiu cum va fi să mor. 



281 



Cea mai mare nobleţe a omului este aceea că e 
făptura lui Dumnezeu. La fel, tot ce există în univers este 
făptura Lui. 



282 



6367. Norii cresc şi se sfâşie, 

Plâng cu lacrimi în pustie. 




283 



6369. Fie trupul tot un zâmbet 
Iar gesturile nişte flori, 
Crescute din vibrări, 
De sânge şi de cuget. 

6373. Şi ce iubesc?, mă-ntreb. 
Mişcarea sau făptura? 
Sclipirile şi gura? 
Cuprinsul ei întreg? 

6377. Că tot ce este nu-i, 

Decât un vis al minţii, 
In braţele nefiinţei, 
Oricum ai vrea să-i spui. 



284 



[7 octombrie 1993] 



Mărturisiri în ziua înmormântării preotului 
Dumitru Stăniloae 



Când eram tânăr doream să mă exprim pe mine 
însumi cât mai complet şi mai divers. 

Pentru aceasta căutam situaţii de tot felul care să mă 
determine, care să-mi provoace reacţiile cele mai profunde, 
cele mai reale. 

Fugeam tot timpul după ceva şi uram artificialitatea. 
Acesta a fost şi motivul plecării mele pe front. Căutam 
realităţi dure, profunde, pe muchie de cuţit. 

Vream să fiu în faţa morţii, sub ameninţări iminente şi 
permanente, să depun eforturi mari, sub intemperiile de tot 
felul ale naturii, sub fulgerele exploziilor. 

Frica m-a cuprins de puţine ori, pentru câteva 
momente. In general însă am înfruntat moartea, ameninţările 
ei, sfidând-o de multe ori cu bucurie. 

Socoteam că moartea e o eliberare şi doream ca prin 
ea să intru în lumea de dincolo. Şi când am simţit odată că 
ea este de neevitat, am realizat cea mai mare bucurie a vieţii 
mele de până atunci. 

Tot pe front, unde venisem să mor cu eroism, am 
învăţat treptat să iubesc viaţa şi să-mi dau seama că este un 
lucru bun, un dar pe care nu trebuie să-1 risipim sau să-1 
respingem, ci un dar, pe care trebuie să-1 folosim şi să-1 
exploatăm, în aşa fel încât să beneficiem de tot ceea ce ne 
oferă pentru desăvârşirea noastră şi a lumii înconjurătoare. 

Şi mai târziu, în detenţie, am aspirat să aflu lumina 
necreată, spirituală, să obţin sau mai bine-zis, să mi se 
dăruiască harul şi vederea în duh. 

Le-am obţinut şi pentru asta mulţumesc necontenit lui 
Dumnezeu. Dar ce păcat că le-am pierdut, ca un nevrednic 
fiu risipitor!... 

Doamne, iartă-mă şi mă primeşte iar la picioarele 
Tale, că nu mai sunt vrednic de sânul Tău! 



285 



Mărturii din război 



Eram în luna mai a anului 1944. 

Compania noastră era amplasată cu o aripă pe valea 
Şiretului, cu centrul pe un bot de deal iar cu aripa stângă pe 
un versant, care supraveghea o viroagă situată între 
plantonul de pe botul nostru de deal şi plantonul de pe 
versantul altei companii. 

Iarba începuse să încolţească. 

Şedeam zi şi noapte în gropi circulare. Eu eram cu 
plutonul în rezerva companiei, la aproximativ 150 de metrii 
de plutonul amplasat pe botul de deal. 

Oamenii pe care îi aveam sub comandă erau de aici, 
din Moldova şi ei nu mai fuseseră niciodată pe front. în 
comparaţie cu ei, eu aveam experienţa luptelor din Rusia. 

Mi-aduc aminte de un ostaş tânăr, care înainte de a 
intra pe poziţie, a spus camarazilor săi că el are convingerea 
că va muri. 

Au fost zadarnice discuţiile celorlalţi, care căutau să-1 
încurajeze, că nimeni nu ştie ce se va întâmpla în viitor. 

Cineva i-a zis: „Iată domnul sublocotenent (se referea 
la mine) a fost pe front în Rusia şi n-a murit". 

Şi la auzul acestor cuvinte, ostaşul a spus: „Voi sta în 
apropierea dânsului. Poate în felul acesta voi scăpa cu 
viaţă". S-a ţinut de cuvânt. 

Era noapte. Beznă. Pe la ora unu şi ceva ne-am 
pomenit cu împuşcături înspre noi. Proiectilele explodau în 
jurul nostru. A început o mare hărmălaie. Cei din prima linie 
au trecut printre noi şi au luat-o la fugă. Am încercat să-i 
oprim dar nu am reuşit decât parţial. 

închizătorul de pluton, un sergent-major, tânăr dar 
foarte inimos, a venit şi m-a întrebat: „Ce facem domnule 
sublocotenent? Toţi fug, le e frică. 

I-a răspuns acestuia: „Pune mâna pe pistolul automat 
şi ameninţă-i că îl împuşti pe cel care se va retrage". 

Concomitent cu acesta a venit la mine şi comandantul 
de companie şi mi-a spus, că şi dânsul îi oprise pe cei care 
se retrăgeau de pe malul Şiretului. 

„Ce facem acum?", a întrebat şi el. „Atacăm şi 
ocupăm poziţiile pierdute", i-am răspuns. 



286 



Am comunicat de la unul la altul ca toţi să fie gata de 
atac şi să pornească înainte cu strigăte, atunci când am să 
trag o rafală de pistol. Aşa au făcut cu toţii. 

Numai că noaptea, acel strigăt de „ura!..", a părut ca 
nişte urlete de fiare dezlănţuite. 

Din fostele noastre poziţii am fost întâmpinaţi cu foc 
de arme automate. Acesta ne-a obligat să ne culcăm la 
pământ. 

Sergentul s-a apropiat de mine şi m-a întrebat ce vom 
face. I-am răspuns: „Pornim din nou!". Şi am pornit cu 
aceleaşi strigăte înspăimântătoare. 

Dar când am început să tragem, înainte de a porni, şi 
am încercat să-1 ridic pe cel care se afla lângă mine şi care 
şedea întins la pământ, mi-am dat seama că era deja mort. 

Rafala de foc pe care am văzut-o în faţa noastră, 1-a 
secerat pe el, pe cel ce stătuse în preajma mea, crezând că 
astfel va scăpa de moarte. Asta i-a fost soarta lui. 

Când am ajuns pe botul de deal, şi ne-am reocupat 
poziţiile, ruşii fugeau pe deal în jos. Nu avuseseră curajul să 
ne înfrunte. Eram cu baionetele la arme. 

Plutonul de pe stânga, de pe dealul Şiretului a făcut 
imprudenţa să nu se oprească pe vechile lui poziţii şi a vrut 
să urmărească pe inamic. 

Eu mi-am oprit oamenii pe vechile poziţii, deşi unii 
vroiau să fugă după inamic. 

Am avut dreptate că am făcut asta. După aproximativ 
două ore, ruşii s-au regrupat şi după o pregătire de artilerie 
şi branduri, din cauza căreia nu mai puteai să scoţi nici 
măcar capul din gropi, s-au apropiat şi au fugărit pe cei de 
pe valea Şiretului, care n-au mai ocupat nici vechile poziţii 
şi ne-au lăsat pe noi descoperiţi. 

Noi nu puteam nici pleca, dar nici nu puteam să ieşim 
din cauza artileriei inamice. Tancurile se apropiau de noi. 
Aveam o poziţie prea bună ca să o părăsim, dar nici nu 
puteam să o fac din cauza comandei ruse. 

Un soldat S.S., care se rătăcise printre noi, mi-a 
mărturisit că o asemenea comandă n-o mai văzuse niciodată 
la ei, la ruşi. Era pus pe gânduri de această mişcare tactică a 
armatei lor. 

După ce ea a încetat şi după ce au trecut şi avioanele 
care au tras în noi a trebuit să mă retrag cu oamenii mei. 



287 



Rămăseserăm izolaţi şi descoperiţi pe partea dreaptă 
şi pe partea stângă veneau ruşii, care ameninţau să mă 
încercuie. 

M-am retras tactic şi în ordine pe un tăpşan puţin mai 
înapoi, la aproximativ 200 de metrii. 

Aici, un curier de la comanda batalionului, mi-a adus 
ordinul de retragere pe linia cazematelor batalionului nostru. 

Numai pe mine mă mai găsise cu plutonul întreg. 
Ceilalţi se descompuseseră, se evaporaseră dincolo de 
cazemate. 

Am început să mă retrag. Fiecare grupă se retrăgea ca 
la carte, ca la instrucţie. După câteva sute de metrii de 
retragere a trupei, ne-am coborât de pe platforma dealului 
spre valea plată, lată de câteva sute de metrii. 

Aici m-a întâmpinat un căpitan şi nu ofiţerii mei, 
comandanţii bateriei de infanterie, care se aflau puţin mai 
încolo printre nişte copaci. 

Acesta m-a invitat ca să rămân cu ei, ca să apărăm 
bateria lor. I-am explicat că propunerea lor e o absurditate, 
pentru că atât în dreapta, cât şi în stânga lor sunt forţe 
ruseşti, care se apropie vertiginos şi că în urma noastră sunt 
tancuri, care îşi vor face apariţia în curând, pe muchia 
platformei. Căpitanul nu m-a crezut sau nu m-a înţeles. 

De aceea şi eu le-am spus că execut ordinul unităţii 
din care fac parte şi că mă retrag în linia de cazemate. 

Astfel aş risca să fiu luat prizonier, dacă rămân cu el. 

M-am retras şi mai mult. Am ajuns în linia 
cazematelor, unde se afla regimentul 6 Mihai Viteazul. 

De aici, din cazemate, am asistat cu durere la tragedia 
oamenilor morţi, a resturilor de oameni adunate de peste tot, 
care se aflau lângă bateria de artilerie. 

Tancurile au apărut la creasta platformei şi au început 
să tragă foc intens. Grupul de artilerişti şi de ostaşi au 
început să se retragă în fugă. 

Fugeau pe câmpia din faţa cazematelor unde eram eu. 
Fugeau sub ploaia de gloanţe. (...) 



288 



Pascal spunea: „Centrul universului e oriunde". 

Eu merg mai departe de atât, şi spun, că infinitul e în 
noi şi marginile infinitului, ca şi începutul lui e în noi. 

Noi suntem muritori dar şi nemuritori. 

Ambele alternative există în fiinţa noastră. Numai că 
noi nu vedem că Dumnezeu este în noi dar şi în afară de noi, 
că este aici şi oriunde. 



289 



50 

O clipă de extaz am vrut 
Şi cerul să-1 găsesc, 
Trupul, lumină s-a făcut, 
Lumina-n toate o privesc, 
Mai fragedă în nevăzut, 
Lumina Tatălui Ceresc. 



46 

Laşii-n cârd cu mincinoşii, 
Te sărută, te îndeamnă, 
Trădătorii şi fricoşii 
Te înjură şi condamnă. 
Tu, în rând cu toţi strămoşii, 
Porţi în chip pe Dumnezeu. 



290 



16 noiembrie 1993. Am privit peisajul şi am înţeles că 
nu mai am trup, că eu sunt prezent ca un duh nelimitat în tot 
peisajul. 



291 



Nemulţumit, jenat, revoltat de condiţia mea de 
muritor, încerc să-mi alin durerea, să-mi potolesc focul prin 
muncă sau aventură. 

Tensiunea existenţei scade sau diversificându-se se 
împrăştie şi devine suportabilă. 



292 



442 



Licenţă poetică. 



47 

Sunt pe lume şi nu sunt, 
Spaţiu-n timpul necurmat, 
Dus de cosmicul avânt, 
Tot mai sus, mai resemnat, 
Doamne-n Tine, în Duhul Sfânt, 
Sunt din linişte-nchegat. 

48 

Paradis în drum spre rai, 
Şi să urc voiesc într-una, 
Lumina suie, se face grai, 
Văzul şi zarea sunt strune 
In cer; linişte să ai 
Şi acum, şi-ntotdeaune 442 . 



293 



Am trăit, în perioada revelaţiilor din detenţie, un 
moment, în care ceea ce vedeam spiritual era atât de 
luminos, de strălucitor şi de evident, încât materia îmi părea 
ca o umbră inconsistentă. 

Totul era strălucitor, de culoare argintiu-aurie. 

Universurile, cosmosurile concentrate erau ca nişte 
mărgăritare ce se îmbinau în diferite forme. 



294 



înainte de revelaţiile luminoase îmi veneau în minte 
cuvinte şi idei pe care nu le înţelegeam decât după un timp 
anume. 

Poeziile din perioada aceea nu le-am reţinut. Le-am 
uitat. Luminile, imaginile luminoase au urmat acelaşi drum. 

La început apăreau fragmentar şi intermitent. Numai 
crucea luminoasă din inimă îmi apărea clar şi persista în 
ritmul meu cardiac. 

Luminile şi formele tranzitive m-au înspăimântat 
uneori, pentru că atunci credeam că sunt manifestări ale 
unui delir mental al meu. 

Cu timpul ele s-au organizat. Au luat aspectul luminii 
solare, pure, vii şi s-au permanentizat. 



295 



Trebuie să mergi pe muchie de cuţit dacă vrei să obţii 
şi să te menţii în miracol 443 . Admiraţia pentru frumuseţile 
lumii te doboară. 



l43 în vederea dumnezeiască continuă. 



296 



Dumnezeu, dacă ar exista, zic ateii, ar putea mântui 
lumea dacă ar vrea. 

Dar atunci ar mai fi un Dumnezeu liber? S-ar mai 
putea face purificarea oamenilor în aceste condiţii? Omul ar 
mai fi om, ar mai avea vreun merit, ar mai fi o 
personalitate? 

Ar mai putea Dumnezeu să-i înfieze pe oameni şi ei 
să fie dumnezei înfiaţii 

înainte de a fi bun, Dumnezeu e drept. Şi atunci se 
poate spune că nu este nici bun, ci Dumnezeu este mai 
presus de bine şi de rău. 



297 



Impresie sau adevăr? 



Timpul şi spaţiul stau pe loc, sunt statice. Ele sunt 
infinităţi în infinit. Numai universul, creaţia, toate cele ce au 
fost, sunt şi vor fi în spaţiu şi timp se petrec în timp şi se 
dezvoltă în spaţiu. 

Spaţiul şi timpul au mai multă legătură cu neantul, cu 
nimicul, cu infinitul. 

Creaţia, universul este numai faţa care revelează 
existenţa spaţiului şi a timpului. 

Dar atât spaţiul cât şi timpul, extinse la infinit, 
desfiinţează creaţia, universurile. Pentru infinit, ca şi pentru 
spaţiu şi timp infinit, dacă noi ne plasăm la infinit, creaţia nu 
a existat şi nici nu există nici acum şi nici în viitor. 

Creaţia există doar în Dumnezeu şi prin Dumnezeu. 
Timpul şi spaţiul e descoperit de Dumnezeu şi prin 
Dumnezeu. 

Timpul şi spaţiul au apărut pentru că au fost create de 
Dumnezeu. Fără Dumnezeu şi fără creaţia Lui, Dumnezeu, 
timpul şi spaţiul nu există. Ele sunt ca inexistente, sunt 
neant, nimic. 

Ce este infinitul? ! Este nimicul în care se naşte creaţia 
lui Dumnezeu. 

Mulţi se iau după creaţie ca să definească timpul fizic 
şi subiectiv, pentru că subiectul, face parte, ca şi partea 
fizică, din creaţie. 

Eu simt că acest lucru nu e corect. După intuiţia mea, 
timpul apare după cum am spus mai sus. 

Definirea timpului ca substanţă, după Spinoza 444 , sau 
ca relaţie dintre lucruri, ca la Leibniz 445 este o definire a 
timpului prin elemente exterioare lui, nu prin ceea ce este 
timpul în sine. Timpul în sine nu e legat de mişcare şi nici 
de ceea ce se petrece cu el. 

Timpul şi spaţiul se creează, e descoperit de creaţie. 

Timpul nu curge, nu are durată în sine, ci numai prin 
mişcare, prin lucruri. 

Insă mişcarea şi lucrurile nu sunt timpul, deşi se 
realizează în timp. 



44 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Baruch_Spinoza. 
445 Idem: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gottfried_Wilhelm_von_Leibniz. 



298 



La fel stau lucrurile şi cu spaţiul. Dovada existenţei 
spaţiului este aceea că pot exista elemente şi aspecte diferite 
(lumină şi căldură) în acelaşi timp. 

Nu mai vorbesc de esenţele spirituale, de fiinţele 
spirituale, pentru care spaţiul nu există. 

Timpul şi spaţiul nu există în sine. Ele devin existente 
prin creaţia şi manifestarea celor ce sunt şi se petrec în ele. 

în esenţă, timpul şi spaţiul nu există. Ele au apărut ca 
urmare a creaţiei divine. 

Sunt de acord cu Kant 446 : „Timpul nu este decât o 
condiţie subiectivă a intuiţiei noastre, intuiţie care în sine, în 
afara subiectului, el nu este nimic". 

Există numai un prezent continuu, care a fost şi va fi 
numai în mintea noastră. Aşa simt eu. Prezentul curge, 
cuprinzând în el trecutul şi viitorul. 



446 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant. 



299 



447 



Revelaţie 



Locul ales de Dumnezeu pentru a-şi arăta puterea Sa 
pe pământ va fi ROMÂNIA, unde va flutura un adevărat 
drapel al credinţei. 

30 iulie 1993. 



447 însemnarea care urmează cuprinde o revelaţie personală pe care a 

avut-o autorul nostru. 

Am găsit-o pe o mică bucată de hârtie, scrisă cu creion negru, probabil 

de Green şi, pe spatele ei, Fericitul Ilie şi-a scris numele: Mocanu Ilie, 

cu pix de culoare albastru deschis. 

însemnarea e detaşată de caiet, dar am găsit-o inclusă între paginile lui 

la această poziţie. 



300 



Eternul Făt-frumos AA% 



6381. Prin valurile vremii crunte, pământene, 
Trei sânziene zilei se plângeau, 
Nalte, plăpânde, blânde şi alene, 
Cu ochii de adâncuri. . . Numai îmi vorbeau. 

6385. Şi graiul lor din trupuri se cuvântă, 
Simţirea-n cântare, veşnic se avântă, 
Când mai presus, când întru mine, aieve, 
în ele oglindite erau eve, 

a 1 v • • • • -449 

Ale marini, curgerii prin spaţii, 
Ale-ntrupării lumi-n spirit, graţii. 

639 1 . Iar eu priveam, privindu-mă în ele, 
Pe un cal alb, călătorind sub stele, 
Peste câmpii şi printre munţi, în goană, 
în veşnicie, răspândit în mers, 
De tot mai nou, desfăşuratul univers. 

6396. Pe un cal roz, prevestitor în gând, 
Pe depărtări jăraticu-mi mâncând, 
Decât în veşnicie vreau să fiu, 
Cărare nesfârşită, izvor viu. . . 
în faţă, frumuseţea s-o privesc, 
în chipu-i de fecioară, îngeresc. 

6402. în pământeşti aprinderi către forme, 
Cutremurare-n goluri peste norme. . . 
Mereu trezit, trezindu-mă aproape, 
în vegetaţii, codrii, râuri, ape. . . 

6406. Să mă adoarmă spaţiile-n pleoape, 

Şi-n pieptul meu, aproape, mai aproape, 
Să vină Soarele, lumina să-mi sporească 
A lumii oglindire-n trupuri, netrupească. 

64 10. O, Spirit, Tată!... Lumea numai mie, 
Neadormire-n zare, în pustie!... 



448 Deasupra titlului era scris: Data: cândva de mult. 
V: întinderii. 



301 



6412. De trecerea pripită prin adânc, 
Eu veşniciei frunzele îi plâng, 
Şi lacrimile, râuri albe-n foc, 
îmi pribegesc, lăsându-mă în loc, 
Dea-pururi înnoită nouă-n goluri, 
Rotind, urmând spirale-n rotocoluri. 

6418. Pe cerul alb... Sus, pajura de sânge... 
Prin pajiştea de flori am vecuit, 
Un spor ceresc mi-e trupul vlăguit, 
Şi gând, şi zbor, se scaldă în ce plângi. 



302 



[21 decembrie 1994] 



Despre lumină 



Dumnezeu a creat lumea din nimic, din neantul viu, 
spiritual. 

Această creaţie iniţială are anumite calităţi. Posedă în 
ea aspectele neantului, al golului, germenii negativului 
posibil. 

Neantul, negativul sau lipsa oricărui aspect pozitiv 
sau negativ devine pozitiv prin creaţie, lumină comunicativă 
şi creatoare. 

Căderea creaţiei este cădere în timp. Dar a doua 
creaţie, care s-a instaurat prin naşterea Fiului lui Dumnezeu, 
este şi va fi superioară celei dintâi creaţii, pentru că 
înseamnă îndumnezeirea primei creaţii. 

„Va fi un cer nou şi un pământ nou", spune Sfântul 
Ioan în Apocalipsă. 

Eu am intuit într-o vreme, că Dumnezeu a născut pe 
Fiul Său în lume din esenţa fecioriei, frăgezimii şi purităţii 
sfinţeniei vii, întrupându-L în frăgezimea fecioriei şi 
sfinţeniei Fecioarei pământeşti, Măria. 

Prin Iisus Dumnezeu, Fiul care se împărtăşeşte 
omenirii, creaţia se sfinţeşte şi se îndreaptă spre încununarea 
noii creaţii, care va fi cer nou şi pământ nou. 

Atunci Mireasa lui Iisus, împărăţia Cerurilor, va 
culmina în fericirea extatică a nunţii mistice, care va dăinui 
în veşnicie. 

Prin prisma aceste uniri cu Dumnezeu, pe care am 
intuit-o şi am simţit-o, s-au născut poemele mele. Ele au 
căutat să reflecte această unire. 

De aceea este peste tot în ele bucuria luminii. 
Lumina, extazul. Lumina extatică. 

Mirele nunţii cereşti are lumina ca. fecioară. Fecioria 
luminii Mirelui Ceresc este lumina dăruitoare de extaz 
mistic, lumina îndumnezeitoare. 



303 



„Iad contra Rai", de Ion Ţugui 450 . 

Dacă este reală trimiterea lui Stalin ca un om cu o 
misiune benefică, care a fost deviat de Satana înspre una 
malefică, atunci ceea ce am văzut eu în revelaţie, că multe 
duhuri şi îngeri piereau în luptă sau erau asimilaţi de norul 
cenuşiu a fost reală. 



450 A se vedea: 



http://www.spiritus.ro/ROMANIA/in_memoriam_ion_tugui.htm. 



304 



Mai presus de timp şi spaţiu este cântec. Şi mai presus 
de el este Dumnezeu 451 . 



451 Ar putea fi un citat al cuiva. în partea dreaptă a acestor rânduri, pe 
aceeaşi foaie, cu acelaşi pix albastru, e scris un nume indescifrabil. 



305 



21 decembrie 1994. „Să fie lumină!" Şi s-a făcut 
lumină. Dar cum a fost această luminai Lumina fizică, fără 
sensibilitate umană. 

Lumina spirituală, divină. Ce caracter avea? Era vie, 
creatoare, eternă, rece, abstractă, inteligibilă, înţeleaptă dar 
impasibilă, dreaptă, comunicativă. 

Lumina nouă, adusă de Blândul Iisus este sensibilă, 
blândă, extatică, care dă nu numai satisfacţie, ci bucurie, 
fericire, extaz. E iubire activă, binefăcătoare. 

Mai presus de lumină, Dumnezeu a devenit lumină 
iubitoare pentru noi, lumina bucurie dusă până la extaz. Este 
o esenţă ce Dumnezeu o avea ascunsă în Sine şi a fost adusă 
şi descoperită omenirii de Iisus Dumnezeu, de Fiul. 

Omenirea s-a îmbogăţit cu o nouă calitate divină, cu 
lumina iubitoare, sacrificială a Fiului lui Dumnezeu, cu 
lumina îndumnezeitoare. în şi prin această lumină am fost 
inspirat şi am avut revelaţii. 



306 



Adun 27 de poezii. 



Edenul sau Paradisul a fost creat de Dumnezeu. Tot 
Dumnezeu, prin Fiul Său, dă posibilitate omului să participe 
prin efort propriu şi prin harul Său, la unirea cu Dumnezeu, 
prin împărtăşire şi participare la nunta Fiului, la 
îndumnezeire, care este superioară Edenului. 



Universuri paralele. Capacităţi psihice latente. 
Parapsihologia. 



307 



Sfântul Augustin. Ce este timpul? Ce este eu-ul? Ce 
este trecutul, prezentul şi viitorul? Timpul este mai uşor de 
intuit decât de definit. Timp psihologic. 

Timpul viitor ca şi trecutul sunt unidimensionale. 
Timp cosmologic. Principiul antropic. Din trecut spre viitor. 
Timpul e legat de ... 452 Timpul transcendental. Spiritualul. 
Prezentul, trecutul, viitorul sunt simultane. 

1032 

Timpul prezent se află în fiece colţişor al universului. 

Cauza e în spaţiu, peste tot. Orice minut e centrul 
timpului cum orişice punct e centrul spaţiului. 

Parapsihologic Timp. Spaţiu. Materie. Trecutul, 
prezentul şi viitorul pot fi în acelaşi timp. 

Teleportarea. (...) 453 

Rupturi de timp. Nu sunt decât prezent. 



4 ' 2 Cuvânt indescifrabil. 
453 Un cuvânt ilizibil. 



308 



[22 decembrie 1994] 



Azi am urmărit la TV Cluj o emisiune referitoare la 
viaţa de după viaţă, unde printre altele a fost vorba despre 
un sondaj şi despre o statistică a acelora a căror inimă a 
încetat să mai bată pentru un anumit interval de timp. 

Multe dintre aceste persoane intervievate au experiat 
viziunea unui coridor întunecat, la capătul căruia au văzut 
un punct luminos sau o pată de lumină. 

Unii au intrat în acel punct şi au ajuns într-o grădină 
paradisiacă, unde au întâlnit îngeri de lumină sau persoane 
decedate. 

Alţii însă, şi aceştia destul de mulţi, mărturiseau că au 
ajuns până la un oraş al luminii, extraordinar de 
impresionant {Noul Ierusalim după părerea mea). 

Aceste lucruri au fost constatate clinic, pe persoane 
care şi-au revenit la viaţă în urma unor intervenţii medicale. 

Eu, în perioada revelaţiilor, când persona mea trăia o 
perioadă mai lungă sau mai scurtă în lumina divină, când 
trupul şi sufletul meu erau pe atunci o oglindă 
reflectorizantă, am trăit următorul fenomen, fiind treaz şi cu 
toate facultăţile normale de viaţă. 

în timp ce mă rugam, din lumina gri-albăstrie în care 
mă aflam atunci, se deschidea o cale care străbătea un peisaj 
rustic sau citadin. 

Privind într-o parte şi într-alta vedeam cum el începea 
să accelereze şi dispărea în vibraţii. Totul devenea o pânză 
care vibra infinitezimal. 

Apoi am văzut o mare de lumină albă şi de culoarea 
cerului, foarte calmă, nemişcătoare. Mintal, socoteam că am 
ieşit din timp şi din spaţiul material şi am intrat în spiritual, 
în veşnicie. 

In această mare, în acest ocean şi atmosferă fără 
margini, nu mai vedeam mergând nimic. Aici a început 
revelaţia împărăţiei Cerurilor. Dar despre ea am prezentat 
fragmente şi în altă parte. 

Ceea ce vreau să spun acum, este faptul că această 
cale din trăirile mele, pe care au văzut-o şi aceşti oameni ca 
un coridor întunecos, e cel pe care îl străbat sufletele după 
moarte, până ajung la punctul luminos. 

Dar cu o singură deosebire. Eu, atunci, în starea de 
purificare, vedeam toate acestea cu minte trează şi luminos 



309 



acest drum, fiind în mijlocul materiei, al spaţiului şi al 
timpului şi nu ca suflet Jar ă trup. 



310 



Abia acum înţeleg şi sunt convins 454 că Shambala, ca 
o lume paralelă, poate exista în / sau pe pământ, aşa cum 
energia e înglobată în orice atom, indiferent unde ea se 
găseşte. 

Shambala poate coabita cu aerul, cu lumina pe 
pământ, cu spiritul omului sau cu trupul său material. 

Shambala se plasează în nordul Tibetului şi e 
inaccesibilă geografic, ci e vizibilă numai prin tehnica 
yoga. ^ 

In Shambala dispare noţiunea de timp, pentru că 
locuitorii ei sunt nemuritori. In invizibilul spiritual 
conştiinţa reprezintă fiinţa omenească însăşi. 

Creştinismul recunoaşte existenţa lumilor paralele, 
când spune că există nouă ceruri . 

Deasupra lor e Dumnezeu, Sfânta Treime. Pavel 
spune că el a fost până la al treilea cer. Uneori cerurile se 
întrepătrund. 

Dovada o constituie revelaţiile, în care apar îngeri 
care coboară sau Sfinţii se ridică şi au viziunea cerurilor. 

îngerii au coborât la Naşterea lui Iisus, dar şi însuşi 
Dumnezeu prin El însuşi. Mântuitorul însuşi spune: „în 
împărăţia Tatălui Meu sunt multe locaşuri... Eu Mă duc să 
vă pregătesc vouă loc" (In. 14, 2). 



454 Pe atunci citea revista „Paranormal" la care scria Ion Ţugui. 

455 E o învăţătură nespecifică Ortodoxiei, ci ea e mai mult o vorbă din 
popor. 



311 



Ţara Romanilor este leagănul neamului omenesc. Din 
romani se trag traco-daco-geţii. 



312 



Harul 



în vremea revelaţiilor, aproape continuu, am avut 
următoarele percepţii. 

Se făcea că eram în mijlocul unor nori nimbus, care se 
năşteau în depărtări iar eu pluteam şi nu mă vedeam. 

Insă aveam conştiinţa existenţei mele, eram treaz. Am 
simţit cum coboară asupra mea o boare, ca un abur subţire, 
care îmi dădea o stare de uşurare şi mari disponibilităţi. 

Atunci mi-a venit în gând că acesta este harul lui 
Dumnezeu, spre care noi aspirăm mereu. 

Nu-mi aduc aminte însă în mod clar, ce anume mă 
frământa pe atunci. Insă la ceea ce mă gândeam, mă 
frământam să aflu, găseam răspunsuri, mi se lămureau 
răspunsurile. 

Am crezut că harul va persista de atunci înainte în 
fiinţa mea. Aşa s-a petrecut o perioadă. Acum nu-1 mai am. 
El se dă dar se şi ea. In starea de har nu se vorbeşte. 

Gândurile se transmit, iar tu înţelegi fără să ţi se 
vorbească. înţelegi şi mai mult decât ţi se spune prin 
cuvinte. 

Când mă rugam unui Sfânt îmi apărea un cer ca 
fundal. Pe acest fundal apărea o formă arhitectonică, un 
altar, o biserică, un palat, toate având o culoare specifică. 

Toate purtau culoarea care desemnau pe Sfântul 
respectiv. De pildă, roşul aprins şi clar, limpede, apărea 
când mă rugam Sfântului Gheorghe 456 . 

Totul era atât de minuţios şi de artistic lucrat, pornind 
de la culoare şi sfârşind cu ansamblul pe care îl vedeam, 
încât îmi spuneam că ar fi o nebunie să cred, că asemenea 
creaţii ar fi rodul imaginaţiei sau a puterii mele de creaţie. 
Era ceva divin. 

Toată realizarea, măreţia şi frumuseţea pe care o 
vedeam erau dumnezeieşti. In jurul acestora şi în zare 
apăreau şi alte temple de aceiaşi culoare sau de alte culori. 

La Sfântul Dumitru 457 culoarea era verde dar de 
aceeaşi calitate artistică ca şi la Sfântul Gheorghe. 

Numai la Sfântul Pavel nu am văzut un templu sau 
probabil nu l-am cuprins din exterior. Când mă rugam lui 



456 Sf M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. 

4,7 Sf M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir din Tesalonic. 

458 La Sfântul Apostol Pavel. 



313 



vedeam bolţi care se dezvoltau, coloane care se întindeau 
într-o zare albăstrie. 

M-am gândit că acestea reprezintă activitatea sa cu 
caracter universal şi spiritual, pe care nu puteam să o 
înconjor, să o cuprind. 

Viziunea cea mai puternică pentru mine şi despre care 
am mai vorbit, a fost aceea a sorilor. Eram o prezenţă în 
spaţiu. Vedeam în toate direcţiile. 

Am avut viziunea unei cruci de lumină iar la baza ei 
se părea că ar fi omul, adică eu. „Sus e Tatăl, la dreapta Fiul 
şi la stânga Sfântul Duh", îmi spuneam eu, dar nu vedeam 
de fapt decât acea cruce de lumină. 

Am privit mai departe. Am văzut un soare luminos. 

Când m-am apropiat spiritual de acest soare, în locul 
în care el era, am văzut în depărtare un alt soare, într-o 
lumină şi mai diafană şi mai pură decât acesta. Am mers 
spre acest nou soare cu gândul să văd prin el şi să văd ce e 
mai departe de el. 

Când am ajuns la el sau, mai bine-zis, când m-am 
apropiat de el, am văzut profilându-se în zare alt cer şi alt 
soare, atât de pur şi de străveziu, încât mi-am dat seama că 
nu pot merge mai departe de el. 

Puterile mele erau depăşite de puritatea şi măreţia lui. 
Am rămas atunci cu impresia că drumul acesta se continuă. 
Dar până unde?! Am rămas cu regretul că nu pot pătrunde 
mai departe de el. 

Trăiam misterul că drumul acesta este infinit dar şi 
aceea că nu îmi era îngăduit să merg mai departe. Aceste 
viziuni au fost irepetabile. 

Insă am mai avut şi altele despre care am vorbit în 
alte părţi dar şi unele pe care nu le mai ţin minte deloc. Insă 
ele au fost de zeci, de sute de ori mai multe, decât tot ce am 
văzut eu, în toată viaţa mea pe pământ. 

Păcat că nu am avut posibilitatea de a le nota. Şi un 
mai mare păcat este acela, că nu am continuat viaţa de 
asceză şi de rugăciune din închisoare şi afară, după ce am 
fost eliberat, adică nu m-am retras într-o mănăstire. 



314 



Intr-o zi de vineri mă rugam şi am văzut multe 
călugăriţe în negru. Feţele şi mâinile lor erau de un alb clar. 
Cadrul în care le-am văzut la început era un templu. 

La început am avut îndoială asupra a ceea ce vedeam. 
Nu ştiam dacă e benefică sau malefică această viziune. 

Vedenia s-a repetat şi în alte zile. Am conştientizat în 
cele din urmă că e benefică şi liniştitoare. 



315 



Am avut viziuni fragmentare, de contact şi de 
pătrundere în lumea spirituală, fără alte pretenţii de 
interpretare şi istoricizare. 



316 



Ion Ţugui este un istoricizant şi un interpret care 
filosofează. 



Eu sunt poetul luminii necreate care se creează. 



Toate simţurile corpului uman, ca văzul, auzul, 
gustul, pipăitul au corespondente în plan spiritual. 

Simţim totul cu spiritul nostru. 

Citez versul: „Iar simţurile toate într-o suflare* mai 
presus / de închipuire şi de minte. . .". 



Noi suntem nemuritori. 
Noi murim ca să înviem. 



317 



In perioada revelaţiilor am văzut că materia şi spiritul 
fac parte din acelaşi tot, din acelaşi fluviu. 

Eram ca într-o înserare, de unde atmosfera, existenţa, 
pe de o parte, cobora spre aspectul material, spre materie iar, 
pe de altă parte, aceasta, materia, se spiritualiza, devenind 
mai diafană, mai pură, mai luminoasă. 

Toate existau ca un tot unic 459 . 



459 Fără ca prin aceasta să se amestece sufletul cu materia până la 
dispariţia reciprocă a celor două. 



318 



Când este în Duhul Sfânt, sufletul este plin şi nu are 
dorul lucrurilor creşti, căci împărăţia Cerurilor este 
înlăuntrul nostru (Le. 17, 21). 

Domnul a venit şi S-a sălăşluit întru noi (In. 14, 23). 



319 



în privinţa vorbelor lui Buddha 460 : „Salvarea 
înseamnă eliberarea de orice mântuitor. Aceasta e suprema 
libertate, cea mai înaltă în care omul respiră anevoie (uşor)". 

După mine, salvarea şi suprema libertate este 
predarea sufletului şi a voinţei tale Mântuitorului, Duhului 
Sfânt şi Tatălui, căci Dumnezeu este superior totului şi 
omului, totul fiind creaţia lui Dumnezeu. 

Prin predarea lui Dumnezeu, omul se descătuşează de 
sine şi se îmbogăţeşte spiritual, pentru că trăieşte prin 
Sfântul Duh. 

în Dumnezeu, omul se îndumnezeieşte, devine 
dumnezeu prin înfiere şi aceasta îi aduce libertatea supremă 
şi salvarea. El are atunci în sine pe Dumnezeu şi este în 
Dumnezeu. 

Trăieşte aceasta în gradul cel mai desăvârşit, dincolo 
de care este neantul 461 , peste care tot Dumnezeu e Stăpân. 

A crede că te poţi salva prin tine însuţi şi că poţi 
obţine libertatea supremă în afară de Dumnezeu, când El 
există, este o iluzie şi nu are nici o logică acest lucru. 

E o idee luciferică, chiar dacă e părerea lui Buddha, 
pentru că implică condiţia omului fără Dumnezeu, dar care 
se crede dumnezeu. 

Dacă Dumnezeu este a toate Creatorul şi Mântuitorul 
nostru, tot ce este în afară de el este absurdul, neantul 462 . 

Numai Dumnezeu şi creaţia există cu certitudine. 

Cel ce se aşează în afara Lui şi a creaţiei Lui este fără 
nicio logică, e absurd, pentru că se anihilează, se neagă pe 
sine. 

Omul, de unul singur, este relativ şi neputincios, deşi 
poate realiza multe. 

Şi Lucifer a dat naştere demonilor, pentru că l-au 
urmat pe el şi a inventat răul, adică negarea binelui. 

Omul numai când este în Dumnezeu şi Dumnezeu în 
el devine totul şi poate realiza totul, devine cosmos viu şi 
spiritual. 



460 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Buddha. 

461 Acest neant este ceea ce nu mai poate fi cuprins din Dumnezeu, 
adâncul lui Dumnezeu, fiinţa Sa. 

462 Această a doua semnificaţie a neantului este cea clasică, adică 
nimicul, inexistentul, ceea ce este fără existenţă, fantasmagoricul. 



320 



In legătură cu Biserica defăimată, alături de slujitorii 
ei, Sfântul Augustin 463 spunea: „Extra Ecclesiam nulla 
salus" 464 . 

Oricât de decăzută ar fi Biserica, izvorul ei este Iisus, 
Care transmite harul şi binecuvântarea Sa, prin Sfânta Taină 
a Sfintei împărtăşanii, pe care am primit-o, prin Sfântul 
Duh, de la Sfinţii Apostoli şi de la urmaşii lor, preoţii. 

Astfel cum am mai avea ceea ce Iisus a zis: „Cine nu 
mănâncă Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu, nu va avea 
parte de Mine în împărăţia Cerurilor", adică nu se va 
îndumnezeil 

Nu are importanţă cine transmite harul, ci ce 
transmite. Chiar dacă un criminal are aurul şi el îl dă altora, 
acest lucru e o binefacere, pentru că aurul tot aur rămâne. 



463 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona. 

In latină: In afara Bisericii nu există mântuire. Acest lucru 1-a spus, 
în primul rând, Sfântul Ciprian al Cartaginei. 



321 



Ceruri noi 



6422. Aştept nerăbdător să vie, 
clipa pustie, 
când trupul mort 
se va înfrăţi, 
cu universul tot 
pentru vecie 465 . 

6428. Iar sufletul să curgă în veci 
de veci pe noi poteci, 
tot aşteptând să vie, 
clipa înfierii, 

când noi ceruri şi nou pământ 
să învieze sfânt. 

6434. Te laud şi Te cânt, 
pe Tine, Tată: 
Sfânt, Sfânt, Sfânt! 



465 Adică clipa învierii morţilor. 



322 



Siluan Athonitul 466 : „A crede că Dumnezeu există este 
un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva". 

Eu am crezut că există Dumnezeu. 

Am căutat şi m-am rugat. Am certitudinea existenţei 
lui Dumnezeu şi am văzut lumina Dumnezeirii şi împărăţia 
Cerurilor. 



Vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea aşa cum 
este, vom vedea slava Lui (I In. 3, 2; In 17, 24). 



466 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Siluan_Athonitul. 



323 



Cunoaşterea lui Dumnezeu, harul este ca bucuria la 
care te întorci, după o lungă despărţire de casa părintească şi 
ajungând acasă, te veseleşti la nesfârşit cu tatăl, mama, fraţii 
şi surorile tale. 

Sora mea Eugenia, care a murit acum peste 30 de ani, 
cred că e mântuită şi e în ceruri, pentru că simt bucurie când 
mă gândesc la ea. 

Acest lucru nu mi se întâmplă cu ceilalţi morţi ai 
familiei mele. Decât pentru tatăl meu simt puţină bucurie. 



324 



Siluan Athonitul: Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă a 
sufletului, a minţii şi a trupului. 

Acelaşi: Cu cât e mai mare iubirea, cu atât sunt mai 
mari şi suferinţele. 

Cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai sfântă e şi 
viaţa. In cer e una şi aceeaşi iubire. (DA) 



325 



„Duhul Sfânt îmbracă sufletul şi trupul cu frumuseţe 
până într-atât, încât omul devine asemenea Domnului în trup 
şi aşa va trăi veşnic cu Domnul în cer şi va vedea slava Lui 
în viaţa cea veşnică, căci oamenii vor fi asemenea 
Domnului. 

Dar nimeni nu va cunoaşte această taină dacă nu i-o 
va fi descoperit Duhul Sfânt. 

Domnul e plin de bucurie şi strălucire şi oamenii vor 
fi plini de bucurie şi strălucire ca şi El, aş cum însuşi 
Domnul a spus: „iar Drepţii vor strălucii ca soarele" (Mt. 
13, 43) şi „vom fi asemenea Lui" (I In. 3, 2)", Siluan 
Athonitul. 



326 



Harului îi place să trăiască într-un trup secătuit* 467 
(Siluan Athonitul). 



„Şi-Mi voi face sălaş şi voi umbla în mijlocul 
lor... Voi fi pentru ei Tată iar ei îmi vor fi fii şi fiice, zice 
Domnul" (II Cor. 6, 16, 18). 

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă" (I Ptr. 5, 

5). 



467 într-un trup istovit de asceză. 



327 



[17 martie 1995] 
Pragul existenţial 



6437. Prag negru, alb, lumină, 
Ce vru, nu vru să vină, 
Vorbeşte-mi din ascuns, 
De nepătruns pătruns, 
Dă-mi reînviatul plâns, 
Şi revelatul nins. 

6443 . Oceanul sfânt ne luminează, 
Oceanul pururea creează 
Iar universul e o rază, 
Ca spiritul să vază 468 , 
Pe sine însuşi să se vază. 



6448. Numai atunci când mă apropii 
De taina lumii, prind puteri 
Să zămislesc, să văd cu ochii, 
Tot ce e azi, mâine şi ieri. 

6452. Atunci mă bucur şi mă scald, 
în Duhul Sfânt din duhul meu, 
Oglindă sunt şi sunt smarald, 
Etern mă simt în Dumnezeu 469 , 
La locul meu în Dumnezeu. 



468 Verbul „a vedea", ca şi în versul următor. 

469 Acest vers a fost înlocuit cu următorul în Ms, însă noi l-am integrat 
şi pe acesta în text. 



328 



Creaţia 



Apostolul Ioan: Dumnezeu este iubire. 

Alte caracteristici ale lui Dumnezeu e aceea că El e 
Cuvântul, ideea, înţelepciunea. Dar când a creat Dumnezeu, 
El a creat din iubirea spirituală, care pe plan fizic este 
căldura. 

Ultimele studii în domeniul elementelor existente 
remarcă elemente sub formă de linii drepte sau curbe. 

Rudolf Steiner 470 , în lucrarea „Ştiinţa spirituală", p. 
146, afirmă că la baza existenţei este căldura şi primele 
elemente create de ea, între puncte mai calde şi puncte mai 
reci sunt liniile drepte sau curbe. 

Afirmaţia este făcută cu o sută de ani înainte ca ştiinţa 
actuală să confirme existenţa acestor linii drepte şi curbe. 

Iubirea, care este căldură spirituală, a creat căldura 
fizică. Iubirea divină spirituală a creat căldura infinită, care 
a creat universul. 



470 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner. 



329 



Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 13. 

„îl iubesc şi mă iubeşte, 

mănânc, dar mă hrănesc mai bine cu această 

contemplaţie, 

şi unit cu El, depăşesc cerurile şi locul îngerilor". 



330 



Aristotel 471 : „Dumnezeu e nemişcatul pururea 
mişcător". 

Sfântul Simeon Noul Teolog 472 : El însuşi e mişcător 
al meu şi în mişcare deşi e nemişcat. 

Duhul Sfânt e Iubire şi Lumină. Iubirea e Duhul 
dumnezeiesc, lumina atoatefăcătoare şi luminătoare. Lumina 
necreată e în mijlocul celor create. 

Duhul Sfânt e în afara celor create, dar lucrează în 
cele create. E necreatul în mijlocul celor create. Iubirea, 
lumina, bucuria sunt o treime nedespărţită. 

Iubirea şi bucuria sunt un dar al lui Dumnezeu. 
Virtuţile sunt rodul efortului omenesc iar iubirea este de la 
Dumnezeu. 



71 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Aristotel. 
472 A se vedea proiectul nostru: 

http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-simeon-noul- 
teolog-imnele-iubirii-dumnezeie%C8%99ti-2008/. 



331 



Cuvântul Scripturii: „Ceea ce ochii tăi au văzut, 
spune" (Proverbe 25, 7) 473 . 

Când inima omului şi trupul lui devin oglindă, adică 
având capacitatea de a reflecta şi a primi lumina 
dumnezeiască, şi are în persoana sa pe Iisus şi pe Sfântul 
Duh, întreaga Sfântă Treime, asta nu înseamnă că are pe 
Dumnezeu cu totul 474 , deşi e deplin în acea persoană. 

Căci Dumnezeu e cu totul şi concomitent şi în alte 
nenumărate persoane, care au aceeaşi capacitate de a fi 
oglinzi vii ale strălucirii dumnezeieşti. 



473 însă aici avem mai degrabă contrariul traducerii Fericitului Ilie: 
„Ceea ce au văzut ochii tăi, nu aduce grabnic spre dispută" (Pilde 25, 
7-8). Nu ştiu de unde a luat această traducere. 

474 Iradierea deplină a Treimii. 



332 



Dumnezei după har 
Imnul 7. Sfântul Simeon Noul Teolog: 



„împărtăşindu-mă de trupul Tău, 
mă împărtăşesc de firea Ta şi de fiinţa 
Ta cu adevărat, 

mă fac împreună-participant la Dumnezeire, 
dar şi moştenitor al ei în trup, 
deci mă fac mai mare ca fiinţele netrupeşti, 
mă fac fiu al lui Dumnezeu. 
Căci n-ai spus către îngeri, 
ci către noi, numindu-ne dumnezei: 
<Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Prea înalt 
(Ps. 81,6)>". 

Slavă milostivirii şi iconomiei Tale! 



333 



Imnul 7 475 . D.[umitru] Stăniloae. 

Fiul luminii lui Dumnezeu nu e născut din fiinţa lui 
Dumnezeu. 

Firea omenească devine fiinţă a ipo stasului 
dumnezeiesc sau a lui Dumnezeu şi fiinţa dumnezeiască se 
face fire a omului sau a ipostasului dumnezeiesc făcut om. 

De aceea, în Sfânta împărtăşanie firea dumnezeiască 
mi se comunică şi mie prin trupul Lui. E ceea ce nu se 
întâmplă cu îngerii. 

Nouă ni Se arată Dumnezeu în mod vizibil, în trup, 
câtă vreme îngerilor le rămâne cu totul nevăzut, ci cunoscut 
doar prin gândire şi simţire. 

Lumina dumnezeiască se face vizibilă prin materia 
trupului şi se răspândeşte ca atare şi peste materia 
exterioară 476 . 



75 Al Sfântului Simeon Noul Teolog citat supra. 

476 Pasajul a fost notat de către Green, fiica sa, care s-a şi iscălit la 
finalul transcrierii. 



334 



Vezi Imnul 1 1 477 . 



Smerenia e înălţime, mândria e inferioritate. 

Unit cu Dumnezeu, omul depăşeşte chiar cerul ca 
locaş al îngerilor (D.[umitru] Stăniloae). 

„Unit cu El, depăşesc cerurile. O ştiu ca un fapt 
adevărat şi sigur" (Sf. Simeon Noul Teolog). 

„Ştiu că pogoară de sus nevăzut... şi mă ia în braţele 
Lui" (Idem). 

El stă în inima mea dar se află în cer. 

„înţeleg şi văd, dar nu pot explica". 

Ego: omul fiinţă vie (fiu) reflectă Divinitatea. 

Stăniloae: „Dumnezeu ca persoană este posesorul 
infinităţii, [şi] nu e posedat de ea". 

Sfântul Maxim Mărturisitorul: 

„Toate cele nemuritoare şi însăşi nemurirea, cele ce 
vieţuiesc şi însăşi viaţa, toate cele existente şi însăşi 
existenţa sunt lucrurile lui Dumnezeu. Dar unele au început 
să existe în timp, căci a fost o dată când nu erau şi altele nu 
au început să existe în timp." 

Simţirea minţii = simţirea spirituală (de dezvoltat). 
Mintea are toate simţurile pe care le are şi trupul: 
miros, gust, pipăit, văz, auz. 



Simţirea minţii 478 



477 Al Sfântului Simeon Noul Teolog. 

478 Scris ca un titlu şi subliniat şi apoi două pagini goale. Probabil 
vrusese să se ocupe de acest subiect. 



335 



Răul nu a fost făcut de Dumnezeu ci a fost îngăduit de 
Dumnezeu, pentru ca în lupta cu el omul să se întărească şi 
să avanseze în bine. 

Virtuţile sunt rodul efortului omenesc, iubirea e de la 
Dumnezeu. 

Duhul dumnezeiesc este iubire. 

Mărgăritarul e Mângâietorul. Mărgăritarul este 
lumina pusă în sfeşnic. 

Iisus Hristos. 

Credinţa în Dumnezeu înseamnă încrederea în El. 

Euharistie = Mulţumire. 

Ego: Cum iese cuvântul din minte, aşa iese Cuvântul 
din Tatăl, deoarece Tatăl şi Fiul una sunt. Când preamărim 
pe Fiul, pe Tatăl II preamărim. Cine a văzut pe Fiul a văzut 
pe Tatăl, Care S-a făcut cunoscut prin Fiul. Tatăl este Cel ce 
este. 

„Eu sunt nemişcatul dar pururea mişcător" (Sf. 
Simeon Noul Teolog). 

„Coincidentia oppositorum 479 " (Nicolaus Cusanus 480 ). 

„Sunt văzut după capacităţile fiecărui om, 
îmi schimb forma dar nu suport Eu însumi 
schimbarea". 

„Unii văd soarele când au mintea curăţită, 
alţii steaua când se află întunericul şi noaptea acestui 
trup. Duhul Se numeşte apă". Sfântul Simeon Noul Teolog. 

Ego: Eu L-am văzut ca ocean. 

„Duhul este în Dumnezeu ipostasul simţirii, al 
bucuriei". D.[umitru] Stăniloae. 

D.[umitru] Stăniloae. „Spiritul omenesc este chipul 

Creatorului sau al înţelepciunii sau al Minţii şi al 

Cuvântului sau al Raţiunii. E chipul îmbinării lor 
neconfundate". 



479 în latină: coexistenţa celor diferite. Cu referire la persoanele Sfintei 
Treimi, care coexistă la nivelul aceleiaşi fiinţe dumnezeieşti. 

480 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolaus_Cusanus. 



336 



Singura existenţă este Dumnezeu. El a existat 
dintotdeauna pentru că nu a fost creat. In Dumnezeu se 
opreşte creaţia, pentru că din El a început. 

Noi fiind creaţi, nu putem înţelege pe Dumnezeu. Dar 
putem să ne apropiem de El, până a ne cufunda în El, 
devenind dumnezei, păstrându-ne individualitatea noastră. 

AQ 1 

Rămânem separaţi de El deşi suntem în El şi El în 
noi. Fiind absorbiţi în El şi El absorbit în noi, rămânem în 
raport de creaturi faţă de Creatorul nostru. 

Căci nu putem să fim Creatorul nostru, ci numai 
creaturi îndumnezeite, care ne împărtăşim, prin Iisus, de 
toate darurile Sale. 



481 în sensul de distincţi faţă de El. 



337 



Dumnezeu Tatăl a îndumnezeit trupul omului prin 
Fiul Său Iisus, şi 1-a luat la Sine, ca prin El să ne facă şi pe 
noi dumnezei, nu numai prin duh, ci şi prin trup. 



Noi suntem oglinzi vii în care se reflectă Divinitatea. 
Iisus Cel Viu este într-o infinitate de prezenţe vii. 

„Dumnezeu, Sfânta Treime locuieşte pretutindeni şi 
în toţi, dar în mod deosebit în Sfinţi" (Sfântul Simeon Noul 
Teolog). 



în revelaţiile pe care le-am avut, cele văzute erau în 
devenire şi evoluau spre o stabilitate creatoare sau pornind 
de la o apariţie stabilă aceea evolua spre infinit. 



338 



„Acesta (Ziditorul) întreg ia loc într-un suflet 
împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi sufletul ia întreg loc 
înlăuntrul Lui" (Sfântul Simeon Noul Teolog). 

Am trăit şi eu această stare. 



Am trăit revelaţia lui Iisus ca Prunc, Care Se topea în 
lumină şi izvora lumină. 



„Cum a coborât dumnezeirea Lui la comunicarea prin 
cuvinte omeneşti a înţelepciunii Sale, cum a simţit ca om 
conţinuturile vieţii omeneşti şi durerile ei, inclusiv moartea, 
cine poate înţelege?!". 

Eu zic: „numai lucrarea şi coborârea Sa în lume putea 
răscumpăra şi îndumnezei creaţia". 



339 



Omul dintâi, pământesc, a fost creat din pământ, dar 
omul al doilea a pogorât din cer. I Cor. XV. 



Stăniloae: „Nu văd pe Dumnezeu decât prin 
Dumnezeu, adică prin persoana Duhului". 

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Cine nu înaintează, 
cade". Aşa este! 

Simţirea minţii = o sesizare cu sufletul a prezenţei lui 
Dumnezeu, aşa cum prin simţuri, omul sesizează realităţile 
materiale. Preot Stăniloae. 

Ego: Mintea are simţuri spirituale, după cum are şi 
trupul. 

Sfântul Serafim de Sarov 482 : „adevăratul scop al vieţii 
creştine constă în dobândirea Sfântului Duh". 

„Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură" (In. 3,38). 

Apofaticul = ceea ce e dincolo de accesibil. 
Dumnezeu e dincolo de toate ale creaţiei. 

Catafaticul. Dumnezeu Se revarsă prin har. 

Trebuie să renunţăm atât la simţuri cât şi la orice 
lucrare a minţii spre a ajunge la unirea cu Acela, Care e mai 
presus de conştiinţă. 



482 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Serafim_de_Sarov. 



340 



Adam şi Eva în Rai erau neutri 483 şi nedesăvârşiţi. 

Proprie e urcarea în har. 

Să se distingă spaţiul creat de gol, de antispaţiu . 



Creşti* de... şi... 
. . . strălucită, . . . 

clipa se strigăt 

Domnului lor, Dumnezeu. 



Măria este fecioria absolută a Fiului şi Fecioară- 
Mamă. 

Creaţia 485 este după chipul şi asemănarea lui 
Dumnezeu (Fac. 1 şi 2). 



483 Nu ştiu la ce se referă. 



484 O frază dedusă, care este scrisă aproape ilizibil. Urmează patru 
versuri şi mai greu de descifrat, care sunt scrise cu creionul. 

485 Omul. 



341 



Acatistul Sfintei Treimi^ 6 



a) Mintea noastră nu Te poate concepe şi înţelege, 
căci Tu eşti Creatorul nostru. De la Tine s-a născut totul şi la 
Tine se va întoarce. 



b) înainte de veacuri şi loc Tu ai fost, eşti şi pururea 
vei fii, Prea Sfântă Treime. Ochii către Tine să-i întoarcem 
pururea, să strigăm şi să Te lăudăm: 



1. Slavă Ţie, Sfântă Treime creatoare; 

2. Slavă Ţie, Care eşti mai presus de lumina cerului şi 
de univers; 

3. Slavă Ţie, Care Te-ai arătat la Botezul Fiului Tău; 

4. Slavă Ţie, Care ne trimiţi Duhul Tău. 

5. Slavă Ţie, Care prin Duhul Tău locuieşti şi în duhul 
nostru; 

6. Slavă Ţie, Care prin Duhul străluceşti în noi; 

7. Slavă Ţie, Care ne arăţi strălucirea cerurilor; 

8. Slavă Ţie, Care eşti creatoare şi în noi; 

9. Slavă Ţie, proniatoarea lumii; 

10. Slavă Ţie, Care ne-ai trimis pe Fiul; 

11. Slavă Ţie, Care ne-ai trimis pe Mângâietorul; 

12. Slavă Ţie, Care eşti mai presus de toate şi ţii 
toate; 

13. Slavă Ţie, întru Care sunt ascunse toate vistieriile 
înţelepciunii şi cunoaşterii (Pavel) 

1. Slavă Ţie, întru Care prisosim; 

2. Slavă Ţie, întru Care suntem deplini; 

3. Slavă Ţie, plinătate a Divinităţii; 

4. Slavă Ţie, învierea noastră; 

5. Slavă Ţie, Care înainte de toate eşti dragoste, 
lumină şi bunătate; 

6. Slavă Ţie, Care eşti cale, adevăr şi viaţă; 



486 A început să scrie Acatistul Sfintei Treimi, crezând că nu există 
unul scris în limba română. Insă el nu a fost încheiat niciodată. 

487 Pe pagina următoare, apar încă 7 stihuri şi aici se încheie suprafaţa 
Acatistului. 



342 



7. Slavă Ţie, Care eşti mai adâncă decât lumina pe 
care o vedem cu mintea 488 . 



488 E o pierdere faptul că nu a scris acest Acatist până la capăt, pentru 
că el are vădite semne de noutate. 

Fericitul Ilie îmi spunea că nu are voce, dar că i-ar fi plăcut să poată să 
cânte. Oare cum a cântat interior, în mintea şi în inima sa, 
Dumnezeiescul Ilie? 



343 



„Fiecare se conţin integral Unul pe Altul..." 
Singurul Său Fiu este în sânul Tatălui şi Acela L-a 

făcut cunoscut (In. 1, 18). 

Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl Meu (In. 14, 

9). 



344 



„Mistagogia 489 ", Sfântului Maxim Mărturisitorul 490 . 

„Biserica închipuie pe om. Omul este o Biserică 
tainică, având sufletul ca altar şi corpul ca naos" (capitolul 
al IV-lea). 

Aşa i-am văzut pe unii Sfinţi 491 . 



489 Pentru download: http://www.scribd.com/doc/33058/Sf-Maxim- 
Mrturisitorul-Mistagogia. 

490 A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_M%C4%83rturisitorul. 

491 Nota e transcrisă de către Green. 



345 



Viul Dumnezeu are lumina nevăzută limpede, 
străvezie, vie, lină. Ea ni se arată nouă spiritual şi vedem 
lumina spirituală persistentă ca ceva sensibil minţii. 

Lumina vie din Dumnezeu este o profunzime pură, 
străvezie, nu luminează în afară, pentru că este nenăscută / 
necreată. 

Când se naşte / creează este asemenea luminii solare 
şi pe aceasta o vedem în revelaţii. 

Căci atunci Dumnezeu ia din Sine ca să Se facă văzut 
şi noi spunem că Dumnezeu este Lumină. 



346 



Fecioria luminii = Mireasa vieţii = lumina necreată, 
nevăzută. 



4 februarie 1996. Doamne, iartă-mă! în loc să Te 
trăiesc pe Tine în inima mea, am multe idei, lucruri şi 
persoane. 



347 



Feciorie 



6457. Mă uimesc şi mă cutremur, 

Cum Fecioară ai născut pe Dumnezeu. 
Feciorie creatoare, 
Fii de-a pururi arzătoare 
în pieptul meu 492 . 



492 Pasajul e transcris de către Green. 



348 



6462. Roz-auriu văzduh izvorâtor, 
de aburi şi nori, 
cobori, 

nemaivăzute comori; 
comori 

de fragede culori, 
ce în extaz, 
îmi umpleţi 
spiritul meu 493 . 



493 în acest volum sunt 2707 versuri personale ale autorului nostru. 



349 



Gândul moare în infinit, atunci când se extinde iar 
universul se stinge, născându-se altul nou. 



Dumnezeul mereu izvorăşte energie din Sine, pentru 
că aşa este şi trebuie să fie Creatorul. 

Numai fiindu-Şi propria Sa cauză, numai aşa se poate 
înţelege Dumnezeu. 



350 



In scrierile dumneavoastră am urmărit noţiunea de 
icoană, ca să văd ce vrea să spună, la ce se referă. 

Aţi gândit icoana ca imagine a Treimii sau ca altă 
imagine sacră? 

In cele din urmă am ajuns la concluzia că icoana, care 
reprezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul Iisus în braţe, ar 
reprezenta creaţia şi Creatorul într-o imagine simbol sau, 
mai bine-zis, ca realitate ultimă. 

In ceea ce mă priveşte, iniţial m-a incomodat acest 
cuvânt şi l-am socotit ca superfluu, mai ales că în practica 
rugăciunii isihaste am pornit cu totul altfel şi am ajuns la 
rezultate optime. 

Am imaginat crucea prin gest, deasupra inimii, ca 
ulterior să-mi apară o cruce de lumină, a cărei lumină s-a 
amplificat, până mi-a cuprins tot corpul şi apoi s-a extins, 
tinzând spre infinit şi descoperindu-mi împărăţia Cerurilor. 

înainte ca lumina să se extindă crucea a luat formă de 
sferă 494 . 



494 După format e o scrisoare, cel mai probabil îndreptată spre 
Fericitul Ghelasie de la Frăsinei, căruia i-a citit cărţile, prin Radu 
Rotaru, un alt ucenic al său. 

Nu ştiu dacă a existat vreo corespondenţă între cei doi Părinţi. Eu nu 1- 
am întrebat niciodată despre acest lucru. 



351 



„La jeune Parque" 495 . După lectura acestei poezii 
constat că Paul Valery s-a înălţat într-o zonă superioară. 



495 în franceză: Tânăra parcă. Parcele, în mitologia romană, erau cele 
trei zeiţe, surori, ale destinului. 



352 



Heruvimii cei cu ochi mulţi văd şi reflectă 
Dumnezeirea. 

Omul sfinţit poate să vadă şi să reflecte Dumnezeirea 
prin orice por, prin orice atom, şi să devină oglindă a 
dumnezeirii, un fiu înfiat 496 . 

Dumnezeu ne înfiază prin Iisus. 



Textul a fost inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie 
văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa comentate de către ucenicul şi fiul 
său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie 
pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 24. 



353 



Dacă infinitul e în noi şi noi în infinit, înseamnă că şi 
noi suntem infinit. 

Dacă timpul e în noi şi noi suntem timp. 

Dacă în noi e Dumnezeu şi noi suntem dumnezei, 
pentru că suntem în Dumnezeu. 



354 



Bătrân frumos = calos gheron 497 . 
Aliluia = Slăvit să fie Domnul! 
Amin = Aşa să fie 498 . 



497 Transliterare a sintagmei greceşti. 



498 Scrise de Green. 



355 



Sfântul Grigorie Palama. Cel ce vede propriu-zis 
numai e ochiul, ci Duhul Sfânt venit în om. în Duh le vede 
pe cele dumnezeieşti şi mai presus de fire. 

Sfântul Maxim Mărturisitorul. Rămânând cel 
îndumnezeit întreg om după trup şi suflet, din pricina 
naturii, devine întreg dumnezeu după suflet şi trup, din 
pricina harului 499 . 



499 îi aparţin tot lui Green. 



356 



29 ianuarie 1997. Timpul există. Noi suntem în timp. 
Timpul e în noi. Noi, de asemenea, putem crea timp sau 
trupuri. Mintea e creatoare de timp. Şi nu numai atât. 

După cum Dumnezeu a creat spaţiul şi spaţii, la fel 
mintea omului poate crea spaţii ca nişte despicături, 
despicări. 

Toate cele spuse aici referitoare la timp, le intuiesc, le 
văd, le trăiesc mental. 



357 



Raiul şi împărăţia Cerului 500 



Răspunsul unui duhovnic pustnic: Există o deosebire 
între Rai şi împărăţia Cerurilor. 

Raiul este ceresc şi pământesc, în împletire, pe când 
împărăţia Cerurilor este ca un supra Rai, căci depăşeşte 
Raiul. In Rai nu este încă unirea cu Dumnezeu, ci condiţia 
de întâlnire cu Dumnezeu. 

Abia după ce se face unirea cu El eşti dincolo de Rai. 
De aceea în condiţia de Rai trebuia să Se nască Fiul 
dumnezeiesc Hristos, ca să ridice Raiul la unirea cu 
Dumnezeu, adică la împărăţia Cerurilor. 

învierea lui Hristos este refacerea Raiului şi înălţarea 
la cer este trecerea dincolo de Rai, în împărăţia Cerurilor. 



500 începând de aici, cu o singură excepţie, totul e scris de către Green 
sub dictarea sa. 



358 



Dumnezeu Se numeşte Lumină, nu după fiinţa Sa, ci 
după slava Sa. Iar slava Sa se numeşte şi har şi strălucire. 
Harul vine, curge în mod nedespărţit de la Tatăl prin Fiul în 
Duhul Sfânt, peste cei vrednici. 

Sfântul Grigorie Palama. Când mintea, dezbrăcându- 
se de omul cel vechi, îmbracă pe cel din har, atunci se vede 
în timpul rugăciunii în starea ei asemănătoare safirului sau 
a culorii cereşti, stare pe care Scriptura o numeşte şi harul 
lui Dumnezeu, văzut de bătrânii lui Israel la poalele 
muntelui Sinai. 



Mă spovedesc joi . 



5 Scrise de către Fericitul Ilie. 



359 



[28 aprilie 1997] 



Consemnez următoarele: în vinerea Patimilor, seara, 
asistând la Denie, şi ascultând rugăciunile, la un moment dat 
în sufletul meu s-a produs o slăbire a atenţiei şi parcă un gol 
interior. 

In acel moment, am văzut şi am simţit deasupra 
pieptului şi înlăuntrul meu un şarpe uriaş încolăcit, balaurul 
cel vechi. 

în momentul acela am început să mă rog mai fierbinte 
şi balaurul scotea limbi cu care mă lingea pe faţă. Am 
continuat să mă rog socotind că rugăciunea trebuie să fie 
făcută din tot sufletul. 

Mi-am zis în sinea mea, că aceasta s-a produs pentru 
că nu am vegheat îndeajuns de profund şi diavolul a găsit un 
moment de gol sufletesc şi de aceea a năvălit. 

Am continuat să mă rog şi am văzut în faţa mea 
crucea Mântuitorului, care s-a înfipt în pieptul meu, 
deasupra balaurului. 

Vroiam să scap de această imagine demonică şi m-am 
gândit la Dumnezeu Tatăl, pentru că creştetul capului nu-mi 
era atins de limbile şarpelui. 

Rugându-mă mai însufleţit, am văzut deodată 
deasupra capului meu un acoperământ negru, ca un cer cu 
stele, care picura şi scânteia peste capul şi trupul meu. 

Crucea lui Hristos mi-a rămas în piept şi imaginea 
şarpelui uriaş a dispărut. 

în seara următoare, de sâmbătă, pe 26 aprilie 1997, 
când mă pregăteam să mă duc la înviere, în apropiere de ora 
23 00 , am vrut să mă întind puţin pe pat, ca să mă odihnesc 
înainte de a pleca la slujba învierii. 

în timp ce mă aplecam spre pat, în faţa ochilor mi-a 
apărut, într-un mod fulgerător, un colţ de Rai, plin numai de 
flori extraordinar de frumos colorate şi strălucitoare care m- 
au umplut de mare bucurie. 

Totul a dispărut tot atât de repede pe cât a şi apărut. 

Din aceste două viziuni am tras concluzia, că la zilele 
mari de sărbătoare trebuie să veghezi din tot sufletul, căci 
atunci năvăleşte şi mai tare diavolul asupra ta. 



360 



Iar dacă te rogi cu credinţă, din tot sufletul, Raiul ţi se 
deschide 502 . 



502 Ultima frază a caietului, scrisă de către Green: „Dictată de tatăl 

meu, care nu poate să mai scrie". 

Alături de acestea, în caietul roşu, mai există o foaie scrisă de către 

Fericitul Ilie, la sfârşitul caietului, care are multe file goale, în care a 

făcut planul unei tragedii. 

Aici mai sunt anexate încă două foi, cu un scris greoi, şi porţiuni rupte 

din ziare, pe care le-a citit şi le-a considerat importante. Avem să le 

redăm şi pe acestea în continuare. 



361 



Tragedie în vers alb 



Planul I 



(realizate) 

Eroul caută eroismul, faptele eroice. 

Eroismul şi faptele eroice îi descoperă slăbiciunile 
fiinţei omeneşti, dar şi calităţile ce se vor desăvârşite. 
Acestea din urmă mocnesc şi străfulgera în adâncul său. 

Eroul îşi înfrânge dorinţele trupeşti. 

Eroul începe luptele cu dorinţele nocive ale spiritului. 

Eroul începe să înfrângă ispitele lumii. 

Eroul biruie ispitele în duh. 

Eroul obţine lumina necreată. 

Eroul pătrunde în lumea spiritelor. 

Eroul descoperă împărăţia Cerurilor. 

Eroul aude glasuri, pipăie lumini, simte miresme şi 
izvoarele creaţiei. 

Eroul vede soarele creator, care prin cerul luminii sale 
îl absoarbe şi îl lansează în lumi noi, mult mai spirituale, 
mereu mai pure, mai diafane. 

(Până aici totul este real) 



Planul II 



(nerealizate) 

Eroul aspiră la levitaţie şi dematerializare, la 
spiritualizarea trupului său, a pământului şi a cerului. 

El luptă să obţină, pe viitor, împreună cu cei care vor 
veni, transfigurarea universului vizibil în univers invizibil, 
dar real pentru spirit. 



362 



Prima foaie : 



a) Romanul anterior. . . 

S-a risipit... De provizorat... Scufundare în vremi 
...etc. Dacă azi se văd liniile de forţă pe care s-a dezvoltat 
spiritul, şi dacă nu se frâng sub greutatea roadelor lor sau se 
rup ori se apleacă la pământ de viforul unor viziuni ce trec, 
ori pustieşte tot cu tăria unei vieţi dezlănţuite, mai din adânc 
şi mai cu sevă, nimic nu ne împiedică să le. . . 

b) Bucuria nativă. Ce este bucuria nativa! Aş vrea să 
explic. Corneliu Moldovan 504 la noi. In Pur. . . 

Un roman ce poate fi citit mai ales atunci când nu ai 
ceva mai bun de făcut sau eşti militar. încearcă să dea o 
icoană şi, în acelaşi timp, o moralitate concretă, pe care o 
realizează doar minor. Ce poate fi un om mare în concret! 

c) Exemplu: Byron 505 . Versuri. ...poetică. Ieşirea din 
timp şi spaţiu, considerată ca trăirea primei eternităţi, de 
care nu mai poţi scăpa 

Voyelles 506 . Arthur Rimbaud 507 . 

A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu 508 , 

Jesus sourit de charite 

Si 509 



Luni. Miercuri. Vineri. 6-7 I. Mocanu. 

d) Eu în acest gol plasez existenţa 

Ritmul interior. Urmele lăsate de strămoşi în limbă 

duc la emoţiile primare. Reziduuri naţionale 

Pe firul 



503 E un scris de tinereţe. Avem de-a face cu însemnări trepidante, cu 
note scurte şi încifrate. 

504 Pseudonimul lui Claudiu Vasiliu, poet, prozator, traducător, mort 
în anul 1952. 

05 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Gordon_Byron. 

506 întregul poem Vocalele (în limba franceză şi engleză) aici: 
http://www.doctorhugo.org/synaesthesia/rimbaud.html. 

507 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Rimbaud. 

508 Primul vers, în franceză, din poemul Vocalele: 

,yA este negru, E este alb, / este roşu, U este verde, O este albastru". 

509 în franceză: 

„Iisus a zâmbit cu dragoste/ 
Dacă...". 



363 



Fond sufletesc imens ce se agaţă de forme numai din 
condescendenţă, din milă. Plinul spiritual dizolvă forma, 
până şi pe cea artistică. 



364 



A doua foaie 510 : 

a) Avalanşă de forme imprevizibile, care deschid şi 
nuanţează gândul, îl prind în forme şi culoare. 

Materia evoluează spre înţelegere şi simţirea 
abstractului devine palpabilă. 

Se deschid noi efluvii din abisul cugetării, vrăjind şi 
dând melodie incomprehensibilităţii. încercarea de a defini 
indefinitul. 

O creaţie artistică de înalt nivel spiritual, care 
determină gândirea. Şi mă refer nu numai la ce a fost spus 
cândva. Orientează şi cultivă sensibilitatea... 

b) Respir miresme nestinse şi mereu noi, când ochiul 
se apropie sau se desprinde de un tablou sau altul. 

Cum ar fi Cântarea României 511 , în care răsar chipuri 
din fumul veacurilor, ca să se piardă în visul... veacuri care 
vin ieşind din prezent, dar depăşind prezentul. 

c) II signifie 

II est eterne. . .et puissant 
aspiration spirituel 
vers le haut 512 

Clorzoxazon 513 

Padudu 514 

d) 1 martie, vestitorul candid al imaculatei primăveri 
să-ţi aducă. . .bucurie, fericire. 

Padedu 
Individual* 515 



510 Un scris din perioada sa de maturitate. 

511 Poemul în proză al lui Alecu Russo. Aici găsiţi textul integral: 
http://ro.wikisource.org/wiki/C%C3%A2ntarea_Rom%C3%A2niei. 

512 în limba franceză: 
„El semnifică 

El este veşnic... şi puternic 
aspiraţie duhovnicească 
către înălţime". 

513 A se vedea: 

http://www.sfatulmedicului.ro/medicamente/clorzoxazon- 
comprimate_94 16. 

514 Urmează două semnături scrise cu pixul. 

515 Aici se termină fragmentele personale ale Fericitului Ilie şi 
urmează articolele de ziar, pe care le-am găsit între filele acestui caiet. 
Le-am transcris din forma lor originală. Datele despre articole au fost 
însemnate pe margini de către Fericitul Ilie. 



365 



O nouă ipoteză astronomică 



(Ziarul „Scânteia", 22 ianuarie 1981) 



Astronomi estonieni au emis o nouă ipoteză potrivit 
căreia Universul s-ar compune din poliedri 517 giganţi formaţi 
din galaxii şi supergalaxii. 

Galaxiile şi grupele de galaxii se aseamănă, în opinia 
cercetătorilor, cu fagurii dintr-un stup de albine. 

Diametrul unor asemenea „faguri" ar fi de peste 650 
milioane de ani-lumină. 

Cu cât se află mai aproape de locurile de îmbinare a 
celulelor fagurilor cu atât materia ar fi mai concentrată. 

Până în prezent se consideră că substanţa cosmică, tot 
ce numim de obicei „stele", se află într-o stare de difuziune 
mai mult sau mai puţin uniformă în spaţiu. 



516 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sc%C3%AEnteia. 



517 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Poliedru. 



366 



Mişcarea neîntreruptă a materiei 



Formarea metagalaxiei 



CIO 

(convorbirea dintre Ion Văduva-Poenaru ' şi prof. 
univ. dr. docent Gheorghe Chiş 519 ) 

• Obiectele cosmice nu au existat întotdeauna • 
Astronomia ca ştiinţă istorică • Interpretările date 
singularităţii cosmologice • Descoperirea metagalaxiei 
dintr-un sistem cosmic supraordonat şi condensat • Despre 
substanţă şi antisubstanţă • Interpretarea observaţiilor 
astronomice. 

- A obţinut astronomia contemporană noi dovezi 
privind evoluţia stelara! Ce argumente se pot aduce în 
sprijinul acestei afirmaţii? 

- în primul rând, constatarea certă că obiectele 
cosmice nu au existat întotdeauna, că ele se formează şi 
dispar după epuizarea energiei lor. 

Cu alte cuvinte, veşnicia Universului nu înseamnă 
existenţa nemărginită a. unor obiecte cosmice cu aceeaşi 
structură. 

Măsurarea energiilor primite de la stele diferite, 
permite de altfel deducerea vârstelor foarte diferite ale 
acestora. 

Interpretate pe baza teoriilor fizicii nucleare şi pe baza 
tezelor materialismului dialectic, se confirmă pe deplin 
ideea evoluţiei stelare. 

- Mai exact spus ce sunt stelele? 

- Nu voi da o definiţie în sens clasic. Voi spune doar 
că stelele cu proprietăţi mult diferite nu sunt decât stări ale 
unui ciclu evoluţionar pe care actualele cercetări astrofizice 
se străduiesc să-1 închidă, prin studiul intens al fazelor 
iniţiale şi al celor finale. 

- Ce rezultate de aici? 



518 Cel care semnează articolul. Nu ştim care este revista sau ziarul din 
care transcriem articolul. 

Cărţi ale sale: http://www.coltulcolectionarului.ro/ion-vaduva-m- 
52350.html. 

519 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Chi%C5%9F. 



367 



- Un nou atribut al astronomiei ca ştiinţă istorică. 
Dacă înainte se punea doar problema proprietăţilor materiei 
(cum este materia), azi cosmogonia şi cosmologia se ocupă 
cu formarea şi evoluţia Cosmosului. 

Astăzi, se ştie că stelele variabile, precum şi galaxiile 
neregulate - atât de enigmatice în trecut - sunt faze critice 
ale unei evoluţii complete. 

Astfel, vechea mitologie a creării şi stingerii lumii a 
dobândit un conţinut nou, acela de naştere şi moarte a 
sistemelor planetare. 

E posibil ca quasarii - cu proprietăţile lor stranii de 
cele mai intense surse de energie - să nu fie altceva decât 
galaxii informare, aflate la distanţă de noi, în spaţiu şi timp, 
de peste 10 miliarde de ani-lumină, fiind văzute aşa cum 
arătau cu tot atâţia ani în urmă. 

- Ne aflăm în domeniul Cosmosului şi discutăm 
despre veşnicia Universului. Care este cel mai elocvent 
exemplu? 

- Problema singularităţii cosmologice, deosebit de 
importantă pentru cosmologie. 

în acest sens, se poate spune că din observaţii se 
deduce deplasarea spre roşu şi radiaţia remanentă de 3°K, 
iar din ecuaţiile gravitaţiei şi ale teoriei relativităţii generale 
s-au construit modele de Univers. 

Mai mult, din acestea s-a dedus modelul matematic al 
lumii în expansiune, care descrie cel mai bine metagalaxia. 

De fapt, calculul înapoi al expansiunii deduce la 
singularitatea cosmică cu 1 5 miliarde de ani în urmă. 

- Pornind de aici, idealiştii susţin că ştiinţele naturii 
sunt împinse la graniţele lor proprii. Care este adevărul? 

- Interpretând singularitatea cosmică ca momentul 
creaţiei lumii materiale, deci mărginite, idealiştii ajung într- 
adevăr la această concluzie. 

Aplicând însă funcţia de concepţie asupra lumii 
rezultă că o astfel de interpretare nu concordă cu esenţa 
cunoştinţelor ştiinţifice. 

Concepţia idealistă a mărginirii lumii se bazează pe 
interpretarea metafizică a rezultatelor astronomiei. 

- Care este punctul de vedere al materialismului 
dialectic? 

- Pornind de la principiile de bază ale materialismului 
dialectic privind inepuizabilitatea materiei, a unităţii 
dialectice dintre schimbările calitative şi cantitative a 



368 



mişcărilor proprii ale materiei, şi a principiului evoluţiei se 
dezvoltă noi posibilităţi de gândire şi anume că, alături de 
singularitate există un tip dat de lege fizică. Pot interveni 
deci procese fizice necunoscute încă. 

Şcoala biuracană (Ambarţumian 520 ) adoptă ipoteza că 
singularitatea constituie momentul în care metagalaxia s-a 
desprins dintr-un sistem cosmic supraordonat şi condensat, 
apoi ea a fost supusă variaţiilor în mod izolat şi independent 
de mediul cosmic înconjurător. 

- Pot exista şi alte ipoteze? 

- Alfven 521 admite existenţa antisubstanţei. 

După el, materia - sub acţiunea sa grafică - se 
concentrează până ce în sânul ei, datorită mişcării 
distanţelor, încep procesele de anihilare; dezvoltând energia 
internă opreşte condensarea, nu la o densitate extremă, după 
care începe expansiunea, care pe măsura creşterii 
dimensiunilor stinge procesele de anihilare şi se ajunge la un 
volum maxim. 

In lipsa anihilării se începe din nou condensarea iar 
materia pulsează între un volum minim şi maxim fără vreo 
singularitate. 

- Această teorie a fost elaborată acum 12 ani. Ce s-a 
întâmplat de atunci până azi? 

- Dacă cu 12 ani în urmă se punea la îndoială 
existenţa şi simetria cantitativă a substanţei, astăzi oamenii 
de ştiinţă au alt punct de vedere. 

Şi este normal să fie astfel deoarece sateliţii de tip 
Vela au descoperit peste 30 de surse puternice de raze 
gamma 522 (indicii ale anihilării), iar o ştire recentă anunţă 
descoperirea antisubstanţei în centrul galaxiei. 

Oricare ar fi explicaţia, un lucru este cert: 
interpretarea idealistă e nefondată şi admiterea simetriei 
substanţei şi antisubstanţei elimină în cele din urmă punctul 
de vedere iniţial. 

- Intervine, cu alte cuvinte, problema valorificării 
observaţiilor obţinute. 

- în căutarea noului, arată Vogel, astrofizicianul este 
tentat să facă ipoteze noi cu ajutorul fanteziei, adesea pe 



520 Idem: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Viktor_Amazaspovici_Ambar%C5%A3u 
mian. 

521 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hannes_Alfv%C3%A9n. 
22 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radia%C5%A3ie_gamma. 



369 



bază de observaţii reduse ca număr şi puţin precise din 
cauza erorilor inerente. 

Acestea ajung să năpădească rezultatele încât e foarte 
greu să distingi speculaţiile ipotetice. 

Or, o atare dificultate e fondată metodologic, 
deoarece din informaţiile observaţionale nu se obţin direct 
parametrii fizici, ci din aplicarea unei serii de ipoteze fizice 
simplificatoare, valabile în limite determinate. 

Rezultatele se referă doar la suprafaţa corpurilor de 
unde sunt obţinute, iar datele foarte importante pentru 
cunoaşterea structurii stelare şi cosmologiei sunt parametrii 
interiorului, care ajung să fie obţinuţi pe baza teoriilor fizice 
şi a modelării matematice. 

E adevărat că parametrii de structura stelei, prin 
relaţiile de stare dintre ei pot fi confruntaţi cu datele din 
observaţii, dar numai la stelele obişnuite, fără instabilităţi 
sau perturbaţii. în privinţa obiectelor nou descoperite 
întreaga metodică e pur teoretică. 

- Ce concluzii se desprind de aici? 

- Parametrii importanţi din punct de vedere 
cosmogonic şi cosmologic se vor obţine din serii consistente 
de observaţii, eliberate de erori, prin serii de modele 
matematice şi pe bază de teorii fizice, care să acopere 
domeniul de întindere şi intensitate al observaţiilor. 

Din acestea, vor rezulta tocmai concluziile valabile. 



370 



Codul genetic al universului 
(de Ion Văduva-Poenaru) 



Ne-am obişnuit cu ideea că universul, inclusiv omul, 
este constituit din atomi, deşi nu a fost uşor, dacă ar fi să ne 
amintim numai de lupta de la începutul secolului nostru 
între energetiştii conduşi de Duhem 523 şi Ostwald 524 şi 
atomiştii ai căror protagonişti erau Boltzmann 525 şi, în 
special, Jean Perrin 526 . 

Ne-am obişnuit şi cu ideea, arată prof. univ. dr. Ionel 
I. Purica 527 , că atomii au nuclee, aşa cum a demonstrat 
experimental Rutherford 528 şi că fisiunea acestor nuclee, 
formate din protoni şi neutroni, ne furnizează energie, deşi 
acest fapt ne-a costat Hiroshima şi Nagasaki, ca şi 
ameninţarea actuală a bombei cu neutroni. 

Dar, nu trebuie să uităm că orice descoperire 
ştiinţifică nu este nici bună, nici rea, ci utilizarea ei de către 
noi poate servi la dezvoltarea societăţii umane sau la 
distrugerea ei. 

Am început să ne obişnuim cu ideea că „particulele 
elementare" grele, hadronii, printre care şi neutronul 529 şi 
protonul 530 , componentele naturale ale nucleului, nu sunt 
simple. 

Ele sunt ansamble de quarkuri 531 şi antiquarkuri 
menţinute în interiorul particulelor de forţe descrise prin 
particulele numite gluoni 532 . 

Că aceşti gluoni există şi au proprietatea curioasă de a 
forma adevărate „mingi de gluoni" s-a descoperit anul 



323 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre_Duhem. 
524 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Ostwald. 
25 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_Boltzmann. 

526 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Baptiste_Perrin. 

527 Idem: 

http ://www. agir.ro/univers- 
ingineresc/ingineri_mari_personalitati_ionel_i._purica_1925_- 

1 990unul_dintre_initiatorh_programului_nuclear_romanesc_l 1 76.ht 
ml. 
28 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ernest_Rutherford. 

529 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Neutron. 

530 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Proton. 

531 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Quarc. 

532 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gluon. 



371 



trecut, în experienţele efectuate cu acceleratorii de la 
Centrul de cercetări din Standford (SLAC 533 ). 

Istoria nu se opreşte aici căci, evident, se naşte 
întrebarea: Dar quarkurile sunt ele simplei 

încă de acum doi ani, o ipoteză îndrăzneaţă şi-a făcut 
loc în fizică: la baza tuturor particulelor din univers sunt 
două elemente numite rişoni (tohu şi vohu), cât şi cele două 
antiparticule corespunzătoare lor. 

Harrari şi Shupe au arătat că, pornind de la 
combinarea în grupe de câte trei a celor patru particule, doi 
rişoni şi doi antirişoni, se pot construi toate particulele 
elementare. 

Ideea este la început, dar, aşa cum spuneam în toamna 
anului trecut la sesiunea Comitetului de istorie şi filozofia 
ştiinţei al Academiei R.S.R., nu putem să nu ne oprim să 
remarcăm analogia acestei concepţii cu aceea care stă la 
baza codului genetic. 

Codul genetic este construit pornind de la existenţa a 
patru molecule complementare câte două (două baze 
purinice şi două baze pirimidinice). 

Combinarea a câte trei astfel de baze corespunde 
fiecăruia dintre cei douăzeci de radicali aminoacizi care sunt 
componentele macromoleculelor care stau la baza 
sistemelor de viaţă. 

Codului genetic îi corespunde un cod mai profund, un 
cod pe care l-am putea numi „codul ontic" al universului 
nostru. 

El constă din patru elemente, doi rişoni şi doi 
antirişoni, a căror combinare câte trei ne dă particulele 
elementare şi acestea se combină în protoni, neutroni, 
nuclee, atomii şi moleculele din care este formată lumea. 

Nimic nu ne împiedică să considerăm că rişonii 
condensează în anume condiţii apariţia particulelor 
elementare din fluctuaţiile vidului. 

Existenţa unui astfel de cod este menită să schimbe 
unele din conceptele noastre privind structura fundamentală 
a universului. 

Dar aceasta aparţine viitorului, când va trebui să ne 
obişnuim cu existenţa „codului ontic", care precede „codul 
genetic" în istoria universului. 



33 Idem: http://www.slac.stanford.edu/. 



372 



Atât codul ontic cât şi cel genetic sunt rezultatul 
prelucrării de către inteligenţa umană a informaţiilor 
obţinute de interacţiunea omului cu natura 534 . 



534 Cele două articole anterioare, tăiate şi incluse în paginile acestui 

caiet, aparţin unui ziar din acea epoca numit „Magazin". 

Următoarele patru articole sunt tot din acelaşi ziar, şi cuprind părţi din 

cartea „Şapte ani apocaliptici" a lui Ion Ţugui. 

Fericitul Ilie îl urmărea pe Ion Ţugui, cu toate că ştia formaţia lui 

ocultă, pentru faptul că îi editase într-o carte a sa mărturia extatică pe 

care i-o trimisese într-o scrisoare. 

El mi-a arătat într-o zi cartea lui Ţugui, cu pasajul pe care i-1 trimisese 

şi noi avem paginile acelea xeroxate. 



373 



Şapte ani apocaliptici 

{Lumea celorlalţi) 



-535 



Ion Ţugui 

„(•••) Te aşteptam. Eu sunt Norton. Ştim pentru ce ai 
vrut să vii aici. 

Vei cunoaşte totul. Tu eşti cel pe care îl vom trimite 
pentru a salva România - Ţara Divină! 

Ţara ta va fi piatra de încercare a omenirii întregi, este 
„mecanismul" de finalizare a Marelui Plan!" 536 . 



535 Cf. „Magazin", nr. 37 (1821), din 12 septembrie 1992. Voi reda 
numai pasajele subliniate de către Fericitul Ilie, şi aici, şi în celelalte 
trei articole, cu toate că articolele sunt decupate din ziar în întregime. 

536 Rânduri subliniate cu creion chimic. Pentru Fericitul Ilie pixul roşu 
exprima maximul interes pentru acel lucru, iar creionul negru, chimic, 
o informaţie doar interesantă sau neserioasă. 



374 



Şapte ani apocaliptici 

{Viitorul vine din trecut) 
Ion Ţugui 53 



E vorba despre Shambala 538 . „Cei de acolo pot crea şi 
materializa, dacă vor, orice fel de obiect şi de fenomene." 

„Spuneţi că viitorul vine din trecut! Cititorii vor părea 
contrariaţi...". 

„Acest fenomen este reciproc. Adică trecutul vine din 
viitor. Mecanismul mi 1-a explicat Noron. 

Trebuie să menţionez că toate mecanismele şi 
misterele ce mi-au fost explicate şi revelate, nu au fost aduse 
la cunoştinţa mea de Noron la ordinul conducătorului 
Shambhalei. 

Bătrânul Noron m-a lămurit cum se petrece acest 
mecanism, venirea viitorului din trecut şi invers. 

Timpul nu există. El a fost inventat de lumea de la 
suprafaţă pentru a se organiza". (...) „Orice fenomen din 
univers are o ciclicitate deci şi istoria se repetă" (...) 

„Deci întorcându-mă în trecut, sub formă circulară, 
mă pot apropia de viitor" (...) 



37 Fără datare, dar e însemnat cu numărul doi de către autorul nostru. 
53 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Shambhala. 



375 



Şapte ani apocaliptici 

{Câteva destăinuiri despre România) 



•539 



Ion Ţugui 



(...) „Am intrat deja în perioada Apocalipsului. De 
aceea lansez un apel de o importanţă vitală pentru români: 
să-şi deschidă mintea şi sufletul spre lumină. (...) 

Fiecare român să-şi păstrează mintea limpede şi să 
cheme în gând Divinitatea. (...) Pentru că România a fost 
ţara tuturor umilinţelor posibile. (...) 

De zece ani încoace soarele şi pământul au deviat de 
la orbitele lor, în fiecare an cu câteva sute de mii de 
kilometrii. (...) Pământul însă, planetă de gradul 7 are alt 
destin. (...) 

Pământul este de multă vreme sub strica supraveghere 
a Ierarhiei Luminii. Divinitatea şi-a trimis solii pentru a 
salva pământul. De şapte mii de ani planeta noastră trece 
printr-o catalepsie spirituală şi energetică. 

în vremuri străvechi pe pământ au existat şapte 
spirite: trei în Tibet (de unde m-am întors eu), unul în 
China, unul în India, unul în Israel şi unul în vechea Dacie. 

La venirea sa, Iisus Hristos a adunat în El aceste trei 
spirite pentru a înviora planeta spiritual şi energetic. (...) 

Lumile evoluate ale Căii Lactee sunt angrenate acum 
în bătălia crâncenă pentru salvarea pământului. (...) 

în vremurile de demult existau mai multe tuneluri 
energetice legate de pământ. 

Unul dintre cele mai puternice, de fapt tunelul 
principal a fost deasupra străvechii Dacii. 

Timp îndelungat acest tunel nu a mai funcţionat. 
Hirania Loka a reactivat acest tunel de energie benefică. El 
se compune din trei coridoare corespunzând planetei pentru 
a anihila deocamdată parţial, energia malefică. (...) 

Fiind poporul cel mai umilit, terorizat, hăituit, râvnit 
şi batjocorit, vândut şi cumpărat la fiecare război, marfă de 
tocmeală pentru vrăjmaşii din jur, strivit de călcâiul atâtor 
tiranii, supravieţuind cu lacrimi şi sânge, românii nu şi-au 
pierdut niciodată credinţa şi nu şi-au uitat niciodată credinţa 
adevărată! 



539 



Cf. „Magazin", nr. 39 (1823), din 26 septembrie 1992. 



376 



Spuneam că România va trece prin mari încercări. 
Voi enumera trei dintre ele: Prima este pericolul 
dezmembrării. (...) 

A doua încercare este de a implica România în cel de 
al treilea război mondial, cel mai cumplit şi devastator. 

In aceste două încercări Satan va arunca asupra 
românilor ultima şi cea mai cutremurătoare armă: lepădarea 
credinţei în Dumnezeu! 

încă în acest an se vor înregistra în România conflicte 
interetnice extrem de violente. 

Se va încerca readucerea comunismului printr-o 
lovitură de stat, în urma căreia va fi posibilă instaurarea unei 
dictaturi militare extrem de dure. (...) 

In acelaşi timp, va apare un numeros grup de tineri 
anticrişti, îngerii morţii, care vor face multe victime în 
numele unei dreptăţi care nu va exista!" (...) 



377 



Şapte ani apocaliptici 



{Ultimele dezvăluiri ale mesagerului întors din Tibet) 

T r^ -540 

Ion Ţugui 



(...) „Pot spune că tragismul va lua o asemenea 
amploare, încât toţi românii se vor îngrozi. (...) 

Punctul critic al marilor frământări în România va fi 
anul 1996. Atunci ţara noastră va fi ţinta implicării în 
războiul religiilor. (...) 

Eu ştiu însă că în jurul României se vor petrece 
evenimente deosebit de grave. In numele dreptăţii şi 
libertăţii oamenii se vor măcelări între ei. Duşmanii 
României îşi vor primi pedeapsa. (...) 

Anglia îşi va pierde influenţa. Franţa va fi 
fragmentată. 

America de Nord va fi pedepsită pentru lipsa de 
spiritualitate şi moralitate a civilizaţiei ei supere voluate. 
Multe oraşe ale lumii vor suferi mari distrugeri. (...) 

Populaţia Chinei se va revărsa asupra Europei, 
determinând invazia ruso-arabă. 

Spre sfârşitul acestui mileniu va avea loc cel mai 
mare cutremur de pământ al planetei. Anul 2000 va aduce 
României răsplata răbdării sale. 

Dacă românii vor rămâne neclintiţi în credinţă şi 
iubirea de Dumnezeu, atunci El îşi va întinde mâna Sa 
protectoare peste România. (...) 

Ţara noastră va fi miza pe care civilizaţia terestră îşi 
va juca unica şi marea carte a supravieţuirii". 



540 Cf. „Magazin", nr. 40 (1824), din 3 octombrie 1992. 



378 



Cuprins 



365) 



1. Al doilea caiet manuscriptic (Caietul roşu) (2- 

2. Poesis (3-365) 

3. [Galaxia Calea laptelui... .] (4) 

4. [Eliberat de dragoste...] (5) 

5. [De eşti floare...] (6) 

6. [Francois Villon] (7) 

7. [Zâmbiţi vieţii!] (8) 

8. [O, infinit albastru...] (9) 

9. Cât sunt om (10) 

10. [Din punct de vedere psihic...] (11) 

11. [Cu florile simţirii...] (12) 

12. Psihic, parapsihic (13-14) 

13. [Veşnic, sufletul...] (15) 

14. Trăite sau auzite de mine (16) 

15. [Şi frumuseţea curge...] (17) 

16. [Ţi-am admirat, Făptură...] (18) 

17. [Nu-i greu ca să mori...] (19) 

18. La vad (20) 

19. Realul (21) 

20. Egal (22) 

21. [Numai un vânt din Paradis...] (23) 

22. Yes (Da) (24) 

23. Frumuseţii (25) 

24. [Valuri de frumuseţe...] (26) 

25. Arderi (27-28) 

26. [Şi, ca umilinţă...] (29) 

27. [Moto: „Mulţi din cei...] (30) 

28. [Lumină...] (31) 

29. [Nu există altă fericire...] (32) 

30. Pagina V (33-34) 

31. [Mi-ai frânt copila, Doamne...] (35) 

32. [Ce frumoasă-i pacea...] (36) 

33. [Mi-ai tulburat liniştea...] (37) 

34. [De dragoste şi vis...] (38) 

35. [It is foolish to Iove. . .] (39) 

36. [Plutind mai limpede...] (40) 

37. Cosmos (41-42) 



38. 
39. 
40. 
41. 
42. 
43. 
44. 
45. 
46. 
47. 



Te-mbraci în privire...] (43) 
Inspiraţia este determinată...] (44) 
într-un articol din...] (45) 
Izvorăşte, creşte...] (46) 
Norii creaţiei...] (47) 
Cu pieptul râzător...] (48) 
Răpit în frumuseţe...] (49) 
Trageţi sabia...] (50) 
Risipite...] (51) 
O vreme în pustiu...] (52) 



48. Miriam (53-54) 

49. [O cupă în vioară...] (55) 

50. [L. W. Beethoven...] (56) 

51. [In tinereţe eram grav...] (57) 

52. [Materie, în trupul meu...] (58) 

53. [Nu Te-am slăvit decât pe Tine...] (59) 

54. [B.[laise] Pascal...] (60) 

55. [Te slăvesc pigmei şi laşi...] (61) 

56. [De ce oare gândirea...] (62) 

57. [Cuvântul e vibraţie...] (63) 

58. Stabilitatea în mişcare, ca aspect al sufletului în 
veşnicie (64) 

59. Spiritul pur, spiritul pur!... (65) 

60. [O, neant, ne-ntruchipare...] (66) 

61. [O, neant, ne-ntruchipare... (var. finală)] (67) 

62. [1634, 23 noiembrie...] (68) 

63. [Amfore, viori...] (69) 

64. [Alexander Pope. . .] (70) 

65. [Mântuitorul: Nimeni nu ia pâinea...] (71) 

66. [Este ora 1 noaptea...] (72) 

67. [Seul* ...*Pers...](73) 

68. [Am acceptat existenţa...] (74) 

69. Fizica cuantică este anti-deterministă (75-76) 



70. 



72. 
73. 
74. 
75. 
76. 
77. 
78. 
79. 



Legea atracţiei universale...] (77-78) 



71. Mărturie (79-80) 



Priveşte, priveşte...] (81) 

Tu, univers...] (82) 

Flash...] (83) 

Nu speram să văd...] (84) 

în regimul comunist...] (85) 

Vino ardere de flăcări...] (86) 

Oare e posibil ca Divinul Creator...] (87) 

26 octombrie 1981. Am pornit ca...] (88) 



105) 



80. [Punct şi focar...] (89) 

81. [în univers cu ochi avizi...] (90) 

82. [Trăiam în lumină...] (91) 

83. [Frumuseţi din aur pur...] (92) 

84. [Cât de singuri...] (93) 

85. [în trecut, am trăit...] (94) 

86. [Nu pot răbda mai mult...] (95) 

87. Mărturisirea omului şi a neamului (96-98) 

88. [Cuvântul de reproş românesc...] (99) 

89. [Frumuseţe care răsări...] (100) 

90. [Pământ din soare supt...] (101) 

91. [în revelaţiile pe care...] (102) 

92. [Plutarh...] (103) 

93. Dilemele Moscovei, dilemele ateismului (104- 

94. [Celor răi...] (106) 

95. [Ziua de 30 ianuarie...] (107) 

96. [Diverse realităţi...] (108) 

97. [Patriotism de circumstanţă...] (109) 

98. [Diamant în noroi...] (110) 

99. [Sângele năpârlit...] (111) 

100. Despre cunoaştere (112) 



101. 
102. 
103. 
104. 
105. 
106. 
107. 
108. 
109. 
110. 
111. 
112. 
113. 
114. 
115. 



Nu din vorbe...] (113) 

Născut printre minuni...] (114) 

De ce există ceva...] (115) 

Nici trupul, nici pământul...] (116) 

E putredă de umbre omenirea...] (117) 

Dacă vedeţi ceva din mine...] (118) 

Tu, doar tu...] (119) 

Ceruri, stele 'n zori...] (120) 

Am auzit mai mulţi...] (121) 

Şi armele cu scut...] (122) 

Cutremurul...] (123) 

M-am înălţat mister...] (124) 

Lumina minţii...] (125) 

Şi ca înşelarea...] (126) 

Lumini şi unghiuri şi triunghiuri...] (127) 



116. Universuri pulsatorii (128) 

117. [Cum este oare posibil...] (129) 

118. [Ştiinţa actuală...] (130) 

119. [Treime Sfântă...] (131) 

120. Creaţie (132) 

121. [Să slăvim iubirea pură...] (133) 



122. [De s-ar naşte un geniu de 10 ori...] (134) 

123. Naturii (135-136) 

124. [Ninse 'n zborurile mele...] (137) 

125. Transfigurare (138) 

126. [Trăind în puritate...] (139) 

127. [De ce nu mi-e frică...] (140) 

128. [Dostoievski spunea...] (141) 

129. [Dumnezeu este „soarele duhovnicesc"...] (142) 

130. [Eu te-am văzut aievea...] (143) 

131. [Am preamărit furtuna...] (144) 

132. [Fecioare slăvite...] (145) 

133. [1 decembrie 1984. în mod mistic...] (146) 

134. [O, străbunii mei...] (147) 

135. [Unii oameni se simt vii...] (148) 

136. [Şi te-am ivit din jale...] (149) 

137. [Din muzică, din dans...] (150) 

138. [Am atins odată stadiul spiritual...] (151) 

139. [Viteza creşte până...] (152) 

140. [Dumnezeu a vrut să-mi arate...] (153) 

141. [N-am trăit în vremea...] (154) 

142. [Am o profundă şi uimitoare experienţă...] (155) 

143. Fenomen (156) 

144. [în bucurii curate...] (157-158) 

145. Oglinzi (159) 

146. [Văd în articolele condeielor tinere...] (160) 

147. [M-ai săgetat cu o privire...] (161) 

148. [Omul: De ce oare...] (162) 

149. [17 martie 1985. La unii bătrâni...] (163) 

150. [Oare cum de nu vedeţi...] (164) 

151. [Ce e „omul nou"...] (165) 

152. [Mă cutremură gândul...] (166) 

153. [Fluture'n zbor...] (167) 

154. [„Cunoaşterea e ca un nor...] (168) 

155. [Am dorit, etern...] (169) 

156. [Timpul cosmic nu este ireversibil...] (170) 

157. [Paul Valery: „Există autori...] (171) 

158. Luminii (172) 

159. [Mitul poporului etern...] (173) 

160. [Hippie movement...] (174) 

161. [Cu trupul gol în valuri de lumină...] (175) 

162. [Frumuseţe, ce eşti tu?...] (176) 

163. [Dulceţi nemuritoare...] (177) 

164. [Viisubţirimi...](178) 



165. [Nu frica focului...] (179) 

166. [Suntem un neam blestemat...] (180) 

167. [In infinite chipuri...] (181) 

168. [Trupul meu e floare...] (182) 

169. Ceruri (183) 

170. [Aceste forme trecătoare...] (184) 

171. Imagini cereşti (185) 

172. [Şi eram tânăr...] (186) 

173. [Acum sub norul de săgeţi...] (187) 

174. Inteligenţa (188) 

175. [în cerul destrămat...] (189) 

176. Eternei frumuseţi (190) 

177. [Iwishlbreathe...](191) 

178. [Din marea dăruire...] (192) 

179. [Omul se realizează într-o unitate...] (193) 

180. [Văd trâmbiţele'n ceruri...] (194) 

181. [Un infinit surâs ucigător...] (195) 

182. [Prin acţiune, cugetare...] (196) 

183. [Cu atâta bucurie...] (197) 

184. [Filocalia Sfântului Simeon Noul Teolog...] 
(198-199) 

185. [In lumea spirituală...] (200) 

186. [Privind la frumuseţi...] (201) 

187. [La începutul tinereţii...] (202) 

188. [Acum 25 de ani. Energia...] (203) 

189. [Motus stabilis...] (204) 

190. [Nu ne cunoaştem prin cuvânt...] (205) 

191. [Pe cerul greu de stele...] (206) 

192. [Sunt şi nu sunt...] (207) 

193. [Oglinda...] (208) 

194. [...Şi dacă după aceste...] (209) 

195. [Chiar aşa era...] (210-211) 

196. [Neîntrerupt îngerii vin...] (212) 

197. Hristos (prelucrare) (213-214) 

198. Unicitatea (şi inefabilul) fiinţei umane (215-216) 

199. De vorbă cu mine însumi (217) 

200. [Cineva spunea...] (218) 

201. [Nanometrul...] (219) 

202. Fiţi înţelepţi! (220) 

203. Cameleonul (221) 

204. [Speranţa mea este ca valul...] (222) 

205. [Prin îndepărtarea...] (223) 

206. Cameleonii (224) 



207. De Georges Boabriu (225-227) 

208. Despre feciorie (curăţie) (228) 

209. [Necăutător de forme...] (229) 

210. Aşa am văzut (230) 

211. [Fără feciorie...] (231) 

212. [Constantin Noica...] (232) 

213. [Tu eşti mireasa mea din veci...] (233-234) 

214. Frumuseţii fecioarei (235) 

215. Experienţe şi viziuni din trecut (236-244) 

216. [Este ora 1 noaptea...] (245-246) 

217. [„Energia în circuit...] (247-250) 

218. Balada închisorii din Aiud (251-263) 

219. Eu-ul(264) 

220. [înfiază-mă, Doamne...] (265) 

221. [Lumina vie...] (266) 

222. [Iubire -bărbat...] (267) 

223. [Lumina lui Dumnezeu...] (268) 

224. [Ne împărtăşim cu Tine...] (269) 

225. [Ca o confirmare...] (270) 

226. [în vremea bucuriei...] (271) 

227. Timpul şi spaţiul (272) 

228. [Dintre multe altele...] (273) 

229. [Contemplând priveam în vise...] (274) 

230. [Dacă indianul...] (275) 

231. Spre împărăţia Cerurilor (276-277) 

232. [Memoria noastră...] (278) 

233. [Elta. „Omul 1-a creat...] (279-280) 

234. Mărturisire (281) 

235. [Cea mai mare nobleţe...] (282) 

236. [Norii cresc şi se sfâşie...] (283) 

237. [Fie trupul tot un zâmbet...] (284) 

238. Mărturisiri în ziua înmormântării preotului 
Dumitru Stăniloae (285) 

239. Mărturii din război (286-288) 

240. [Pascal spunea...] (289) 

241. [O clipă de extaz am vrut...] (290) 

242. [16 noiembrie 1993. Am privit...] (291) 

243. [Nemulţumit, jenat...] (292) 

244. [Sunt pe lume şi nu sunt...] (293) 

245. [Am trăit, în perioada revelaţiilor...] (294) 

246. [înainte de revelaţiile luminoase...] (295) 

247. [Trebuie să mergi...] (296) 

248. [Dumnezeu, dacă ar exista...] (297) 



249. Impresie sau adevăr? (298-299) 

250. Revelaţie (300) 

251. Eternul Făt-frumos (301-302) 

252. Despre lumină (303) 



253. 
254. 
255. 
256. 
257. 
258. 
259. 
260. 



261. Harul (313-314) 



262. 
263. 
264. 
265. 
266. 
267. 
268. 



„Iad contra Rai"...] (304) 

Mai presus de timp...] (305) 

21 decembrie 1994. „Să fie lumină!"...] (306) 

Adun 27 de poezii...] (307) 

Sfântul Augustin. Ce este timpul?...] (308) 

Azi am urmărit la TVR Cluj...] (309-310) 

Abia acum înţeleg...] (311) 

Ţara Romanilor este...] (312) 



Intr-o zi de vineri...] (315) 

Am avut viziuni fragmentare...] (316) 

Ion Ţugui este un istoricizant...] (317) 

In perioada revelaţiilor...] (318) 

Când este în Duhul Sfânt...] (319) 

In privinţa vorbelor...] (320) 

In legătură cu Biserica defăimată...] (321) 



269. Ceruri noi (322) 

270. [Siluan Athonitul: „A crede...] (323) 

271. [Cunoaşterea lui Dumnezeu...] (324) 

272. [Siluan Athonitul: Duhul Sfânt e iubire...] (325) 

273. [„Duhul Sfânt îmbracă sufletul...] (326) 

274. [Harului îi place să trăiască...] (327) 

275. Pragul existenţial (328) 

276. Creaţia (329) ' 

277. [Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 13...] (330) 

278. [Aristotel...](331) 

279. [Cuvântul Scripturii...] (332) 

280. Dumnezei după har (333) 

281. [Imnul 7...] (334) 

282. [Vezi Imnul 11...] (335) 

283. [Răul nu a fost făcut de Dumnezeu...] (336-337) 

284. [Dumnezeu Tatăl a îndumnezeit...] (338) 

285. [„Acesta (Ziditorul) întreg...] (339) 

286. [Omul dintâi, pământesc...] (340) 

287. [Adam şi Eva în Rai...] (341) 

288. Acatistul Sfintei Treimi (342-343) 

289. [„Fiecare se conţin...] (344) 

290. [„Mistagogia", Sfântului Maxim 
Mărturisitorul...] (345) 



291. [Viul Dumnezeu are lumina...] (346) 

292. [Fecioria luminii...] (347) 

293. Feciorie (348) 

294. [Roz-auriu văzduh izvorâtor...] (349) 

295. [Gândul moare în infinit...] (350) 

296. [In scrierile dumneavoastră...] (351) 

297. [„La jeune Parque". După lectura...] (352) 

298. [Heruvimii cei cu ochi mulţi...] (353) 

299. [Dacă infinitul e în noi...] (354) 

300. [Bătrân frumos...] (355) 

301. [Sfântul Grigorie Palama...] (356) 

302. [29 ianuarie 1997. Timpul există...] (357) 

303. Raiul şi împărăţia Cerului (358) 

304. [Dumnezeu Se numeşte Lumină...] (359) 

305. [Consemnez următoarele...] (360-361) 

306. Tragedie în vers alb (362) 

307. Prima foaie (363-364) 

308. A doua foaie (365) 

309. O nouă ipoteză astronomică (366) 

310. Mişcarea neîntreruptă a materiei (367-370) 

311. Codul genetic al universului (371-373) 

312. Şapte ani apocaliptici. Lumea celorlalţi (374) 

313. Şapte ani apocaliptici. Viitorul vine din trecut 
(375) 

314. Şapte ani apocaliptici. Câteva destăinuri despre 
România (376-377) 

315. Şapte ani apocaliptici. Ultimele dezvăluiri ale 
mesagerului întors din Tibet (378) 



Teologie pentru azi 



Cartea de faţă este o ediţie online 

gratuită şi e proprietatea exclusivă a 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 



Ea nu poate fi tipărită şi 
comercializată fără acordul său 
direct. 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 



Teologie pentru azi 

Toate drepturile rezervate