Skip to main content

Full text of "Fericitul Ilie vazatorul de Dumnezeu, Opere complete, vol. 5 (2010)"

See other formats


Scrierile complete ale 

Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu 

şi viaţa sa, 
comentate 
de către 
ucenicul şi fiul său întru Domnul, 
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

Voi 5 
(al 3-lea caiet manuscriptic) 




Teologie pentru azi 

Bucureşti 
2010' 



Al treilea caiet manuscriptic 

{Caietul verde) 




Caietul duhovnicesc 



humele caietului este stabilit de către Fericitul Ilie. 



„Intru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după 
chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai 
învăţat, să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte 
grijă de suflet, de lucrul cel nepieritor, pentru aceasta şi cu 
îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Paraschevo, 
duhul tău". 



Ca să fie spus clar 



După cum Eminescu era conştient că a fost cules din 
lumea de amar şi însemnat cu pecetea geniului, şi eu însumi 
sunt conştient, că am fost ales din lumea de damnaţi şi 
însemnat cu pecetea vederii în duh, prin Sfântul Duh, pentru 
o vreme. 

Şi atunci lumea spirituală îmi era evidentă şi palpabilă 
duhului meu, mai mult decât lumea materială, care se 
destrăma ca fumul, ca umbele. 

Slavă Ţie, Doamne, pentru darul Tău! 



■ 



27 mai 1984 







«» r ^ 






[3 ianuarie 1979] 

Filocalia, voi. 8. Sfântul Grigorie Sinaitul, p. 195. 

„Căci cel ce vrea să intre la Dumnezeu şi să-L 
dobândească în sine fără să se fi curăţit e lesne omorât de 
draci, căci urmăreşte cele ce trec de starea lui". 

într-adevăr am suferit de foarte multe ori atacuri 
demonice, pentru că am fost nerecunoscător. Iată una dintre 
situaţii! 

Eram în perioada în care vedeam în duh duhurile 
Sfinţilor. Eram pătruns de prezenţa lor şi simţeam iradiind 
din ei starea lor, rugăciunile lor pentru omenire. 

Fiind contaminat de îndreptăţirea lor, am crezut că 
este de cuviinţă să mă rog împreună cu ei, uitând de 
rugăciunea care îmi descoperea acestea şi mă întărea. 

Atunci am descoperit că mă cuprinde frica, asaltul 
demonic, cu năluciri şi cutremure care m-a împrejmuit 
imediat. Am crezut că vor numai să mă împiedice în 
acţiunea mea. 

Cu timpul mi-am dat seama că era o plată 
binemeritată, o îngăduinţă dumnezeiască pentru îndrăzneala 
mea de a mă alătura şi de a mă potrivi acţiunii Sfinţilor din 
cer, eu, nemernicul, eu, cel încă nedeplin purificat, aici, pe 
pământ. 

Am încetat această rugăciunea a mea cu ei şi m-am 
ruşinat pentru necugetata mea îngâmfare, care îmi păruse, 
iniţial,o acţiune îndreptăţită. 

Sunt însă şi persoane, suflete, pentru care te poţi ruga 
cu uşurinţă şi fără anumite consecinţe. 

Dar sunt şi persoane, suflete ale acelor morţi, pentru 
care a te ruga e greu şi uneori este riscant, din cauza 
încercărilor şi a nălucirilor care te asaltează, care ţi se opun, 
ca şi cum ai vrea să le smulgi o pradă. 



[3 decembrie...] 

Niciodată nu am luat aminte la luminile şi vederile 
din duh, decât după ce Duhul lui Dumnezeu mi-a adeverit, 
prin liniştea şi dragostea lui Iisus, că mi-a dăruit vederea sau 
lumina. 

Cele demonice se dădeau de gol mai devreme sau mai 
târziu, prin neliniştea ce mi-o aduceau, prin degradarea şi 
vâscozitatea ce mă cuprindea şi prin tot ce acestea iradiau 
negativ. 



Paradoxul „ întristarea bucuroasă " 



Filocalia, voi. VII, p. 125. 

Eu am simţit „bucuria chinuitoare" sau, mai bine-zis, 
„extazul ucigător", pentru că nu eram complet pregătit, 
purificat. 

Dumnezeu mi-a îngăduit totuşi (nu ştiu de ce m-a 
învrednicit de această vedere şi simţire a inimii şi a minţii) 
să văd, să simt, viu fiind, prea frageda şi ucigătoarea lumină 
şi înmiresmata simţire a nunţii Mielului. 

Era un nucleu, o sursă de lumină mai presus de orice 
culoare pură, care iradia frăgezime ucigătoare, atât în trupul 
cât şi în duhul meu. 

Păstreze versul unui poem de atunci: „...al nunţii 
ceas". 



8 



Ce zici Ioane? Iţi transmit o picătură de 
spiritualizare 

[4 ianuarie 1979] 



Şi când rugăciunea inimii a sporit şi era lumina în toi, 
nu îmi mai vedeam trupul. Era ca inexistent. 

Eu eram atunci un centru care putea privi şi înainte şi 
înapoi în acelaşi timp. în faţa mea, foarte aproape de mine, 
era un soare luminos şi viu. 

Soarele acesta se afla într-un orizont sau cer, în care 
eram şi eu. Şi când am privit prin el, prin acest soare din faţa 
mea, mi s-au deschis alte ceruri şi orizonturi în zare. 

Cu viteza gândului m-am apropiat de alţi sori şi ştiam 
în sinea mea că priveam prin ei şi vedeam alte orizonturi şi 
alte ceruri care mi se deschideau. 

Ştiam că această înaintare este infinită. Atunci mi-am 
zis în sinea mea că pe Dumnezeu nu II pot vedea. 

însă înţelegeam, simţeam că tot ce mi se dezvăluie era 
din Dumnezeu. însă conştientizam şi faptul că viziunea 
aceasta şi starea mea de îndumnezeire şi har erau 
extraordinare şi că aşa ceva nu mi-aş fi închipuit vreodată că 
există. Ce vedeam eu era infim. 

Simţeam că mai mult decât ceea ce vedeam şi 
simţeam atunci nu pot primi. Atât puteam în stadiul în care 
mă aflam. 

Eram copleşit. Tot ce trăiam atunci a început să se 
piardă, deşi au rămas imprimate în sufletul meu pentru 
veşnicie. 

Dumnezeu Se deschide la infinit. Iar inimile noastre, 
oricât ar creşte şi s-ar dezvolta, oricât ar înflori şi ar rodi noi 
posibilităţi de receptare a Divinităţii, rămân mereu mai 
goale, pe cât se umplu şi mai mult de Dumnezeu. 

Mereu îl vom dori pe Cel Prea înalt. Mereu vor curge 
râuri şi mări de lumină din El. El mereu ne va dărui. 

El Se va dărui şi bucuria noastră va spori până la 
scufundarea noastră, împreună cu infinitul spaţial şi 
temporal în pulsaţia divină, în respiraţia divină fără început 
şi fără sfârşit, din care s-a născut duhul nostru şi în care 
spiritual individual se întoarce, rămânând în bucuria 
universală a Tatălui. 



9 



Pentru că în veci, Dumnezeu va iradia ucigătoarea 
puritate a frăgezimii şi scânteiere a frumuseţii în extazul 
bucuriei. 



10 



[5 ianaurie 1979] 



Trecând de primul soare, şi intrând prin lumina lui, mi 
s-a ivit o lumină de zare tot mai transparentă, mai fin 
scânteietoare, mai aromitoare, mai plină de armonie. Şi mă 
simţeam prea puţin pregătit să merg mai departe, să receptez 
ce era mai departe. 

Totul începuse să devină abstract, simbolic, schematic 
pentru mine. 

Concluzia mea a fost aceea, că trebuia încă şi mai 
multă asceză, pentru ca mintea să-mi devină aptă de a 
înţelege şi a simţi arzător şi împlinitor. 

Tot aşa am simţit şi altădată, că simbolicul şi 
abstractul mă înving. 

Dar cu timpul am devenit apt să înţeleg şi să simt viu 
şi plin de dragoste ce văd în lumină, să-mi însuşesc 
simbolul, abstractul, [...]* 3 . 

Acestea s-au deschis şi au înflorit, îmbobocindu-mi 
simţirea şi luminându-mi ascunzişurile frunzoase ale 
realităţilor mistice. Am fost o pururea deschidere. 



2 Văzute în lumina dumnezeiască. 



3 Cuvânt indescifrabil. După toate probabilităţile noastre cuvântul pe 
care nu îl înţelegem este sinonim cu cele două anterioare. 



11 



647 1 . Pentru lumina 4 care vine, 

Simţirea minţii, miezul vieţii, 
S-o smulgi prin lacrimi şi suspine 
Din lunecări, din luciul gheţii. 

6475. 5 Soare din ochi şi viu havuz 
Din inimă ţâşnind lumină 
Şi susur limpede-n auz, 
Mă rog în veci, din veci să vină 6 . 

6479. Pe patimi şi înmărginire, 

Calci prin azururi până-n cer, 
Zidindu-mă-n dezmărginire, 

n 

Topit în Duh etern să pier . 

6483. Din străluciri în străluciri, 
Mai fragede în scânteieri, 
Ucigătoare adânciri 8 
Mai sus de minte şi puteri. 

6487. In veşnicii de veşnicii 
Fie-mi trezirile extaze 9 , 
Curgând peste vremelnicii 



In diferite ipostaze 



io 



4 Dumnezeiască. 

5 Anterior acestui vers în Ms. este versul: Fă din vedere, din auz. 

Acesta a fost tăiat de către autor. 

6 Variantele iniţiale ale acestui vers erau: Te rog într-una ca să vină şi: 

Mă rog într-una ca să vină. 

Prima variantă a versului: Unit în Dumnezeu când pier. 
A doua variantă: Topit în Tatăl meu să pier. 

O altă variantă: Ucigătoare mângâieri. 
9 Varianta primă: Vor fi trezirile extaze. 
Altă variantă: Din diferite ipostaze. 



12 



Este evident că sfânta lumină a vederii, a minţii şi a 
simţirii e har ce se dăruie vieţii. Căci atunci gândirea, 
imaginaţia, încetează. Totul se primeşte, se receptează. 

Mintea e o putere statică străvezie în care Duhul lui 
Dumnezeu coboară şi o umple cu lumina şi căldura 
dragostei Sale. 



13 



Vederea minţii, cu tot ce se arată, nu poate fi lucrare a 
minţii noastre deoarece splendorile existenţelor în Duh 
depăşesc fără limită mintea noastră, fiind infinit mai mare 
decât a unei minţi individuale. 

Lucrarea, cât şi ceea ce se vede în extaz, nu poate fi 
decât lucrarea veşniciei şi a infinităţii, deci a Dumnezeirii. 

Cel ce vede, nu numai că e convins 11 de aceasta, dar e 
într-un asemenea fel copleşit de ea, încât, dacă un om 
normal are certitudinea pământului şi a universului şi nu 
crede că acestea sunt creaţia lui, el cu atât mai mult trăieşte 
faptul că această vedere este împărăţia cerească. 

El ştie că acest diamant scânteietor ce se revarsă 
fulgerător în veşnicie, izvorând şi respirând din Duhul lui 
Dumnezeu nu poate fi rezultatul lucrării minţii noastre. 

Ar fi o nebunie să creadă un asemenea lucru. 



1 1 în sensul de conştient, conştientizează vederea. 



14 



[6 ianuarie 1979] 



în drumul spre Dumnezeu, în prag apare întunericul, 
negaţia totală. După aceea încep să apară zorii şi apoi 
lumina. 

Pe drum, orice pas spre o tot mai multă lumină va fi 
mereu stopat de întuneric sau de spiritele negative, adică de 
ispite de tot felul şi de demoni. 

Insă tot ce îţi stă în cale, dacă ai o credinţă tare, 
nestrămutată în puterea lui Dumnezeu, în mod treptat, 
învăţăm cum să ne comportăm în anumite cazuri, cum să 
distingem binele de rău, cum să alegem diamantele 
adevărate de cele false, cum să distingem spiritele divine de 
cele demonice, care vor să ne inducă în eroare. 

In drumul tău, aşa cum învaţă Sfinţii, e mai bine, în 
mod iniţial, când încă nu eşti lămurit, să respingi tot ce 
apare în mod luminos, căci cu timpul se alege ce este de la 
Dumnezeu şi care sunt cele care vin de la spiritele negative. 

Ceea ce vine de la Dumnezeu vei vedea că devine tot 
mai luminos, mai străveziu, mai pur, mai blând şi dătător de 
pace şi de bucurie, de dragoste înălţătoare spre extatic. 

Ceea ce este de natură demonică (cum am mai spus şi 
altădată), chiar dacă apare în mod luminos, lumina e difuză, 
translucidă, e purtătoare de stări de îndoială, uneori devine 
iritantă, aduce stări depresive sau îndeamnă la agresivitate, 
răscolindu-ne sângele, inima şi mintea. 

Rugăciunea, postul şi fapta pozitivă să le duci cu 
dârzenie înainte. 

Să nu te opreşti şi curând, vei vedea din nou slava lui 
Dumnezeu, ce se va apropia şi te va cuprinde, te va lumina, 
te va călăuzi şi vei spori spiritual, te vei urca pe altă treaptă 
sau în alt cer. 

Vei avea răsplată, pentru că vei vedea că aceasta 
depăşeşte întotdeauna truda şi efortul tău, efort şi trudă ce 
devin tot mai mici pe măsură ce slava lui Dumnezeu se 
sălăşluieşte întru tine. 



15 



1 9 

Dionisie Areopagitul zice: „Numai acelora le e cu 
putinţă să pătrundă în întunericul unde este cu adevărat Cel 
ce e dincolo de toate, care au depăşit toate şi cele curate şi 
toate treptele sfintelor înălţimi şi toate luminile 
dumnezeieşti". 

Iar Varlaam [de Calabria], în spirit catolic, zice: „dacă 
intră cineva în acest întuneric o face prin negarea tuturor 
celor ce sunt. Deci cea mai desăvârşită vedere este 
întunericul acesta sau teologia prin negaţie. Căci nimic nu 
este dincolo de a nu cunoaşte nimic". 

1 3 

Sfântul Grigorie Palama atestă existenţa luminii 
dumnezeieşti şi se opreşte la ea. 

Ego: Dar aceasta este slava lui Dumnezeu, e lucrarea 
Lui, nu fiinţa lui Dumnezeu. 

Căci fiinţa lui Dumnezeu nu poate fi văzută, zice 
Palama. Moise a văzut lumină, apoi întuneric şi 
apoi. . .Alesul? Puterile lui Dumnezeu. . . 

Am să caut acest pasaj . 

A stat cu faţa la pământ? 



12 A se audia proiectele noastre: 



1 .http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-dionisie- 

areopagitul-despre-ierarhia-cereasca-2008/ 

2. http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-dionisie- 

areopagitul-despre-ierarhia-bisericeasca-20 1 0/. 

13 Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/20 1 0/05/1 8/sfantul-grigorie- 

palama-despre-rugaciune-%c8%99i-vedere-dumnezeiasca-2008/. 



16 



Ce am experiat eu. întâi am avut lumina. In lumină a 
venit slava lui Dumnezeu, apoi împărăţia Cerurilor. 

Dar am căutat mai departe pe Dumnezeu şi mi-a 
apărut bezna, întunericul, neantul. Din acest neant al 
beznelor mi-a apărut lumina verde şi chipul Domnului Iisus 
în Grădina Ghetsimani. 

Şi eu parcă eram în întuneric, ca Apostolii care 
adormiseră în rugăciune. 

însă firea lor, oricât era de aproape de Iisus nu puteau 
îndura, nu puteau trece de ceasul morţii şi al beznei care 
venea şi cotropea lumea. Eram îndurerat de moarte pentru 
singurătatea Fiului lui Dumnezeu. 

Şi pentru mine, simţind asta, era deopotrivă beznă şi 
neant, pentru că nu vedeam fiinţa lui Dumnezeu. Era doar El 
singur. Apostolii şi cu mine, deşi eram acolo, nu ne vedeam. 

Singura lumină era la Tatăl, căci era de o fiinţă cu El, 
cu Tatăl. 

Şi înţelesul pentru mine [al acestei vedenii] a fost că 
fiinţa lui Dumnezeu rămâne acoperită de noi în neant, 
beznă, moarte, negaţie (oricum i-am zice), chiar şi pentru 
cei ce văd slava Lui sau împărăţia Cerurilor. 

Simţeam în inima mea, cum din neantul şi bezna 
aceea Duhul şi Fiul şi Tatăl izvorăsc în slava împărătească şi 
[odată cu ea şi] împărăţia cerească, oricând şi oriunde, în 
noi şi în afară de noi, de spiritele, sufletele şi trupurile 
noastre şi că aşa cum mă vedeam în slavă, ca duh, fiind în 
împărăţia cerească veşnică simţeam că sunt o creatură şi 
rămâneam o creatură. 



17 



în Filocalie, voi. al 7-lea, p. 339 se afirmă, că cei care 
văd lumina cunosc că ea este mai presus de vedere. Cu atât 
mai mult este Dumnezeu faţă de tot ce există 14 . 



14 O însemnare transversală, făcută de-a lungul textului reprodus 
anterior. 



18 



[Duh înfricoşător şi mângâietor, 
Tată creator, 
Iisuse mântuitor 15 ] 
6491. Duh înfricoşător şi mângâietor, 
Iisuse mântuitor, 
Tată creator, 

Treime Sfântă în veci de veci, 
Noi Te slăvim din beznă şi lumini. 



15 Cele trei rânduri sunt tăiate şi rescrise. 



19 



Filocalia, p. 329. Aici Sfântul Grigorie Palama 
dezbate problema întunericului. 

Sfântul Palama citează din Dionisie Areopagitul: 
„întunericul dumnezeiesc este lumina neapropiată, pentru 
revărsarea copleşitoare de lumină mai presus de fiinţă. . .". 

Se întreabă Sfântul Palama: „Cum e atunci întuneric 
această lumină?". 

„Pentru revărsarea covârşitoare de lumină", zice el. 

Şi, mai departe: „Dar numai lui Moise şi celor ca el, 
le-a fost dat să ajungă în întunericul dumnezeiesc". 

Cu teamă spun şi eu, că înţeleg că pentru văzătorii 
luminii şi ai slavei dumnezeieşti, lumina prin Duhul, lumina 
neapropiată este lumina fiinţei dumnezeieşti, pe care nici 
omul îndumnezeit nu o poate vedea, ci o sesizează în 
întuneric ca neant. 

Şi totuşi dincolo de beznă, dincolo de neant şi moarte 
este Tatăl, este Treimea. 

Eu cred, aş îndrăzni să spun, că O văd în culori dure 
de energii, vânătă şi viorie, dură şi inexprimabil de fină, 
contradictorie în aspecte dar una în Sine. 

O, ce ocean de energii, de forţe insesizabile şi uriaşe 
tării! 

Intunericulce ne separă de fiinţa Tatălui e biruit de 
Iisus, Care a sălăşluit cu slava Sa şi cu împărăţia Sa în noi, 
în sufletele noastre! 



20 



O, Doamne, o, Treime de Sine stătătoare, de dincolo 
de lumină şi întuneric, de dincolo de viaţă şi neant!... 

Te văd, Te simt în străveziul minţii, dăruit mie de 
Iisus. Nu eşti şi eşti. 

Dumnezeire, Tu păşeşti prin duhul şi prin trupul meu 
ca prin propriul Tău ţinut, căci numai Tu eşti iar eu sunt 
doar umbra Ta în veşnicie. 



21 



Trăiesc sentimentul unei nimicnicii totale a 
pământului, a cosmosului cu milioanele lui de galaxii în faţa 
luminii lui Dumnezeu. 

Toate îmi par fragile, nişte umbre în faţa uriaşei forţe 
care este Dumnezeirea în Sine, în faţa adâncimii şi înălţimii 
Ei. 

O, măreţ cosmos, ce apari ochilor noştri pământeşti şi 
raţiunii noastre ştiinţifice ca ceva infinit şi veşnic! Ce vis, ce 
umbră eşti în faţa Dumnezeirii atotputernice de dincolo de 
tine! 

Intru lumina minţii, întru slava lui Dumnezeu, Care e 
Dumnezeu în lucrare, Care e Dumnezeu văzut în duh, întru 
toate acestea şi fiinţa intimă a Treimii există moartea 
veşnică, întunericul veşnic, neantul total . 

1 7 

Moise, ca şi Dionisie , au văzut întunericul, neantul 
total, care depăşeşte nu numai creaţia materială dar şi creaţia 
spirituală, entităţile spirituale şi duhurile noastre. 

însă din acest întuneric şi neant ţâşneşte, se revarsă 
Duhul lui Dumnezeu, Care e Dumnezeu însuşi şi îl vedem şi 
nu-L vedem, şi este şi nu este în acelaşi timp. 

Dar dacă Dumnezeu, Duhul Său, slava Sa se 
sălăşluieşte întru noi, atunci noi depăşim întunericul, neantul 
şi vedem pe Dumnezeu, prin Dumnezeu, Care este în noi. 

în materia cosmică, astronomia de azi a descoperit 
acele aşa-zise găuri negre, care sunt surse de atracţie a 
stelelor luminoase, în care lumina dispare într-o formă de 
energie concentrată, pe care simţurile noastre o înregistrează 
ca întuneric. 

Avem aici, în creaţia materială, vidul, neantul, care 
înghite materia, lumina, energiile. S-ar putea descoperi în 
cele din urmă că aceste găuri negre, în loc să fie materie 
concentrată să fie pur şi simplu neant. 

Şi aşa, iată cum neantul poate fi sursă de atracţie dar 
şi sursă de viaţă, căci materia şi lumina devenită neant în 
aceste goluri ar putea izbucni în explozii creatoare, prin care 
ar apare noi forme şi viaţă cosmică. 

Nu sunt oare aceste găuri negre doar nişte simple guri 
de tunel, prin care materia dispare total, ca să renască, să 
învie sub o altă formă în Duhul lui Dumnezeu? 



16 Experimentat duhovniceşte. 

17 Areopagitul:http://ro. orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul. 



22 



In Magazinul din 1980 am citit ceea ce dedusesem cu 
doi ani mai înainte şi anume că black-hole-urile 18 ar putea fi 
neant. 25 decembrie 1980. 



în engleză: găurile negre. 



A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83. 



23 



Tăria vieţii mele aceasta a fost: am simţit bucuria şi 
dorinţa de a păşi spre cea mai mare înflorire, spre tot mai 
înainte, atunci când moartea îmi flutura ameninţător. 

Aceasta a fost înflorirea mea. 



24 



[Tu, Cel ce Te mişti în nemişcare, 
Şi fără loc şi fără timp, 
In pururi nouă-ntruchipare] 

6496. Tu ce te mişti în nemişcare , 
In fără loc, în fără timp, 
Dând pururi nouă-ntruchipare, 
Treimii din ceresc Olimp. 

6500. Tu întuneric eşti, lumină, 

.21 



Ce nu te pot pătrunde ochii. . . 
Doar când explozii reci suspină 
Te întrevăd prin văl de rochii! 



6504. Doar în fântâna apei vii 

De mă afund găsesc izvoare, 
Ţâşnind în nori peste pustii, 
Ningând o viaţă nemuritoare. 



19 Versuri tăiate de autor. 

20 Cu referire la Dumnezeul nostru treimic. 
V: Şi nu te pot pătrunde ochii... 

12 Vederea luminii dumnezeieşti. 



25 



Prin comuniunea în Hristos după fiinţă „natura umană 
se deschide spre infinit" (JacquesDayan). 

Cu mulţi ani în urmă, când rugăciunea mea devenise 
permanentă, încât o spuneam şi în somn (căci mă trezeam 
din vis şi vedeam că o repet) aveam conştiinţa că sunt un 
fundal a toată fiinţa şi existenţa pentru că în mine sălăşluia 
lumina nevăzută. 

Era suficient să fac un mic efort, un minut-două de 
rugăciune, uneori chiar şi câteva secunde de rugăciune, de 
concentrare puternică şi lumina dumnezeiască începea să 
crească în mine sau să mă învăluie. 

In acea vreme, după ce m-am trezit într-o dimineaţă şi 
am început să mă rog, cum aveam obiceiul dimineaţa, am 
văzut 23 chipul lui Iisus cuprinzându-1 cerurile cu aurore 
străvezii, în nuanţe de purpură şi roz, care năvăleau pe cer şi 
creşteau ca norii aduşi de o furtună interioară. 

Era Duhul care sufla, dezvoltând, înflorind norii şi 
viul mărilor de aurore. 

Era cutremurător! Vedeam pe Duhul suflând, umflând 
orizonturile cu lumina răsăritului. Era un soare nevăzut, căci 
lumina sufla şi creştea, răbufnea din chipul lui Hristos. 



23 în mod extatic, în lumina dumnezeiască. 



26 



6508. Şi ochii din adânc privesc 
şi nu adânc privesc, 
o lume din văpăi 24 
în neurmate căi. 



24 Cele văzute în slava dumnezeiască. 



27 



Picasso 



25 decembrie 1980 



Am văzut o prezentare a „marelui pictor" Picasso , în 
special portrete umane ale sale. Cu toate laudele şi preţuirea 
acordate nu pot fi de acord cu acest negativism al picturii, al 
artei. 

Dacă în elevaţiile mele mistice, dacă pe drumul meu 
de spiritualizare m-aş fi oprit la asemenea chipuri şi norme 
negative, demonice, niciodată n-aş fi ajuns la esenţele 
adevărate ale frumuseţii, la adevăruri şi la cuprinderea 
simbolică a existenţei, la principiile fondatoare ale creaţiei, 
la sublimele forme ale spaţiului şi ale creaturii. 

Picasso e o piedică greu de trecut pentru faima pe care 
o are, din cauza uşurinţei cu care poate fi urmat şi imitat. E 
o piatră de încercare pentru spiritele şi spiritualitatea 
secolului nostru. Dar acesta nu este ceva constitutiv ci mai 
degrabă o experienţă negativă. 

Când o astfel de experienţă va fi depăşită, abia atunci 
vom putea vorbi de artă, de adevărata artă, care va atinge 
culmi nemaiatinse până atunci de înălţime spirituală, de 
frumuseţe sublimă. 

Pentru că această frumuseţe urmează întotdeauna unei 
căderi, unei negaţii, descompunerii, dezagregării, adică 
antiumanismului, antiartei şi involuţiei. 

Picasso reprezintă descompunerea, dezagregarea, 
nimicirea, nebunia care pândeşte din bezna civilizaţiei şi 
care duce omenirea la anihilare şi haos spiritual 26 . 



25 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso. 

Pasaj inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru 
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie pentru azi, 
Bucureşti, 2010, p. 356. 



28 



27 



Lucis 



Frică şi curaj. Fiind întotdeauna sincer, eu-ul meu a 
fost purtat de o idee, de o convingere sau de un sentiment, 
de curiozitate. 

Eram, şi poate că încă mai sunt, o fire imaginativă, cu 
posibilităţi imense de a face şi de a desface lucrurile, 
părerile, imaginile. [...] 

- Mi-e frică, domnule sublocotenent. Mi-e frică şi nu 
mă pot stăpâni. Mi-e ruşine de toţi, de mine şi n-aş vrea să 
fiu aşa! Ce să fac? E ceva peste firea mea, e ceva patologic. 

Aş vrea să fiu viteaz, să fiu erou, să mor luptând, dar 
ce mă fac cu firea mea! Rămân palid şi parcă îngheţ, arma 
îmi scapă din mână. 

Uneori mi se pare că mă cuprinde leşinul, că braţele 
îmi devin moi, inerte. Sunt incapabil de acţiune. Parcă sunt 
paralizat. 

Nimeni nu e ca mine între camarazi şi aş vrea să fiu 
altfel. Sufăr din această cauză. Mai bine aş muri, fiindcă în 
cugetul meu, astfel eu nu vreau să fiu. 

- Cum se poate să fii şi să te comporţi astfel? Toţi râd 
de tine pentru că fiecare interpretează în felul lor atitudinile 
tale. Unii zic: e fricos; alţii: e laş; alţii: este escroc, vrea să 
evite pericolul, să se ferească de moarte. Adu-ţi aminte ce 
spuneai, cum tu însuţi încurajai pe alţii înainte de a intra în 
acţiune. 

Tocmai de aceea acum sunt îndreptăţiţi să te 
numească ipocrit, făţarnic, laş, escroc. De aceea trebuie să 
înduri toate acuzaţiile ce se proferează la adresa ta. Ştiu că 
suferi pentru firea ta, pentru alcătuirea ta bio-psihică 
deficitară. 

Ştiu că în cugetul tău ai vrea să te schimbi, să te 
învingi, dar nu ai tărie; că toată comportarea ta e mai presus 
de tine. 

Eu te înţeleg, dar ce-ţi pot face? Cum te pot ajuta? 
Ştiu însă că poţi. Ştiu că poţi, pentru că ai făcut pasul şi ai 
intrat în echipa de voluntari care a aluat cu asalt cazemata. 

Nu-1 pusese nimeni să facă această alegere. Mi s-au 
cerut 16 oameni din cei 3000 ai regimentului nostru. 



27 



Lux, lucis = lumină (lat.) 



29 



P. a ieşit în faţă, a vrut să meargă în acest grup. Inima 
sau poate mândria lui de bărbat 1-a îndemnat să meargă în 
grupul de asalt. Asta după ce în exerciţiile pregătitoare, cu 
situaţii aproape identice cu cele de război, îi căzuse grenada 
din mână de emoţie şi dacă nu ar fi intervenit cel de alături, 
ar fi murit din cauza exploziei. 

Era prăbuşit sufleteşte. Şi cu toate acestea mergea, îşi 
impunea să meargă înainte spre moartea sigură. 

Asta ne spuseseră instructorii noştri: că vom avea 
parte de ce au păţit şi cei de dinaintea noastră, cei din grupa 
anterioară, din care nimeni nu scăpase viu. 

Insă nu au stat aşa lucrurile. Cu noi soarta a vrut 
altfel. 

- Ştiu, domnule sublocotenent, ştiu şi eu şi de aceea 
vă spun. Vă cer sfatul pentru că lângă dumneavoastră mă 
simt refăcut, tare, întreg, dornic de fapte mari şi vitejeşti. 
Par a fi altul. . .De aceea, ţineţi-mă lângă dumneavoastră! 

- Eu aş vrea să fii tu însuşi, tare prin tine şi să nu stai 
prea aproape de mine, căci în jurul meu e primejdie, e 
moartea care îmi dă târcoale, dar nu îndrăzneşte mai mult 
decât îi este dat. 

Ţi-aduci aminte de E., care se temea şi avea 
convingerea că va muri, şi spera că moartea nu se va atinge 
de el dacă va sta în jurul meu? 

Tocmai din această cauză a murit în timpul atacului 
de noapte de pe valea Şiretului. Focul de mitralieră, tras de 
la câteva zeci de metrii, pe el 1-a prins şi 1-a doborât în 
stânga mea, la un pas de mine iar pe mine m-a lăsat. 

- Ştiu, dar cred că aceasta nu se va repeta şi cu mine. 
D. şi dumneavoastră nu ştiţi ce este frica. 

- Ba ştiu. Dar ştiu ce este şi curajul, euforia, starea de 
bucurie care te cuprinde ca un alai de muzici şi care te 
preschimbă în lumină, neteamă şi adevăr. 

E bucuria, cu atât mai pătrunzătoare şi cuprinzătoare a 
fiinţei tale, când covârşeşte şi pleacă totul înjur. 

E bucuria care te împinge la acţiune, care te face mai 
hotărât cu cât primejdia creşte, cu cât riscul devine mai 
evident, cu cât moartea este mai aproape. 

Am trăit aceste momente înălţătoare, purificatoare, 
care par a te elibera de toată zgura gândurilor, a simţirilor 
cenuşii, murdare, monotone sau plictisitoare. 



30 



Nu sunt setos să vărs sânge. Nu doresc să fiu aclamat, 
nici lăudat de oameni pentru acest dat al firii mele, dar sunt 
unul dintre cei care se simt bine în primejdia de moarte, sunt 
unul care vrea să dea, să dăruiască ce are mai bun cu orice 
risc, să se dăruiască cu întreaga lui viaţă, cu suflet cu tot, cu 
înfrigurare, mai presus de orice oprelişti, mai presus de orice 
bariere, desfiinţând limitele morţii, ale chinului, ale plăcerii. 

Când am participat prima dată la o acţiune de atac, 
îmi ziceam, văzând, auzind, simţind gloanţele trecând pe 
lângă mine şi înfigându-se peste tot; în timp ce suportam 
zguduielile şi împroşcările bombelor explodate: Nu mai atât 
ai războiule pentru mine?!Te închipuiam mai groaznic, mai 
vijelios. Să aşteptăm. Vor veni vremuri în care te vom lua 
mai mult în seamă. ..Am venit şi n-am venit... 

Sunt multe întâmplări din viaţa mea, care de care mai 
fantastice, dar nu atât de fantastice încât să depăşească pe 
cele imaginate de mine sau să-mi copleşească curajul, 
dorinţa de a înfrunta necazurile şi de a mă ţine mereu 
deasupra lor. 

Căci e nevăzută luminarea vieţii mele, e ca o puritate 
albă, străvezie, pâlpâitoare, vie. E o fragedă cutremurare a 
fiinţei mele, venită din eternitate, peste veacul meu şi spaţiul 
pământean, prin deschiderea de noi ceruri. 

Eu am suferit, m-am zbătut, m-am dăruit, m-am 
veselit, am certat şi am discutat, am lucrat, am călătorit şi 
urcat în toate sensurile, lăţimile şi adâncimile dar lumina 
pâlpâitoare, pură şi înălţătoare - ziceţi-i cum vreţi! - din 
inima mea, din sufletul, din fiinţa mea, aceasta m-a 
întreţinut. 

Ea, bucuria mea, e mai presus de mine deşi e în mine 
şi din mine iese. Ea e lucire pură, nealterată de nimeni şi de 
nimic, pe care atunci când o văd, când o simt ştiu că e 
lumină vie, bucurie eternă. 



31 



7 ianuarie 1981. De când mă ştiu trăiesc într-o 
continuă înflăcărare, pâlpâire, într-o năvălitoare dorinţă de 
ceva nou, de ceva pe care îl aştept să vină, să se împlinească 
în mine şi în afară de mine, în tot universul. 

Aş vrea să fac, să realizez ceva nou pentru mine, 
pentru alţii sau pur şi simplu pentru împlinirea în sine a 
noului, a inexistentului adus la existenţă. Şi mă doare, mă 
arde în mine neliniştea creatoare. 

Uneori aceasta este ca o înmugurire, alteori este ca o 
pâlpâire, care se zbate, clocoteşte, izbucneşte, trepidează, 
cutremură, vibrează. 

Şi toate cele făcute şi văzute le privesc cu o bucurie 
eternă, care vine pururea de dincolo de mine, din eternitate. 

Unii spun că ea, această bucurie vine de la strămoşi. 

însă eu spun că ea vine de la Duhul, vine de la Cel 
care cutreieră întinderile şi vremurile, Care dă chip şi 
chipuri, adică modul, felul de a exista şi existenţa însăşi, 
spaţiul şi timpul. 



32 



Mi-e sufletul ca un cireş în floare 
Şi-n floarea lui tot sufletul îl am, 
Sunt mii de-arome şi o privighetoare, 
Vrăjită cântă în fiecare ram. 

Furtuni ce-au smuls goruni din rădăcină 
Trecut-au şi prin floarea-i albă de zăpadă 
Şi scuturându-i ramuri ce se-nclină 
Lui nicio floare n-a putut să-i cadă. 

Dar azi când nimeni nu mai poate, 
Să-ndure al ispitelor surghiun* 29 
Trimite-mi, Doamne, înger să mă poarte, 
Să nu mă-mpiedic la fiecare pas; 

Şi sufletul să ţi-1 aduc, 
Strălucitor ca floarea de alcaz. 



de Radu 
Dumitrescu Gir 30 . 



IlieMocanu 31 



8 Urmează o serie de file disparate, pe care le-am găsit introduse în 
acest caiet, la această pagină, şi pe care le inserez aici, mai înainte de a 
continua filele în mod regular. 

29 Cuvânt indescifrabil la nivel textual. 

30 A se vedea: http://www.radugyr.ro/includes/publicistica/balade.pdf. 

31 Poemul a fost transcris de către domnişoara Green şi Fericitul Ilie 1- 
a semnat. Aceasta poem se constituie în prima filă conexă. 



33 



Ea (lumina) 



6512. Când tu, cu chipu-ţi îngeresc 
l-ai privit... 

. . .De ce adâncul, trupul meu, 
s-a răscolit?... 

6516. Când între noi, măreţul timp 
stă, ca să-ţi fiu copil; 
în ce contrapunct şi contratimp 
mai blând, te-ascult umil?... 

6520. Te voi privi-n lumină-n veci, 
iubindu-te la fel, 
că nu spre trupul tău mă pleci, 
ci duhului din el. 

6524. Copilă, mult de m-am minţit, 
mai largă, ca a mamei poală, 
m-a învăluit. 

6527. Să-ţi fiu coroană, melodie, 
deochiului descântec, 
tu m-ai trezit din veşnicii, 
să înfloresc de cântec. 

653 1 . Dar unde eşti ca să te văd? 
Mereu aş vrea!... Sub chip 
Deschide-mi ochii să-ntrevăd 
Din nou vecia-n prip 32 ! 

6535. „Al meu erai!" Târziu venii. . . 
Şi cât sunt de departe!... 
...Dar şi din umbrele târzii, 
fă-mi sufletului parte. . . 

6539. Că săgetată în adâncuri 
de zborul unui înger, 
mă-nvăluiesc în cântece, 
de dragul tău să sânger. 



32 Prescurtare de la pripă. A vedea în pripă, în grabă. 



34 



El 



6543. Doar spirit pur, 

doar aer de lumină 
ce-n trupul tău se-mbină, 
ţi-aş fi înjur... 

6547. De bucuria 

formelor virgine, 
crescu tăria 
bolţilor senine! ... 

6551. Cu ochi mai dulci 

străpung pământul. . . 
Spre ceea ce mă smulgi 
în duh ca vântul... 

6555. Şi mă simt „eu", 

mai mult, mai drept, 
şi Prometeu 
şi înţelept... 

6559. Sub vechi triunghi 
de foc şi slavă, 
cu tine-n unghi 
de fum şi lavă. 



33 Văzute extatic. 



35 



Semn 



6563. Semn de-nmulţire 
şi de cruce, 
pliniţi în fiu, 
în Ava duce! 



34 Părintele, Dumnezeul cel iubitor de oameni. 



36 



= 35 



36 



Scena I 



1) Pe un câmp îndepărtat un explorator se află în 
momentul morţii. In măsura în care lumina şi formele 
dimprejur pier începe să răsară o lume nouă. 

Soţia lui, moartă de mult, se apropie şi îl sărută. Ea e 
trezită la o nouă viaţă. Apar alte forme: prieteni şi cunoscuţi. 
Nu e singur. Surâsul i se aşază pe chip în timp ce îşi dă 
duhul. 

2) într-o casă, un alt cuplu, soţ şi soţie, sunt grav 
răniţi. în jurul lor sunt rude şi cunoscuţi. Sunt în agonie. Se 
lasă întunericul afară, aprind luminile în casă dar ei văd totul 
dispărând în întuneric şi la fel pe cei din jur. 

Ambii se simt părăsiţi şi mor strigându-se unul pe 
altul. Aici nu se mai găsesc, nu se mai aud, nu se mai simt. 

Bărbatul: Unde eşti lumina mea? De ce te stingi? De 
ce nu te apropii? 

Femeia: De ce pleci? Unde te îndepărtezi, flacără şi 
vijelie a vieţii mele? Pentru ce nu putem muri împreună? 
Pentru ce?!! 

Bărbatul {ca pentru sine): Toată viaţa am fost aici ca 
nişte umbre care ne-am ocolit. Centrul atracţiei, moartea, a 
fost lumea din afara casei şi a familiei. 

Am vieţuit împreună dar am trăit despărţiţi şi nici 
măcar acum nu putem să ne unim şi să pierim împreună! 
Unde eşti? De ce nu te pot vedea? 

Cei din jur: E aici, dar nu poţi să o mai vezi...N-o 
simţi?! Nu-i auzi glasul?!... Ce vorbe sunt acestea?! 

Femeia: Unde eşti? 

Cei din jur: Cine? 

Femeia: El, El. . .Eu. . .unde sunt? Unde mă duc? 

Cei din jur: El nu se mai aude. . .Ia vedeţi!... 

Unul din jur: îşi dă duhul. 

Altul din jur: Şi ea moare! 

Toţi: Au murit. Iată că s-a sfârşit. Şi ce repede!... 



35 Aici se termină a doua filă disparată. 

36 începutul filei a treia inclusă în caiet. Această filă e urmată de o 
alta cu care face front comun în compoziţie şi ambele conţin un 
proiect de piesă de teatru. De aceea le numim filele 3-4. 



37 



Lumen: Ce este cu mine?! Ce s-a întâmplat?!! (Un 
fulger despică norii, care se apropiau dinspre răsărit. 
Pădurile din dreapta se frământă în vânt. Se aude un vuiet 
prelung.) 

Lumen: 

6567. Ce fior de viaţă, ce cântec, 
Ce cântec adormitor! 
Ce pătrunde-n mine?!... 
...înviez sau mor?! 

6571. Multă strălucire 
Noapte te-ai făcut! 
In faţa iubirii, 
Trupule, stai scut! 

6575. Dacă-n noaptea vieţii 
Te-am scrutat lumină, 
în sfârşit de drum, 
în beznă virgină, 
Tu rodeşti o lume 
Ce-n mine suspină. 

6581. ... Sunt eu sau e lumea 
Dintru început? 
Umbrele prind viaţă, 
Acum te-am văzut, 
Flacără de aur 
Şi argint în nori, 
Viorie, slavă, 
îmi pătrunzi prin pori. 

6589. Fruntea ta se lasă 
înger întrupat 
Peste cer, amiază, 
Trupul mi-a curmat. 

6593. Eu simt sau e lumea? 
Timpul e risipă 



38 



Ce se pierde-n valuri 
Către foste maluri. 

6597. Mult, departe-mi fură 
Până astăzi toate, 
Azi îmi vin la gură, 
Aproape, aproape. . . 

6601. Cerul beznei fuge 
De raze de fulger, 
Bucuria curge, 
De lumină sânger! 



37 Finalul filelor 3-4. 



39 



Ştiam că nu făcusem voia 

Călăilor, trădării, 

Dar ne ducea al vieţii drum 

Pe panta îngropării 

Şi orice zi era un an 

In iadul închisorii. 

Şi izbucneau în cer făclii 
Din orice-ngenunchere, 
Ne retrăiam copilării 
Drept orice mângâiere, 
Şi sufletul făcea nou pas 
Pe treptele vegherii. 

Pe-ntunecimi se revărsau 
Fâşii de cer şi îngeri, 
Visarea-n noi se cobora 
De chinuri şi de plângeri, 
Că din păcat veneam crezând 
Că te înalţi când sângeri. 

Şi nu eram deloc miraţi 
Când unul se rupea de cârd, 

Păşind senin în glod, 

Ca semn de cruce abia având 

O piatră sură 

Ce se-ngropa curând. 

Poate că cerurile-au vrut 
Să se coboare-n vine, 
Oţetul, vinul nebăut, 
Decât de Christ pe cruce, 
Deşi noi poate nu l-am vrut, 
Dar care-n Rai ne duce . 



38 î 



39 



începutul filei a 5-a. 



Sunt primele 5 strofe (cu uşoare modificări) din poemul Balada 
luminii închisorii din Aiud: Scrierile complete ale Fericitului Ilie 
văzătorul de Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul 
său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie 
pentru azi, Bucureşti, 2010, p. 235-237. 



40 



6605. In spirit am văzut de-atunci 



Lumină multă, multă 



-40 



40 Sfârşitul filei a cincia, pe care mai erau trecute nişte nume de 
medicamente şi se făcuse o socoteală, cu pix albastru, într-un colţ. 



41 



Micro şi macro-cosmosut 1 



Am căutat să cunosc microcosmosul şi 
macrocosmosul. Am citit. Mă interesa astronomia. Eram 
curios să cunosc ultimele particule. 

Oare e înţelept să trecem prin viaţă fără să cunoaştem 
numele şi funcţiile acestor elemente constitutive şi ultime 
ale materiei, ale atomului, care reprezintă fundamentul 
infinitului însuşi? Toate datele şi concluziile duc la existenţa 
neantului. 

Un rezultat contradictoriu: neantul ca existenţă, ca 
realitate ultimă. 

Şi atunci m-am întors către mine însumi ca să caut 
răspunsul pentru micro şi macrocosmos în spirit. Pentru că 
omul, acest nod gordian, este spirit şi materie în existenţa 
actuală. 

Dar cum? Pe o cale trudnică, înspăimântător de 
periculoasă, trecând prin încercări supraomeneşti, pe care le 
poţi depăşi numai prin credinţa în Dumnezeu, rugăciune şi 
mortificare, prin renunţare. Iubirea supremă cere o renunţare 
absolută la tot ce e omenesc. 

Am izbutit să obţin sau mi s-a dăruit lumina 
spirituală, nevăzută decât de ochii minţii. Prin ea mi s-a 
dezlegat problema micro şi a macrocosmosului, căci 
macrocosmosul material există în microcosmos, care se 
dizolvă în neant. 

Microcosmosul şi macrocosmosul material există în 
noi. Neantul e în noi şi noi în neant. începutul şi sfârşitul, 
infinitul şi marginile lui sunt în noi. In noi e creaţiunea şi 
noi suntem în creaţiune ca creaturi. 

Mai bine-zis în noi se produc, se manifestă 
fenomenele creaţiei materiale şi spirituale universale, prin 
intervenţia Duhului, a Spiritului divin. 

Acesta, Duhul, Se manifestă în noi, căci suntem 
exponenţii Dumnezeirii, fiii lui Dumnezeu. 

Am trăit, am simţit, am văzut ceea ce mărturisesc 
acum. 



Sunt incluse în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru 
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 1, Teologie pentru azi, 
Bucureşti, 2010, p. 30-31. 



42 



Am văzut cum din lumină şi în lumină apărea, creştea 
împărăţia spirituală, împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia 
Cerurilor. Ea se năştea, se diversifica mereu în noi forme, se 
întrupa şi acestea toate se desfăşurau fulgerător de repede, în 
forme şi culori neconceput de frumoase şi de diverse. 

Era o viziune extatică rareori auditivă, uneori 
aromitoare sau pipăibilă. Şi atunci lumea materială era o 
umbră şi un vis şi pierea. 

Când am înţeles că nu pot să-mi imaginez ceea ce nu 
poate fi imaginat, că nu pot să pătrund mai departe prin 
imaginaţie, că prin gândire nu pot merge mai departe, că 
există limite de netrecut, atunci am început să mă rog. Şi 
rugându-mă neîncetat am realizat renunţarea la toate. 

Am ajuns la o linişte contemplatoare, la o linişte a 
tăcerii şi treptat-treptat au început să încolţească în mine, de 
la sine, gânduri şi soluţii noi, au început să apară în mine 
scânteieri 42 , să se înjghebeze lumina 43 şi lumina mi-a 
descoperit tainele ei, eu rămânând numai un receptacul al 
lumii văzute material şi al lumii nevăzute, spirituale. 

Eugen Ionescu 44 spunea: „Tocmai limitele imaginaţiei 
aş vrea să le smulg, stavilele imaginaţiei aş vrea să le arunc 
în aer". 

Şi tot el: „Suntem în ignoranţă. Nu avem un punct de 
plecare ca fundament decât neantul. Cum să construieşti pe 
nimic?". 

însă eu de aici, de la neant am pornit ca să 
construiesc. Am realizat moartea minţii, golul sublim prin 
rugăciune şi apoi mi-a apărut lumina, lumina dumnezeiască. 

Rugându-mă în continuare mi s-a descoperit 
împărăţia Spiritului, împărăţia spirituală, care există dincolo 
de raţiune, dincolo de minte, dincolo de imaginaţie, dincolo 
de neant şi care se crează de la sine, din sine în deplină 
libertate şi în faţa căreia sunt doar un spectator. 

Tot Eugen Ionescu a spus, că: „Noi nu suntem, poate, 
decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de 
tendinţe diverse şi contradictorii, pe care moartea le 
eliberează". 

însă eu am spus într-o poezie: 

„Focar să prind gigantica-ntretăiere 



42 Ale luminii dumnezeieşti. 

43 Dumnezeiască. 



44 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Ionescu. 



43 



A tot ce-i viu între neant şi sfere". 

Eu nu vorbesc ca un necunoscător, ca un teoretician 
sau ca un filozof ci ca unul care am trăit, am auzit, am 
văzut, am pipăit existenţa spirituală de dincolo de materia 
sensibilă, prin simţurile spirituale care ni se formează 45 . 

Am văzut, am simţit, ca să spun aşa, prin simţurile 
spirituale, că această împărăţie există dincolo de corpul 
nostru, dincolo de ceea ce noi numim materie, în lumina 
spirituală. 

în însinguratul, Eugen Ionescu spunea: „Mi-e greu să 
nu observ înrudirea de gândire, simţire şi problematizare 
dintre spiritele româneşti". 



45 în cadrul vederii dumnezeieşti. 



44 



Iradiere pură 46 , 
de raze şi miresme, 
din umere la glezne, 
mai mult decât făptură, 
iradiere pură... 

O vreme în pustiu 
lumina fulgera 
dar nu se întrupa, 
surâsul, graiul viu; 
o vreme în pustiu... 

Vecie-n frumuseţe 
învăluie-mă azi; 
şi soarele de-amiază 
în mine să îngheţe 
vecie-n frumuseţe. . . 47 



46 Fila a 8-a. Deasupra ei, cu pix verde, Fericitul Ilie a specificat: 
„[este] scris în caiet". 

47 Sfârşitul filei a 8-a. Poemul poartă nume Eternei frumuseţi şi e 
cuprins în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru 
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 4, Teologie pentru azi, 
Bucureşti, 2010, p. 190. 



45 



l^jj*. 






^4 **** AW «»****, 



f n^v" *.*<- 



r 



iA*~s 












1 



&- {/1-lA*»-*^ ***** /-*' 







^ / 7 

/ 



'j/W w**-Sic ■■■\f < . 



46 



Eternul Făt-Frumos 4S 
(versuri ambigue) 



6607. Prin valurile vremii crunte, pământene 
trei sânziene zilei se frângeau, 
'nalte, plăpânde; blânde şi alene, 
cu ochii numai de adâncuri îmi vorbeau. 

661 1. Şi graiul lor din trupuri se avântă, 
simţire-n căutare, veşnic şi cuvânt, 
când mai presus, când întru mine aieve, 
în ele oglindite erau eve, 
ale măririi întinderii prin spaţii, 
ale-ntrupării lumi, în spirit, graţii. . . 



6617. Iar eu priveam privindu-mă în ele, 
pe un cal alb, călătorind sub stele, 
peste câmpii şi printre munţi în goană, 
prin verde infinit, sunet de goarnă, 
în veşnicie, răspândit în mers, 
de tot mai nou, desfăşuratul univers. 

6623 . Pe un cal roz prevestitor în gând, 
pe depărtări jăraticu-mi mâncând, 
atât: în veşnice vreau să fiu, 
cărare nesfârşită, izvor viu!... 

6627. In faţă frumuseţea s-o privesc 

iar chipu-i de fecioară, îngeresc, 
în pământeşti aprinderi către forme, 
cutremurare-n goluri peste norme. . . 

663 1 . Mereu trezit, trezindu-mă aproape, 
în vegetaţii, codrii, râuri, ape, 
să mă adoarmă spaţiile-n pleoape 



48 începutul filelor 9-10. E o variantă a poemului, cu acelaşi nume, 
inclus în: Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu şi viaţa sa, comentate de către ucenicul şi fiul său întru 
Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, voi. 4, Teologie pentru azi, 
Bucureşti, 2010, p. 301-302. 



47 



şi-n pieptul meu, aproape, mai aproape. 

6635. Vin soarele, lumina, să-mi sporească 
a lumii oglindită-n trupuri-netrupească, 
o, Spirit, Tată, lume nouă mie, 
neadormire-n zare, în pustie!... 



6639. De trecerea pripită prin adânc, 
eu veşniciei frunzele îi plâng 
şi lacrimi, râuri albe-n foc, 
îmi pribegesc, lăsându-mă în loc, 
de-a pururi înnoită rouă-n goluri, 
rotind, urmând spirala-n rotocoluri. 



6645. Pe calul alb. . . - Sus, pagina de sânge! - 
prin pajiştea de flori am văcuit 49 , 
un spor ceresc mi-e trupul vlăguit 
şi gând, şi zbor, se scaldă în ce plânge 50 . 

*51 



49 a ■ 

Am vecuit, mi-am petrecut viaţa. 

50 Finalul filelor 9-10. Pe pagina a patra aflăm următoarele cuvinte, 
care nu au nimic de-a face cu un text literar: Sălcian Răzvan, [două 
nume indescifrabile], Miraj, [alt nume indescifrabil, scris cu creionul], 
Rev. Rodica, [alt cuvânt indescifrabil], Incognito voi. IV, Vocile 
Nopţii - Augustin Buzura, calorifer... toate aceste lucruri dovedesc că 
e vorba despre o listă a sa de priorităţi casnice. 

51 De aici încep filele 11-12. în aceste pagini - trei scrise cu creionul 
şi una cu stiloul - Fericitul Ilie a făcut nişte schiţe despre vederile sale 

extatice. 

Pe prima pagină a filelor 11-12 avem două desene în care apar nişte 

cercuri concentrice cu legături între ele. 

Prin aceste figuri autorul nostru a vrut să arate drumul spre interiorul 

omului pe care îl aduce rugăciunea neîncetată. 



48 



însemnările de sub cercurile concentrice 




Stil ambiguu sau trei planuri. Cvadruplu, unul 
punctat, fără punct sau cu punct. 

Numai omul real are impulsul se a scrie din 
convingerea că are ceva de comunicat. 

Omul mintal caută, cercetează, se luminează, 
descoperă şi e satisfăcut de ce găseşte. 

Omul spirit - care are o stază mută, transmisă de 
Duhul Sfânt - iradiază lumină şi bucurie când se roagă. 



Pagina a doua 



52. 



52 



Aici găsim un desen făcut cu stilul, unde există un singur cerc 
concentric, cu trei subdiviziuni interioare şi prin prisma căruia 
Fericitul Ilie a făcut distincţii între mai multe feluri de personaje. 
Avem aici o teoretizare a interiorului personajelor literare privite din 
punct de vedere duhovnicesc. 



49 



1. personajele statico-dinamice în timp şi spaţiu. 
Acestea se află în centrul desenului, în cadrul cercului prim 
din interior. 

2. personajele fulgurante. Sunt personajele din al 
doilea cerc. 

3. personajele din staza mută, insolită sau focarele de 
iradiere, de întărire, spaţialo-temporale. Acestea fac parte 
din al treilea cerc. 






















*-* 



a^iu 






"Aav^ju^U-^*- 



1 



50 



întregul desen, cu cele trei cercuri, care reprezintă trei 
feluri de personaje, privite din punct de vedere spiritual a 
fost denumit de autor drept: Comuniune spirituală. 

Personajele fulgurante au fost reprezentate ca un 
centru care produce valuri, care exhibă energie. 

Personajele iradiante au fost reprezentate ca nişte 
noduri sau ca puncte de energie, ca puncte care 
concentrează energie. 

Avem astfel personaje de trei tipuri: 

a) tipul unu: personaje statico-dinamice 

b) tipul doi: personaje fulgurante 

c) tipul trei: personaje iradiante 

Personajele de tipul doi, cele fulgurante, sunt 
personaje atemporale şi aspaţiale, reflectante şi 
reverberante, refractare la fluxul conştiinţei. 

Pentru ele acumulările personale, amintirile determină 
monologul interior ca în cazul personajelor create de 
Joyce în romanele sale. Ele sunt mereu în posesia unor 
gânduri neformulate. 

Imaginaţia creatoare e focarul de conştiinţă, care se 
transformă cu timpul în soare-reflector, prin care se priveşte 
în Dumnezeu. 

Gradarea stilistică capătă preeminenţă în raport cu 
dezvoltarea personajelor şi cu stadiul real, mintal şi 
spiritual, în care ele se găsesc. 

Leit-motivul este principiul tematic, principiul de 
legătură între planurile naraţiunii. 

Avem astfel trei planuri tematice: 

1) planul spiritual: pâlpâirea de lumină, ritmul 
bucuriei; 

2) planul mintal: gândul bun, roditor, ideea fulger, 
surpriza, ideea, explozia. . . ; 

3) planul real: acţiunea hotărâtă, clară, din perspective 
logice. 

Putem vorbi de o metodă asociativă în planul 
naraţiunii? 



53 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/James_Joyce. 



51 



J. Joyce şi T. Eliot 54 : modalitatea de exprimare este o 
emoţie artistică, este un mod de a găsi obiectele corelative 
ei. Asistăm astfel la un lanţ de incidente actuale, istorice etc. 

Drumul complet al filmului este însă unul 
duhovnicesc în care să se îmbine planul real, cu cel mintal şi 
spiritual. Numai aşa avem un spaţiu îmbogăţit: mintal, real, 
duhovnicesc 55 . 



= 56 



1) Ninsoare calmă abundentă, deasupra mea copaci 
desfrunziţi. Un peisaj larg. 

2) Apă limpede, care izvora de pe un fel de movilă 
mare. Erau valuri, care se revărsau ca o mare în căutare de 
loc. Ele nu erau periculoase. Marea era nesfârşită. împliniri 
aşteptate. Eu eram un intrus în toate acestea. Erau valuri 
liniştite, frumoase, jucăuşe. 

[In subtextul acestor note, care nu ştim ce înseamnă 
(dacă e vorba de un vis, o vedenie, o imagine reală sau o imagine pe 
care dorea să o scrie) apar următoarele însemnări]: 

Tereza de Lisieux este sfânta 57 care mi-a trezit şi mi-a 
aprins mai tare dragostea de cer mai de mult, pe când acum, 
printr-o întâmplare fericită, îmi comunică prin tine acelaşi 
lucru. 

într-o vreme în care, recunosc, m-am cam rupt de 
legătura strânsă cu cerul, eu am uitat de ea dar nu şi ea de 
mine. 



54 Idem: http://en.wikipedia.0rg/wiki/T._S._EH0t. 

Sub aceste rânduri sunt făcute iarăşi două desene cu cercuri 
concentrice, care copiază schema din prima pagină. Aici se sfârşesc şi 
filele 11-12. 

56 începutul filei a 13-a. E scrisă cu creion negru. 
37 Am avut o dispută, la un moment dat, cu Fericitul Ilie în ceea ce-i 
priveşte pe „sfinţii" romano-catolici ai celui de al doilea mileniu şi i- 
am spus că Biserica Ortodoxă nu îi cinsteşte pe „sfinţii" romano- 
catolici de după schismă, adică de după anul 1054. 
I-a fost greu să accepte acest lucru de la început, pentru că nimeni nu 
îi spusese până la mine acest lucru şi nici nu i-1 argumentase iar în sine 
sporise anumite simpatii pentru unii dintre ei. 



52 



Am o mare bucurie, şi frică şi cutremur m-a cuprins la 
această veste, pentru că mi-am amintit de vechea dragoste 
pentru făpturile cereşti. 

Şi, deşi nu am discutat despre aceste lucruri cu tine 
vreodată, am simţit o mare bucurie la auzul acestei veşti . 



38 Finalul filei a 13-a. 



53 



[17 decembrie 1968 59 ] 



Flacăra vieţii 



6649. înger mi-ai fost, 
coroană mi-ai fost, 
lumină şi rost 
pe-amurgul tristeţii. 

6653. Prin viaţă cum trec 
cântând bucuria, 
de ce să-mi mai leg 
de-acum veşnicia?!.. 



6657. Rămas-am cu norii 
pe trepte de ceruri, 
smulgându-mi fiorii, 
slăvind adevăruri. 

6661 .Cunună mi-ai fost 
în faptă şi trup... 
. . . Şi-acum de te rup 
rămân ce n-am fost. . . 

6665. Pe roată mă rup. 

Sunt pururi ce-am fost. 



39 începutul filei a 14-a. 



Pe prima pagină avem începutul unui poem în 4 strofe cu a cincia 
strofa incompletă iar pe verso un poem în engleză, greu de descifrat, 
scris cu creion negru. 



54 



I [...] you another ... 

a weat ago but I ...it 

[. . .renunţăm la descifrare] 



55 



*60 

6667. Un om vrea să salveze un diavol. 
Până la urmă omul izbuteşte să nu mai ştie dacă 
îşi mai poate salva propriul suflet. 

6670. - Nu vreau să fiu Dumnezeu , 
nu vreau să-ţi fiu asemenea, 
asemenea nu vreau să-ţi fiu, 
ci numai un om adânc. 

6674. Lumina ta am văzut-o 
şi acum o ştiu şi o simt, 
dar o urăsc 

pentru că ea mă ucide, 
în forma asta trecătoare, 
la care ţin ca un nebun. 

6680. Şi fiindcă de lumină 
eu gem, sorbit... 
în funduri de-ntuneric 
îmi caut adăpost 62 , 
de viaţă şi de moarte 
îmi caut adăpost. 

6686. Dar flacăra din mine 
pătrunde orice beznă 
şi-n hrană o preface. 

6689. Aşa pe zi ce trece, 

mă pătrund de vâlvătăi 
şi ard, şi ard, şi ard... 

6692. Căci mă îmbrac în noapte 
de patimi şi de dor, 
în veşnicia trecătoare, 
părăsit, din mers, de noapte 63 . 



60 începe fila a 15-a, scrisă cu creionul în cea mai mare parte şi 
conţinând şi un fragment scris cu stiloul. Pare o scriere de tinereţe a 
Fericitului Ilie. 

61 E un dialog cu diavolul şi o distanţare netă de el. 

62 Vers tăiat în Ms. 

63 Urmează două versuri tăiate. Aceste rânduri par a fi o schiţă a unei 
opere de teatru, pe care o gândea şi nu ştim dacă a scris-o vreodată. 



56 



6696. Iubesc o viaţă viorie, 
din obraji trandafirii, 
mi-e drag ce nu a fost să fie, 
căci veşnicia-Ţi Ţi-o respir. 



Există o parte din opera sa literară pe care nu am văzut-o niciodată, de 
care ne-a vorbit şi se pare că aceste fragmente rătăcite aparţin acelor 
proiecte literare la care Fericitul Ilie a renunţat la un moment dat. 
Cele de care dispunem acum sunt fragmente din opera şi gândirea sa 
pe care nu le-a rotunjit în mod desăvârşit niciodată, 
îmi spunea adesea că puşcăria i-a stricat tot ritmul literar şi că el nu 
mai poate să aibă o operă integrală ci numai una fragmentară, pentru 
că marile gânduri ale tinereţii sale s-au pierdut în timpul detenţiei. 



57 



6700. Să astup gurile 
de gânduri, 
să destup ale inimii 
porţi de vânturi... 64 



6 Sfârşitul filei a 15-a. 



58 



*65 

6704. Fiule, arată-mi calea 
şi iartă-mi greşelile, 
ca neştiinţa şi viaţa-mi 
s-o sfârşesc. 

6708. In libertatea mea 
eu nu am nimic, 

de aceea fii cu mine şi mă apără 
în suferinţe şi bucurie. 

6712. Pornesc 66 orice cu resemnare, 
dar nu stau pe loc 
ci priveghez în contemplare, 
schimbându-mă în mod fulgerător. 

6716. Fiinţa piere în nefiinţa-mi, 

ca veacuri umbrele mă-nchid, 
dar dintre ramuri verzi de codrii, 
apar în luminişuri înflorind, 
trezind cărări noi, noi înţelesuri, 
din visuri, viaţă mă deschid 67 . 



65 Fila a 16-a este un fragment dintr-o carte în limba engleză, pe care 
autorul a scris nişte rânduri cu stiloul. 

66 î 

încep. 

67 Sfârşitul filei a 16-a. 



59 



*68 

6722. Şi de iubesc aceste flori, 
aceste forme ondulate 69 , 
aceste ritmuri zvăpăiate, 
măreţe nimburi printre nori, 

6726. după seninul unor ape, 

nuntirea gândului mă-nchin, 
celei grădini, cu cerul plin, 
de pământene şi dulci pleoape. 



Fila a 17-a conţine doar două strofe, scrise cu pix albastru. 
V: îndepărtate. 



60 



=70 



Apoteoza lui Mihai Viteazul 11 



6730. Fulger magnetic ce nu moare, 
Se săvârşeşte 72 azi în smârcuri; 
Divină lavă din adâncuri, 
Când vei porni din nou spre soare? 

6734. Şi încă-aştept şi nu mă doare, 

Şi-n vârf de suliţi şi de sfârcuri, 
De bice aprige-n ninsoare, 
Mi-adii seninuri peste stârvuri. . . 

6738. O, tu, magnetică-nrudire, 
Cu cerul cel senin, albastru, 
De-am fost şi sunt puţin iubire, 
Mă-nalţ în cerul ţării astru. 

6742. Mă tot dezvălui şi m-ai duce, 
Spre cer cunună, şi-apoi sferă, 
Intre neant şi viu răscruce, 
Strălucitoare atmosferă. . . 



6746. Şi ce sunt eu? De ce abisul 
învie lumi din pulsul meu?! 
De ce atunci când ucid visul, 
Renasc din străluciri mereu 74 ?! 



6750. Mai sus de gânduri care mor 75 , 
Sub izvorâri de curcubeie 76 , 

77 

Nori ce-nfloresc luminător , 



70 Filele 18-19 sunt ultimele file disparate din acest caiet şi reprezintă 
un poem închinat domnitorului Mihai Viteazul. 

Poemul are nouă strofe şi e scris cu stiloul şi apoi corectat cu creion 
negru. 

71 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul. 

72 Moare. 

73 Lumina dumnezeiască. 

74 Renasc la viaţa duhovnicească prin harul lui Dumnezeu, prin 
strălucirile slavei Sale. 

75 Mai presus de puterea de înţelegere a minţii umane. 

76 Vederea luminii dumnezeieşti. 



61 



Etern, în leagăn de maree!... 

6754. O, ştiu că nu sunt decât umbra, 
Prin care trece chipul tău ! . . . 
Mi-aşez pe umeri dacic tundre, 
Trecând prin veacuri om şi zeul. 

6758. Curg, translucid, pe latitudini, 
De-al mamelor amarnic plâns, 
Dar ard* pe altitudini. 
Tot focul patriei l-am nins. 

6762. Al Daciei şi-al României, 
Din patru colţuri de pământ, 
Sunt trăsnetul viitorimii 
Ce va rodi nou cer, căzând! 79 



77 

Amănunt extatic. 
78 Al Fericitului Mihai Viteazul. 
V: Rodesc mereu din cer căzând! 



62 



.80 



Din viziunile de altădată 



Unele viziuni le-am avut de nenumărate ori în timpul 
rugăciunii . Ele s-au repetat. Mă refer acum la zilele mele 
de claustrare şi de asceză. 

îmi aduc aminte de acea vedenie cenuşie, mată. Pe 
aceasta o numeam fiara cenuşie. Ea îngheţa şi copleşea 
luminile . 

Am văzut cum luminile, trimise de către Tatăl ca să 
lupte, se prăbuşeau, se pierdeau în ea, în acel cenuşiu. Nu 
ştiam ce poate fi acel cenuşiu atunci. 

Abia acum îmi dau seama că acele lumini sunt 
duhurile luminate ale oamenilor, dăruite cu mulţi talanţi de 
Dumnezeu, care se pierd în scientismul ateu al secolului 
nostru. 

Acele duhuri, pornite iniţial să lupte cu neştiinţa şi 
ateismul, dar neavând credinţa consolidată, îşi pierd bruma 
de lumină în lupta cu fiara cenuşie care îi absoarbe. 

Săptămâni de-a rândul am avut această vedenie. 
Alături de ea aveam viziunea balaurului uriaş din spaţiu, 
care şuiera a pustiu şi pustia, deşi erau în jurul lui forme ale 
luminii care îl stânjeneau din când în când. 

Auzeam pocnituri şi bubuituri în duhul meu, se 
auzeau fumegări. Vedeam, mi se arătau şi umbre demonice 
care se vânzoleau prin spaţiu. 

Insă am fost prea slab şi am încetat efortul rugăciunii 
şi al ascezei şi nu am continuat să explorez mai departe 
conturul şi viitorul acestor viziuni apocaliptice. 

M-am îndreptat şi am reuşit să mă desluşesc în zările 
luminoase ale creaţiei, nevăzute ochilor omeneşti dar văzute 
ochilor minţii. Noi putem vorbi numai metaforic despre ele, 
pentru că ele aparţin duhului nostru. 

Au biruit în mine luminile dulci, liniştitoare, 
armoniile infinitului, apărute din aburi luminoşi de culori 
nesfârşite, vii, grăitoare, aromitoare, cântătoare. 



începând de aici revenim la textul propriu-zis al caietului verde. 

81 Neîncetate pe care o făceam în detenţie. 

82 Pe oamenii plini de har şi de puterea de a trăi o viaţă duhovnicească. 



63 



O, ce vii au rămas în mine aceşti aburi roz-alb-aurii, 
care cântau şi adiau armonii nemaiînchipuite şi 
nemaivăzute! 

Printre ei pluteau, izvorând ca nişte galaxii în univers, 
temple diferite, fără seamăn, având modele arhitectonice şi 
sublimări de forme şi străluciri unice, care pluteau în roiuri 
de culori în adâncuri. 

Ce vedeam nu putea fi un vis. Nu putea fi decât o 
vedenie a spiritului meu, o izvorâre continuă de lumină. 

Asistam în duhul meu la izvorârile din izvoarele 
creaţiei 83 , care erau atât de înalte, atât de sublime, de blânde 
şi de dulci duhului meu. 

Erau liniştitoare şi răspânditoare de armonie şi susur 
dumnezeiesc. La fel a fost sesizată Dumnezeirea şi de 
Profeţi. 

Pentru tot ce am văzut îmi trebuie o viaţă întreagă ca 
să vorbesc despre ele, fără să obosesc şi tot nu aş putea să 
exprim nici pe departe aceste minuni. 

Templele şi altarele sunt trupurile îndumnezeite în 
care locuiesc Duhul, Fiul şi Tatăl. 



33 Luminii dumnezeieşti. 



64 



In veşnicie 



Era un cer de zări albastre în timp ce mă rugam. 
Duhul Sfânt era în mine şi dincolo de mine şi mă înconjura. 

Atunci m-am gândit la cum voi fi în veşnicie, eu şi 
iubita mea soţie, pe care nu o mai văzusem de peste zece 
ani 84 şi la care nu mă mai gândeam de ani de zile decât în 
timpul rugăciunilor mele. 

Mă rugam în mod mental pentru mine, pentru soţie, 
pentru fiica mea, pentru familia mea, pentru neamul meu, 
pentru întreaga omenire şi întregul univers. 

Şi când m-am rugat să văd ce va fi cu noi în veşnicie, 
m-am văzut o prezenţă într-un spaţiu de culoarea cerului 
albastru în zori. 

La o anumită depărtare de mine vedeam o lumină 
aurie, o lumină de aur înflăcărat, care se tot schimba în 
forme. Era ca o flacără ce iradia din centrul ei. 

Aceasta lua forma unui arbore nu prea înalt, apoi 
arborele se micşora şi lumina de foc auriu a rămas lângă 
arbore. înţelegeam, simţeam, vedeam cum în lumina 
iradiantă era un chip îngeresc. 

Ştiam că acolo sunt şi eu şi mă simţeam acolo 
contopit cu ea şi absorbit, trăind într-o comuniune 
desăvârşită. 

în lumina aceasta eu şi ea eram uniţi, contopiţi în unul 
dar eram doi. Vedeam prin conştiinţă. Vedeam cum dispare 
şi reapare din întuneric. 

or 

Şi atunci am înţeles că timpul şi spaţiul nu există . 
Intuiam că lumina apărea din veşnicie şi dispărea în 
veşnicie. 

Trăiam sentimentul ieşirii din timp şi al vieţuirii în 
veşnicie, acolo unde nu există timp şi spaţiu, pentru că nu au 
niciun rost. 

Acolo bucuria era extaz luminos, ce se aprinde şi 
dispare fără să dispară, pentru că e în veşnicie. In veşnicie 
trăim în ceruri infinite, îndumnezeite. 

Şi am văzut atunci, că pe măsură ce înaintezi în 
lumină şi trăieşti dezvăluirea spirituală, chiar dacă eşti în 



84 Pentru că eram în detenţie. 

85 Pentru că era în vedenie. 



65 



lumină, eşti întâmpinat de demoni şi aceştia încearcă să 
oprească înaintarea ta duhovnicească. 

Vădeam chipuri şi lucrări luminoase făcute de către 
demoni. Prin acelea mă ataca întunericul, bezna sau fiinţele 
concrete neluminate sau demonii lucrau prin oameni. Insă 
nu reprezenta nicio primejdie căderea din înălţimile luminii 
spirituale în beznă, dacă continuai şi nu renunţai. 

Trebuia să te rogi, să faci eforturi de a te ridica din 
căderi, din prăbuşiri de orice natură. 

Stăruinţa şi credinţa ta te vor ridica, purificându-te şi 
învrednicindu-te de lumini şi înălţări superioare celor de mai 
înainte. 

Căderile şi bezna lucrează ca nişte supape de reglare 
a înaintării, în spirit, în Dumnezeu. 



66 



înaintarea în Dumnezeu prin asceză trece prin 
simţirea purităţii spirituale şi trupeşti, apoi prin trăirea 
fecioriei trupeşti şi sufleteşti, care ţi se descoperă prin 
apropierea, prin prezenţa Sfintei Fecioare. 

Numai după aceea începi să simţi, să trăieşti, să 
întrevezi prezenţa lui Hristos, în jurul tău, în tine. 

Aşa mi s-a întâmplat mie, celui ce căutam pe Hristos. 

In neştiinţa mea mi s-a dat să trăiesc toate acestea, 
căci eu nu cunoşteam drumul, calea ce mi s-a descoperit. 



67 



[9 ianuarie 1981] 



L-am auzit vorbind mulţimii. Erau aproximativ o mie 
de persoane în faţa lui. L-am auzit în iarna lui 1944. Era 
Sever Axente 86 . 

Cine era, ce a vorbit, am uitat cu totul sau n-am uitat. 
Nu mai interesează acest lucru. 

Am reţinut însă faptul de neuitat, că atunci am 
ascultat o persoană care m-a impresionat atât de mult încât o 
alta la fel nu am mai întâlnit toată viaţa. Era impresionant, 
însufleţea, transforma oamenii în modul lor de a fi. 

Deşi auditoriul său era foarte diferit, având nivele de 
înţelegere şi concepţii diferite, nimeni nu a putut să facă 
altceva în afară de faptul de a-1 asculta într-o tăcere de 
mormânt. Toţi se simţeau entuziasmaţi, transfiguraţi. 

Faţa lui, după cum mărturiseau toţi, era ca de 
arhanghel. Ea te trezea. 

La fel şi vocea lui limpede, liniştită, melodioasă, dar 
care scânteia şi săbii de luptă şi fulgere. Vocea lui prevestea 
însă fulgerele şi tunetele. El era mai presus de toţi dar îi 
cuprindea pe toţi. 

Când cuvântarea lui s-a terminat, denigratorii 
concepţiilor sale spuneau: „Este un om excepţional. Nu se 
poate contesta valoarea acestui om". Căci toţi mărturiseau: 
„Niciodată n-am auzit pe cineva vorbind în felul acesta. E 
un mod nemaiauzit de a vorbi, e nemaivăzut". 

Şi iată un fapt edificator! 

Când a coborât între noi, după cuvântare, toţi îl 
căutau, toţi întrebau unde este. Eu însumi trecusem pe lângă 
el şi nu îl recunoscusem. 

Cineva care îl cunoştea de multă vreme ne-a zis: „E 
între noi, a trecut pe lângă noi. Iată-1 acolo! Tânărul acela 
zvelt, nu prea înalt, modest, chiar umil, el este". 

Nu ne venea să credem că el este cu adevărat şi unii 
ziceau: „Dar parcă e altul când a vorbit!". 

Interlocutorul meu mi-a spus atunci: „într-adevăr era 
altul. Aşa se vede, aşa ne apare la toţi, ori de câte ori îl 
auzim vorbind! 



Nu ştim cine este. însă nu poate fi confundat cu Ioan Axente Sever, 
pentru că acesta a murit în anul 1906. A se vedea: 
http ://ro .wikipedia.org/wiki/Ioan_Axente_Sever. 



68 



El se transfigurează şi ne transfigurează şi pe noi. E 
un fapt real ce se întâmplă cu dumneavoastră şi nu e prima 
dată când se petrec astfel lucrurile". 

Am plecat capetele în tăcere şi aprofundam cele 
petrecute. Mi-a rămas întipărit pentru veşnicie chipul lui. 

Atunci mi-am zis: „Iată, omul poate fi şi aşa! Aşa este 
in veritas. Ecce homo! ". 



în latină: într-adevăr. Iată omul! 



69 



întotdeauna simţirea mea a vibrat solidar cu întregul 
univers. 

Când am gândit asupra celei de a doua învieri a 
omului, nu am putut face abstracţie de un cosmos 
transfigurat şi mântuit. 

Pentru că vor fi ceruri noi şi pământ nou. 



70 



După câte am experimentat, după câte am trăit, am 
descoperit că fiecare Sfânt are putere deosebită în anumite 
aspecte ale activităţii noastre şi că un ajutor mai eficient şi 
mult mai grabnic primeşti, dacă ştii care este nivelul şi 
domeniul în care Sfinţii acţionează cu preferinţă în favoarea 
oamenilor. 



71 



[11 ianuarie 1981] 



Am fost de multe ori copleşit de trudă şi de lipsuri şi 
numai rugăciunea mi-a fost sprijin şi tărie în viaţa mea. 

Cândva, când mă rugam neîncetat, şi rugăciunea îmi 
era singura salvare din durere, din lipsurile mele şi din 
pustiul din jurul meu. Am trăit într-o vreme întunericul. 

Figuri demonice mă asaltau şi mă tulburau. Nu mă 
lăsam însă înfrânt niciodată de ele ci continuam să mă rog 
până dispăreau sau mă slăbeau din cale afară. 

A fost o vreme când nu le mai puteam birui cu toate 
apelurile şi rugăciunile mele disperate făcute lui Iisus, 
Domnul nostru şi Sfintei Treimi. 

în acele momente rămâneam în întunericul orb, în 
care chipurile demonice mă asaltau. 

într-o astfel de stare, când eram copleşit, când eram 
disperat şi părăsit în întunericul acela, şi când continuam din 
răsputeri să mă rog, am avut impresia că voi fi învins, 
zdrobit de duhurile Iadului. 

însă în acea stare, când nu mai ştiam ce să fac s-a 
întâmplat o minune: o lumină strălucitoare, aurie, în care 
abia distingeam forma Arhanghelului mi s-a arătat. 

Ea a apărut în partea stângă, lângă mine şi am auzit 
cuvintele: „Mai sunt şi eu aici!". 

A fost atât de cutremurătoare şi de întăritoare în 
acelaşi timp această apariţie că de atunci înainte nu mai m- 
am temut de nicio arătare demonică, deşi ele au continuat să 
apară şi să se învârtă în jurul meu, să treacă peste mine şi 
prin mine. 

Asistam ca la un joc la acest spectacol demonic sau, 
mai bine-zis, era o luptă în duh cu acelea. 

De acum au început să mi se deschidă cerurile şi să 
văd lucrurile care mi s-au arătat în cer şi care se desfăşurau 
cu viteze de fulger înaintea mea. Şi de aceea, cele care mi s- 
au arătat nu pot fi văzute în nenumărate vieţi în lumea 
materială. 

în timp, am observat că pe măsură ce duhurile 
întunericului şi beznele îşi înteţeau atacurile asupra duhului 
meu, cu atât mă cuprindea lumina, cu atât era mai mare şi 



Sfântul Arhanghel Mihail. 



72 



mai puternică, lumina dura mai mult şi ele se îndepărtau de 
mine. 

In cadrul luminii , care mă inunda, apăreau noi 
ceruri, mi se descopereau noi şi noi ceruri, culori şi mai 
pline de nuanţe, dulceţi şi mai pure ardeau în mine şi îmi 
purificau fiinţa. 

Atunci am înţeles cuvintele lui Iisus, pentru că am 
început să le trăiesc: „împărăţia Cerurilor este înlăuntrul 
vostru". 

Trupurile noastre pot deveni oglinzi vii, spirituale, 
care pot reflecta în ele pe Dumnezeu. Iar împărăţia lui 
Dumnezeu e vie şi creşte în noi, după cum se formează norii 
pe cerul pe care îl vedem cu ochii fizici. 

Şi am mai înţeles în acea vreme sau, mai bine-zis, mi- 
a devenit evident faptul, mi s-a format o adevărată 
certitudine, că tot ceea ce văd în duh nu poate fi creaţia unei 
minţi omeneşti, nici rezultatul eforturilor fanteziei mele. 

Pentru că ar fi fost o nebunie să cred că asemenea 
lucruri pot fi gândite de o minte umană de una singură. 

De aceea am avut şi am certitudinea că a fost darul lui 
Dumnezeu în mine, că în mine era împărăţia Cerurilor, care 
mi se descoperea aievea. 

Nimeni nu-mi poate strica această convingere, cât 
timp voi fi în deplinătatea minţii mele. 

Cu mine s-a împlinit atunci cele spuse la 
Vladimireşti: „în inimile care mă caută cu tot dorul, voi 
coborî cu tot cerul şi voi face din ele altarul Meu!". 



89 Dumnezeieşti. 



73 



In rugăciunile mele din acele vremuri, de care 
amintesc aici, adică cu 20 de ani în urmă 90 , doream mult de 
tot să văd, să înţeleg cât de cât, cum va fi natura în Rai. 
Vroiam să ştiu cum sunt Sfinţii în Rai. 

In timpul unei rugăciuni mi-a apărut Raiul şi mi-au 
rămas în minte foarte clar, şi acum văd parcă acele lucruri, 
copacii, iarba, florile, apa, liniştea, lumina şi umbra, ce se 
luminau din interiorul lor şi îmi transmiteau linişte, 
dulceaţă, farmec şi bucurie, puritate, tot ce se poate simţi ca 
o şoptire, susurare de fior şi dumnezeire. 

Din mine dispărea tristeţea, pentru că trăiam umbrirea 
aceea a colţului de Rai pe care o vedeam şi care licărea de 
frumuseţe. 



90 La un moment dat a revenit şi a scris 15 ani, peste 20. 



74 



[12 ianuarie 1981] 



Vizionând un film documentar ştiinţific la TV, 
referitor la exploatarea timpului şi a mişcării prin încetinirea 
şi prin mărirea acceleraţiei, am înţeles că s-a ajuns astăzi la 
măsurarea, în fracţiuni uluitoare, de domeniul a milionulea 
parte dintr-o secundă, a timpului de vizionare a imaginilor. 

De asemenea am văzut cum drumul de la Londra 91 la 
Brighton 92 , care se parcurge, în mod normal, în patru ore, 
accelerat la viteza de 4 minute. 

Imaginea acestei desfăşurări uluitoare a drumului, 
făcea ca văile şi oraşele să pară că se înfig şi se adâncesc în 
spaţiu şi timp. 

Acest documentar mi-a readus în minte o imagine 
care îmi apărea frecvent în vedenie şi care se desfăşura 
asemănător cu acest drum văzut la o accelerare mare a 
cursului imaginilor. 

Când intram în timpul şi spaţiul spiritual se produceau 
astfel de accelerări a ceea ce vedeam în duhul meu. 

La fel, veşnicia era plină de culoare şi mişcarea se 
confunda cu nemişcarea iar mişcarea, care devenea la un 
moment dat infinit de rapidă, devenea nemişcare, eternitate, 
ieşire din spaţiu şi timp. 

Trebuie să amintesc şi faptul, că accelerarea drumului 
printre peisajele cereşti, creştea enorm de mult, până când 
drumul pe care îl parcurgeam în duh se înfigea în depărtări 
şi dispărea, tăcea deodată. 

Se topea în veşnicie, în ceruri spirituale, nemişcate 
dar vii. 

In aceste ceruri mereu se petrecea ceva, în aşa fel 
încât orice lucru care apărea înaintea mea cuprindea 
orizontul spiritului meu, ceea ce vedeam, cu o viteză egală 
cu infinitul, cu stabilitatea. 



91 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Londra. 

92 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Brighton. 



75 



[13 ianuarie 1981] 



Un uriaş corp ceresc, un quasar 93 , e la distanţa de 5 
miliarde de ani lumină de noi. 

Are 78 de milioane de ani lumină. Galaxia noastră are 
abia 100 mii de ani lumină. 

Quasarul este o galaxie în care se produce un colaps 
gravitaţional şi unde au loc găurile negre 94 . 



93 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Quasar. 

94 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83. 



76 



6766. In chip pribeag - aură viorie, 
chip vioriu, în aură aurie, 
iradiere, rază îl cuvântă, 
când duhul zării de lumină 95 cântă! 

6770. Iar duhul meu, lumină străvezie 96 , 
e în al tău într-una visător, 
că auriul tău cuvântător, 
devine în iubirea pururi vie. 

6774. E o lumină în veci pâlpâitoare, 
. . .de fragedă. . .dispare şi apare, 
în Soarele cel veşnic, fără zare: 
e trupul meu oglindă-n duh şi-n Soare. 



95 Dumnezeiască. 

96 Lumina dumnezeiască. 



77 



[15 ianuarie 1981] 



După ce v-am dat toate darurile acum vă întoarceţi 
împotriva Tatălui vostru, a Creatorului, a Dumnezeului 
vostru ca să-L detronaţi, ca şi Lucifer odinioară? Nu vi se 
pare că în acest fel vă subminaţi pe voi înşivă? ! 

Ştiţi voi în slujba cui sunteţi, pe cine slujiţi? în niciun 
caz pe Dumnezeu şi nici pe voi nu vă cunoaşteţi. Atunci 
staţi şi judecaţi pe cine slujiţi. 

Nici nu ştiţi de unde veniţi şi unde mergeţi. Dar nici 
nu vă mai întrebaţi de acest lucru, pentru că ochii vă sunt 
îmbrobodiţi de o pseudo-ştiinţă şi de o făţarnică şi falsă 
libertate. Ştiţi voi cui vă robiţi? 

Căci sunteţi robi şi sărmani şi goi în mijlocul 
banalelor voastre sărbători. 

V-aţi ghiftuit cu bunătăţi şi acum dormiţi, ca să nu 
aflaţi că ceasul pieirii voastre este aproape. 



78 



Am văzut, în vedenie, o închipuire a Treimii, trei 
luceferi care se întrepătrundeau şi un om răstignit pe cruce. 

De aceea m-am gândit că dacă înţelegem unitatea 
Treimii, omul care îşi răstigneşte fiinţa devine al Treimii, 
pentru că se uneşte interior cu Treimea. 

Am văzut închipuirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului 
Duh iar pe omul sfinţit ca un om răstignit pe cruce. 

Omul acesta apărea ca o a patra fiinţă în vedenia 
aceasta, care se integra Divinităţii, ca un conţinător, ca un 
potir, altar, sferă, univers. 



79 



07 

Din lumea spirituală, intens spirituală , simţeam 
lumea materială ca fiind ireală, o vedeam ca într-o înserare 
tristă, fără fond. 



97 Atunci când a trăit zile întregi în lumina lui Dumnezeu, Fericitul Ilie 
vedea lumea din jur ca pe o realitate ştearsă, banală în comparaţie cu 
preaminunata lume a împărăţiei lui Dumnezeu, care i se revela. 



80 



[16 ianuarie 1981] 



Omul priveşte, asistă la prefacerea sa în dumnezeu 
prin har. Această prefacere nu încetează a se săvârşi 
pururea. 

Pentru că Cel ce lucrează aceasta în cei vrednici, fiind 
nehotărnicit după fiinţă, fiind fără limite, are nehotărnicia şi 
puterea care lucrează toate acestea, întrecând orice 
nehotărnicie. 

[Maxim Mărturisitorul, Teologia Dogmatică 
Ortodoxă, D. Stăniloae] 

Aceste afirmaţii au fost trăite şi de către mine în 
eternitate. Stările sufleteşti se dezvoltau, se diversificau, se 
sensibilizau, se subţiau la infinit în spirit. 

Tot aşa se petreceau lucrurile şi cu vederea în duh. E 
o continuă, e o veşnică creştere, o veşnică revelare. 



81 



QO 

Nepătimirea în creştinism nu e ca la Platon şi 
Plotin", adică o renunţare la corp, la trup. Ci printr-o 
sublimare a pasiunilor trupului, acesta îşi găseşte 
semnificaţia sa originară de instrument şi de transparent al 
sufletului. 

Sfântul Grigorie de Nyssa 100 . 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon. 

99 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Plotin. 

100 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_de_Nyssa. 



82 



Am urmat această cale creştină 101 fără să fii ştiut de 
ea, fiind orientat numai de propria mea raţiune şi intuiţie. 

Nu am ţinut seama de sensul pe care îl dă Freud 102 , 
acestui lucru, când vorbeşte de sublimarea pasiunilor sau de 
moartea dorinţelor. 

In drumul meu am urmat sensul creştin al sublimării 
dorinţelor, tendinţelor şi energiilor spirituale. 

Rezultatul acestui drum a fost aflarea drumului 
îndumnezeirii şi descoperirea împărăţiei Cerurilor. 



101 Curăţirea de patimi prin rugăciunea lui Iisus şi lupta cu demonii. 

102 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud. 



83 



„Mişcare stabilă, stabilitate mobilă". 

„Viaţa de veci va avea o stabilitate pururea în mişcare 
şi o identică mişcare stabilă, săvârşită etern în jurul aceluiaşi 
Unul şi Singurul", Sfântul Maxim Mărturisitorul, Teologia 
Dogmatică Ortodoxă a lui D. Stăniloae, voi. III, p. 450. 

Această stabilitate mobilă de care vorbeşte Sfântul 
Maxim Mărturisitorul am cunoscut-o atunci când mi s-au 
arătat coroanele, cununile de Sfinţi şi îngeri, care şedeau 
rotindu-se în jurul unui centru. 

Pe măsură ce încercam să descopăr ce este în centrul 
luminos, alte coroane şi cununi apăreau din acest centru, 
care se lărgeau ca cercurile care se fac în apă, când cade o 
piatră. Insă centrul rămânea permanent stabil şi de 
nepătruns. 

Orice efort al meu de a pătrunde spre centru şi de a 
vedea centrul, făcea ca să se desprindă alte cununi şi 
coroane la nesfârşit. Acolo socoteam şi înţelegeam că se află 
Dumnezeirea. 

Aceste lucruri văzute de către mine, constat acum că 
se suprapun perfect gândirii sau, mai bine-zis, mărturisirilor 
despre viaţa veşnică ale Sfinţilor Părinţi. 

De remarcat este faptul că nu ştiam nimic despre aşa 
ceva, nu citisem nimic înainte despre cele ce se pot vedea în 
veşnicie. Insă cele văzute de mine în extaz, văd acum că ele 
coincid întru totul cu cele mărturisite de Teologie. 

Insă am experiat şi cealaltă stare, starea contrară 
mişcării, starea de fixitate, de ţintuire, de nemişcare 
apăsătoare, de înlănţuire fizică şi psihică, de oprire. Această 
stare simţeam că vine de la un duh întunecat. 

Căci era o stare inserată într-un duh crescut dar 
imobilizat de o forţă constrângătoare, apăsătoare, 
chinuitoare. 

Mă simţeam atunci ca o existenţă lipsită de viaţă, 
căreia i se interzicea mişcarea. 

Simţeam că cineva mă blochează. Nimeni nu-şi poate 
închipui - dacă nu a trecut printr-o asemenea stare - ce 
înseamnă să simtă că există, dar totuşi să nu mai poată să 
aibă viaţă, mişcare. 

Te simţi o existenţă fără mişcare, imobilă, care suferă. 



103 înduhovnicit. Se referea la sine. 



84 



[5 martie 1981] 



Consemnez. Black-hole-urile (găurile negre) care sunt 
cercetate astăzi de astronomi, se pare că abat spre ele 
materia şi lumina, care cad în zona lor de atracţie. 

Materia şi lumina dispar pur şi simplu în aceste 
fântâni, vârtejuri ale adâncului, ale non-existenţei. 

Minunat lucru mi se pare, că în urmă cu 25 de ani, 
atunci când aveam viziuni şi vedeam lumina dumnezeiască 
în culori, am văzut, în culoarea verde, cum dispăreau, ca 
într-o fântână, ca într-un vârtej, toate creaţiile luminii 104 . 

Aceste vedenii nu le-am avut o zi, ci zile, săptămâni 
întregi. Vedeam că tot ce e în lumină se duce în aceste 
afunduri, vârtejuri, care absorbeau totul. 

însă după ceva timp, am început să văd în lumină, că 
toate cele care intraseră în vârtejurile acelea, ţâşneau ca 
dintr-o fântână arteziană, în jerbe de lumini, creaţii, ceruri, 
spaţii şi timpuri cu caracteristici proprii, ţâşnind spre alte 
zări şi adâncindu-se în ceruri nevăzute. 

Acum, din ce aud despre găurile negre din spaţiu, este 
aceea că pâlniile acestea care absorb materia şi lumina, ar 
deschide de fapt tuneluri de comunicaţii, cu lumi ce ar putea 
aparţine altor spaţii şi timpuri şi de asemenea, că din ele 
ţâşnesc jerbe de lumină şi materie în spaţiul actual. 

De ce am văzut toate acestea în mod spiritual? Ceea 
ce am văzut a fost de fapt o anticipare, în spirit, a 
descoperirilor ştiinţifice, astronomice, din prezent? 

Sau poate că există o similitudine între creaţia şi 
existenţa receptată de noi actual şi creaţia şi existenţa în 
duh, spirituală, care e permanentă, eternă. 

Eu tind să cred că această a doua alternativă e corectă. 
Am motivele mele intime, intuitive, greu de explicat, dar 
acest lucru îl presimt. In primul rând, am avut viziunea ca 
anticipaţie. 

Ea a venit ca o limpezire şi un răspuns la rugăciunile, 
eforturile şi jertfele mele în Hristos. Toate acestea au apărut 
de la sine. Ele mi s-au descoperit fără să mă gândesc la ele. 

Eram numai o oglindă pură, vie, lucrătoare, purificată 
şi receptivă. In adâncurile mele se sălăşluise Duhul lui 
Dumnezeu, Care îmi descoperea creaţia. 



104 Care se vedeau în lumina divină. 



85 



Ce să mai spun despre spiralele şi coroanele dispuse 
concentric, despre lumile, despre universurile ce ocoleau şi 
izvorau din centrul de lumină? 

Căci spre ele, oricât priveam şi cu cât eram mai atent, 
tot nu-L puteam vedea pe Dumnezeu, ci numai creaţia Lui, 
ceea ce mereu se crea de către El, ceea ce mi se descoperea. 

însă prin toate acestea simţeam că mă apropii de El. 



86 



[5 martie 1981] 



Ora 1 1 seara. Consemnări. 



Un semn al vremurilor pe care le trăim, al laşităţii, al 
derutei sau al lipsei de perspectivă, al neînţelegerii cursului 
dezvoltării veleităţilor cu caracter universal. 

Iată, Organizaţia Naţiunilor Unite 105 , în loc să atace, 
să ia în discuţie la modul serios, gravul, marele pericol pe 
care îl reprezintă puterea sovietică teroristă şi dictatorială, 
care încalcă orice legi şi drepturi umane şi naţionale, 
cotropind şi ţinând sub călcâiul ei naţiuni şi teritorii ale altor 
popoare, iată ce discută şi condamnă: un fapt minor, dar, 
bineînţeles, îndreptăţit. 

Se ocupă de libertatea Namibiei din Africa, unde au 
loc eliberări inferioare altor popoare, ca cele din Europa sau 
din Asia. 

Acolo locuitorii pot să îşi exprime părerile, să ducă 
chiar luptă armată pe teritoriul Namibiei, însă în marele 
imperiu al tuturor libertăţilor şi drepturilor umane , nu se 
poate nici gândi, gândim numai ce ni se comandă, nu putem 
discuta nedreptăţile şi încălcările de drepturi care ni se fac, 
ce să mai zicem de manifestaţii, de luări de opinii sau de 
luptă armată. 

Aici, în marele imperiu URSS, nu mai putem decât să 
murim şi să renunţăm, nu numai la orice libertate pe plan 
uman sau externă, dar şi la a ne pune probleme intime, la 
faptul de a gândi logic. 

Nu mai vorbesc de gândirea religioasă, care e 
permanent siluită şi ameninţată. 

Şi totuşi, cei care simt această tragedie a situaţiei 
noastre şi aceste momente pe care le trăim, trebuie să 
gândească şi să simtă şi să menţină poziţia defensivă, de 
luptă, să aibă dorinţa de sacrificiu fără condiţii şi limite. 

Cu Dumnezeu înainte! 

Trebuie să fim făclii ale cerului nou, îngeri albi ai 
Apocalipsului împotriva balaurului roşu, care varsă sânge şi 



105 A se vedea: 

http ://ro .wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3 ia_Na%C5 % A3 iunilor 
Unite. 

106 Sovietic. 



87 



foc, care urlă şi rage în pustiu, care lansează mireasma 
ucigătoare şi făţarnică a blândeţii, a omeniei şi a dreptăţii, a 
sacrificiului, dar prin ea nu vrea decât să adoarmă, să înşele, 
să atragă în ghearele lui şi în încolăcirile sale scârboase, 
flacăra şi fecioria neştiutoare a sufletelor şi a cugetelor pure. 

Luaţi seama, vegheaţi pururea, călcaţi cu grijă pe 
alături şi printre fântânile adâncului înşelării! 

Forţele întunericului, bazându-se pe naivitatea şi 
necunoştinţa unora, pe miopia şi mercantilismul altora, prin 
diversiuni şi contrafaceri luptă cu succes împotriva dreptăţii, 
a corectitudinii şi a adevărului, instituind teroarea, 
minciuna, deformarea psihică a logicii umane. 



88 



1 C\H 

6778. Izvoare pururi de lumină cură, 
în lumea de gunoaie şi acid, 
Izvor de veşnicie în făptură 
E orice om cu zâmbetul lucid. 



1 C\H 

Dumnezeiască. 



89 



In locul întunericului şi al dezechilibrului am aşezat 
lumina dumnezeiască şi înţelepciunea. 



90 



[19 martie 1981] 



Boala fiicei mele Green, declanşată joi, 12 martie 
1981, mi-a adus aminte de alte vremuri. 

Mi-am adus aminte de vremea când mă aflam în 
detenţie, cu aproximativ 20 de ani în urmă. 

în condiţiile acelea extreme, după o detenţie de 10 
ani, în al 10-lea sau al 1 1-lea, am slăbit, m-am epuizat. 

Am fost constrâns, împreună cu alţii, să ne lepădăm 
de noi înşine, să glăsuim împotriva propriei conştiinţe, să 
devenim trădători ai moralei creştine şi ai înaltelor ei 
precepte şi axiome umanitare. 

Atunci, în condiţii de exterminare, când la 
încheieturile degetelor pielea se crăpa şi începeau să se 
vadă oasele din cauza subnutriţiei, atunci când eram arşi de 
frig, de foame, de lipsuri şi mizerie, când stăm fără foc, 
numai îmbrăcaţi în zeghii uzate, pe timp de iarnă, când ni se 
luau şi ponositele pulovăre, atunci când în celulă ni se 
introducea câte un turnător sau un bolnav de nervi ca vai de 
capul lui, atunci, în acea iarnă a lui [19]61-[19]62, a erupt în 
trupul meu slăbit iraţionalul, după toate aspectele pe care 
astăzi le descopăr în cartea Psihozele, scrisă de Pamfil şi 
Ogadenca*. 

Am trăit o criză continuă de cel puţin un an. Era o 
stare de schizofrenie, care în mod normal trebuia să mă ducă 
la nebunie. 

Şi totuşi nu a fost aşa. Credinţa mea şi voinţa Celui de 
sus, precum şi voinţa mea, au contribuit la faptul de a trece, 
într-un mod permanent conştient prin acea stare, fără o clipă 
de opacitate sau absenţă a conştiinţei. 

Am avut controlul asupra faptelor mele şi al gândirii 
mele, al comportamentului meu. 

Am rezistat, deşi am fost atacat de obsesii care se 
extindeau pe luni de zile. Trăiam tot felul de obsesii vizuale, 
auditive, senzoriale. 

Mi se încălzeau, într-un mod extrem, anumite părţi 
ale corpului sau ale întregului corp. 

Trăiam încordări în trupul meu ca nişte adevărate 
arcuri, simţeam cum mi se freamătă neuronii... Am trăit 
atunci zile iritante, dureroase, chinuitoare. 



91 



Zile şi nopţi în şir de durere. Eram cutremurat de 
sentimente de ură şi lipsit de sentimente de dăruire şi de 
jertfă. Eram chinuit fără speranţă de scăpare. 

Şi totuşi mi-am făcut un scop din lupta 108 în mine 
însumi. Am crezut, în mod permanent, că voi reuşi să străbat 
toate negurile ce mă învăluiau şi mă asaltau, că voi înfrânge 
toate chipurile demonice şi formele lor de manifestare şi de 
asalt asupra fiinţei mele. 

Eram conştient şi convins că nu lupt de unul singur, ci 
însăşi lumina dumnezeiască din mine înfruntă şi se bate cu 
năpustirile, neînchipuit de viclene, ale beznelor şi ale 
duhurilor şi forţelor negative. 

Am înregistrat şi am asistat la filmul viu al uriaşelor 
puteri negative ale întunericului, ce mă ameninţau cu 
surparea atât a trupului, cât şi a minţii şi a spiritului meu. 

Dar spiritul meu, după orice înfruntare devenea şi mai 
hotărât în luptă 109 şi mai gata de jertfă 110 , se contura şi mai 
bine, se aduna din haos. 

Nu e de mirare, şi trebuie să credeţi faptul, că am trăit 
în corp şi în suflet, crize de epilepsie, pe care le trăiam, le 
suportam într-o încordare neînchipuit de dureroasă. 

Eram pe muchie de cuţit şi ştiam că în faţa mea stă 
prăbuşirea sufletului meu în viforul de foc al Iadului, care 
trecea şi trăia în mine. 

Am fost chinuit în somn, am fost de multe ori 
imobilizat de către demoni, încremenit, incapabil să mă pot 
mişca. Ba chiar mi-au oprit şi mişcarea spiritului. 

Mi-am revenit cu greu din ghearele demonului care 
dorea să mă sugrume. Am trăit o congestie cerebrală, pe 
care am suportat-o aproximativ două săptămâni. 

Venele de la tâmple şi de la mâini mi se umflaseră de 
simţeam că sunt gata să pleznească. Venele, aşa cum le 
vedeam eu, aveau diametrul mărit de câteva ori faţă de cel 
normal. 

Atunci, când nu mai aveam nicio nădejde, când în 
inima mea se deschisese fântâna adâncului, în care demonul 
mă prăbuşea, atunci strigătul meu disperat, care mi-a 
spintecat inima ca un cuţit şi s-a îndreptat către Sfânta 
Treime, m-a făcut să îmi revin. Eram salvat dar mă simţeam 
tot anost. 



108 Cu patimile şi cu demonii. 

109 în lupta duhovnicească. 

no 



De fapte ascetice. 



92 



Insă după această noapte, în după-amiaza zilei 
următoare, când eram aproape fără nădejde şi cu toate 
acestea mă rugam cu nădejde în Iisus, când mă rugam cu 
rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui 
Dumnezeu, miluieşte-mă!", mi-a apărut o lumină vie, ca 
soarele, arzătoare şi în ea am văzut talpa piciorului sfânt al 
lui Iisus. 

Pe ea era căzută o lacrimă pură, străvezie, pe care am 
sorbit-o. Dragostea, frenezia pe care mi-a adus-o pentru 
Iisus, mi-a adus în fiinţa mea o stare ne mai trăită de 
bucurie, care îmi umplea sufletul, mintea, trupul şi din clipa 
aceea congestia a cedat şi orice luptă cu întunericul şi cu 
neputinţele mele fizice şi sufleteşti mi-a fost uşurată. 

De atunci am început să învăţ faptul, că după orice 
bătălie cu forţele negative din lumea vie, trupească şi din 
cea spirituală, vine o lumină şi o bucurie şi mai mare, mai 
desăvârşită în trupul şi sufletul meu. 

Şi, de unde lumina şi bucuria, la început, se extindeau 
pe chipul meu, în timp, şi în pâlpâiri slabe, lumina a început 
să se extindă şi în spaţiu. 

Acele spirite abominabile 111 mă torturau, mă biciuiau, 

119 

mă batjocoreau şi umileau. Cu timpul însă lumina şi 

i i -j 

bucuria s-au extins în timp şi spaţiu. Lumina mi s-a 
dezvăluit în trepte şi forme din ce în ce mai diverse şi 
complete. 

Manifestările spirituale ale vieţii veşnice, nevăzute 
ochiului muritor 114 , au început să fie văzute de către duhul 
meu, să fie auzite, simţite, pipăite de către mine în spirit, în 
mod spiritual. Lumina a înflorit în culori iar culorile în 
infinite nuanţe. 

Acum câtva timp am descoperit că ştiinţa pozitivă 
certifică existenţa a mii de nuanţe diferite la o singură 
culoare. Insă, în duh, am văzut că sunt mii de nuanţe, 
infinite nuanţe ale culorilor 115 . 

In vedenii am cunoscut că nu există limită de viteză 
şi că limita vitezei este însă veşnicia. 



111 Demonii 

112 
113 



Dumnezeiască. 
Duhovnicească. 

114 Ochilor fizici. 

115 Luminii dumnezeieşti. 



93 



Acolo am trăit faptul, în veşnicie, că viteza infinită 
este egală cu stabilitatea infinită, care este veşnicia 
spiritului. 

Acolo am văzut cum timpul care aleargă spre limite 
intră în veşnicie şi devine veşnic, devine veşnicie. 

Am văzut cum spaţiul se întinde şi cum limitele lui 
intră în veşnicie. Am văzut cum întinderea, înălţimea şi 
adâncimea se confundă, la limita extremă, cu infinitul, că 
devin infinit. 

Am văzut cum sfârşitul lumii, al creaţiei existente este 
veşnicia, că infinitul ne cuprinde, că de el nu putem scăpa, 
că din el nu ne putem exclude, că infinitul poate fi trăit ca 
închisoare sau ca înflorire de libertate, ca înfiorare, ca 
bucurie şi ca viaţă. 

O, Doamne! Tu mi-ai dat cupa de amărăciuni şi de 
otravă, ca să o pot sorbi. Iar după ce am cunoscut 
adâncurile, mi-ai dat cupa nectarului cerurilor Tale! 

Iţi mulţumesc, Tată! 

Te iubesc, Fiule! 

îţi aduc laudă Ţie, Duhule Sfinte! 

Mă închin şi Te slăvesc, în bucurie duhovnicească şi 
sfântă, pe Tine, Prea Sfânta Treime! 



94 



Cuvintele şi frazele mele nu exprimă nimic metaforic, 
chiar dacă, uneori, ele lasă senzaţia aceasta. Tot ce am scris 
este adevăr 116 . 

Orice cuvânt e o piatră a realităţilor înfruntate şi 
petrecute de către mine. 

Spre exemplu, pentru că m-am referit la ea mai sus, 
fântâna adâncurilor nu e o figură de stil, ci am văzut o 
fântână fără fund, în care un duh dorea să mă arunce şi acest 
duh 117 arăta ca un urangutan. 

Această fiinţă îmi transmitea cutremurare, groază 
devastatoare. 

Lacrima sorbită de pe piciorul lui Iisus a fost o 

110 

lacrimă vie, de apă vie, spirituală , lumină din lumina 
veşnică şi creatoare, bucurie şi viaţă. 



116 



Este experienţă extatică. 

117 Drac. 

118 Văzută extatic. 



95 



[20 martie 1981] 



Alte două căi prin care se poate ajunge la înţelegerea 
lumii spirituale, a eternităţii şi a infinităţii, aici, în timp şi 
spaţiu, este aprofundarea cunoaşterii în microcosmos şi 
macrocosmos. 

Nu ştiu precis până unde a ajuns ştiinţa şi filosofia 
actuală - pentru că resimt lipsa de informare şi de 
documentare la zi - dar, oricum, din câte ne pot parveni, 
sau, mai bine-zis, din ce se mai strecoară până la noi, pe sub 
obloanele materialismului, care ni se impune cu viclenie şi 
în forţă, am înţeles că suntem aproape sau se apropie clipa 
în care, barierele dintre materie şi spirit vor fi depăşite şi, în 
curând, se va ajunge în spirit, în veşnicie, în infinit, şi prin 
cunoaşterea ştiinţifică a materiei. 

Chiar dacă adevărul nu va fi cunoscut integral, cel 
puţin concluziile menţionate se vor impune. 

Pe calea spirituală, pe calea cunoaşterii revelate, cum 
ni s-a descoperit nouă, am trăit, am văzut, am simţit, am 
cunoscut prin fiinţa mea biopsihică aceste adevăruri. 

Adică pe calea adâncirii în microcosmos, am trecut 
bariera materiei şi am pătruns, în spirit, în lumea vie, 
spirituală. 

Pe calea adâncirii în macrocosmos am trăit fenomenul 
intrării în veşnicie şi infinit, prin accelerarea mişcării şi a 
vederii, până când acestea au devenit stabilitate creatoare şi 
viaţă veşnică. 

Am trăit o stare, în care, intram în veşnicie prin extaz 
şi înţelegeam că acea clipă conţine o veşnicie. 

Am trăit momente de ieşire din veşnicie care îmi 
dădeau o super-conştiinţă şi o super-cunoaştere a creaţiei şi 
a existenţei temporale şi spaţiale. 

Am văzut soarele spiritual, care, aidoma unei lunete 
sau a unui telescop îmi descoperea, îmi apropia ceruri 
fantastice pentru mine, care, în măreţia lor, îmi dădeau la 
iveală lumini luminoase, ce aveau zări care se răsfrângeau şi 
se vălureau spre infinit. 

Am simţit miresme de nespus, am auzit lumina şi 
culoarea mărilor creaţiei 119 cântând, am văzut fulgerul 
creator. . . 



119 Cereşti. 



96 



Dar au fost şi luni de zile, în care nori de pucioasă 
pocneau, luni de zile am auzit răcnetul şi mugetul balaurului 
sângelui urlând apocaliptic. 

Am văzut şi simţit în aceste luni de zile chinuitoare, 
cenuşiul-mat al fiarei cenuşii, împotriva căreia, nu numai 
lupta oamenilor, dar şi a îngerilor, era zadarnică. 

1 70 

Am văzut trimişii Dumnezeirn şi îngeri 
prăbuşindu-se şi am văzut cum erau înghiţiţi de norii fiarei 
cenuşii. Şi am zis în sinea mea atunci, că această fiară este 
mintea şi ştiinţa omenească, care nu slujesc lui Dumnezeu, 
ci, prin cunoaştere, se ridică împotriva Lui. 

Iar cei înghiţiţi de ea sunt spiritele luminoase, 
inteligenţele strălucite, care se pierd în această perioadă de 
confuzie, de înşelăciune şi de neştiinţă a spiritualităţii care 
vine de la Dumnezeu. 

Cu ochii minţii mele, cu duhul meu - care între timp a 
devenit luminos - am experiat faptul, că lumea şi viaţa 
cerurilor materiale sunt umbre de vis, că ele nu au conştiinţă 
şi nici tărie, ci că lumea spirituală şi spiritul, viaţa în Duh, e 
adevărata viaţa, e tăria şi existenţa adevărată. 



120 Oameni plini de har, luminoşi. 



97 



Revista Magazin, nr. 1225, din 28 martie 1981. 

Masa latentă de materie, care se menţine în univers, 
este de 100 de ori mai mare decât cea a materiei concentrată 
în stele şi galaxii. 

Atunci nu putem să vorbim de o penurie de materie în 
univers iar galaxiile nu pot să se disperseze la infinit. 

De aici rezultă faptul, că expansiunea universului, pe 
care noi o observăm astăzi, trebuie să facă loc unei 
contracţii ce se va produce în 10-20 miliarde de ani. 

Cu alte cuvinte, astrofizicienii consideră că universul 
este animat de o pulsaţie perpetuă şi că el repetă, invariabil, 
aceleaşi faze de existenţă: explozie, expansiune, contracţie, 
explozie... 

Indienii credeau că universul respiră. 

In viziunile mele, norii cereşti ai creaţiei din lumea 
spirituală, apăreau din explozia determinată de Cuvântul 
creator. Erau luminoşi, strălucitori. 

Ei intrau în ritmul existenţei lor şi pulsau, creşteau, 
înfloreau, erau vii. Aceste lucruri le-am văzut în lumea 
spirituală cu 20 de ani în urmă. Ştiinţa confirmă astăzi 
această viziune a mea din trecut. 

Spiritul, Duhul este viu, în toate cele pe care le 
creează Cuvântul. Viaţa duhovnicească, în Duhul, se poate 
vedea, se poate palpa cu simţurile, se poate înţelege cu 
mintea. 

E ceva similar cu lumea materială, unde totul e viu, 
unde există mişcare şi unde existenţa e palpabilă, e 
raţională. Viaţa de aici este o copie a existenţei din lumea 
spirituală, a împărăţiei cereşti. 



98 



191 

Neutrina* , particula fantomă, joc al spiritului, fără 
dimensiuni, încărcătură sau masă. A fost cântărită? Acest 
lucru e foarte important, pentru că neutrina* este materie, o 
creaţie materială a Spiritului, a Esenţei spirituale care a creat 
materia. 

Ea nu se confundă cu Spiritul, cu Dumnezeu. E ceva 
aparte, oricât de subtilă şi de infinit de mică ar fi. Această 
particulă e o dovadă fermă împotriva panteismului, care 
confundă Spiritul divin cu materia. 

Numai Spiritul divin, Dumnezeu, poate să fie şi să nu 
fie în acelaşi timp, este şi nu este. El nu e în spaţiu, nu e în 
timp, ci e mai presus de toate acestea. 

El este Cel ce este şi nimic nu-L condiţionează. Nimic 
şi nimeni nu-L cuprinde şi nici nu-L determină, fiindcă El 
este mai presus de toate, fiind Unicul, Unitatea în Sine 
însăşi. 

împărăţia Cerurilor sau Universul spiritual este 
trupului lui Iisus Dumnezeu. Acesta e viu, pulsează în micro 
şi macrocosmos. 



121 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Neutrino. 



99 



6782. Te laudă spaţiul în zbor după margini, 
Veşnicia Te cuvântă în imagini, 
Şi Tu nu eşti nicăieri şi nicicând, 
Căci Tu eşti mai presus de lume şi gând. 

6786. Iar eu Te adăst 122 , şoptind sau tăcând, 

Te aud, Te pipăi, Te văd 123 din când în când, 
Tu, Cel ce nu eşti, eşti pururea viu, 
Certitudine clară, mai presus de sori şi pustiu. 

6790. Universul să piară! In mine rămâi, 

Şi mamă, şi Tată, mormânt, căpătâi. . . 
Eu cel ce astăzi mai sunt, nu voi mai fi 
Mâine, dar în ceruri de-a pururi voi răsări. 



Cu sensul: Te odihnesc înfiinţa mea. 
V: Te presimt. 



100 



[7 aprilie 1981] 



Am trăit o vreme când a irumpt în fiinţa mea 
iraţionalul, cu adâncurile şi străfundurile lui fantastice, 
derutante, fantomatice, cutremurătoare, îngrozitoare, 
terorizante. 

Dar am trăit apoi şi stări extatice, în care a izbucnit în 
mine lumina. 

Lumina a fost un mare dar în viaţa mea şi ea a făcut 
ca normele fiinţei mele, făgaşul raţiunii, comportamentul 
meu să fie copleşit, îmbogăţit. Toate ale mele s-au 
împrospătat. 

Toate s-au adâncit prin aceste izbucniri revelatorii ale 
străfundurilor mele. 

Mi s-a dezvoltat înţelegerea, cunoaşterea aspectelor 
vieţii umane şi inumane, legile omeneşti şi dumnezeieşti. 

Fiinţa mea s-a lărgit până când am trăit confundarea 
cu infinitul. 

Din toate încercările am ieşit şi mai tare, mai întărit. 
Nu m-am lăsat învins 124 de aspectele care mă îngrozeau şi 
doreau să mă dezumanizeze. 

Am rămas în limitele raţiunii normale, ale gândirii şi 
ale sensibilităţii, ale înţelegerii şi ale comportamentului. 



12 De influenţa demonilor şi de răul pe care i l-au făcut oamenii. 



101 



[9 aprilie 1981] 



Adâncimea fără de sfârşit şi profunzimea ce se pierde 
în infinit a sufletului meu, a sensibilităţii mele unite cu 
veşnicia, cum să nu mă doară când tu te chinuieşti? ! 

In preajma flăcărilor iadului, spiritual tău are în sine 
simţirea bucuriei sufletului meu, sufletul meu proiectat în 
copila mea Green. 

Eu nu merit să te plâng ci încremenesc de durere 
pentru suferinţa ta. 



102 



Aureola simpatică 



Cu ajutorul unui aparat complicat, care radiografiază 
trupul omului, se poate detecta aureola luminoasă pe care 
acesta o are. 

Astfel s-a observat, că luminescenţa corpurilor se 
intensifică, atunci când doi oameni, care se simpatizează, se 
întâlnesc. 

Această luminescenţa a trupului uman se modifică 
când cei doi se antipatizează. 

Punând în faţa aparatului pe doi îndrăgostiţi, aparatul 
a ecranizat iubirea dintre cei doi sub forma unui foc de 
artificii. 

Din experienţa mea duhovnicească, ştiu că ceea ce 
aparatul a ecranizat este adevărat. 

însă el a ecranizat foarte puţin din ceea ce se întâmplă 
în om şi în mod incomplet. 

Aparatul a dovedit că atunci când cei doi se 
simpatizează luminescenţa este colorată. In cazul când ei se 
antipatizează, luminescenţa nu scade, ci doar culoarea 
luminescenţei tinde spre negru. 



103 



Medicina chineză 



în domeniul pulsologiei [practică inseparabilă de cea 
a acupuncturii], fiinţa umană este privită ca manifestarea 
unei întâlniri armonioase dintre principiile terestre şi cele 
celeste. 

Orice perturbare a acestui echilibru se traduce prin 
dezordini fiziologice şi dereglări ale pulsaţiilor ritmice, ale 
valurilor de energie care circulă în corpul nostru. 

Celulele meridiane, celule de la nivelul epidermei 
umane, cât şi traseul energiei vitale pe care acestea îl 
maschează continuă să rămână un mister. 

Orice tulburare interioară reprezintă semnul evident al 
distrugerii armoniei dintre microcosmos şi macrocosmos. 



104 



Nimic din ceea ce este prezent în noi nu este absent în 
univers, pentru că universul şi viaţa sunt indisolubil legate. 
Omul şi universul au aceeaşi sorginte . 

Dacă omul este inteligent, atunci există inteligenţă şi 
în materie şi în univers. Dacă omul are spirit, atunci există 
spirit şi în univers. 

însă acest mod de a gândi ne duce la o concluzie 
panteistă despre univers şi om. 

Insă Dumnezeu a coborât în om pentru ca să îl 
îndumnezeiască pe om. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost în 
afara omului, exterior lui, nu ar fi avut ce, sau mai bine-zis, 
cine coborî în el. 

Din moment ce Dumnezeu, prin Iisus, a coborât în 
noi, atunci El Se află în noi. 

Dumnezeu este şi va fi prezent şi existent în univers. 

Asemenea lui Descartes 126 , se pot trage o serie de 
concluzii logice pentru cei cinstiţi şi care vor să judece 
sănătos. 



125 E un citat pe care îl comentează. 

1 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ren%C3%A9_Descartes. 



105 



De moarte nu mă tem, de viaţă nici atât. In mine zace, 
în mod latent, un vulcan de existenţă, un paroxism trăit în 
finitudine. 



106 



[3 iulie 1981] 



De multe ori, în starea creată prin rugăciune şi 
concentrare, îmi apărea un drum, care îmi desfăşura în jur 
peisaje diverse. 

Acestea se succedau cu o viteză uluitoare, din ce în ce 
mai mare, până când mişcarea se topea într-o zare 
luminoasă, nemişcată, dar vie. 

Aceasta, îmi dădeam seama atunci, era ieşirea mea 
din spaţiu şi timp şi intrarea mea în infinit şi veşnicie. 

Aceasta era întoarcerea spiritului meu, a duhului meu 
la Dumnezeul meu. 



107 



[12 iulie 1981] 



Doamne, ai deschis abisul, cu fantasmele, umbrele şi 
strălucirile lui în fiinţa mea. Am cunoscut că şi beznele au 
scânteieri şi străluciri. 

Pe toate le-am primit în numele Tău. 

M-am chinuit, m-am lăsat umilit şi batjocorit, m-am 
cutremurat şi m-am lăsat sfâşiat. 

Dar nu m-au biruit nicicând, pentru că în mine era şi 
în adâncurile mele, Duhul Tău. 

De pieire nu m-am temut, căci moartea mea ar fi 
slăvit atunci lauda măririi Tale. 

Mereu am revenit la cotidianul monoton şi meschin al 
negurilor, ce se cască să mă înghită, scrijelind sau anihilând 
lumina ce înflorea în mine. [. . .] 



108 



Iacov a văzut în vis o scară legând cerul de pământ şi 
pe îngerii lui Dumnezeu coborând şi urcând pe ea, cf. Fac. 
28, 12. 

In rugăciunile şi vederile mele am văzut de 
nenumărate ori astfel de scări. 



109 



[17 septembrie 1981] 



Telepatia, telechinezia, premoniţia, levitaţia etc. Toate 
acestea sunt introduse acum de către materialişti în sfera 
parapsihologici, când odinioară ele erau în sfera metafizicii. 

Materialiştii consideră însă acum că astfel de 
fenomene sunt dependente, în mod exclusiv, de natura 
umană. 

Cazul lui Eugen N., când au spus că fenomenele ce se 
petrec cu el sunt legate de materia vie a scoarţei cerebrale, 
numită materie noetică, care se deosebeşte de materia 
biotică. 

Această materie noetică poate genera, în anumite 
condiţii, un câmp noetic capabil să acţioneze asupra omului 
însuşi [ca în cazul autosugestiei] cât şi asupra altor oameni 
sau fiinţe, cât şi asupra obiectelor din jurul nostru. 

însă, din experienţa mea, ştiu că astfel de fenomene se 
petrec prin conlucrarea psihicului uman elevat cu o forţă 
spirituală, care dă psihicului uman să acţioneze nelimitat în 
domeniul spiritual. 

In consecinţă, eu am certitudinea că există o realitate 
invizibilă şi imperceptibilă pentru majoritatea oamenilor, 
care potenţează spiritul uman, pentru că e o unire cu 
Dumnezeu, cu Duhul de viaţă creator, orientator şi 
guvernator. 

Fiinţa umană este un organism bio-psihic care se 
naşte prin lucrarea Duhului de viaţă dătător. 

Acesta lucrează sub dublu aspect: şi prin materie, căci 
omul se organizează din ce în ce mai mult pe treptele 
superioare, până ia contact cu Şinele însuşi, adică cu Duhul 
de viaţă dătător, cât şi în afară de materie, de noi înşine, ca o 
totalitate dominantă a existenţei materiale. 

Căci Dumnezeu este lucrător în noi dar şi în afară de 
noi înşine. 



110 



Cercetătorul Bărbulescu, de la Institutul de Fizică 
Atomică, precum şi asistentul universitar Alecu Georgescu, 
cu care am discutat acum aproximativ 15 ani, mi-au spus în 
mod documentat că energiile în circuit închis nu se pierd ci 
se potenţează. 

Ştiind acest amănunt şi bazându-mă pe rugăciunea 
mistică, isihastă, rostită către Mântuitorul nostru Iisus 
Hristos, am trăit rugăciunea lui Iisus ca pe una în circuit 
închis. 

Inspirând aer, spunem: Doamne, Iisuse Hristoase, 
Fiul lui Dumnezeu iar când îl expirăm, spunem: miluieşte- 
măpe mine, păcătosul! 

De aceea m-am rugat şi am trăit rugăciunea lui Iisus 
ca pe una în circuit închis. 

Cu timpul mi-am dat seama că prin rostirea ei 
continuă se realizează un cerc de la frunte, în jos, spre plex, 
circumferinţa întorcându-se din nou spre frunte. 

Al doilea cerc se formează de la dreapta spre stânga, 
pe deasupra plexului sau a inimii, cercul încheindu-se 
dinspre stânga spre dreapta. 

Rugându-mă continuu am început să văd aceste două 
cercuri care se întretăiau. 

Repetând rugăciunea de zeci, sute, mii de ori în cursul 
unei zile am început să văd un punct luminos în dreptul 
inimii, şi apoi la nivelul plexului, după cum făceam 
rugăciunea: pe inimă sau pe plex. 

Cu timpul acel punct luminos a devenit o cruce 
luminoasă. Mai târziu, în jurul crucii a apărut un câmp 
luminos, străveziu, pur, liniştitor şi încântător. 

Mai apoi s-au ivit două cercuri care se întretăiau şi au 
creat sfere luminoase care se dilatau. 

Dilatându-se aceste cercuri de lumină dumnezeiască 
pe care le vedeam în mine mi s-a descoperit lumina 
necreată, lumina care nu se vede decât în Duh. 

Astfel am pătruns într-o lume nouă, a spiritului, în 
care am trăit o vreme îndelungată nenumărate revelaţii, 
extaze luminoase. Atunci am văzut, am auzit şi am pipăit 
spiritual. 

Am văzut în culori minunate propriul meu duh. Am 
văzut ochiul solar al conştiinţei, care vede în infinit şi în 
toate direcţiile. Pe acest ochi l-am asemuit cu ochiul lui 
Shiva din mistica indiană. 



111 



[20 septembrie 1981] 



înainte de a ajunge la lumină şi la cunoaşterea acestei 
lumini spirituale, am avut de luptat cu întunericul. A fost o 
luptă acerbă cu beznele din mine şi din afara mea. 

Pe măsură ce lumina căuta să se instaureze înlăuntrul 
fiinţei mele, întunericul mă asalta sub toate formele posibile. 

Aveam ispite, vedeam tot felul de apariţii, care să mă 
deruteze, să tulbure luminarea mea cu tot felul de lucruri 
înspăimântătoare. 

Dar orice atac al beznelor, odată respins, era urmat de 
o deschidere a fiinţei mele spre şi mai multă lumină. Trăiam 
o întărire, o creştere, o diversificare a luminii şi a 
cunoaşterii întru mine. 

îmi amintesc că lumina s-a instalat treptat în trupul 
meu. Prima dată a apărut lumina în inimă şi s-a extins 
înlăuntrul meu şi în afara mea. 

Aceasta mi-a cuprins, în mod treptat, întregul corp. 
Demonii mi-au opus rezistenţă luni de zile până s-au 
luminat toate părţile mele bolnave. 

De pildă umărul reumatic şi care mă durea în 
continuu. Când lumina s-a stabilit în umăr, mi-a dispărut şi 
durerea pe care o resimţeam în acea parte a trupului. 

Pe măsura iluminării trupului însă realizam şi o 
purificare a dorinţelor, a sentimentelor, a gândurilor, o 
purificare trupească şi sufletească. 

Cel mai greu de împlinit a fost aşadar iluminarea 
trupului, care a opus cea mai mare rezistenţă. 

Am fost bântuit în această perioadă de obsesii, faţă de 
care aveam impresia că nu le voi putea învinge. Erau obsesii 
suave şi vizuale. 

După luni de zile de luptă şi practică mistică, 
religioasă, s-a instalat lumina în partea dreaptă a frunţii. 

Partea stângă era încă întunecată şi încă coruptă şi 
obsedată. 

Ce se petrecea în acea parte? îmi apărea imaginea 

1 97 

unui corb cobitor [ca la Edgar Allan Poe ] sau o altă 
figură, una de şobolan sau chipul unui diavol care rostea tot 
felul de stereotipii, contestări ale binelui sau lucruri 
scârboase. 



127 



Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Edgar_Allan_Poe. 



112 



Luni de zile m-au bântuit asemenea obsesii vizualo- 
auditive, până când le-am învins. 

Ajunsesem în starea, ca la o simplă rostire a numelui 
lui Hristos sau la o mică rugăciune, în trupul şi sufletul meu 

1 98 

să apară lumina şi chipuri benefice, stări liniştitoare, 
simţiri serafice. 

Şi totuşi, după luminarea trupului şi a sufletului sau, 
mai bine-zis, după umplerea lor de lumină, au început să-mi 
apară în lumină, dar în afară de mine, scene apocaliptice 
vizual-auditive ale luptelor dintre demoni şi îngeri, dintre 
marele diavol şi lumină. 

De acum însă nimic nu mă mai tulbura, nu mai mă 
înspăimânta ca altădată. Totul se petrecea într-un spaţiu 
exterior. 

Aşa am văzut actele fiarei şi ale balaurului sângeriu, 
am auzit răcnetul lor, apoi am urmărit fiara cenuşie [cred că 
era simbolul gândirii şi ştiinţei omeneşti], care copleşea 
până şi mulţi îngeri care se luptau cu ea. 

Aceşti îngeri pe care i-am văzut, în tălmăcirea mea, 
înseamnă că multe spirite bune, care vor veni în lumea 
aceasta, vor fi învinse de ateism, de marea necredinţei, de 
mândria omului trupesc, care crede că are putere ce creşte 
neîncetat. 

Omul va fi înfrânt şi abătut de la drumul spre 
Dumnezeu şi de la lumina cea adevărată de către propriul 
său spirit. 

Din cauza forţelor pe care le va dobândi şi care i se 
vor da, el se va prăbuşi în neantul cenuşiu al fiarei, în marea 
negaţiei. 



1 7R 

Dumnezeiască. 



113 



6794. O, negaţie, şi fiară, 
cenuşie, din afară, 
tu pătrunzi, zădărnicie, 
mânjindu-mi fiinţa vie! 



A 1 70 

6798. îngerii născuţi de Tatăl 



cerului şi-al creaturii, 
când se luptă cu înaltul 
pier în negura făpturii. 



6802. Minte, fiară cenuşie, 
te insinuezi şi-ncânţi, 
firea omului, pustie, 
tu o-ntipăreşti pe frunţi. 



129 Oamenii cu mari înzestrări mintale şi trupeşti. 

130 Cu Dumnezeu. 



114 



Piramidele 



In vremea extazelor căutam şi doream să mă apropii, 
să văd Dumnezeirea, pe Dumnezeu. Şi am văzut pe atunci 
trei uriaşe piramide străvezii, de culori diferite, ce abia se 
conturau în zarea de lumină. 

Parcă numai duhul meu, fără formă, era într-o 
apropiere depărtată de ele. 

Altădată mi-a apărut un soare strălucitor care mi-a 
deschis un orizont, un univers, un văzduh nou, deosebit prin 
culoare şi străvezime de cel din care veneam. 

Spiritul meu a stăruit şi mi s-a deschis un nou văzduh, 
mai pur, de altă esenţă şi se părea şi mai de necuprins, şi mai 
străveziu şi revărsa o lumină cutremurătoare. 

Mi-a fost teamă să caut alt văzduh de lumină 
dumnezeiască mai presus de acesta şi un alt cer mai înalt. 
Simţeam că nu sunt pregătit să-1 suport, să-1 înţeleg, să mă 
apropii de el. 

Dumnezeirea era cea care îmi conducea drumul din 
treaptă în treaptă, din cer în cer, la infinit. 

Făptura nu este însă pregătită să cuprindă tot ce vrea 
Dumnezeu să ne arate şi El este de necuprins. 

In ultimă esenţă, spiritul nostru se topeşte în viaţa, în 
strălucirea luminii eterne, ca în moarte, fără să se piardă. 
Din lumină renaşte apoi în alte extaze, a căror durată şi tărie 
este în afară de tip, comensurabil şi spaţiu. 

Extazul apare şi dispare, mai înainte ca să poţi 
determina, dacă acesta s-a pregătit în trecut, în prezent sau 
în viitor. 

Extazul este în afara oricărei determinări şi esenţe 
existente. 



115 



Cum pier ale mele neamuri. Spovedanie 



Eu, care mi-am sacrificat tinereţea, veleităţile şi 
familia la maturitate, mi-am riscat viaţa fără ca să cer nimic 
în schimb. 

Eu, care mi-am iubit neamul şi poporul până la 
marginile nebuniei, vin astăzi şi spun că neamul meu nu mai 
este pentru mine decât un gol negativ. 

Acest popor, acest neam îşi bate joc de el însuşi, de 
trecutul lui glorios, de demnitatea lui. 

Ceea ce face, cum se comportă şi cum arată cei care îl 
conduc şi cei care se lasă conduşi arată laşitate, nemernicie, 
făţărnicie, abjecţie dusă până în pânzele albe, prostie, 
îndobitocire. 

Neamul acesta nu mai are nimic sfânt, nimic 
nebatjocorit şi, în loc să fie pregătit pentru jertfă, este 
vrednic şi gata să piară. 

Nici în faţa oamenilor şi nici în faţa lui Dumnezeu nu 
mai are ce căuta nemernicia, laşitatea, frica, dezonoarea, 
batjocura. 

Prin proprii exponenţi ai poporului, pe care neamul 
acesta îi acceptă şi îi aplaudă, vom avea burta şi mai goală şi 
ei se vor comporta cu noi şi mai animalic. 

Chiar dacă neamul meu ar pieri în luptă tot nu merită 
niciun respect, pentru că a făcut toate compromisurile pentru 
burta animalică. 

Am vrut să merg să vestesc învierea neamului meu şi 
iată, asist la pieirea acestui neam, care, cel puţin în 
conştiinţa mea, nu mai este al meu. 

Mă mândream odinioară că sunt român. Acum renunţ 
la numele de român. Sunt om şi vreau să rămân om, fără 
nicio naţionalitate, pe deasupra acestei infamii ce se chemă 
naţiune. 

Nici altui neam nu vreau să îi aparţin, căci fiecare 
neam are răii şi infamii lor. 

Vreau să fac parte din omenirea aceea, care s-a ridicat 
din toate neamurile şi s-a jertfit pentru demnitate şi 
spiritualitate. 



116 



Vreau să fac parte din acea omenire care s-a ridicat 
dintre toate neamurile şi nu mai aparţine niciuneia, ci 
aparţine ei înşişi, umanităţii spiritualizate. 



117 



6806. Neamul meu, ai fost o treaptă, 
ce te frângi într-un abis, 
sufletul mi se îndreaptă 
spre alt neam şi cer de vis. 

6810. Fără glorii din trecut, 
fără zvonuri de milenii! 
Nu mai vreau de-acum s-ascult, 
decât cerul de vedenii! 

6814. Vreau de-acuma să ascult, 
trâmbiţele din vedenii! 



118 



Suntem prea păcătoşi, noi şi toate neamurile, ca să nu 
fim pedepsiţi. Să stăm însă tari şi drepţi şi să primim jertfa 
pentru curăţirea de păcatele noastre. 

Căci dacă nu suntem în stare să primim moartea cu 
resemnare şi curaj, ne vom lamenta şi umili tot timpul şi 
vom pieri ca nişte lichele şi ca nişte nemernici, în loc să ne 
pregătim cu curaj, ca să înfruntăm o moarte, care ne înalţă 
sufleteşte, spre viaţa veşnică. Asta pentru cei care cred. 

Pe când cei care nu cred, necredincioşii, să aştepte 
pedepsele în linişte şi cu vrednicie, dacă mai pot. 

Iar dacă nu, să scrâşnească din dinţi cât vor putea şi 
cât vor vrea, să blesteme şi să urle, să ceară o pace, care nu 
mai vine şi pe care nu o au. 

Trăim într-o lume care s-a năruit prin ură, viclenie, 
silnicie, făţărnicie şi negaţie. 

Azi, şi-au creat armele negaţiei şi ale neiubirii după 
chipul lor. Căci nimeni nu mai poate uita cataclismul care se 
apropie, care vine! 



119 



[20 noiembrie 1981] 



Cât i-a trebuit fiinţei vii până să posede ochiul care 
poate primi lumina [ca existenţă în sine, ca stare a materiei] 
şi să şi-o însuşească şi să o transforme, încât să poată să 
înţeleagă creaţia? 

Cât i-a trebuit omului până şi-a format raţiunea care 
poate să creeze ştiinţa, care, asemenea luminii materiale, 
luminează cunoaşterea, cunoaştere pe care o transformă şi 
şi-o exprimă în invenţii? 

Cât îi va trebui omului spiritual, adică spiritului din 
om, până când îşi va însuşi dimensiunea spiritualităţii! 

Cât îi va trebuie până să ajungă la lumina necreată, la 
unirea cu Hristos Dumnezeu, cu Fiul omului? 

Cât îi va trebuie ca, prin credinţă, să îşi dilate spiritul 
şi să cunoască universul luminilor spirituale din infinitul 
Duhului dumnezeiesc? 

Şi mă întreb acest lucru nu ca un necunoscător şi ca 
un netrăitor al tuturor acestora, ci ca unul care am trăit şi 
am împlinit într-o vreme unirea cu lumina necreată. 

In aceasta şi prin ea am absorbit lumina şi bucuria 
divină, am văzut, am simţit, am auzit, am pipăit cu toate 
simţurile duhului meu lumina, creaţia, armonia, splendoarea 
lumilor nevăzute duhovniceşti, lumi văzute în Duh şi prin 
Duhul lui Dumnezeu. 

Căci cine poate să se încumete să le spună pe toate? 

Cum aş putea să le spun decât prin umbre metaforice, 
ce nimicesc sublimul lor? Şi totuşi, uneori, încerc să le scriu. 



120 



6816. Suave valuri luminoase 
de ceţuri străvezii şi nori, 
ce se aprind şi înfloresc, 
în nimb de fulgere-ntrupaţi. 

6820. Se prind şi se desprind 
de zări ce se destramă, 
de albă bucurie, 
aurie fremătând 131 . 

6824. Şi dintr-o existenţă 
în altă existenţă 
mai înaltă, alunecând, 
în care duhul meu 
cel auriu, înmiresmat, 
dispare ca o muzică de sfere. 

6830. Ce dor! Putere din putere. . . 
Ce umbre de cuvinte 
am aruncat pe lumea 
de lumină şi esenţă!... 
Să-mi fie iertat!... 



1 3 Toate acestea sunt mănunte extatice. 



121 



[11 decembrie 1981] 



Iluminarea şi harul dumnezeiesc sunt ca o zare 
luminoasă, strălucitoare, care te pătrunde din toate părţile, 
încât tu însuţi devii aceasta cu spiritul, cu trupul. 

Cunoaşterea ta devine univers şi nu universală. E o 
contopire, o trăire împreună cu lumea universală a spiritului. 

Tu treci peste, eşti integrat, absorbit, entitatea ta 
dispare în lumina universală deşi nu se pierde şi conştiinţa ta 
se lărgeşte, creşte. 

Devii o fiinţă subţire, aeriană, luminoasă, diafană, 
pură, proaspătă, fragedă ca apa şi ca susurul de izvoare în 
lumina necreată. 

Conştiinţa ta e oriunde şi nicăieri în lumină. Şi totuşi 
e un punct care se absoarbe în sine, încât ţi se pare că 
dispare. însă ea este unitară în lumină, aidoma unui vârf de 
piramidă foarte fină. 

Din vârful ei se naşte o piramidă inversă, cu vârful 
întors spre vârful piramidei din care se naşte. 




Cele patru piramide în cruce reprezintă pe Tatăl, Fiul 
şi Sfântul Duh şi pe omul spiritualizat, care devine fiul lui 
Dumnezeu şi aceste piramide se multiplică, apărând noi 
piramide care au vârfurile îndreptate unul spre altul iar 
golurile dintre ele devin piramide virtuale ale aceloraşi 
străluciri spirituale, pentru că înlăuntrul lor şi în afara lor 
este împărăţia Cerurilor. 



122 



6835. S-auzeau duhuri necuprinse 
în străluciri de cer 132 , 
de timpul gol, de vreme neatinse, 
izvor de viu mister. 



1 32 în lumina dumnezeiască. 



123 



„Arborele cosmic este socotit a fi culmea lumii şi cel 
care uneşte cele trei regiuni cosmice. El îşi afundă rădăcinile 
în Infern, pe când vârful său atinge Cerul" 133 . 

începutul viziunilor mele în Duh au început cu 
vederea unui copac, a unui brad imens, în culori. 

Din acesta s-au dezvoltat şi au apărut viziuni infernale 
şi viziuni cereşti. 

E curioasă această similitudine a viziunilor mele cu 
mitul ancestral al arborelui cosmic. 

Eu nu avem cunoştinţă de acest mit la ora când aveam 
viziunea acestui imens copac. 



133 E un citat, probabil, dintr-o carte a lui Mircea Eliade. 



124 



Ce este veşnicia? Dezmărginire. Este ieşire din 
margini, este ieşirea în nesfârşit, atât la nivel micro cât şi 
macrocosmic. 

E dezvoltare, e dispariţie a materiei universale în 
infinitul mic sau în infinitul marel\ Nu, e contopire a ceea 
ce a fost materie, care, prin dezmărginire, se uneşte cu 
veşnicia, cu spiritul care există în afara timpului şi a 
spaţiului. 

Se petrecere o ieşire din realitatea noastră şi o trecere 
într-o altă realitate. Intre aceste două feluri de a fi stă 
dispariţia, moartea, inexistenţa, neantul. 

Spiritul nu este neant, cum nici materia nu este neant. 

Spiritul este existenţă în afară de materie. Spiritul 
este veşnicie, este existenţă veşnică atotcreatoare, 
atotţiitoare, atotştiutoare. 



125 



Mitul luciferic 



Lucifer, din prea multă lumină şi putere, a voit să fie 
Dumnezeu. Din această cauză a căzut din cer, dimpreună cu 
toţi cei care l-au urmat. 

Omul modern, din cauza prea multei ştiinţe, a 
strălucirii minţii sale, se auto-subminează şi va exploda, 
adică se va prăbuşi, mergând pe acelaşi drum ca Lucifer. 

Civilizaţia noastră aşteaptă moartea. Sfârşitul ei este 
ineluctabil, se apropie. Se apropie sub două aspecte. 

Nu se ştie care este lucrul cel mai distrugător, 
moartea prin foc a trupului sau înlănţuirea spiritului, a 
libertăţii gândirii şi a simţirii? Căci noi am început să 
preaslăvim omul şi lucrările omului. 

Optez pentru prima soluţie. Moartea prin foc aduce 
eliberarea spiritului şi contopirea în Dumnezeu. 

A doua soluţie nu face decât să ne salveze stârvul dar 
ne ucide libertatea duhului, ne nimiceşte eliberarea în Duh, 
în Dumnezeu. Amin! 



126 



a -co 

[13 februarie 1982] 

Mereu voi spune şi voi mărturisi clipele veşniciei, 
care mi-au fost date cu mulţi ani în urmă, când am simţit, 
am văzut, am palpat realitatea revelată şi care avea o 
existenţă atât de evidentă, încât materia, lumea reală cea de 
toate zilele o vedeam devenind străvezie, ireală, 
inconsistentă în faţa realităţii veşnice. 



127 



[7 iulie 1982] 



134 r tt- a 135 



Foucoult and His Answer 



„The real freedom is madness 136 ", spune gândirea 
modernă. 

Aceasta este una dintre aberaţiile la care poate ajunge 
o dezvoltare spirituală necontrolată, care se situează în afara 
disciplinei misticii creştine. 

Cine a parcurs şi a experimentat mistic evoluţia 
ascendentă, spre libertate, a spiritului, ştie că nebunia este 
libertatea ireală a spiritului. 

E marea şi tragica înşelare a celui care merge pe 
cărări necunoscute, fără busolă, adică fără pregătire şi 
cunoştinţe duhovniceşti. 

Nebunia e prăbuşirea spiritului, care e din fire jucăuş, 
dar nu divagant. Este aspectul negativ al libertăţii, care nu 
duce nicăieri, ci doar dezarticulează, nimiceşte. 

Numai cine a trăit treptele mistice ale vieţii 
duhovniceşti, cine a urcat din treaptă în treaptă ştie că 
nebunia este eternul zâmbet al falsei libertăţi, al forţelor 
negative, care încearcă, în mod disperat, să oprească 
înaintarea omului în Duh, să-1 prăbuşească în abis ca pe 
Lucifer. 

Astfel vor să-1 împiedice în apropierea sa de 
Dumnezeu, de extazul contopirii cu veşnicia, cu 
Dumnezeirea. 

Nu vorbesc ca un om necunoscător în această 
chestiune, ci ca unul care a zăbovit în multe trepte ale 
înduhovnicirii şi a experiat toate aceste trăiri şi trepte vreme 
îndelungată, fiind călăuzit de Duhul, prin rugăciunea către 
Sfânta Treime. 

încercările negurilor, cu chipuri şi fără chipuri, cu 
gânduri şi ispite de tot felul, care îmi unelteau tot felul de 
amăgiri, nu m-au prăbuşit, căci după fiecare ispită şi negură 
şi restrişte aveam şi mai multă lumină. 



134 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Michel_Foucault. 
In engleză: Foucault şi răspusul său. 
Idem: Adevărata libertate este nebunia. 



128 



Experienţa însăşi m-a învăţat şi mereu învăţam şi 
cunoşteam metodele, luptele înaintării în Duh, duhul meu 
reflectând înţelepciunea Duhului lui Dumnezeu, Care mă 
călăuzea. 



129 



[23 august 1982] 



O viaţă întreagă am aspirat, am dorit şi am gândit, ca 
să înţeleg şi să cuprind care este chipul lui Dumnezeu în 
Treime, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 

Dumnezeirea are înfăţişare şi această înfăţişare sau 
chip al Ei se exprimă prin persoana Tatălui, a Fiului şi a 
Sfântului Duh. 

Dar ce este Soarele spirituali E ochiul lui Dumnezeu 
în cerul Duhului Sfânt. 

Şi ce este chipul omenesc al Fiului? E Dumnezeu 
Care S-a făcut vizibil pentru om, Care S-a arătat pe măsura 
înţelegerii omului. 

Dumnezeu este mai presus de formă dar El apare şi 
sub formele de El create. 

De aceea nu-L putem lega pe Dumnezeu de forme 
dar, în acelaşi timp, în vorbirea despre El nu putem să 
excludem forma, înfăţişarea. 

Dumnezeu este izvor viu, nesecat, etern. Din El 
ţâşneşte creaţia Sa şi El ţâşneşte în creaţie prin inima şi 
mintea omului, dar şi oriunde şi oricum. 



130 



[12 septembrie 1982] 



„La dilatarea timpului apare şi o contractare 



corespunzătoare a spaţiului şi reciprocă" 



137 



De aici rezultă, că la o viteză infinită spaţiul şi timpul 
dispar. 

Când obţii în mod spiritual lumina necreată, 
spirituală, spaţiul şi timpul dispar, eşti în veşnicie, lumea 
veşniciei îţi apare, clipa devine eternitate, adâncimea, 
spaţiul se creează oriunde şi fără limite, trecutul şi viitorul 
se topesc într-o unitate, într-o formă de existenţă ce poate 
pieri şi apărea, din nou, la infinit. 



137 Un citat, probabil, dintr-un articol ştiinţific. 



131 



[20 octombrie 1982] 



Concluziile mele, rezultate în urma experienţei mele 
mistice, sunt conforme cu ultimele concluzii în materie de 
astronomie. Adică, universul este pulsatoriu. Universul 
pulsează ca o inimă a lui Hristos. 



132 



The Party 13 * 



O formaţiune, care are misiunea şi destinul de a 
dizolva totul: personalitatea, conştiinţa umană, sentimentele 
de orice natură. 

Foloseşte idei şi sentimente alese, superioare, tocmai 
cum un criminal foloseşte sabia ascuţită sau arme sofisticate 
pentru a distruge, cât mai subtil şi definitiv, viaţa cuiva. 

Posedă vocaţia distructivităţii, pe care o dezvoltă 
peste limitele normalului, trecând în sfera anormalului. 

Rafinamentul nociv al măsurilor de anihilare ale 
personalităţii, ale individului comun chiar, devine atât de 
subtil, încât te prind aidoma unei pânze de păianjen şi 
nimeni nu mai scapă. 

Conştiinţa se încurcă în propriile sale subterfugii, 
mişcarea ideilor se încâlceşte, e lipicioasă şi se leagă de una 
singură de mâini şi de picioare. 

Cel mai înalt, preţios, dezinteresat entuziasm uman, 
cel al slăvirii perfecţiunii intangibile, a Divinităţii, e coborât 
la nivelul slăvirii omului, al slăvirii din laşitate şi 
comoditate ori din cauza îngustimii minţii şi a neghiobiei. 

Slăvim stârpitura psihofizică, cocoţată şi împinsă în 
frunte, cât mai sus, pentru ca batjocura să fie cât mai mare şi 
definitivă. 

Astfel omul ajunge să nu îşi mai iubească semenul, 
nici patria, nici străbunii, nici Dumnezeirea, pe Dumnezeu. 

La un asemenea dezgust faţă de toţi şi de toate viaţa te 
împinge să fii un anormal, să mergi spre false zări, spre 
false raţionamente ale gândirii. 

Căci ne-au atrofiat gândirea prin pălăvrăgelile şi 
pisălogelile cele mai comune, prin fleacurile cărora li se 
aplică în mod fals denumire de principii şi sentimente. 

Toate sunt călcate în picioare, bălăcărite, pângărite, 
blestemate şi condamnate. 

Trăim un iremediabil apogeu al depersonalizării şi al 
instituirii holocaustului debilismului, al lucrului degradant, 
despre care se vorbeşte însă bombastic şi preţios. 

Trăim în faţa unei nătânge îngâmfări a unui 
semidoctism hrănit şi îmbuibat cu preţiozităţi vulgare. 



138 în engleză: Partidul. Urmează un cuvânt cenzurat de către autor. 
Textul are în vizor Partidul comunist român şi aparatul represiv al 
Securităţii române în timpul regimului ceauşist. 



133 



O anarhie a valorilor, în care are preeminenţă haosul, 
care naşte invidie, ură, instinctualitate. Toate acestea se 
înmulţesc în mod alarmant, abundă din destul. 

Sunt ca ciupercile otrăvite, care îmbâcsesc şi strică 
aerul, cu mirosul lor dulceag-otrăvitor. 

Inima nu mai suportă pe mai departe aceste anomalii 
ce frizează sănătatea şi integritatea mintală. 

Vocabularul lor şi întortocheatele combinaţii ale 
stilului lor de a vorbi fac, ca turbatele furtuni ale anomaliilor 
pe care ei le promovează, să invadeze spiritul nostru cu 
duhori de hrube şi ameţitoare prăpăstii infernale. 

Căci toată această avalanşă de anomalii vine din nişte 
minţi părăsite de către Duhul Sfânt şi zbuciumate în ele 
însele, din nişte minţi terfelite de demonice răzvrătiri şi 
care-ţi dau aerul, că ai de-a face cu îndreptăţite revendicări, 
îmbrăcate în straie îngereşti. 



134 



1962-1983 



[23 ianuarie 1983] 



Acum 20 de ani, pe când trăiam şi vedeam în lumea 
spirituală, ajunsese să înflorească în duhul meu, în 
momentele de maximă concentrare în rugăciune, şuvoaie şi 
curenţi de lumină 139 aidoma unei fântâni arteziene inverse, 
unde toate cele pe care le vedeam se prăvăleau şi se 
prăbuşeau înăuntru, fiind atrase înăuntru ca într-o pâlnie 
uriaşă, fără fund, de unde numai apăreau. 

Acest fenomen de absorbţie a formelor spirituale în 
acest adânc s-a continuat mai mult timp. 

După aceasta a urmat o vreme când, în momentul de 
intensitate maximă şi de contrare în rugăciune, acest 
fenomen s-a inversat, şi formele spirituale nu se mai 
pierdeau în pâlnie, ci şuvoaie enorme, ca o fântână 
arteziană, au început să reverse în continuu, umplând 
spaţiile luminii dumnezeieşti pe care le vedeam. 

Această absorbţie a formelor necreate din lumina 
necreată cât şi revărsarea lor a fost unul dintre modurile în 
mi s-a descoperit, în mod duhovniceşte, împărăţia lui 
Dumnezeu. 

Insă au existat şi alte căi de revelare a unor lucruri 
dumnezeieşti tot la fel de măreţe şi uimitoare. 

De aceste moduri de manifestare ale luminii 
dumnezeieşti în duhul meu îmi amintesc acum, când citesc 
despre existenţa găurilor negre din univers, care devin goluri 
albe în acelaşi mod. 

Diferenţa e că în astronomie aceste fenomene sunt 
materiale, pe când aici avem de-a face cu 
fenomene/manifestări din veşnicie, duhovniceşti. 

Insă, să nu uităm că materia este o faţă, pe care 
spiritul o arată fiilor lumii acesteia, o faţă prin care se 
descoperă lucrarea nevăzută a spiritului. 

Căci la puţini le este dat să înţeleagă cu mintea şi să 
vadă cu ochii lumea creată şi tot mai puţini pot să vadă, să 
audă şi să priceapă lumea necreată, împărăţia Cerurilor. 



139 

Dumnezeiasca. 



135 



[22 mai 1983/1984] 



6839. Frumuseţea e din cer, 
Cerul e în minte, 
Dragostea e din priviri, 
O, inimă fierbinte!... 

6843. Noi suntem dar din adevăr, 
Din grai şi din cuvânt, 
Şi în Infern sau Paradis 
Ne-mbracă în mormânt. 

6847. Să înflorim cu alt alai, 
De primăveri şi nunţi, 
Printre nori, pe guri de Rai, 
Peste văi şi munţi! 

6851. Pe cărări şi pe poteci, 
Pe ninsori de floare 140 , 
Ne va stăpânii în veci, 
Luminosul Soare 141 . 

6855. Cântecul şi îmbăierea 
în miresme dulci, 
Lucrurile în tăcerea 
Inverzită-n lunci. 

6859. Unde zânele în raze 
Ce sclipesc în stele, 
Feţi-Frumoşi înseninează 
Când privesc la ele. 

6863. In ocol de horă-naltă, 
în Dumnezeu se scaldă, 
Chipurile muritoare 
în lumea cealaltă! 

6867. Şi lucrurile toate, 

De ele în de ele 142 vorbesc 



140 Revelarea luminii dumnezeieşti. 



141 Dumnezeu. 



136 



Şi sunt răscumpărate 
De graiul firesc. 

6871. Pe care, de-1 pricepi, 
II faci făclie sau roată, 
Şi scopu-ţi îndeplineşti 143 : 
Soare rotindu-se roată! 



Cu sensul: despre ele. 
l43 Căci vezi, acesta e sensul, pe Soarele Dumnezeu, cum Se roteşte în 
roata frumuseţii şi a dragostei cu Sfinţii Săi, în lumina Sa. 



137 



6875. Pe fluviul norilor d-argint 144 
Rotunde roade-n aur, 
Scot din adânc tezaur 
Şi negura dezmint. 

6879. Căci ce e azi 
Nu-i mâine, 
Decât un jalnic vers, 
în soarele de-amiezi 145 . 



1 Ai luminii dumnezeieşti. 
!45 în lumina lui Dumnezeu. 



138 



Când Duhul lui Dumnezeu copleşeşte substanţa 
materială a minţii şi a trupului nostru, atunci simţi materia şi 
lumea, când eşti în lumina lui Dumnezeu mereu, ca pe un 
fum. Pare un duh, o realitate întunecată, inconsistentă, 
fragilă. 

Iar în duhul tău, ceea ce vezi, îţi apare mai consistent 
decât materia, mai luminos decât orice altceva. 
In lumina lui Dumnezeu vezi tăriile şi existenţa spirituală 
mai clară, mai vădită, mai evidentă, decât lumea materială 
în care eşti. 



139 



6883. Nu vă grăbiţi spre cuvântătură 146 , 
Ci glăsuiţi 
Prin gest şi făptură, 
Ca îngerii-n ceruri 
Şi-ntreaga făptură! 147 



146 Cu sensul de: cuvântare, de a grăi ceva. 

147 O predică concentrată, extraordinară, o predică uluitor de bogată 
într-un sfat poematic. 



140 



[10 noiembrie 1984] 



Lumina 



6888. Din valuri albe strălucind prin ceaţă, 
Te-nalţă din dezvăluiri, dulceţi!... 
Din gheaţa inimii arzând te-arăţi 
Şi străluceşti răpind singurătăţi. 

6892. In trup mai alb, mai fraged decât zorii, 
Pluteşte-n vis pe valurile mării, 
Cea izvorâtă-n adâncimi de Duh, 
Din Soare Viu de-a pururi şi văzduh. 

6896. O, din întâiul glas te-aud şi acum, 

Cum izvorăşti din fulgere ca spuma, 
Lumină fără margini 148 , contopind 
Şi timp, şi spaţiu ce nuntind s-aprind 149 . 

6900. Şi tot răsar în taină ne-ntreruptă 
Şi luminând, înaintează, cântă!... 
De-a pururi cercurile-n val tresaltă, 
Spiralele, vibraţiile-asaltă 150 . 

6904. întunecimi din negura ce rage 
Şi-n flăcări înapoi se trage, 
In infinitul pururea deschis 
Spre sfera ochiului închis. 

6908. In sine şi-n afară dar din sine 

O, câmp etern al forţelor divine! 
Zâmbind în noi 
Lumina veşnic vine! 



148 Lumina dumnezeiască. 



149 Fericitul Ilie a pus la sfârşitul acestor strofe, a primelor trei strofe, 
indicaţia că va urma o continuare peste două foi şi, cu adevărat, există 
continuarea pe care o redăm aici, unde îi este locul. 

150 Amănunte extatice. 



141 



[14 iulie 1984] 



Primele trei minute ale universului, de Steven 
Weinberg 151 

Cităm: „Dacă densitatea medie a materiei din univers 
este mai mică decât o anumită valoare critică sau egală [cu 
ea] atunci Universul trebuie să fie infinit extins spaţial", 
precizează autorul. 

„In acest caz expansiunea actuală a universului va 
continua pentru totdeauna. 

Pe de altă parte, dacă densitatea Universului este mai 
mare decât valoarea aceasta critică, atunci câmpul 
gravitaţional produs de materie curbează Universul înapoi, 
ca să revină la el însuşi. 

în acest caz câmpurile gravitaţionale sunt suficient de 
puternice pentru a opri expansiunea Universului, astfel încât 
el va fi comprimat înapoi, până la o densitate nedefinit de 
mare". 

Eu zic că răspunsul la aceste două alternative este 
scris în formele curbe şi sferice ale materiei din micro şi 
macrocosmos. 

Adică universul se va curba, va deveni iarăşi sferă 
neagră şi albă mai apoi. 

„Explozia iniţială a avut loc simultan, peste tot, 
umplând de la început tot spaţiul, unde fiecare particulă a 
fost proiectată departe de orice altă particulă. 

Tot spaţiul, în acest context, poate însuma orice 
univers infinit, fie orice univers fizic, curbat înspre sine 
însuşi ca suprafaţa unei sfere". 

Eu zic că a fost o schimbare la faţă şi tot o schimbare 
la faţă va fi şi sfârşitul universului. 



151 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steven_Weinberg. 

E vorba despre: The First Three Minutes: A Modern View of the 

Origin of the Universe {1911 , 1993). 



142 



O explozie pământeană sporeşte dintr-un centru bine 
definit şi se extinde în aer sau materie. Insă nu avem de-a 
face cu o schimbare la faţă sau de structură, de plan. 

A existat o perioadă când energia radiaţiei era mai 
mare decât energia conţinută în materia din univers. 

Era acea prezenţă dominantă a materiei, energia 
localizată în masele particulelor nucleare??? 

Şi cum se împacă această afirmaţie, că materia nu 
formează decât insule în oceanul de neutrini, neutrini care 
cuprind de 100 de ori mai multă materie decât toate 
galaxiile şi universul, dacă aceşti neutrini au masă? 



143 



[6 octombrie 1984] 



a — a) 



După atâtea amăgiri şi minciuni debitate de către 
Occident şi, mai ales, de SUA, iată care este adevărul! 

Se observă la statele de sub raza de influenţă a 
Moscovei spiritul de independenţă ideologică şi economică, 
încep să se orienteze spre naţionalism. 

De asemenea se prevăd, prin contactele cu Occidentul 
şi SUA, o eliberare, de care generaţia noastră nu se va 
bucura şi poate nici copiii noştri. Dar ea se va produce în 
viitor. 

Acesta a fost punctul nostru de vedere încă de mult. 

însă se uită a se spune că nici Occidentul şi nici SUA, 
peste o generaţie sau două nu vor mai avea atitudinea pe 
care o au astăzi şi, că s-ar putea ca ei să evolueze spre 
comunism sau spre te miri ce forme politice. 

în eventualitatea unui război nuclear, care ar putea 
surveni oricând, aceste previziuni ale lor pentru noi pot fi cu 
totul altele. 

De aceea, dacă până acum ei amăgeau lumea cu 
eliberarea grabnică de sub comunism, s-ar putea ca tocmai 
prin influenţa Occidentului această eliberare să se producă, 
deşi ei vorbesc despre o orientare cu perspectivă îndelungată 

1 S9 

a momentului eliberării . 



152 Acum, în Ms., urmează partea ultimă a poemului anterior. 



144 



6912. Dă-i dragostea ta! 

Pe mine altcineva m-ar dizolva. 
Tu eşti dragostea mea! 



145 



[21 aprilie?] 

Partidul este raţiunea temporară a timpului prezent. 
Proslăvirea lui este proslăvirea raţiunii omeneşti, a 
timpului actual, care e în afara Dumnezeirii. 



146 



Cunoaşterea 



Cunoaşterea este o iluzie, fie că e vorba despre cea 
ştiinţifică sau de altă natură. 

Pentru că există atâtea unghiuri de vedere ale realităţii 
şi forme ale universului încât se confundă cu infinitatea. 

1 S3 

Şi atunci, a cunoaşte totul [Papini ] devine un lucru 
imposibil. 

Singura cunoaştere posibilă este cea sub speciae 
aeternitatis 154 ', adică cunoaşterea ce ne vine prin revelaţie, 
când ai realizat transparenţa necesară fiinţei, acea 
transparenţă necesară receptării spirituale, a receptării 
spiritualităţii universale. 

De aceea Papini, în cele din urmă, ajunge la credinţă. 



153 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Papini. 



în latină: în lumina veşniciei. 



147 



Tot Papini: „Nu am sfârşit". 

„Nimeni s-a răspuns... Dincolo de fiecare perete era 
golul, dincolo de fiecare zid erau doar bezne. Iar ecoul era 
atât de cântat, că fiecăruia îi da speranţă şi răspundea unui 
om obosit şi fără margini". 

Şi totuşi, când prin rugăciune şi post şi purificare te 
apropii de Dumnezeu, după ce mai întâi dispar beznele şi tot 
felul de frământări şi chipuri diabolice, dacă reuşeşti să le 
depăşeşti pe toate la un loc, străpungi dincolo, ajungi la 
lumină. 

Acolo, golul devine mediul creaţiei permanente, la 
care asişti, unde o simţi mereu, la infinit, la orice bătaie a 
inimii şi vibraţie. 

Mereu ţi se dezvăluie lumi noi. Acolo izvorul e 
nesecat. Mergând spre izvor dai de alte izvoare. Toate sunt 
dincolo de orice puritate, izvorând purităţi şi mai 
desăvârşite. 

Acolo culorile cântă. Tot ce poţi numi univers în 
lumina dumnezeiască e o cântare neîntreruptă, ce evoluează 
dintr-o anume armonie spre armonii şi mai desăvârşite. 

Văzând toate acestea eşti depăşit ca făptură şi ca fiinţă 
pieri, te topeşti mereu şi mereu într-o existenţă tot mai pură, 
mai esenţială. 

Devii şi tu veşnicie şi infinitate în lumina 
dumnezeiască. 

Clipa s-a stins. Şi iarăşi va reînvia, după o clipă sau 
veşnicie, din veşnicii, într-o eternă reînviere sau într-o 
înviere în veşnicia bucuriei. 



148 



6915. Inteligenţă supremă, 
înţelepciune divină, 
Lumea nu Ţi se închină! 

6918. îngeri dintre nori de cer, 
Ce priviţi spre lut cu dor, 
Daţi-mi fiorii de mister 
întru care vreau să mor! 15 



1,5 Cutremurător de frumos! 



149 



Orice căldură, frig, întindere spaţială, număr etc, care 
se multiplică la infinit devine infinit. 

Timpul însuşi, dacă curge la infinit, devine ca şi 
acceleraţia, viteza: stabilitate în eternitate. 

Dar eternitatea, deşi a intrat în stabilitate, nu este 
stabilitate. 

în veşnicie şi în infinit toate caracteristicile realităţii 
sunt şi nu sunt în acelaşi timp. 

Contradictoriul există concentrat, căci din eternitate şi 
infinit decurg toate. 



150 



[1964] 



Eu-ul 

6922. Dacă eu răsar în înger 

Chipul meu s-afundă-n cer, 
In azur aprins de ger 
Diamantic în răsfrângeri. 

6926. Umbli chip mângâietor 
Trupului şi sfâşierii 
Şi străvezi lumini şi zori 
Prin pădurile părerii. 

6930. Arzi în trupul meu finit 
Val de aur şi argint 
Luminând nemărginit 
Peste zările ce mint. 



151 



După savanţi, esenţa lumii este căutată în 
fragmentarea materiei, până la elementul limită, ultim. Dar 
acestea se multiplică mereu, fărâmiţarea lor tinzând la 
infinit. 

Acela 156 se confundă cu infinitul, cu eternitatea, cu 
negaţia, cu nimicul. 

Insă există ceva, dincolo de negaţia materiei, dincolo 
de acest nimic care stârneşte materia şi negaţia ei, nimicul. 

E viaţa veşnică care manevrează acest univers 
material şi care se foloseşte de materie pentru a se 
manifesta. 

Iar primele esenţe ale vieţii veşnice în care materia 
pluteşte şi se scaldă, o constituie culoarea, muzica [mişcarea 
armonioasă], izvorârea, ca fenomen al frumuseţii şi al 
formei. 

Acum nu vorbesc, nu mă exprim ca unul care am 
nişte deducţii raţionale, ci vorbesc despre intuiţii ale 
spiritului mai presus de raţiune şi minte, când existenţa mi 
s-a revelat ca o izvorâre în nori 157 şi limpezimi de culori, ce 
cântau armonia frumuseţii, pe care noi o exprimăm vizual 
prin forme, acorduri muzicale, culori etc. 



15 Elementul ultim al materiei. 
1 ,7 De lumină dumnezeiască. 



152 



6934. Cântecul meu e gând, 
Faptă ce nu moare, 
Pururea născând 

A 1 CQ 

In/prin transfigurare; 
Lumi şi univers 
Ce din ens, din este, 
Trece-n ce nu este 
Spre-a fi univers! 

6942. Cântecul e culoare 
Şi culoarea cânt, 
Mişcare-n închegare, 
Trec, şi iarăşi sunt. 

6946.0, rotiri în cerc 
Şi spirală sui! 
Formele mă-ntrec 159 , 
Nu pot să mai spui! 

6950. Iar, ce e şi nu-i, 

Taci şi nu mai spui! 



158 Ambele variante sunt acceptate. 

159 Ceea ce văd în lumina dumnezeiască depăşeşte puterea mea de a 
înţelege şi de a exprima. 



153 



Ceea ce alţii au raţionat despre bine, fericire, armonie, 
lumină, frumuseţe, veşnicie, infinit, mie mi s-au revelat, 
dincolo de minte şi de simţirea omenească. 

Aceste lucruri le-am văzut într-o existenţă a eului 
[suflet/spirit], dincolo de orice. 

însă e impropriu să spun că am văzut. Pentru că eu le- 
am văzut, le-am auzit, le-am simţit pe toate, pe cele 
enumerate mai sus într-o unitate fragedă, incantatorie, 
extatică. 

De când le-am văzut ele sunt sursa minţii, a gândirii şi 
a trăirilor mele. 

Veşnicia este izvorul nevăzut al muzicii, al culorii şi 
al formei, în mişcarea creatoare şi combinatorie infinită şi 
apar în spaţiu şi timp. 

Făptura umană este un templu în marele templu al 
Divinităţii, alcătuit din combinaţii de sfere, ovale, drepte, 
sinapse, din diferite forme. 



154 



Nu e minte şi doruri, 
O sete care-1 soarbe, 
E un adânc ascuns, 
Uitării celei oarbe 160 . 



M.[ihail] Eminescu 161 



160 Acest text, ca şi următorul, a fost scris de către Fericitul Ilie, atunci 
când mâinile sale cele preasfinte erau tremurânde şi abia mai puteau 
scrie. 

Strofa eminesciană a fost reclădită de către Fericitul Ilie. 

In forma lui Mihail Eminescu: 

„Nu e nimic şi totuş e 

O sete care-1 soarbe, 

E un adânc asemene 

Uitării celei oarbe". 

E vorba de o strofă din poemul Luceafărul, pe care îl aveţi, în mod 

integral, aici: 

http://ro.wikisource.org/wiki/LuceaP/oC4%83rul_%28Eminescu%29. 

161 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu. 



155 



6952. Din neguri şi stele răsar 
Şi se întorc în neguri 
Respiră şi tresar 
Şi se petrec prin vremuri 162 . 



1 f\) 

Ultimele două versuri au următoarea variantă: „Şi iarăşi altele răsar 
/ Se nasc din nou în vremuri". 

După aceste versuri urmează zeci de pagini goale în acest caiet. 
La finalul său sunt două notări, pe două file distincte, şi, în husa 
caietului verde sunt trei fragmente de ziar, în care sunt nişte articole 
referitoare la date ştiinţifice. 
Le vom reda conţinutul în continuare. 



156 



Personaje de comedie 



Ateul: convins, lup furios şi laş. 

Fripturistul: îndrăzneţ, scandalagiu, dur, rău, cu 
răutate înnăscută. 

Inadvertentuh refractar politicii, interesat numai de 
propriile sale interese personale, de bunăstarea personală şi 
familială. 

Sincerul: uneori comunist, alteori democrat sau 
naţionalist, dar şi el arepoziţii oscilante. 

Personaje: 

Răzvrătitul 

Revoluţionarul 

Martirul 

Iluminatul 

Truditorul. 



157 



Din feciorie S-a născut Cuvântul, înţelepciunea 
divină 163 . 



163 



Până aici a fost conţinutul primei note auxiliare aflată la finalul 
caietului. 



158 



Profil de tragedie 



Vederi. 

Coborârea spiritului în trup. 

Pecetea legământului cu cerul prin Botez a fost 
încălcată. 

Căderea, din pruncie şi până la 33 de ani. 

Crime şi alte blestemăţii. 

Penitenţa în urma unei condamnări. 

învierea în Duh prin practica mistică şi rugăciunea 
permanentă. 

Spiritualizarea: omul nou . 



164 Sfârşitul celei de a doua note auxiliare. 



159 



[Primul fragment de ziar] : 



Un uriaş corp ceresc 



Cel mai mare corp ceresc descoperit până acum - un 
quasar - se află la distanţa de cinci miliarde ani-lumină de 
Pământ. 

Dimensiunile lui sunt atât de uriaşe (78 milioane ani- 
lumină în diametru), încât pe cerul planetei noastre el apare 
de două ori mai mare decât Luna. 

Acest quasar, înregistrat în catalogul stelelor sub 
numărul 3C 345, a fost cunoscut şi mai înainte, dar abia de 
curând, utilizând un radiotelescop de mari dimensiuni, 
astronomii vest-germani au putut stabili dimensiunile lui 
adevărate. 

Videograful povesteşte 



Pentru ca amintirile persoanelor în vârstă să nu se 
piardă, în curând vor putea fi folosite tehnicile cele mai 
moderne de înregistrare video. 

Persoanele respective vor putea fi invitate într-un 
studio să vorbească în faţa unei camere de luat vederi. 

Veritabile arhive familiale în imagini, aceste 
videomemorii vor putea fi apoi consultate din generaţie în 
generaţie, conservându-se astfel amănunte deosebit de 
preţioase pentru reconstituirea unei epoci sau a unei vieţi. 



160 



[Al doilea fragment de ziar] : 



Expansiunea universului 



Astrofizicienii afirmă că trăim într-un univers aflat în 
continuă evoluţie, în care uriaşele concentrări de stele - 
galaxiile - se îndepărtează una de alta. 

Descoperirea aşa-zisei radiaţii cosmice relicte, care 
umple în mod egal întregul spaţiu, a confirmat reprezentările 
teoretice asupra faptului că, în urmă cu circa 1 5 miliarde de 
ani, Universul era cu totul diferit faţă de ceea ce este astăzi, 
reprezentând o concentrare de plasmă. 

De atunci ea s-a răcit într-o mare măsură, s-au format 
elementele chimice, stelele, planetele. 



161 



[Al treilea fragment de ziar, cel mai mare dintre ele] : 



Neutrino, materialitatea lui şi universul 



Scandalul care mocnea în astrofizica neutrinilor. 
Particule-fantomă au fost puse pe. . .balanţă! 

Masa Universului se află concentrată în neutrino? O 
descoperire cu uimitoare consecinţe pentru ştiinţă. Se 
repune în discuţie vârsta Universului. 



Până de curând, fizicienii din lumea întreagă credeau 
că neutrino, una dintre cele mai misterioase particule ale 
micro-cosmosului, nu are nici dimensiuni, nici încărcătură 
electrică. Să fie el, adică, un fel de fantomă'? 

Descoperită acum o jumătate de secol de către 
fizicianul Wofgang Pauli , această părticică a salvat atunci 
legea conservării energiei care provoca dubii asupra unor 
procese ale dezintegrării nucleare. 

Dar totul rămânea la fel dacă se recunoştea existenţa 
unei particule-fantomă, fără dimensiuni, încărcătură sau 
masă, particulă pe care Enrico Fermi 166 a denumit-o 
neutrino. 

Acest neutrino a fost mult timp considerat mai 
degrabă un joc al spiritului: era greu de închipuit că există 
în Univers ceva imaterial care se deplasează, după calculele 
teoretice, cu viteza luminii. 

Iată însă că, prin anii '50 fantoma a fost găsită într-un 
reactor atomic aflat în funcţie. Fizicienii s-au convins astfel 
că neutrino nu e deloc un spectru. 

Academicianul Bruno Pontecorvo 167 a propus o 
metodă originală pentru a descoperi şi înregistra această 
particulă, metoda sa devenind baza unei noi orientări 
ştiinţifice - astrofizica neutrinului. 

Revista Sputnik, care consemnează într-un articol 
recent controversele stârnite de neutrino, afirmă că în ultimii 
ani un întreg scandal a domnit în acest domeniu. 



1 5 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Pauli. 

166 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Enrico_Fermi. 

167 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Bruno_Pontecorvo. 



162 



De ce? Fiindcă acel curent de neutrini proveniţi de la 
Soare, după ce a fost măsurat experimental, s-a dovedit de 
mai multe ori inferior faţă de ceea ce-ar fi trebuit să fie dacă 
Soarele reprezintă un reactor termonuclear. 

S-au făcut, imediat, numeroase presupuneri asupra 
fenomenelor ce se petrec pe Soare; scepticii au ajuns să 
afirme că Soarele luminează şi încălzeşte nu fiindcă se 
produce acolo reacţii termonuclear, ci pentru că acest uriaş 
bolovan incandescent s-ar comprima progresiv sub acţiunea 
forţelor gravitaţionale. 

Până la urmă, fizicienii din foarte multe ţări s-au 
hotărât să studieze, mai amănunţit şi îndeaproape, 
particularităţile misterioaselor particule. 

Trebuia, îndeosebi, să se stabilească dacă neutrino nu 
are într-adevăr masă. Toate experienţele realizate până 
atunci dăduseră un răspuns vag: dacă neutrino are masă, ea 
este inferioară valorii celei mai mici. 

în URSS, de pildă, s-a lucrat peste 5 ani pentru a găsi 
masa neutrinului. 

De curând, o echipă de cercetători de la Institutul de 
fizică teoretică şi experimentală, condusă de academicianul 
Vladimir Liubimov, a pus. . .neuronii în balanţă! 

Să lăsăm specialiştilor, opinează revista Sputnik, 
aspectele tehnice şi detaliile acestei experienţe realizate pe 
un spectometru (conceput de ei) şi să arătăm numai că una 
dintre cele mai fine analize matematice, aparţinând echipei 
respective, a dat un rezultat stupefiant: s-a stabilit că masa 
neutrinului se situează între 1/10 000 şi 1/30 000 din cea a 
electronului. 

Cum electronul însuşi e aproape imponderabil, 
înseamnă că neutrino e uşor ca o pană. 

Dar, aşa cum s-a stabilit, grosul masei Universului se 
află concentrat chiar în masa acestei pene. E posibil acest 
lucru? 

Măsurătorile radio-electrice au arătat că există 450 de 
neutrini în fiecare centimetru cub al Universului, iar masa 
lor totală e de 100 ori mai mare decât cea a materiei 
obişnuite, concentrată în stele şi galaxii. 

Aceasta nu e, însă, totul. Existenţa unei mese de 
neutrino are o serie de consecinţe importante pentru ştiinţa 
Universului. 



163 



De pildă, problema galaxiilor care se dispersează. De 
la descoperirea acestui fenomen, se ştie că Universul se află 
în expansiune rapidă. 

Cât timp va dura ea? Infinit, poate? Or, sub acţiunea 
unor astfel de forţe gravitaţionale, această dispersare va 
înceta pentru a face loc unei contracţii? 

Aceasta depinde de cantitatea de materie din Univers. 

După unele observaţii, nu există, categoric, destulă, 
pentru a pune capăt expansiunii Universului. 

în acelaşi timp, astrofizicienii au presupus totdeauna 
existenţa în cosmos a unei mase latente. 

Fizicienii maghiari Gyorgy Marx 168 şi Szalay 
Sândor 169 au format ipoteza potrivit căreia masa latentă se 
ascunde, poate, în neutrino. Ipoteza lor devine astăzi mai 
actuală ca oricând. 

Dacă masa latentă este efectiv concentrată în neutrino 
(fapt cu totul plauzibil), atunci nu există penurie de materie 
în Univers, iar galaxiile nu pot să se disperseze la infinit. 

Ceea ce înseamnă că expansiunea Universului pe care 
noi o observăm acum, trebuie să facă loc unei contracţii ce 
se va produce în 10-20 de miliarde de ani. 

Cu alte cuvinte, astrofizicienii consideră că Universul 
e animat de o pulsaţie perpetuă, repetând invariabil aceleaşi 
faze: explozie, expansiune, contracţie, explozie. 

Pe de altă parte, existenţa unei mase a neutrinului i-a 
condus pe cercetători la o neaşteptată concluzie: Universul e 
mai tânăr decât credeam, el are 8-10 miliarde de ani şi nu 20 
de miliarde. 

Adică o întinerire a lui, la jumătate, dintr-o singură 
descoperire! 

E drept că această supoziţie nu e încă verificată până 
la capăt, căci s-a descoperit masa unui singur tip de neutrino 
or, în natură există trei. 

Dacă se va găsi că masa celor doi e şi mai mică, va 
trebui într-adevăr să revedem vârsta Universului. 

Şi încă un lucru interesant: Sputnik aminteşte că mult 
mai înainte de descoperirea făcută de echipa lui Liubinov, 
un alt savant, M. Marcov, admiţând existenţa unei mase a 



168 Idem: http://hu.wikipedia.org/wiki/Marx_Gy%C3%B6rgy. 

169 Idem: 

http://hu.wikipedia.org/wiki/Szalay_S%C3%A1ndor_%28magfizikus 
%29. 



164 



neutrinilor, ajunsese la concluzia că el ar putea să se 
concentreze în interiorul galaxiilor. 

Or, aceasta duce la presupunerea existenţei unor 
ciudate stele neutrinice, căutarea lor devenind astăzi cu totul 
justificată. 

Dar să revenim la Soare. S-au emis în ultimul timp o 
mulţime de ipoteze care afirmă că energia astrului nostru de 
zi nu ar fi de sursă termonucleară. 

Astăzi, însă, chestiunea se pune altfel: masa 
neutrinului salvează teoria clasică a naturii termonucleare a 
stelelor. 

Munca fizicienilor care au ajuns la această concluzie 
spectaculoasă e departe de a fi încheiată. 

Ea, va ajunge, poate, la rezultate ce vor arăta 
necesitatea unei revizuiri radicale a multora dintre ideile 
actuale despre Univers. 

[Pe marginea bucăţii de ziar, Fericitul Ilie a scris]: „Galaxia 
noastră are 400 de miliarde de stele (Segal), se spune în 
filmul: Călătorie în Univers". 



165 



[Am mai găsit încă două bucăţi din ziar puse în partea din faţă 
a mapei caietului]: 

[Fragmentul 1]: 



Adaptarea la gravitaţie 



articol scris de V. Neamţu, în Magazin Enciclopedic, 
nr. 1209, 6 decembrie 1980. 

Un raport între gravitaţie, neutrini şi structura 
Universului? Lentilă gravitaţională în cosmos. Viaţa: formă, 
dimensiune, greutate. Imponderabilitatea şi economia 
energetică. 

Gravitaţia este forţa principală care guvernează 
mişcarea materiei în Univers, iar după datele recente, 
particula elementară neutrino este principala particulă 
componentă a Universului; fără aceste două noţiuni este 
greu azi să încercăm să înţelegem ce este Universul. 

Problema structurii Universului preocupă omenirea 
încă din antichitate, însă abia în secolul XX, datorită 
astronomiei sistematice şi fizicii teoretice, s-a putut stabili 
că Universul nostru se amplifică, galaxiile îndepărtându-se 
una de alta, viteza fugii fiind cu atât mai mare cu cât e mai 
mare intervalul dintre ele; aşa, de pildă, cazul tipic pentru 
galaxiile aflate la distanţă de un milion ani-lumină viteza de 
îndepărtare e de 30 km/sec, deci acum zece miliarde de ani 
galaxiile au fost aproape alăturate, iar şi mai devreme nu 
erau nici galaxii, nici corpuri cereşti, ci numai un gaz 
concentrat şi fierbinte, opac la radiaţii, drept care, pe măsura 
evoluţiei acestui miez universal arhaic (căci Universul se 
află în evoluţie), se lărgea atât gazul primar, cât şi radiaţia. 

Ulterior (adică în timpul actual), structura Universului 
a căpătat - după ultimele ipoteze formulate de astronomul 

1 70 

estonian J. Ejnasto şi după astrofizicienii americani P. 
Pebbles, O. Gregory şi O. Thomson - forma unor. . . 



170 



Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Jaan_Einasto. 



166 



[Fragmentul al doilea] : 



Faguri (mari unităţi supergalactice, cu latura, să 
zicem, de un miliard ani-lumină). 

Cauzele nu sunt deocamdată elucidate, însă în 1974 
acelaşi Ejnasto a formulat problema aşa-numitei „mase 
discrete", o masă intergalactică nevăzută, care se bănuieşte 
că prin forţa ei gravitaţională influenţează mişcarea 
obiectelor cosmice (galaxii, îngrămădiri galactice, 
nebuloase), şi se pare că în roiurile galactice ea e într-o 
cantitate de 20 de ori mai mare decât masa vizibilă, 
concentrată în galaxii. 

De când s-a bănuit, pe de o parte, că masa de repaus a 
particulei neutrino nu este egală cu zero, ştiindu-se totodată 
abundenţa de neutrini în componenţa Universului, unii 
astrofizicieni şi fizicieni (acad. V. A. Liubimov, dr. I. 
Novikov) au dedus, la începutul anului curent 1980, că 
anume forţa gravitaţională a neutrinilor trebuie să fie 
principala putere activă care determină efectul cinematic de 
lărgire actuală a Universului. 

Mai trebuie spus că materia obişnuită, atât ca masă 
cât şi ca forţă gravitaţională, nu reprezintă decât 3 la sută 
din masa de bază, masa neutrinică a Universului. 

O întrebare aferentă şi, desigur, inevitabilă, este - 
dacă această expansiune a Universului va continua veşnic; 
răspunsul depinde însă de faptul dacă densitatea medie a 
materiei universale depăşeşte o valoare critică (căci atunci 
gravitatea acestei materii va frâna după oarecare timp 
expansiunea, va obliga galaxiile să se reapropie şi 
fenomenul de lărgire va fi înlocuit de unul de concentrare), 
sau dacă este sub nivelul critic (iar atunci forţa 
gravitaţională nemaiputând frâna lărgirea, Universul va fi în 
continuă expansiune). 

Totuşi, potrivit datelor recente, densitatea medie a 
materiei în Univers depăşeşte nivelul critic, aşa că, după 
părerea mai multor specialişti, peste câteva miliarde de ani 
expansiunea se va frâna şi va începe procesul invers de 
implozie. 

De notat că imensul ocean neutrinic universal, adunat 
în nori în cuprinsul cărora neutrinii se deplasează cu viteaza 
de lOOOkm/sec, constituie acel nimic cosmic, golul socotit 



167 



altădată că ar exista în intervalul dintre galaxii, dar care este 
esenţial determinant în fenomenologia Universului. 

Un fenomen interesant a fost observat anul trecut de 
astronomii americani D. Walsh, R.F. Carswell şi R.I. 
Weimann, care au descoperit o pereche unică de quasari, la 
o distanţă de Terra de miliarde de ani-lumină, strict identici, 
de unde s-a dedus că nu e vorba decât de un singur quasar 
cu imagine dublată, fenomen pricinuit de prezenţa unui 
obiect masiv (o galaxie, o gaură neagră etc.) între observator 
şi quasar, jucând rolul unei enorme lentile gravitaţionale: în 
cele din urmă s-a descoperit o enormă galaxie la depărtarea 
de 8 miliarde de ani-lumină, care este în cazul dat tocmai 
lentila gravitaţională dublând imaginea quasarului. 

Dacă în Univers rolul gravitaţiei este aşa cum l-am 
înfăţişat în linii mari, el e cu atât mai sensibil pentru viaţa de 
pe Pământ şi din imediata apropiere a planetei, acolo unde 
omul a început să pătrundă în tânăra era a cosmonauticii. 

Să pornim de la un fapt curent; omul şi animalele 
mari se tem instinctiv de altitudini, dar nu se tem de acelaşi 
lucru micile insecte. 

De ce? O muscă poate umbla pe tavan, deoarece forţa 
ei de a se agăţa cu picioarele de suprafaţa tavanului 
depăşeşte forţa gravitaţiei care o atrage spre podea. 

De aici s-a ajuns prin studii comparative la 
cunoaşterea faptului că forma şi modul de viaţă al 
vieţuitoarelor sunt adaptate obligatoriu la forţa 
gravitaţională; astfel, forma şi modul de viaţă se modifică în 
măsura modificării dimesionale a individului (ontogeneza) 
ori a speciei în cadrul procesului de evoluţie (filogeneza). 

Toate relaţiile morfologice din organism pot fi 
explicate prin influenţa forţei gravitaţionale. 

De pildă, înălţimea plantelor este în raport cu 
grosimea tulpinilor, în proporţie de 2/3 fie că e vorba de o 
ciupercă, fie de una arbore secular. 

Acelaşi lucru, la animale. Grosimea creşte mai repede 
decât lungimea, aşa că marile mamifere sunt mai scurte şi 
mai alte (aceleaşi condiţii aplicându-se şi membrelor, dar 
chiar şi altor trăsături). 

Trebuie menţionat că şi metabolismul, raportat la 
dimensiunea corpului, este dependent de gravitaţie, şi tot 
gravitaţia guvernează bioritmurile: de pildă, frecvenţa 
pulsului şi a respiraţiei depinde de greutatea corpului în 
proporţie de 1/4. 



168 



Observarea naturii vii a dus la convingerea că 
particularităţile de bază, cele principale, ale organismelor 
sunt controlate de forţa gravitaţiei, că dimensiunile 
animalelor sunt mici când sunt mari încordările 
gravitaţionale, şi dimpotrivă: cea mai grea pasăre nu 
depăşeşte, astfel, 15 kg, în timp ce o balenă albastră 
cântăreşte 160 tone. 

In schimb viaţa bacteriilor şi a organismelor 
monocelulare este supusă integral forţelor moleculare. 

Dar un experiment efectuat pe biosatelitul Kosmos- 

171 

1129 a relevat faptul că musculiţa Drosofila nu este 
influenţată de gravitaţia sporită, nici de imponderabilitate. 

In sens larg, viaţa în imponderabilitate ar urma să fie 
mai avantajoasă ca economie energetică, întrucât nu solicită 
eforturi egale cu un consum de energie, necesare împotriva 
forţei de gravitaţie. Acest avantaj e folosit instinctiv de toate 
vieţuitoarele. 



171 



Idem: http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=324. 



169 



Cuprins 



1. Al treilea caiet manuscriptic (Caietul verde)(2- 

159) 

2. Caietul duhovnicesc^-yjP) 

3. [Intru tine Maică cu osârdie...] (4) 

4. Ca să fie spus clar (5) 

5. [Filocalia, voi. 8...] (6) 

6. [Niciodată nu am luat aminte...] (7) 

7. Paradoxul „întristarea bucuroasă" (8) 

8. Ce zici Ioane? Iţi transmit o picătură de 
spiritualizare (9- 1 0) 

9. [Trecând de primul soare...] (11) 
10. [Pentru lumina care vine...] (12) 

11. [Este evident că sfânta lumină...] (13) 

12. [Vederea minţii, cu tot ce se arată...] (14) 

13. [în drumul spre Dumnezeu...] (15) 

14. [Dionisie Areopagitul zice...] (16) 

15. [Ce am experiat eu...] (17) 

16. [In Filocalie, voi. al 7-lea...] (18) 

17. [Duh înfricoşător şi mângâietor...] (19) 

18. [Filocalia, p. 329...] (20) 

19. [O, Doamne, o, Treime de Sine stătătoare...] (21) 

20. [Trăiesc sentimentul unei nimicnicii totale...] (22) 

21. [In Magazinul din 1980 am citit...] (23) 

22. [Tăria vieţii mele...] (24) 

23. [Tu ce te mişti în nemişcare...] (25) 

24. [Prin comuniunea în Hristos...] (26) 

25. [Şi ochii din adânc privesc...] (27) 

26. Picasso (28) 

27. Lucis (29-31) 

28. [De când mă ştiu...] (32) 

29. [Mi-e sufletul ca un cireş în floare...] (33) 

30. Ea (lumina) (34) 

31. El (35) 

32. Semn (36) 

33. Scena 1(3 7-39) 

34. [Ştiam că nu făcusem voia...] (40) 

35. [In spirit am văzut de-atunci...] (41) 

36. Micro şi macro-cosmosul (42-44) 



37. 
38. 
39. 
40. 
41. 
42. 
43. 
44. 
45. 
46. 



Iradiere pură...] (45-46) 
Eternul Făt-Frumos (versuri ambigue) (47-48) 

nsemnările de sub cercurile concentrice (49-53) 
Flacăra vieţii (54) 

I [. . .] you another . . .] (55) 

Un om vrea să salveze...] (56) 

Iubesc o viaţă viorie...] (57) 

Să astup gurile...] (58) 

Fiule, arată-mi calea...] (59) 

Şi de iubesc aceste flori...] (60) 



47. Apoteoza lui Mihai VitQaza\(61-62) 

48. Din viziunile de a\tada.tă(63-64) 

49. în yQşniciQ(65-66) 

50. [înaintarea în Dumnezeu...] (67) 

51. [L-am auzit vorbind mulţimii...] (68-69) 

52. [întotdeauna simţirea mea...] (70) 

53. [După câte am experimentat...] (71) 

54. [Am fost de multe ori copleşit de trudă...] (72-73) 

55. [în rugăciunile mele...] (74) 

56. [Vizionând un film documentar...] (75) 

57. [Un uriaş corp ceresc...] (76) 

58. [în chip pribeag - aură viorie...] (77) 

59. [După ce v-am dat toate darurile...] (78) 

60. [Am văzut, în vedenie...] (79) 

61. [Din lumea spirituală...] (80) 

62. [Omul priveşte, asistă...] (81) 

63. [Nepătimirea în creştinism...] (82) 

64. [Am urmat această cale creştină...] (83) 

65. [Mişcare stabilă...] (84) 

66. [Consemnez. Black-hole-urile...] (85-86) 

67. [Ora 11 seara. Consemnări...] (87-88) 

68. [Izvoare pururi de lumină...] (89) 

69. [în locul întunericului...] (90) 

70. [Boala fiicei mele Green...] (91-94) 

71. [Cuvintele şi frazele mele...] (95) 

72. [Alte două căi...] (96-97) 

73. [Revista Magazin, wc. 1225...] (98) 

74. [Neutrina, particula fantomă...] (99) 

75. [Te laudă spaţiul în zbor după margini...] (100) 

76. [Am trăit o vreme...] (101) 

77 '. [Adâncimea fără de sfârşit...] (102) 

78. Aureola simpatică (103) 

79. Medicina chineză (104) 



80. [Nimic din ceea ce este prezent...] (105) 

81. [De moarte nu mă tem...] (106) 

82. [De multe ori, în starea creată...] (107) 

83. [Doamne, ai deschis abisul...] (108) 

84. [Iacov a văzut în vis o scară...] (109) 

85. [Telepatia, telechinezia...] (110) 

86. [Cercetătorul Bărbulescu...] (111) 

87. [înainte de a ajunge la lumină...] (112-113) 

88. [O, negaţie, şi fiară...] (114) 

89. Piramidele (115) 

90. Cum pier ale mele neamuri. Spovedanie(77(5-77 7) 

91. [Neamul meu, ai fost o treaptă...] (118) 

92. [Suntem prea păcătoşi...] (119) 

93. [Cât i-a trebuit fiinţei vii...] (120) 

94. [Suave valuri luminoase...] (121) 

95. [Iluminarea şi harul dumnezeiesc...] (122) 

96. [S-auzeau duhuri necuprinse...] (123) 

97. [Arborele cosmic...] (124) 

98. [Ce este veşnicia? Dezmărginire...] (125) 

99. Mitul luciferic (126) 

100. [Mereu voi spune...] (127) 

101. Foucoult and His Answer(l 28-1 29) 

102. [O viaţă întreagă am aspirat...] (130) 

103. [La dilatarea timpului apare...] (131) 

104. [Concluziile mele...] (132) 

105. The Party (133-134) 

106. 1962-1 983 (735j 

107. [Frumuseţea e din cer...] (136-137) 

108. [Pe fluviul norilor d-argint...] (138) 

109. [Când Duhul lui Dumnezeu copleşeşte...] (139) 

110. [Nu vă grăbiţi spre cuvântătură...] (140) 

111. Lumina (141) 

1 12. [Primele trei minute ale universului...] (142-143) 

113. [După atâtea amăgiri şi minciuni...] (144) 

114. [Dă-i dragostea ta...] (145) 

115. [Partidul este raţiunea temporară...] (146) 

116. Cunoaşterea (147) 

117. [Tot Papini: „Nu am sfârşit"...] (148) 

118. [Inteligenţă supremă...] (149) 

119. [Orice căldură, frig, întindere spaţială...] (150) 

120. Eu-ul (151) 

121. [După savanţi, esenţa lumii...] (152) 

122. [Cântecul meu e gând...] (153) 



123. [Ceea ce alţii au raţionat despre bine...] (154) 

124. [Nu e minte şi doruri...] (155) 

125. [Din neguri şi stele răsar...] (156) 

126. Personaje de comedie (7 5 7J 

127. [Din feciorie S-a născut Cuvântul...] (158) 

128. [Profil de tragedie...] (159) 

129. Un uriaş corp cqtqsc(160) 

130. Expansiunea universului (7 (57,) 

131. Neutrino, materialitatea lui şi umvQrsu\(162-165) 

132. Adaptarea la gravitaţie (7 66) 

133. [Faguri (mari unităţi supergalactice...] (167-169) 



Teologie pentru azi 



Cartea de faţă este o ediţie online 

gratuită şi e proprietatea exclusivă a 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 



Ea nu poate fi tipărită şi 
comercializată fără acordul său 
direct. 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 



Teologie pentru azi 

Toate drepturile rezervate